Ardeleni de ocazie – o tură de două zile prin județul Sibiu

În week-end-ul 1-2 Iunie 2013, odată cu sosirea verii, ne-am avântat într-o tură de două zile ce a străbătut dealurile județelor Sibiu și Alba. Astfel, în dimineața zilei de 1 Iunie 2013 ne-am dat întâlnire în Gara de Nord pentru a lua trenul IR1745 spre Copșa Mică.

Un român, un olandez și doi englezi

Până la Brașov, drumul cu trenul s-a desfășurat în nota obișnuită: am socializat, am râs și am fost șicanați de niște controlori urâcioși. Din Brașov, însă, a poftit în vagoane Stefan, un olandez care tocmai încheiase un tur de aproximativ o lună prin România, fiind a treia oară la noi în țară.

Am fost surprins de cât de bine cunoștea România – mult mai bine decât chiar românul de rând. Pe lângă aceasta, vorbea româna destul de bine, fiind familiar chiar și cu unele regionalisme. Lecția a fost completată de doi englezi care s-au urcat din Sighișoara, și ei venind dintr-un tur cu bicicletele prin România, aflați pentru prima oară aici.

Urâtul ăla în negru sunt eu :)

Urâtul ăla în negru sunt eu 🙂

Prima zi – Rătăciri printre dealuri

Ajunși în sfârșit în Copșa Mică, am făcut ultimele aranjamente și am pornit la drum. Având în minte poziționarea sa drept cel mai poluat oraș din țară, mă așteptam mai degrabă la o imagine sumbră. Am găsit, în schimb, un oraș colorat care învăța din nou să respire. Apoi am aflat că de prin 2010, de când activitatea industrială a fost redusă masiv, calitatea aerului s-a îmbunătățit spectaculos.

Traseul în sine a început cum nu se poate mai bine: aproape de Șeica Mare, ne-am trezit că am greșit direcția. Din fericire, pe hartă era marcat un drum de legătură între cel pe care ne aflam noi și cel spre Lunca, unde trebuia de fapt să fim. Acest mic drum de pământ ne-a purtat printre dealuri, lanuri de orz de un apetisant verde crud și prin satul Șeica Mică, încheind un ocol pe cât de fortuit, pe atât de binevenit.

Splendoare în iarbă

Splendoare în iarbă

Reveniți pe traseul inițial, ne-a ajuns din urmă o ploaie măruntă, dar care a încetat până să ajungem în Lunca. De acolo am continuat spre Cenade, unde am oprit să ne reîmprospătăm forțele cu sandvișurile din dotare și să ne clătim ochii cu biserica săsească fortificată, despre care nu am putut afla nimic.

Următorul cap compas a fost Broșteni, sat separat de Cenade prin niște dealuri care ofereau o foarte bună perspectivă a întregii zone. Pe măsură ce am înaintat, soarele se tot juca pitișa printre nori și arunca asupra noastră o lumină descompusă pe dominante de culoare: uneori albăstruie, alteori galbenă.

Din Cenade spre Broșteni

Din Cenade spre Broșteni

La intrare în Broșteni s-a stricat iar vremea și de data asta, din fericire, nu am mai avut scăpare. Ne-am oprit la un magazin local, ne-am cumpărat câte ceva și am parcurs cei 7km până în Bogatu Român printr-o ploaie absolut delicioasă.

Ajunși la crâșma din sat, ploaia s-a oprit din nou, izgonită de un soare ce și-a încordat toate razele, completând și desăvârșind spectacolul început mai devreme. Aici crâșmărița ne-a făcut o plăcută surpriză, servindu-ne din partea casei cu câte un ceai cald.

Pauza din Bogatul Român

Pauza din Bogatul Român

Întremați porția de amabilitate și cu hainele uscate, am continuat spre Ludoș cu o urcare de trei kilometri la finalul căreia am făcut încă o pauză pentru a admira panorama formată din satele din vale și, în plan îndepărtat, de culmile munțilore Cîndrel. Locul îndemna la o poză de grup, așa că ne-am conformat, am scos trepiedul și am imortalizat momentul.

