Drumul Dunării 2011 – Ziua a III-a – Cazanele și alte frumuseți

Deși deranjați de vuietul de-afară, am dormit foarte bine. De dimineață, tovarășii noștri de ocazie s-au întors în Moldova Nouă pentru a-și rezolva o problemă cu cardurile, iar noi am pornit mai departe, spre Eșelinița.

Fericire mare nu a fost nici pe capul nostru, deoarece a trebuit să mergem cu același vânt din față, devenit deja lait-motiv. Când am pornit la drum l-am simțit atât de tare încât îmi imaginam că poate târî o corabie pe uscat. Totuși, atunci când nu cade, pică, așa că Șuierilă a fost redus la tăcere de către frumusețea brută a traseului.

La drum pe Clisura Dunării

La drum pe Clisura Dunării

În primul rând m-au mirat tupeul și perseverența cu care Dunărea a spintecat munții-n două, rezultatul șerpuind la nesfârșit printre stâncării care mai de care mai ciudate.

Mai mult, fiind un relief destul de dificil, pe malul românesc poți merge zeci de kilometri fără să întâlnești niciun sat. Pentru mine asta a fost o plăcere vinovată – recunosc – la fel cum au fost ruinele care răsar pe alocuri din mijlocul apei.

Cetatea Drencova

Sau ce-a mai rămas din ruinele ei: două ziduri care ies vreo zece metri deasupra apei. Cândva, acolo a fost și un sat, acum înghițit de ape, ca multe alte locuri care au marcat istoria acestei zone.

Ruinele cetății Drencova

Ruinele cetății Drencova

Aceeași soartă a avut-o și cetatea Trikule, la 40 de kilometri spre Est, lângă satul Șvinița.

Ruinele cetății Trikule

Construită în secolul al XVI-lea, aceasta era formată din trei (tri) turnuri (kule) unite între ele prin ziduri cu palisade. Astăzi mai sunt vizibile doar două turnuri, dintre care unul stă să cadă. Din al treilea s-a păstrat doar partea de jos și poate fi văzut atunci când nivelul apelor scade foarte mult.

Ruinele cetății Trikule

Ruinele cetății Trikule

Noroc că se află foarte aproape de malul Dunării și poate fi ușor observată, însă oricum este nevoie de puțină atenție, fiind mascată de niște copaci.

Cazanele Mari

Când am ajuns la intrarea în Cazanele Mari vântul se oprise de tot, iar afară se lăsase destul de cald, motiv pentru care prima din cele două urcări spre Dubova nu prea mi-a venit la socoteala. Dar, undeva de-a lungul acesteia, pornește unul din traseele care duc sus pe platou, de unde poate fi observată strâmtoarea.

Spre platou

Spre platou

Este unul din traseele mai puțin cunoscute, spre deosebire de cel ”clasic” care pornește chiar de lângă releul din Dubova.

Poteca nu poate fi parcursă cu bicicleta decât în prima parte, așa că ne-am legat bicicletele de un pom și am continuat pe jos încă un kilometru, poate un kilometru și jumătate. Plimbarea în sine a fost foarte frumoasă, dar sus… sus peisajul a fost din altă lume. Iată despre ce vorbesc…

Cazanele Mari

Cazanele Mari

În treacăt fie spus, locul în sine nu e un punct bun de belvedere, pentru că nu e deschis: la marginea platoului sunt numai stânci care obstrucționează priveliștea; de altfel, poza de mai sus a fost făcută printr-un amestec de noroc și nebunie: am găsit un spațiu mic între două stânci și m-am aplecat deasupra hăului ținându-mă cu o mână de o cracă.

Dubova

Am revenit la biciclete și am pornit mai departe, dar nu foarte departe căci ne-a răzbit foamea și am oprit la o pensiune din sat pentru a mânca. Evident – tot o ciorbă de pește, care a fost – evident – nemaipomenită. Ca să nu mai vorbesc de panorama asupra golfului Dubova.

Golful Dubova

Golful Dubova

Cazanele Mici

La ieșirea din golful Dubova, clisura se îngustează din nou, dar nu atât de spectaculos ca în Cazanele Mari și nici pe o distanță așa lungă; este vorba de Cazanele Mici și îndeamnă totuși la câteva opriri, mai ales că se află la o palmă de Dunăre.

Cazanele Mici

Cazanele Mici

În plus, la ieșire se află două locuri pe care eu le consider la fel de interesante: Mănăstirea Mraconia și golful Mraconia, cunoscut pentru statuia lui Decebal sculptată în versantul drept.

Chipul lui Decebal din Golful Mraconia

Chipul lui Decebal din Golful Mraconia

”Noapte bună” din Eșelinița

Seara ne-a prins chiar la intrarea în Eșelinița, unde am găsit un loc perfect pentru a înnopta: o pajiște superbă, străjuită de un pâlc de copaci. Este situat chiar în zona turistică și face notă discordantă cu pensiunile de prost gust din jur. Mă refer, desigur, la clădiri, căci nu am apelat la serviciile niciuneia dintre ele.

Locul de camping

Locul de camping

De data aceasta nu am mai făcut focul, ci am mâncat ceva pe fugă și ne-am culcat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.