Brumărel în haine de Gerar

Începutul atipic al lui Octombrie a fost pentru majoritatea la fel de plăcut ca sarea-n ochi: a turnat în neștire câteva zile la rând, noaptea au fost minime până la zero grade, la munte a nins cu toptanul, iar vântul și-a făcut de cap. Desigur, unii au suferit la modul cel mai serios, fie rămânând blocați pe drumuri, fie pierzându-și o parte din munca de pe timpul verii.

Cu toate acestea, unde mulți au găsit o sursă nesfârșită de inspirație pentru digitale distihuri de dor și jale, s-a ivit și ocaziunea favorabilă de a studia natura în rara-nfățișare de toamnă nebună deghizată în iarnă timpurie. Astfel, sâmbătă dimineața, ne-am suit în primul personal de Mărășești, pentru o tură spre Întorsura Buzăului, via Soveja și Lepșa. Cel puțin ăsta era planul, dar știți voi cum e socoteala de-acasă… :D.

Peiaj din Cheile Tișiței

Peiaj din Cheile Tișiței

Mausoleul eroilor din Mărășești

Afară era încă frig, deși vremea se îndreptase deja simțitor, așa că am luat-o repede din loc pentru a ne încălzi. Din gară am  trecut pasajul către DN2, apoi am făcut dreapta spre popasul turistic Tișița, de unde se desprinde șoseaua DN2L către Panciu și Soveja.

În drumul nostru am oprit și la Mausoleul Eroilor din Mărășești, aflat chiar pe DN2, înainte de acel popas. Monumentul este dedicat militarilor căzuți în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz din 1917, atunci când a fost oprită înaintarea forțelor germane și austro-ungare. În mausoleu sunt adăpostiți peste 5000 de soldați și ofițeri, iar în centru se află mormântul generalului Eremia Grigorescu, comandantul armatei române în bătălia de la Mărășești.

Mausoleul Eroilor din Mărășești

Mausoleul Eroilor din Mărășești

Construcția este îngrijită, fiind renovată și reinagurată de curând, dar contrastează brutal cu împrejurimile: ruinele canalului Siret-Bărăgan, gara sinistră și popasurile care oferă drumețului chiolhanuri la prețuri de nimic, exploatând numele celor care au scris istorie în acele vremuri. La urma urmei, ce poate fi mai înălțător decât să bagi burta-n draci, râgâind bere și pe nări, pentru numai 18 Lei, la crâșma Berthelot, chiar la trei pași de mausoleu?

Răsfățul Șușiței

La început drumul n-a avut nicio socoteală, fiind plat ca-n palmă și drept ca o riglă, dar din Panciu lucrurile s-au schimbat. Trecând pe acolo, am găsit de cuviință că este o datorie de onoare să ne răsfățăm cu lucrul cel mai de preț al locului. Astfel, am oprit la o gospodărie oarecare și am cumpărat doi litri de vin, din acela ghiurghiuliu, cules, din câte se pare, mai pe brumă, mai pe-omăt.

Bun ii vinul, bine-mi place, nu stiu viei ce i-oi face

Bun îi vinul, bine-mi place, nu știu viei ce i-oi face

Mai departe de Panciu, mai toate satele se făleau pe marginea drumului cu zeci de pomi fructiferi, având o cantitate aproape obscenă de fructe. Gutui, meri sau peri, toate coapte, toate parfumate, atârnau leneș de crăci. Din păcate, nimeni să-i culeagă, așa că, în măsura timpului și pântecelor, am încercat a ne achita noi și de această sarcină.

Pe ei la Gutui!

Pe ei la Gutui!

Vița de vie nu s-a lăsat nici ea mai prejos și, cu toate că poamele ei deja deveniseră paliativ de inimă albastră, a contribuit la farmecul locului prin cromatica bogată și intensă. Printre toate, Șușița cea șuie se mlădia languros și, megieș cu ea, drumul excelent refăcut în urmă cu câțiva ani.

Șușița

Șușița

Monumentul dedicat Ecaterinei Teodoroiu

Înaintând spre Soveja, la cinci sute de metri de ieșirea din satul Muncelu, am găsit un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu, unul din edificiile care stă mărturie că acum aproape un secol aici s-a jucat cartea existenței României ca stat.