Tineri, uzi și neliniștiți

Tineri, uzi și neliniștiți

După ce pelicula digitală a consemnat starea de extaz și voie bună am servit și desertul zilei: o primă coborâre plină de adrenalină până în Gusu, urmată de o plimbare plină de poezie printre dealuri și raze de soare până în Miercurea Sibiului. Ziua noastră s-a încheiat printr-un festin asezonat cu o carafă de vin care a deschis drumul unor savuroase glume.

A doua zi – Aventura continuă

Ora 6:30. Ne-am trezit după un somn adânc și reconfortant, am mai lenevit un pic în pat și, după pregătirile de rigoare, ne-am regrupat la 07:30 în restaurantul hotelului unde ne-am cazat și am luat micul dejun. Nu mi-a fost foame, dar l-am rugat pe ospătar să îmi pregătească două sandvișuri la pachet.

Dimineața în Miercurea Sibiului

Dimineața în Miercurea Sibiului

La 08:30 ne-am ridicat de la masă, ne-am luat bicicletele din curtea interioară a hotelului și ne-am îndreptat spre Apoldu de Jos, de unde am rătăcit din nou drumul: ne doream să ajungem în Amnaș, dar ne-am trezit în Apoldu de Sus. Ocol, însă, a meritat efortul.

Spre Apoldu de Sus

Spre Apoldu de Sus

Am revenit în Apoldu de Jos și am găsit  drumul corect spre Amnaș, care, în ciuda stării de aproximativă izolare, este un sat mare și frumos.

Ca în majoritatea satelor ardelene, germanii și sașii ce odinioară-l locuiau au plecat lăsând în urmă case acum părăsite sau ocupate de familii care nu le-au păstrat așa cum se cuvine. Rezultatul este frapant pe alocuri, nefiind rară priveliștea unei locuințe proaspăt renovate stând alături de o alta ce abia se mai ține în cele câteva șindrile și cărămizi ce încă o mai compun.

Case părăsite în Amnaș

Case părăsite în Amnaș

Din Amnaș spre Mag am urcat iar, pe un drum pietruit, până deasupra orașului Săliște. Acolo am hotărât să formăm două grupuri: Roxana, Matei și Horia și-au încercat norocul pe drumurile de pământ ce formau traseul inițial, iar eu și Orti am ocolit prin Sibiel, Orlat, Poplaca și Rășinari.

Deși mai fusesem cu doi ani în urmă pe acolo, nu am regretat: fost o plimbare foarte agreabila și, deși drumul devenise mai cuminte, crestele Cîndrelului și norii din au oferit un spectacol magnific de lumini și umbre.

Între Poplaca și Rășinari

Între Poplaca și Rășinari

Am ajuns repede în Rășinari, unde am făcut câteva fotografii cu vechea linie îngustă de tramvai ce asigura până mai acum câțiva ani legătura cu Sibiul. Ar fi, chipurile, niște planuri de repornire a circulației pe această linie, dar nimic concret până acum.

Linia îngustă de tramvai dintre Sibiu și Rășinari

Linia îngustă de tramvai dintre Sibiu și Rășinari

Până în gara din Sibiu am mai avut o oră de mers și, cu mult înainte de vreme, aveam deja biletele luate și clefăiam leneși și satisfăcuți niște ronțănele pe peronul gării. Am avut timp chiar și de o mică ședință foto cu bestiile noastre.

Înainte de a semna de încheiere, am de povestit o întâmplare și, totodată, o lecție de amabilitate venită dintr-un loc unde te-ai aștepta mai puțin să vezi așa ceva: toaleta publică din gară.

În gara din Sibiu

În gara din Sibiu

Acolo am găsit un bătrânel la vreo 60-70 de ani care m-a întâmpinat cu un salut călduros, îmbrăcat într-un halat alb și foarte curat. Am plătit taxa de un leu, după care tătăiță m-a condus până la cabină, mi-a deschis ușa, s-a asigurat că vasul e curat și m-a rugat frumos să mă asigur că totul rămâne în ordine în urma mea.

Toaleta a fost foarte curată, iar pe culoar au fost puse ghivece de flori apropiate unul de celălalt. Totodată, zona chiuvetelor a fost amenajată cu un fotoliu și un televizor, probabil pentru clipele de plictiseală, destul de rare, dat fiind apetitul lui pentru conversație.

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.