Sui la deal, cobor la vale – De la Focșani la Buzău prin Subcarpații de Curbură

Afară ninge viscolit și-n radiatoare arde apa, iar eu la tastatură stând, am mare chef de povestit. Concret, gându-mi zboară la o tură făcută acum doi ani, în Iunie 2012, printre dealurile subcarpatice dintre Focșani și Buzău. Pretextul acestei ture a fost vizitarea Focului Viu din Andreiașu de Jos, jud. Vrancea și am reușit să o întindem pe trei zile, ca să fie treaba treabă.

Astfel, am anunțat din timp că vineri voi lipsi de la birou, iar vineri mi-am făcut bagajul și am luat trenul spre Focșani. Acolo ne-am întâlnit cu Mihăiță și, după ce am umblat un pic prin centru, am ieșit spre Odobești, pe DN2M. Drumul ăsta e cea mai scurtă cale spre Focurile Vii, dar din Mera am deviat pe un drum forestier care asigură o legătură alternativă cu Hotaru și Andreiașu de Sus.

Focsani - Buzau

Călare pe Larga

Când am intrat efectiv pe traseul propus se făcuse deja foarte cald, iar apa a fost în permanență pe sponci. Colac peste pupăză, cu tot cu GPS, am reușit să rătăcim drumul bun și să apucăm pe o variantă care ne-a trecut direct peste coama dealului – pe Larga, cum îl numesc localnicii.

În aceste condiții, traseul dificil și pauzele de regrupare au făcut să ajungem în Andreiașu de Sus aproape de înserat, moment cât se poate de oportun. În primul rând, datorită unuia din cele mai frumoase începuturi de apus din câte am văzut.

Apus deasupra satului Andreiașu de Sus

Început de apus deasupra satului Andreiașu de Sus

Cel mai important, însă, a fost faptul că apropierea serii a scos oamenii la cârciumi, cu mare chef de taclale. Astfel, ajunși în Andreiașu de Sus am pășit în primul stabiliment respectabil și am intrat în vorbă cu sătenii de pe acolo. Scopul nostru a fost să găsim un loc unde să petrecem noaptea, dar, înainte să apuc să lansez rugămintea, învățătorul satului s-a oferit să ne primească fără niciun fel de obligație.

Domnul învățător avea o casă pitorească, simplă, cu o grădină și o livadă frumoase (și, mai important, roditoare!). Mai mult, ne-a primit cu ospitalitate și căldură, ca și cum ne-am fi cunoscut de o viață. Am lăsat bicicletele și bagajele acolo și am coborât spre …

Rezervația Naturală Focul Viu

Situată lângă Andreiașu de Jos, rezervația este formată în jurul unui fenomen foarte mișto, care nu e unic în zona subcarpatică, dar care aici se manifestă cel mai intens și pe suprafața cea mai mare: emanări de gaze naturale (metan, în cea mai mare parte) care își fac loc pe lângă rocile fragmentate din subsol și se aprind spontan la suprafață.

Rezultatul? Niște focuri, mai mici sau mai mari, în funcție și de condițiile externe. Când am trecut noi pe acolo, au fost mici și puține, dar a meritat vizita.

Focurile Vii din Andreiașu de Jos

Focurile Vii din Andreiașu de Jos

Ce se vede mai sus a fost cel mai mare foc aprins la momentul respectiv. În jur, altele mai mici, sau urme ale unor focare stinse. În ceea ce privește amenajarea, s-a încercat ceva, dar fără exces de zel: s-au montat niște băncuțe, panouri informative și a fost izolată cu un mic gard de beton zona cu activitatea cea mai semnificativă.

Vizita a fost scurtă și ne-am întors în Andreiașu de Sus parcurgând tot pe jos cei 4 kilometri care ne despărțeau de sat. În drum, am imortalizat și apusul care trimisese buzduganul mai devreme din vârful dealului.

Apus lângă Andreiașu de Jos

Apus lângă Andreiașu de Jos

Cină frugală. Cireșe culese din pom. Glume. Somn profund. Eu am dormit în bucătărie pe un pat cu saltea, pare-se, din paie – preferatul meu încă de când aveam și eu la țară așa ceva.

Trigonometria dealurilor

De dimineață, în ciuda prognozei mofturoase, am avut un soare frumos și placid. Ne-am dezmeticit cu câteva căpșuni aduse de domnul învățător, după care ne-am luat la revedere și am coborât din nou spre Andreiașu de Jos. În drum am oprit pentru a-l saluta și pe profu’ de mate, cu care făcusem cunoștință tot în ajun.

