În loc de bâlci: Breaza – Sinaia prin Moroeni și Șaua Dichiu

Data de 15 August – Sfântă Mărie Mare – era evenimentul verii când eram mic, datorită bâlciului organizat anual la țară. Era o chestie cu adevărat încântătoare, pe care o așteptam cu neastâmpăr. Acum, astfel de manifestări au căpătat nuanțe mai puțin plăcute și mai degrabă aș fugi de ele. Ori poate au rămas la fel și sunt de vină doar ifosele mele de mic burghez în devenire.

Coborând spre Sinaia

Coborând spre Sinaia

Cert este că anul trecut, pe 15 August, având o zi liberă pe mâini și neavând chef de gloate, muzică bubuind, grătare sau altminteri alte forme de exprimare a profundei credințe, l-am corupt pe Dan să facem o tură scurtă la munte, de la Breaza la Sinaia via Moroeni și Șaua Dichiu. Sunt conștient că e probabil cea mai proastă zonă unde să cauți ceva izolare, însă am mizat pe faptul că prognoza anunța ploi și furtuni și că asta ar ține în casă majoritatea aventurierilor.

Breaza – Talea – Moroeni

Deși am părăsit Breaza pe ceea ce părea a fi calea principală de acces spre Talea, la început am mers pe un drum de pământ, pavat cu traverse de cale ferată până la ieșirea din localitate. A fost o porțiune dificilă, însă cu o priveliște frumoasă asupra satelor din vale.

Ieșire din Breaza - drum pavat cu traverse din cale ferată

Ieșire din Breaza – drum pavat cu traverse din cale ferată

Am reîntâlnit drumul asfaltat după câțiva kilometri și am mers fără oprire până la ieșirea din Talea. Aici lui Dan deja îi pierise zâmbetul de pe buze și adevărul e că și eu rămăsesem un pic fără suflu. Am continuat pe un drum de tractor pe care îl găsisem studiind hărțile OSM. Doar marginal ciclabil, dificil și greu de urmărit, m-am bucurat totuși că am avut parte de liniște și verdeață cât cuprinde.

Între Talea și Moroeni

Între Talea și Moroeni

Am ținut acel drum până într-o poiană oarecare, de unde am intrat pe un forestier impecabil, proaspăt pietruit și reabilitat, pe care am coborât ținând constant o viteză 40km/h. Am ajuns rapid în valea Ialomicioarei, însă acolo am constatat cu surprindere că ne aflam pe o proprietate privată. Da, tot versantul pe care coborâsem era „curtea” cuiva, iar noi aterizasem dincolo de intrare.

Coborând spre Valea Ialomicioarei

Coborând spre Valea Ialomicioarei

Până să ne dumerim cum să trecem de poartă, ne-am trezit flancați de 6 dulăi, însă paznicul a ieșit prompt și i-a ținut din scurt. El, pomenindu-se cu noi pe cap din senin, era chiar mai năuc. I-am explicat că venisem din Breaza (aici deja era scurtcircuitat) și că voiam să ajungem în Moroeni. Ne-am cerut scuze pentru nefăcută și ne-am văzut de drum.

Moroeni – Șaua Dichiu – Sinaia

Ajunși la DN71, Dan a hotărât să îl urmeze direct până-n Sinaia deoarece-i cedase genunchiul după coborârea dementă de mai devreme. Eu am ținut traseul inițial și am trecut repede prin Moroeni, nevrând să risc vreun contact cu băștinașii, în ciuda îndemnurilor lor: „băiatu’, stai așa un pic”; nu, băiatu’ nu vrea să stea!

Moroeni - Șaua Dichiu. Vedere către cariera de piatră

Moroeni – Șaua Dichiu. Vedere către cariera de piatră

Inițial am avut parte de asfalt și mi-era teamă să nu fie așa tot drumul. Venisem, totuși, pentru ceva offroad și aș fi vrut măcar un drum pietruit. Dar nu, după sanatoriu am mers pe macadam – unul foarte bun. Ca bonus, suprafața a fost un pic umedă, iar traficul aproape inexistent.

Am urcat în ritm alert și nu m-am oprit decât pentru a lua o gustare pe marginea drumului, pentru câteva poze și pentru a-mi completa bidonul de la singurul izvor găsit în cale.

Nu mi-a fost așa sete, dar un izvor e mereu binevenit

Nu mi-a fost așa sete, dar un izvor e mereu binevenit

Plimbarea liniștită a luat sfârșit imediat ce am intrat pe drumul dintre Bolboci și Șaua Dichiu – un trafic ca pe Magheru și niciunul nu se sinchisea să nu ridice atât de mult praf.

Odată ajuns la asfalt, la cabana Dichiu, numărul mașinilor a crescut exponențial – de acolo până la Sinaia drumul este asfaltat și orice mazetă poate urca până-n creierii munților. Măcar am scăpat de praf.

Lângă Șaua Dichiu

Lângă Șaua Dichiu

Acei ultimi kilometri aproape mi-au stricat ziua. Acolo sus este însă atât de fain încât am reușit să ignor turbulențele și mi-am văzut liniștit de drum. Partea cu adevărat nasoală a fost că frâna de pe spate s-a blocat pe disc și am coborât înfrânat. Cu toate acestea, i-am dat cât s-a putut.

În gară m-am reîntâlnit cu Dan, care ajunsese cu câteva ore înaintea mea. Am halit ceva de la fast-food-ul din gară (unul din locurile mele preferate din Sinaia) și am așteptat cuminți trenul spre București.

Tura pe scurt