Prăpăstioase frumuseți prin Cheile Zărneștiului

La poalele masivului Piatra Craiului găsim Zărneștiul, un mic oraș de provincie, situat la nici 30 de kilometri de Brașov. Printre altele, este locul de naștere al celebrului tenor român Ion Piso și se poate mândri cu unele din cele mai frumoase locuri din țară.

Unul din acestea este canionul Cheile Zărneștiului (sau Prăpăstiile Zărneștiului, cum mai este numit), săpat de Râul Mare, unul din afluenții Bârsei, râul care traversează orașul. Am auzit multe povești despre acest loc (care se pare că a polarizat foarte multă atenție de-a lungul timpului) și mi-am dorit mult să-l vizitez, mai ales după ce am savurat niște cadre de-a dreptul impresionante găsite pe internet.

Prăpăstiile Zărneștiului

Prăpăstiile Zărneștiului

Continuă să citești

Valea Doftanei – Traversând Carpații prin Pasul Predeluș

Există două puncte foarte cunoscute prin care se poate trece dinspre Brașov spre Sud, spre Câmpina și mai apoi spre Ploiești: pasul Predeal (traversat de DN1) și pasul Bratocea (traversat de DN1A). Între ele, limitând la Est Munții Baiului de Munții Grohotiș, se mai află o altă variantă: pasul Predeluș, situat pe valea Doftanei.

Deși pe hartă marcat ca drum județean, acesta este un drum pietruit la origine. Spun la origine pentru că actualmente se află pe alocuri într-un stadiu avansat de degradare: șleauri, bușteni căzuți și noroaie consistente. Acest lucru îl face neprietenos cu mașinile și un traseu perfect pentru bicicliștii și motocicliștii dornici de puțină aventură.

Urcând spre Pasul Predeluș

Urcând spre Pasul Predeluș

Pe cale de consecință, l-am ales pentru petrecerea zilei de 1 Mai 2012, fiind departe de agitația Bucureștilor și a consacratelor stațiuni turistice. Astfel, ne-am strâns sub forma unui un grup măricel, ne-am înghesuit cu tot cu biciclete în vagoanele lui oldfriend 3001 și am coborât în halta Dârste, urmând a continua pe biciclete spre Săcele.

Continuă să citești

Turul Carpaţilor Orientali – Ziua a V-a – 23 Iulie 2012 – Când nu poți sta Prislopului

Noaptea am petrecut-o la Mănăstirea Moisei, situată deasupra satului cu același nume, la poalele muntelui Pietrosu Rodnei. Punctul central de atracție al acestei mănăstiri îl reprezintă biserica veche, clădită în 1599 și sfințită în 1672. Este construită în totalitate din lemn și a fost restaurată în 2011. Evident, nu am putut pleca fără a o vizita.

Biserica de lemn de la Mănăstirea Moisei

Biserica de lemn de la Mănăstirea Moisei

În prezent, aici nu se mai țin slujbe, oficiate în construcția nouă, ridicată în 1911 și sfințită în 1986. Picturile interioare nu erau într-o stare bună, multe dintre ele abia mai putând fi deslușite. Ne-a fost ghid un preot atipic, mai de viață, nu genul acela înfipt care stă numai cu Dumnezeu pe buze. A avut, ne povestea, o viață laică foarte activă înainte de a trece la cele… sfinte.

Continuă să citești

Explorând linia CFR 219: Vîlcele – Rîmnicu Vîlcea

Începând de prin 1932 a existat o preocupare constantă pentru a crea o legătură feroviară între valea Argeșului și valea Oltului, miza fiind scurtarea drumului spre Sibiu și, implicit, decongestionarea traficului atât pe M900, cât și pe M200 (variantele actuale de acces).

În 1975 a fost elaborat proiectul final, a cărui implementare a început în anul 1979. Lungimea totală a tronsonului astfel conceput este de 39.5 km și se ramifică din stația Vîlcele, aflată la 16km sud de Curtea de Argeș, intrând prin Est în Rîmnicu Vîlcea. Lucrările importante de pe traseu includ:

– podurile de traversare a râurilor Argeș, respectiv Olt;

– tunelurile Ploștina (1910m), respectiv Gibei (2250m), realizate în premieră cu scut complet mecanizat;

– viaductul Topolog (lung de 1290m, cu o înălțime maximă de 48m);

– alte 9 viaducte.