Urcând spre Vintileasca

Urcând spre Vintileasca

Am ajuns din nou la DN2M, în valea Milcovului, pe care nu l-am secat dintr-o sorbire, ci l-am însoțit agale, mergând în amonte spre Vintileasca. Fermecătoare jivină, acest râu, dar și foarte nărăvașă. Drept mărturie stă podul rupt cu ocazia inundațiilor din anii trecuți, aflat la ieșirea din sat. Așa, să se știe cine e șeful, iar autoritățile au priceput: în 2012 podul nu fusese încă reparat.

La un moment dat, drumul părăsește valea și începe să urce spre Nereju. Din acel punct, noi am continuat să ținem firul apei pe un drum forestier. Prima parte a fost bună, însă de la canton treaba s-a nasolit, suprafața civilizată lăsând loc unor șleauri care au transformat pedalatul într-un adevărat joc de șah.

Dealuri lângă Vintileasca

Dealuri lângă Vintileasca

Când am ajuns aproape de Vintileasca, în spatele nostru hop și prognoza – nori grei cu chef de scandal, dar pe care am reușit să îi eludăm: când în valea Milcovului se pornea urgia, noi eram în drum spre Jitia, trecând prin Tănăsari și Măgura. Am coborât pe niște drumeaguri absconse, dar pitorești și agreabile.

În Jitia am făcut o pauză și am cumpărat provizii și câteva seturi de baterii pentru GPS și lanterne. Am traversat Râmnicul Sărat pe o punte de lemn – construcție omniprezentă în zonă – urcând apoi pe drumul spre Mănăstirea Poiana Mărului.

Punct de belvedere pe dealurile Bisocăi

Punct de belvedere pe dealurile Bisocăi

Am trecut, deci, din județul Vrancea în județul Buzău, pe teritoriul administrativ al comunei Bisoca. Urcarea a fost grea, dar a avut și multe puncte panoramice de toată frumusețea. Cel mai bun a fost la 2-3 kilometri de mănăstire și ne-a oferit o priveliște completă asupra versantului stâng al Râmnicului Sărat, cel de pe care tocmai coborâsem.

Odată ajunși pe coama dealului, am ocolit satul Bisoca pe la Nord-Vest și am coborât spre JghiabGura BădiculuiMânzălești. A fost o coborâre rapidă și dură, la finalul căreia m-am trezit că mecanismul de quick-release al roții din spate (cel care ține roata la locul ei) se desfăcuse complet.

Grunjul de la Mânzălești și platoul Meledic

La confluența pârâului Jghiab cu râul Slănic (intersecția dintre DJ204M și DJ203K) am găsit o arătare bizară și atât de albă încât ar fi mulțumit-o și pe mătușa din Italia: un mic ”munte” care la prima vedere pare a fi format din sare (totul e de sare pe acolo!). Dar nu, este o rocă formată din tuf vulcanic și marnă albă căreia în geologeză i se spune martor de eroziune. Popular, locul se numește La Grunj.

Ne-am uitat mirați la subita fantomă și, cum nu a știut nimeni să ne zică exact ce și cum, am pornit spre Lopătari, unde speram să găsim un loc de înnoptat. Chiar înainte de intrarea în sat am văzut niște panouri care îmbiau trecătorii osteniți să urce către platoul Meledic pentru a înnopta la pensioanele de acolo.

Grunjul de la Mânzălești

Grunjul de la Mânzălești

Ne-am conformat și am parcurs și ultimii trei kilometri până la pensiunea Meledic, situată pe platou lângă lacul Meledic. Platoul în sine este așezat peste un munte de sare, iar întreaga zonă a fost declarată rezervație naturală: geologică, speologică, botanică și zoologică.

Cât despre pensiune, ei bine, am o bilă albă și una neagră: bila albă pentru că ne-au primit, ne-au lăsat să ne înghesuim trei într-o cameră și ne-au gătit mâncare pe loc; bila neagră pentru că par a fi cam sictiriți așa de felul lor. A treia bilă – de orice culoare și direct în cap – le-aș fi dat-o elementelor subversive de pe celălalt mal al lacului pentru că au bubuit muzica toată noaptea.

Lacul Meledic

Lacul Meledic. Foto: Alex

Lacul Mocearu

Duminică dimineața. Nori. Aer tare după o scurtă ploaie nocturnă. Coborâm în Lopătari, ne aprovizionăm și începem urcarea spre Lacul Mocearu din masivul Ivăneț. În sat, zi de târg și zarvă mare, iar lumea nu contenea să vină: cu mic, cu mare coborau gătiți ca de sărbătoare.