Monumentul dedicat Ecaterinei Teodoroiu, sat Muncelu, comuna Străoane

Monumentul dedicat Ecaterinei Teodoroiu, sat Muncelu, comuna Străoane

Construcția constă dintr-un soclu pe care se află un basorelief și, sub el, următoarea inscripție: Pe aceste locuri a căzut eroic în luptele pentru apărarea Patriei, la 22 august 1917, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.

Casa memorială Moș Ion Roată

La aproape treizeci de kilometri mai departe, în satul Gura Văii, comuna Câmpuri, am aflat un alt fragment de istorie: Casa Memorial Moș Ion Roată. Marcată printr-un indicator modest și plasată mai jos decât drumul, era cât pe-aci să o ratăm, mai ales că nici nu am știut de existența acesteia.

Casa Memorială Moș Ion Roată

Casa Memorială Moș Ion Roată

Ion Roată a fost ales deputat fruntaș al județului Putna în Divanul Ad-Hoc al Moldovei din 1857 și s-a remarcat ca un mare susținător al Unirii dintre Moldova și Țara Românească, precum și al reformelor agrare din Principatele Unite. Aceste viziuni i-au creat probleme în relațiile cu boierimea locală, care în 1858 a tras sforile pentru a fi arestat. Mai târziu, aceleași conflicte l-au determinat să se mute din satul Câmpurile de Sus, acum Câmpuri, în satul Gura Văii.

Casa Memorială Moș Ion Roată

Casa Memorială Moș Ion Roată

Casa în sine este formată din două odăi. Prima este tinda, unde se află un cuptor cu vatră, un dulap și alte obiecte specifice gospodăriei. A doua odaie, cea din poza de mai sus, este mult mai mare și conține un pat cu cergă, o icoană veche, câteva carpete și documente care fac referire la activitatea lui în Divanul Ad-Hoc.

Mamaia care are grijă de micul muzeu este unul din urmașii Moșului și-i seamănă, având același gâdilici la limbă. Totodată, e genul de persoană care ți se lipește de suflet și cu care ai sta la sporovăială ore în șir.

La finalul vizitei ne-a pus în palmă niște fire de lămâiță cu al căror miros ne-am desfătat frecându-le între degete. A fost atât de reconfortant, încât am plecat de-acolo cu zâmbetul până la urechi, în urări sincere de drum bun.

Soveja

Din Gura Văii am mers roată până în Soveja, unde am ajuns la ora șase în amiază. Acolo am căzut cu toții de acord că ar trebui să oprim pentru a ne calma râșnițele înfometate. Astfel, căutând un loc unde am putea lua ceva cald, ne-am întâlnit pe marginea drumului, lângă o cișmea, cu domnul Nechifor, preotul din sat. Partea interesantă a fost că n-am știut cu cine vorbim până la final, când s-a prezentat, iar discuția în sine a fost foarte plăcută, dânsul știind foarte bine a meșteșugi cuvintele.

Toamna în Soveja

Toamna în Soveja

În cele din urmă, am decis să amânăm festinul pentru când vom fi ajuns în Lepșa și să oprim la una din bodegile-magazin din sat, unde am stârpit ultimele sandvișuri din dotare, precum și două cești de cafea fierbinte.

Cimitirul soldaților germani

După acest divan ad-hoc, cu rezervoarele pline și vinele încălzite, am hotărât marea unire cu drumul. Înainte de a ieși din Soveja, însă, am mai oprit în câteva locuri, primul fiind cimitirul soldaților germani răpuși pe frontul Șușiței în Primul Război Mondial.

Cimitirul militar german

Cimitirul militar german

Situat chiar lângă cimitirul local, cel militar german a fost construit în 1928 și conține mormintele individuale a 194 de soldați. Pe latura din spate se află și un monument dedicat lor. Era închis când am trecut noi pe acolo, dar oricum nu cred că este deschis vizitelor publice.

Mausoleul eroilor

Puțin mai sus de cimitir, chiar la intersecția cu drumul spre Lepșa, se află și un mausoleu închinat memoriei soldaților români, dar în criptele căruia se află și oseminte ale ostașilor ruși, maghiari, austrieci și germani. Construcția a fost ridicată între 1923-1928 și inaugurată în 1929.

