Zaiafet de August în Munții Buzăului

O, dar azi, dar azi, ceru-i de atlaz, soarele-n extaz… Un pic cam prea-n extaz; atât de-n extaz încât vara lui 2012 a fost una din cele mai secetoase din ultimii ani, cu focuri spontane în păduri, recolte distruse etc. Verdele copacilor, inclusiv la munte, ajunsese palid și spălăcit, iar în oraș aerul era oricum de nesuportat. Așadar, ne-am organizat într-o tură de două zile în Munții Buzăului de la Întorsura Buzăului la Nehoiu, via Comandău.

Răsărit lângă Comandău. Foto: Andrei.

Răsărit lângă Comandău. Foto: Andrei.

Sâmbătă dimineața am plecat cu trenul din București și am ajuns în Întorsura Buzăului via Brașov combinând trenul R3001 cu un tren regional. Acolo ne-am întâlnit și cu Andrei, care ajunsese cu o zi mai devreme decât noi. În total am fost 19 și mărturisesc că am avut aceleași temeri ca el, în legătură cu mobilitatea unui grup atât de mare, însă ne-am mișcat foarte bine.

Spre Comandău

Spre Comandău

Am început tura cu un rulaj de 11km pe DN10, până în Zăbrătău. Asfaltul a fost bun, iar traficul moderat. De acolo am continuat cu un urcuș lin, pe valea râului Zăbrătău, redus la un firicel de apă de seceta prelungită. Peisajul a fost tern și prăfuit, din aceeași cauză și, din când în când, ne mai intersectam cu câte un șofer care nu se sfia să ne umple de praf. Cu toate acestea, plimbarea a fost în general plăcută și a devenit chiar mai agreabilă odată ce ne-am afundat în munte.

Pirații din Buzău. Foto: Andrei

Pirații din Buzău. Foto: Andrei

Cele câteva pauze de regrupare au fost binevenite și am reușit să găsim și un izvor de apă, la care am făcut coadă așteptând să ne umplem sticlele. De altfel, toate izvoarele întâlnite pe drum au fost fie secate, fie cu debit slab, ca acesta. Eu am fost mulțumit că le-am găsit și că nu am fost nevoiți (cum fusesem eu la un moment dat) să bem din șiroaie sau ochiuri de apă de pe mijlocul drumului.

După apă. Foto: Andrei

După apă. Foto: Andrei

Cea mai grea porțiune a fost o urcare susținută de 2-3km, care a marcat trecerea din valea Zăbrătăului înspre valea râului Bâsca Mare și, mai departe, către Comandău. Am ajuns acolo pe-nserat și ne-am strâns în centrul satului, de unde ne-am făcut provizii pentru seară și dimineață. Am zăbovit, evident, și la o bere, unii, sau o înghețată, alții.

Poiana în care am înnoptat. Foto: Andrei

Poiana în care am înnoptat. Foto: Andrei

Satul este izolat într-o depresiune situată la poalele Munților Vrancei, legătura principală fiind drumul spre Covasna, unul neasfaltat, la fel ca toate celelalte din zonă. Asta și lipsa semnalului pe majoritatea rețelelor mobile au făcut ca locul să nu fie suprapopulat cu turiști și să rămână liniștit. Singura forfotă e dată de activitățile de exploatare forestieră, activități care au și dus la întemeierea și progresul acestei așezări.

Cârnaț. Foto: Andrei

Cârnaț. Foto: Andrei

După oprirea prelungită am plecat în căutarea unui loc de campare, pe care l-am găsit chiar la ieșirea din sat, pe malul apei, într-o poiană suficient de încăpătoare și cu lemne uscate din belșug. Am întins, deci, corturile, am făcut focul și am pregătit o cină frugală formată din cabanoși, cârnați pregătiți la foc și cartofi înveliți în staniol și copți în jar.

Afară a fost cald și am profitat de asta pentru a dormi în aer liber, lângă foc. Unii au preferat corturile, alții hamacele sau improvizații pe baza unei folii de supraviețuire. Din câte am înțeles, cea din urmă variantă nu a fost extrem de confortabilă.

Pasul Delușor

Pasul Delușor

Noaptea a fost liniștită, cu excepția glumelor târzii de autobază și a hărmălaiei iscată la 3 dimineața de niște câini care, pare-se, încăieraseră un urs la nici un kilometru depărtare de unde ne aflam noi. Am întețit focul, am scrutat împrejurimile cu lanternele și, după ce ne-am asigurat că nu e niciun Martinel prin preajmă, ne-am culcat la loc.

Dimineața ne-au dat trezirea niște lucrători dintr-un camion cu lemne, urmați la scurtă de vreme de alții. Am mâncat la micul dejun o bună parte din ce rămăsese din ajun, am băut cafea și ce mai aveam pe-acolo și ne-am strâns lucrurile. După o poză de grup, am pornit iar la drum.

Bâsca Mică

Bâsca Mică

Primii kilometri au fost ușor în urcare, până în vârful pasului Delușor, după care am avut o coborâre lungă de 30+km până în Nehoiașu, presărată cu câteva gâlme după Gura Teghii. Au fost și câteva pene și căzături, însă am reușit să ajungem la ora stabilită. Peisajele s-au înscris în registrul zilei precedente, dar parcursul a fost mai frumos deoarece am prins câteva ore din răcoarea dimineții.

Oboseală mare

Oboseală mare. Foto: Andrei.

În Nehoiu ne-am oprit la un restaurant, unde am luat masa de prânz. Eu am preferat să mă-ntind afară și să citesc o carte, iar vreo trei inși au luat-o înainte, pe biciclete.

Noi, restul, am luat trenul și după două ore eram în Buzău. Acolo ne-am întâlnit și cu grupul „rebel” și ne-am strâns la o terasă, așteptând trenul de București. După un drum de alte două ore eram acasă, unde mi-am spălat praful din nări pentru a face loc mirosului de asfalt încins.

Alte relatări

Kommando Style – Part 1 – relatarea lui Andrei

Kommando Style – Part 2 – relatarea lui Andrei

Alte ture prin zonă

Kommandó

Tura pe scurt

3 păreri la “Zaiafet de August în Munții Buzăului

    1. Alex BoiaAlex Boia Autor articol

      Hehe, și la mine a durat ceva – l-am început încă de anul trecut. Noroc cu Andrei – am trecut în revistă evenimentele citind ce a scris el :))

  1. Pingback: Teleleu prin Penteleu | AlexBoia.Net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.