În drum spre lac am trecut și prin Vârteju, un cătun aruncat undeva între dealuri, care ține tot de comuna Lopătari. E izolat, pitoresc, plin de flori și se ajunge dificil acolo. Vedeta satului, însă, a fost un… cal. Având personalitatea oarecum derivată din cea a lui Maximus și fiind la fel de chipeș precum acesta, a intrat în vrie când a văzut că vrem să-i facem poze.

Maximus din Vârteju

Maximus din Vârteju – e bun de asistent TV

După un push-bike și multă gâfâială am ajuns pe platoul unde se află lacul. Acesta s-a format prin prăbușirea unei cavități subterane apărute ca urmare a dizolvării unui bloc la fel de subteran de sare.

Lacul e înconjurat de pădure și, în afara unei pensiuni în construcție, nu se mai afla nimic acolo. Desigur, pe Google Maps apare și o mănăstire, însă nu a mai fost terminată.

Lacul Mocearu

Lacul Mocearu

Spre Buzău

De la Mocearu am coborât în Plaiu Nucului, apoi spre valea Buzăului prin Brătilești – Ivănețu – Bozioru. Am mers repede, fără alte pauze decât cele de regrupare sau de hidratare.

Excepție a făcut un loc anume dintre Robești și Rățești, unde drumul face o buclă la Sud, iar Buzăul una la Nord. Acolo, cu un an sau doi înainte să trecem noi, apa rupsese mișelește o mare parte din mal cu un rezultat spectaculos.

Buzăul nărăvaș

Buzăul nărăvaș

În Berca, Brânzică a pierdut niște șuruburi esențiale la schimbător și a trebuit să îl extirpăm cu totul. Cu ocazia asta s-a ales cu un single-speed care a funcționat bine-mersi până în gara din Buzău, iar noi cu niște înghețată și Cola de la câțiva localnici care ne-au sărit în ajutor. Desigur, au crezut că suntem străini, după cum sincer a recunoscut cel care ne-a abordat, dar nu a fost contrariat de adevăratele noastre identități.

Am ajuns în gară cu o oră înainte să sosească trenul – timp suficient pentru o bere, ceva de mâncare și pentru a ne pregăti bicicletele de drum. Peste alte câteva ceasuri eram în București.

Alte relatări

PDM #2 – Carpatii si Subcarpatii de Curbura (iunie 2012) (3 zile) – povestea lui Alex

Tura pe scurt

4 păreri la “Sui la deal, cobor la vale – De la Focșani la Buzău prin Subcarpații de Curbură

  1. claudiu

    Salut Alex,
    Pana la Vintileasca,cu mici exceptii,am facut acelasi traseu in drumul nostru catre Valea Buzaului,numai ca noi am trecut direct prin padure catre Plesi si mai departe Bisoca ,Manzalesti,Meledic,Lopatari,Plaiul Nucului,dupa care am coborat la Gura Teghi si am mers mai departe la barajul de la Siriu si in continuare pe paraul Casoca,catre Comandau…..
    Toate acestea se intamplau anul trecut de 1 Mai.
    Anul acesta de 1 Mai,o sa refacem partial,vechiul drum comercial,ce lega porturile de la Dunare(Braila-Galati), cu Transilvania.
    O sa plecam din Ploiesti,prin Valeni,apoi peste munti prin Tabla Buti,Vama Buzaului si mai departe catre Intorsura Buzaului,Comandau,Covasna,Tg.Secuiesc,Ojdula,Lepsa,Focsani.
    Sa ai un an bun! Pedalare usoara!

    P.S. Am uitat sa-ti spun ca echipa noastra se compune din doi veterani,care anul trecut aveau 52,respectiv subsemnatul 53 de ani.Deci se poate la orice varsta daca vrei.

    1. Alex BoiaAlex Boia Autor articol

      Salut Claudiu,
      Văd că avem mai mult decât tura asta în comun :). Traseul pe care vrei să îl faci împreună cu prietenii tăi îmi este aproape în întregime cunoscut. De altfel, am o slăbiciune pentru întreaga zonă și revin acolo de câte ori am ocazia.
      Vă doresc să aveți o tură frumoasă și dacă vă pot ajuta cu informații, cu cea mai mare plăcere.

  2. Vali crintea

    Ma bucur sa te aflu ! bun traseu , iar eu doar visez la asa traseu pt. ca abia anul trecut am descoperit bicicleta. sper sa o folosesc foarte mult in 2014 ! Succes pe traseul Braila Galati !

  3. Pingback: Întâlniri Cromatice | AlexBoia.Net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.