Mausoleul eroilor

Mausoleul eroilor

Am oprit puțin aici și nici măcar nu l-am vizitat în interior, însă locul frumos și discret în care e plasat, dar și aerul acela de toamnă timpurie mi-au creat o impresie atât de puternică încât imaginea de mai sus mi-e vie și acum.

Pe aici nu se trece

Literalmente. Deși teoretic tot parte din DN2L, drumul dintre Soveja și Lepșa este închis de câțiva ani, deranjat fiind de inundațiile puternice din 2005: două podețe au fost luate de ape, terasamentul s-a surpat în multe locuri, iar unele porțiuni distruse în întregime. Între timp, sectoarele cel mai grav afectate au fost reparate, inclusiv cele două podețe de piatră, dar drumul a rămas închis.

Pe aici nu se trece

Pe aici nu se trece

Pe măsură ce am urcat s-au întâmplat două lucruri mișto: norii s-au risipit și am putut să admirăm apusul (care a fost demențial!) și, pe la 750 de metri înălțime, zonele cu zăpadă s-au înmulțit, șoseaua fiind acoperită cu un strat de până la 10cm grosime. Mai sus, însă, a fost chiar până la genunchi.

Apus pe ”Coasa”

Apus pe ”Coasa”

Tot de pe acolo, după ce parcursesem maxim cinci kilometri, am intrat într-o porțiune blocată de copacii executați de furtunile din ajun. Și nu mă refer la doi-trei copaci. Nu, au fost zeci. De fapt, cam tot ce era pe marginea drumului și nu foarte bine ancorat, a fost pus la pământ, inclusiv arbori măricei, unii fiind smulși cu tot cu rădăcină și cu o parte din mal.

Greu de spus cât a durat tot acest sector. Să fi fost cinci kilometri, să fi fost șapte – nici nu mai contează. Cert e că mai mult le-am cărat decât le-am împins, pe măsură ce ne făceam loc printre trunchiuri și coroane. Evident, ne-a prins noaptea, ceea ce a făcut ca întreaga experiență să fie de-a dreptul de neuitat :D.

Defensiva organizată

Defensiva organizată

În Lepșa am ajuns înghețați sloi, la ora 9:30 seara, ceea ce înseamnă că întreaga traversare de 14 kilometri ne-a luat două ore și jumătate. Acolo am tras la pensiunea lui tanti Gina îndrumați fiind de doi prieteni ai dânsei.

După ce ne-am uscat și încălzit, ne-am așternut cu sârg la masă pentru a dovedi o delicioasă supă de găină cu fidea – de casă, evident. Pe lânga asta, am șezut la taifas și glume cu gazda noastră, iar la 11 noaptea ne-am retras în camere, unde am tras la răspundere sticla de vin cărată peste zi, golind-o de toate păcatele.

Cheile Tișiței

Dimineață. M-am trezit cu niște dureri de cap de care bucuros m-aș fi lipsit. La fel și Bogdan. Știam eu că acel vin se suie-n cap făr’ de scară, dar nimeni n-a zis că se-apucă să și bocăne. Am mai dres-o un pic la micul dejun cu niște cafea, palincă și lapte. Ciudată combinație, știu, dar a fost eficientă.

Afară, vreme însorită, dar foarte friguroasă – un frig din acela sănătos de munte, așa că ne-am pregătit repede și am plecat devreme, la ora opt. Înainte de a continua spre Ojdula, însă, am ocolit prin Cheile Tișiței, despre care auzisem și citisem multe lucruri faine. Era, deci, musai să le vizităm.

Răsărit de soare în Cheile Tișiței

Răsărit de soare în Cheile Tișiței

Valea Tișiței, acum rezervație naturală parte a Parcului Natural Putna-Vrancea, a făcut în trecut obiectul unei exploatări forestiere care l-ar face până și pe Verestoy să pălească de ciudă. Atât de importantă a fost, încât firmele italiene și austriece care au concesionat zona au construit pe tot parcursul văii o cale ferată din care au rămas podurile, cele trei tunele și porțiuni de terasament. Din fericire, ca urmare a unor planuri de reîmpădurire din perioada interbelică, zona s-a regenerat complet.

În mod obișnuit se plătește o taxă la intrare, însă când am trecut noi nu a fost nimeni care să ne taie bilet, așa că am intrat nestingheriți. De altfel, la acea oră, am fost primii și singurii vizitatori.

