Munții Semenicului și Almăjului străbătuți pe bicicletă

Banatul montan este un ținut de poveste, o pagină vie de istorie, o fereastră spre trecutul zbuciumat al acestei frumoase țări. Ascunde între piscurile sale sate părăsite, vestigii de o inestimabilă valoare, peisaje năucitoare, păduri ce aduc pe alocuri cu junglele amazoniene și, traversând toate acestea, numeroase drumuri și poteci care fac deliciul oricărui ciclist pasionat.

Așadar, sfidând văpaia lui Cuptor, ne-am avântat pe un traseu de trei zile care ne-a dus de la Caransebeș la Weidenthal (Brebu Nou) și de acolo la Orșova.

Aproape de Lindenfeld

Aproape de Lindenfeld

Lindenfeld

Frumoasa aventură a început într-o vineri dimineața, când, ajuns singur în Caransebeș cu trenul de noapte, am pornit spre Buchin și, mai departe, spre Poiana, urmând de acolo drumul spre Lindenfeld, un fost sat de pemi (etnici germani), abandonat treptat în parte din cauza izolării locului unde a fost întemeiat.

Din Poiana sunt mai multe variante de a ajunge spre Lindenfeld, însă numai una este complet ciclabilă, cealaltă, deși mult mai spectaculoasă, are niște cățărări foarte grele care, în marea lor majoritate trebuie făcute pe lângă bicicletă.

Una din multele case părăsite din Lindenfeld

Una din multele case părăsite din Lindenfeld

Odată ajuns în Lindenfeld, am făcut o pauză activă vizitând o parte din casele care încă mai rămăseseră în picioare după atâția ani și din care, făcând abstracție de stadiul avansat de degradare, se părea că proprietarii abia plecaseră: o parte din lucrurile lor erau încă acolo.

După această mică vizită am continuat cu o ascensiune spre Brebu Nou via vârful Nemanu Mare, Culmea Feregeaua, Culmea Pietricelii și Dealu Stânca. În Brebu Nou m-am întâlnit cu Sorin, Teo și Carol, cel care cu un an în urmă lansa o invitație colectivă de participare la Weidenthal – Eibenthal MTB Experience, fiind astfel artizanul legăturii strânse dintre mine și acest frumos ținut. Sâmbătă aveam să începem împreună traversarea propriu-zisă a Munților Semenicului și Almăjului.

Urcând Semenicul

Sâmbătă, la ora 8 dimineața, am strâns rândurile și, după ce grupului nostru s-au mai adăugat câțiva timișoreni, am pornit ascensiunea spre vârful Semenic, pe un traseu ce pornește de lângă barajul Trei Ape, ținând drumul forestier pe mal.

Lacul și barajul Trei Ape

Lacul și barajul Trei Ape

După ce am tăiat valea Semenic pe la coada lacului am urcat spre cantonul Șaua Demei. De acolo, ajungând până la aproximativ 1200 m, am urcat pe poteca turistică marcată cu cruce albastră care ne-a scos în dreptul vârfului Semenic (1446 m).

În stațiunea Semenic am făcut o pauză la bodega lui nea’ Cornel, după care de grupul nostru s-au despărțit cei care ni se alăturaseră de dimineață.

Astfel, eu, Carol, Sorin și Teo am continuat împreună drumul pe platoul Semenicului, trecând pe lângă Băile Vulturilor și vârful Piatra Nedeii. De acolo am intrat în pădure, intenția noastră fiind să ieșim mai sus de cantonul Coșava, dar o mică abatere de la traseu ne-a scos mai jos de acesta. Am coborât apoi pe valea Coșava, una pe care deși o mai făcusem cu un an înainte, am savurat-o cu la fel de multă plăcere, având surpriza de a găsi un drum mult mai bun ca în ajun.

Pe valea Coşava

Pe valea Coşava

Coborârea de vis a fost întreruptă doar de o binemeritată pauză la confluența Coșavei cu Nerganița, unde se formează frumoasa Nera. Aici, unde se află și un popas turistic foarte bine conceput, am luat masa de prânz constând din câteva sandvișuri, eugenii și alte mizilicuri menite să ne amețească foamea. Teo și Sorin au profitat de acest răgaz pentru a-și îmbăia bicicletele.

Prin Țara Almăjului

După toate aceste orânduieli am continuat drumul pe valea Nerei, până în Borlovenii Vechi, de unde, negăsind nici un magazin deschis, am mers mai departe spre Prigor. Aici am găsit un mic magazin sătesc unde am poposit mai mult, spălându-ne bicicletele și discutând ce posibilități aveam pentru a ne continua călătoria. Au căzut pe rând varianta înnoptării în valea Almăjului (pentru că era mult prea devreme) și varianta continuării prin valea Rudăriei via Eftimie Murgu (pentru că mai făcusem deja acest traseu și doream ceva nou).

