Valea Doftanei – Traversând Carpații prin Pasul Predeluș

Există două puncte foarte cunoscute prin care se poate trece dinspre Brașov spre Sud, spre Câmpina și mai apoi spre Ploiești: pasul Predeal (traversat de DN1) și pasul Bratocea (traversat de DN1A). Între ele, limitând la Est Munții Baiului de Munții Grohotiș, se mai află o altă variantă: pasul Predeluș, situat pe valea Doftanei.

Deși pe hartă marcat ca drum județean, acesta este un drum pietruit la origine. Spun la origine pentru că actualmente se află pe alocuri într-un stadiu avansat de degradare: șleauri, bușteni căzuți și noroaie consistente. Acest lucru îl face neprietenos cu mașinile și un traseu perfect pentru bicicliștii și motocicliștii dornici de puțină aventură.

Urcând spre Pasul Predeluș

Urcând spre Pasul Predeluș

Pe cale de consecință, l-am ales pentru petrecerea zilei de 1 Mai 2012, fiind departe de agitația Bucureștilor și a consacratelor stațiuni turistice. Astfel, ne-am strâns sub forma unui un grup măricel, ne-am înghesuit cu tot cu biciclete în vagoanele lui oldfriend 3001 și am coborât în halta Dârste, urmând a continua pe biciclete spre Săcele.

Pentru a ne încadra pe traseu am ieșit din Săcele spre Cheia pe DN1A (cu trafic foarte scăzut în acea zi), am trecut de lacul Tărlungeni (detalii și aici) și am făcut dreapta în direcția mănăstirii Brădet, pe DJ102L. Drumul începe cu o palmă de asfalt care nu știu dacă are vreo 5 kilometri. Operațiunea de reabilitare (?) este anunțată cu mare pompă printr-o pancartă de către Consiliul Județean Brașov.

Pe Doftana Ardeleană

Pe Doftana Ardeleană

Odată cu ieșirea de pe drumul principal peisajul a devenit mai plăcut prin simplul fapt că era mult mai puțin alterat de intervenția omului. Prima oprire am făcut-o chiar acolo de unde din drum se ramifică varianta spre mănăstire și unde se află un izvor măricel cu apă foarte bună. Asta a fost ultima urmă de civilizație și ultima sursă importantă de apă pe care le-am întâlnit pe traseu, până în apropiere satul Trăiesteni, aflat de partea cealaltă a trecătorii.

Traseul a continuat cu un platou întins și foarte fain, situat la baza muntelui, un loc numai bun pentru o ieșire la iarbă verde. Cu toate astea, nu am întâlnit mulți ageamii cu grătare, în ciuda zilei libere și frumoase. Mai mult, cu an înainte mai trecusem pe aici într-un week-end, dar nu de 1 Mai, și platoul era pustiu.

Push-bike pe drumul de TAF

Push-bike pe drumul de TAF

Avansând, efortul depus a crescut puțin, odată cu înclinația drumului, suficient cât să ne înșire pe aproximativ un kilometru, așa că în scurt timp ne-am oprit din nou pentru regrupare – o ocazie bună pentru socializare (a se citi caterincă) și pentru a ronțăi niște mizilicuri. Oprirea a fost chiar lângă tabăra unor muncitori de la exploatările forestiere din zonă, exploatări care pe lângă că omoară ce a mai rămas din păduri, sunt direct responsabile și pentru starea jalnică a drumului în anumite puncte :(.

Ne-am regrupat, deci să continuăm. Dar nu pentru mult timp, căci am ajuns în punctul în care acum un an de zile eu și Ciprian ne-am rătăcit, apucând-o pe un drum greșit, cel din stânga, care se înfunda în albia râului. Ne-am oprit, așadar, din nou pentru regrupare.