Stațiile prevăzute erau: Vîlcele, Tutana, Schitu Matei (Ciofrîngeni), Sîmnic, Rîmnicu Vîlcea Est, Bujoreni Vîlcea.

Linia CFR 219 - Viaductul Topolog

Viaductul Topolog

Continuă să citești

1 Mai biciclar pe văile Azugii și Zizinului

Ziua de 1 Mai a anului de grație 2013 s-a încadrat oarecum în tiparul ultimilor ani: vreme caldă și frumoasă, chiar mai caldă decât de obicei. Am strâns, deci, o gașcă de nebuni și am hotărât să mergem la munte cu bițele. De preferat undeva fără mașini, cefe late și grătare și am găsit varianta perfectă: Azuga. Mai exact, valea Azugii, traseul complet fiind Azuga – Săcele – Zizin – Dâlghiu – Întorsura Buzăului.

Masivul Piatra Mare

Masivul Piatra Mare

Dimineața ne-am întâlnit la gară pentru a-l lua pe oldfriend 3001 până la Azuga. Și aici a început aventura. Pentru că nu eram singurii care mergeau cu bițele. Mai erau vreo 20. Și nu eram singurii care voiau la munte. Mai erau câteva sute, iar problema izvora direct din faptul că nu încăpeam (literalmente!) toți în cele trei vagoane puse la dispoziție.

Continuă să citești

Turul Carpaților Orientali – Ziua a IV-a – 22 Iulie 2012 – Cu mocănița pe Valea Vaserului

Prima amintire pe care o am cu o locomotivă cu aburi funcțională e de la vârsta de 3-4 ani. E doar o frântură, de pe vremea când încă mai erau folosite pentru încălzire pe trenuri de călători, în locul vagoanelor-sobă. De atunci nu am mai văzut decât piese de muzeu.

Mocănița în gara din Vișeu de Sus, gata de plecare

Mocănița în gara din Vișeu de Sus, gata de plecare

Între timp, însă, am aflat de mocănița de pe Valea Vaserului așa că, naturalmente, când am făcut traseul am planificat o zi întreagă în Vișeu de Sus pentru o plimbare cu acest tren. Astfel, ziua de 22 Iulie, răcoroasă și umedă după ploaia de peste noapte, ne-a prins dis-de-dimineață mergând în pas alergător către…

Continuă să citești

Recunoașterea canalului Dunăre – București

Scopul acestui canal a fost de a permite transportul naval între București și Marea Neagră, pe Dunăre. Deși început în timpul fostului regim, ideea unei astfel de investiții este mult mai veche. Astfel, au existat proiecte de-a lungul timpului întocmite de ing. Nicolae Cucu (1880) și de ing. Dorin Pavel (1929), însă niciunul din acestea nu s-a materializat.

Proiectul actual, cel mai dificil din punct de vedere tehnic, dar și cel mai costisitor, a fost întocmit între 1982-1986 de către Institutul de Proiectari, Transporturi Auto, Navale si Aeriene (IPTANA), configurația fiind aleasă în mod expres de către Nicolae Ceaușescu. Tot în 1986 a început lucrul la Mihăilești, singurul nod hidrotehnic finalizat în proporție de 100%.

Ecluza de la Copăceni

Ecluza de la Copăceni

Planul a presupus dezvoltarea unei căi navigabile principale pe râul Argeș, din care se desprindea la Budești, pe Dâmbovița, o ramificație destinată navelor de tonaj mic. Diferența dintre Dunăre și București fiind de aproximativ 50 de metri, au fost proiectate și o serie de ecluze care să permită accesul navelor pe canal, prevăzute și cu microhidrocentrale capabile să producă în medie 5MW.

Odată venită revoluția din 1989 șantierul a fost abandonat, iar în 1994 a fost trecut oficial în conservare, lucrările aflându-se undeva la 60%.

Continuă să citești