Andrei și Bogdan vă urează bun venit în Cheile Tișiței

Andrei și Bogdan vă urează bun venit

Fiind parte a unei zone unde animalele sălbatice trăiesc ca-n sânul Vrâncioaiei, traseul turistic este împărțit tematic în trei mari zone: Aleea Urșilor, Aleea Lupilor și Aleea Râșilor. Pe fiecare au fost amenajate panouri informative, mulaje de urme și mici casete unde sunt expuse delicatesele servite de lighioane. Desigur, sunt toate șansele să dați de urme pe bune, așa cum întâlnit și noi.

Urmă de lup

Urmă de lup

După cum spuneam, din fosta cale ferată îngustă n-a mai rămas mult și asta datorită apelor, care au erodat terasamentul încet, dar sigur. Pe alocuri, acesta lipsește complet, trecerea făcându-se cu ajutorul unor lanțuri plantate pe versant sau a unor podețe improvizate din căpriori.

Tișița

Tișița

Cât despre peisaje, acestea sunt de o frumusețe brută și sălbatică. Vegetația a pus stăpânire pe aproape orice palmă de teren nestâncos și s-a dezvoltat frenetic în toate formele și culorile, iar în jur nu se aude nimic altceva decât ropotul Tișiței.

Cantonul vânătoresc de pe valea Tițiței

Cabana de pe valea Tițiței

Drumeția noastră s-a terminat puțin după cabană, într-un loc unde valea cotește dreapta, spre Est. Drumul mergea mult și bine în continuare, dar nu mai aveam timp. Acolo am făcut o adevărată baie de soare, am ronțăit niște mere și am făcut stânga-mprejur.

La drum, ce Ojdula mea

Odată ieșiți din chei, am pornit spre Ojdula pe DN2D. Șoseaua curățată și traficul aproape inexistent au făcut ca totul să meargă șnur.

Mai pe brumă, mai pe-omăt

Mai pe brumă, mai pe-omăt

A fost a treia oară când am trecut pe aici anul ăsta și toată reticența mea de-a face același traseu de mai multe ori a fost vaporizată de fiecare dată de diversitatea incredibilă specifică fiecărui anotimp. Astfel, dacă în urmă cu trei săptămâni, în septembrie, pe aici toamna era încă timidă, îngălbenind doar câteva frunze pe ici-colo, acum o luase de-a dreptul razna, mai ales în combinația unică și rară cu zăpada.

Casă veche în Greșu, lângă Lepșa

Casă veche în Greșu, lângă Lepșa

În Ojdula am ajuns la ora trei și am făcut o scurtă pauză de regrupare, profitând de ocazie pentru a lua și o gustare. Aici am concluzionat că ar fi imposibil să prindem trenul din Întorsura Buzăului, cum era planul inițial și am hotărât să mergem direct spre Brașov în încercarea de a prinde un tren de-acolo.

Astfel, am ținut traseul inițial doar până în Covasna, via Hilib – Ghelința – Zăbala, pe un drum majoritatea neasfaltat, dar foarte bun. În Zăbala am oprit pentru a vizita castelul Mikes, dar nu s-a putut deoarece era închis publicului.

Apus lângă Covasna

Apus lângă Covasna

În ciuda faptului că ne grăbeam, în Covasna am oprit la un restaurant lângă centru unde ne-am dat în petec – eu cu ciorbă de fasole, multă ceapă și papanași ca desert.

O oră a durat dezmățul, după care am luat-o glonț spre Brașov. Chiar și așa, n-am fi prins trenul dacă nu ar fi întârziat mai bine de o oră, motiv pentru care am fost singurii călători fericiți din tot trenul :P.

Referințe

Formula AS – Romania, un paradis natural: Tara Vrancei

Site-ul proiectului Conservarea Carnivorelor Mari în Județul Vrancea

Site-ul Parcului Natural Putna-Vrancea

Despre DN2L pe Miscellanea

Cimitire germane din România

Un site dedicat comunității din Soveja

O scurtă biografie a generalului Eremia Grigorescu

Alte povestiri

Relatarea lui Andrei, partea I

Relatarea lui Andrei, partea a II-a

Tura pe scurt

O părere la “Brumărel în haine de Gerar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.