Ultima parte a urcușului

Ultima parte a urcușului

Ar trebui să fac o parenteză și să menționez că undeva prin zona asta se desprinde vechiul drum. Cel pe care am continuat din acest punct mai departe este de fapt o scurtătură făcută de TAF-uri, care taie vreo două serpentine și se reunește cu drumul ceva mai sus. Ca atare, urcarea este foarte dură. Nu am fost niciodată după GPS pe acolo, așa că nu am reușit să găsesc traseul normal, însă Andrei a reușit.

La început, rampa se arată abordabilă. Este, însă, doar o iluzie căci, odată abordată, lucrurile au stat cu totul altfel. Mulți au împins la biciclete din prima, alții au renunțat pe parcurs, inclusiv eu, deoarece, din cauză că aderența se rupe foarte ușor, am rămas în drum fără să mai pot porni de pe loc.

Vedere către munții din jur

Vedere către munții din jur

Din fericire, însă, ostilitățile nu s-au desfășurat mult timp astfel. În maxim doi kilometri ne-am reunit cu drumul bun și urcarea a devenit mult mai prietenoasă. Aici am făcut o scurtă pauză, după care am continuat cățărarea – încă 2-3 kilometri până în vârf. Până acolo plimbarea a fost o reală plăcere.

Sus, la 1298m, ne-am oprit pentru masa de prânz, pentru a admira împrejurimile și pentru un set sănătos de fotografii. Am întâlnit chiar și câteva petece de zăpadă. Pentru mine a fost prima din 2012. Sau ultima :).

Începe coborârea

Începe coborârea

Tot acolo există o movilă de câteva zeci de metri de unde călătorul ostenit poate primi în natură răsplata pentru efortul depus. Literalmente.

Și a venit și momentul coborârii, iar din acest punct, până la intrare în Câmpina, unde trebuie urcate câteva dealuri, e numai coborâre. Prima parte este de-a dreptul sălbatică. Traseul este rapid și – din cauza șleaurilor, crengilor și bolovanilor – foarte tehnic. Începutul, însă, e blând, un fel de calm dinaintea furtunii.

Nămol

Nămol

Din păcate sau din fericire – depinde cu privești problema – nebunia nu se întinde decât pe maxim cinci kilometri. Apoi, drumul se așează, coborârea este mai lină, dar suficientă cât să te ducă fără să simți până la 40km/h. Singura problemă e că drumul e puțin cam nămolos. Din fericire, porțiunea asta nu a fost nici ea foarte lungă și mai spre Trăisteni suprafața drumului a fost mai bună.

Cea mai interesantă oprire a fost apoi la barajul și lacul Paltinu. Acolo am dat de o droaie de oameni ieșiți pentru a se bucura de ziua faină. Din păcate, nu toți o făceau fără a-i deranja pe cei din jur, așa că nu am zăbovit nici aici mai mult decât trebuie. Totuși, atunci când e mai liniște, locul e fermecător, așa cum l-am prins cu un an înainte, în 2011, după o ploaie zdravănă.

Lacul Paltinu

Lacul Paltinu

De aici până la Câmpina am mai avut de parcurs 25km, pe care i-am gătat în puțin peste o o oră, ajungând în gara tocmai la timp pentru a prinde acceleratul de 17:30 spre București.

Alte variante de traseu

Tură MTB de anduranță: Predeal – Săcele – Valea Doftanei – Câmpina

Tura pe scurt

2 păreri la “Valea Doftanei – Traversând Carpații prin Pasul Predeluș

    1. Alex BoiaAlex Boia Autor articol

      Când am făcut noi tura ne-am întâlnit cu un ML, deci am să presupun că și un Duster ar face față. Trebuie însă să ții cont de câteva lucruri:
      – poți să întâlnești crengi sau chiar copaci căzuți
      – de tronsonul pe care se face efectiv trecerea (zona pasului) nu are mai nimeni grijă, așa că e posibil să se fi deteriorat și mai mult decât era deja. Eu nu am mai fost din 2012 acolo
      – înspre sud sunt zone cu destul de mult nămol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.