Am urmat în cele din urmă sugestia localnicilor de a urca din Prigor direct pe culme. Astfel, am mers pe un drum de carieră, care apoi s-a continuat cu un drum de ”țară” presărat pe alocuri cu pietre și bolovani scoși la suprafață de torentele de ploaie. Rampa a început să fie din ce în ce mai agresivă și, fiind încă foarte cald, am fost nevoiți uneori să coborâm de pe biciclete.

Pe Gorunacina

Pe Gorunacina

Când am ajuns în zona poienilor de la Gorunacina am întâlnit primele așezări părăsite, însă am decis să continuăm drumul, având încă suficient timp până la căderea serii. Am trecut și de dealul Tâlva Înaltă, după care am urmat drumul de culme.

Într-un târziu am întâlnit niște localnici care cărau lemne cu un tractor, iar aceștia ne-au îndrumat către un loc numai bun de înnoptat: o stână părăsită lângă care am găsit și un izvor cu apă din belșug și foarte, foarte bună.

Cabana de la stână a fost în stare bună, însă înăuntru destul de murdar și, anunțându-se o seară senină, am decis să facem focul și să dormim afară. Astfel, am strâns lemne de foc, ne-am priponit bicicletele în ceea ce a fost cândva un grajd de vite și, după ce fiecare și-a încropit culcușul cum a putut mai bine, ne-am culcat.

Culcușul de la stâna părăsită

Culcușul de la stâna părăsită

Spre Orșova

Duminică ne-am trezit cu puțin înainte de a se crăpa de ziuă, pe la 5:30. Am stins focul , ne-am refăcut plinul de apă și am urcat într-o mică poiană aflată pe drumul principal. Aici am luat un mic dejun frugal, după care am pornit spre sud, însă, încă de la început, am greşit drumul. Din fericire, ne-am dat seama rapid de eroarea făcută și am corectat imediat cursul.

Traversând pe rând Dealul Rădăcina, Barachinul Prigor și Dealul Prisaca, am întâlnit câteva turme de oi și am mers pe lângă biciclete pentru a ne feri de câinii ciobănești. Trecând și de Iovârnata Mare, am pierdut iar drumul, dar l-am regăsit în scurt timp, ghidându-ne după zgomotul unui tractor care se afla întâmplător prin zonă. Am ajuns din urmă tractorul și am cerut indicații celor care îl conduceau, fiind astfel sfătuiți să ținem marcajul cu bandă albastră orizontală.

Mai ușor de zis, mai greu de făcut: drumul vechi blocat de copaci căzuți, precum și drumurile adiacente făcute de TAF-uri ne-au făcut să pierdem din nou direcția cea bună. Folosind GPS-ul, ne-am redresat din nou și, în sfârșit, am ajuns în Poiana Bregheda, de unde am avut o priveliște superbă către valea Rudăriei și Vârful Svinecea Mare, 1224 m.

Mina de cărbune de la Bregheda

Mina de cărbune de la Bregheda

Drumul ne-a dus mai departe către o exploatare de suprafață de cărbune, după care, pe un drum acoperit cu un strat foarte gros de praf și nisip, am început coborârea spre Ieșelnița. Prima parte a coborârii este rapidă și relativ tehnică, ținându-te permanent în priză. Îmi aduc aminte că anul trecut, o clipă de neatenție era să mă coste un plonjon nu tocmai plăcut într-un șleau de pe marginea drumului.

După vreo 7km ne-am regrupat în dreptul unui canton minier părăsit, aflat la confluența a două râuri. De aici am ținut dreapta pe valea Ieșelniței, pe un drum mult mai bun, fără praf, având parte preț de 18km de o coborâre prin coridoare de verdeață, însoțiți în permanență de susurul apei.

Ajunși în Ieșelnița, am ieșit la DN57 și, după ce ne-am regrupat, am traversat Dealul Moșului spre Orșova. Era puțin trecut de ora 11 când ne-am așezat pe o terasă pe malul Dunării, unde eforturile noastre au fost răsplătite cu o pizza și, evident, câteva ”guri” strașnice de bere.

La spartul târgului, Teo și Sorin, fiind orșoveni la origine, s-au dus spre casele părintești, iar eu și Carol am mers la gară. Am avut 5 ore de așteptat, la care treptat s-au adăugat încă 90 de minute de întârziere a trenului, ajungând astfel în București în jur de ora 12 noaptea.

Dunărea, între Orșova și Drobeta, văzută din tren

Dunărea, între Orșova și Drobeta, văzută din tren

4 păreri la “Munții Semenicului și Almăjului străbătuți pe bicicletă

  1. Pingback: Încotro aș vrea să merg în 2014 | AlexBoia.NET

  2. Pingback: Helios – Partea I – Cod Portocaliu De Semenic | AlexBoia.Net

  3. Pingback: Helios – Partea a II-a – Vârful Frasinul iar mă Almăjește | AlexBoia.Net

  4. Pingback: De la Reșița la Lăpușnicul Mare peste Valea Minișului | AlexBoia.Net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.