B4M 2014 – Ziua 3 – Labirint

Am început nehotărât ziua a treia. Da, urma Piatra Craiului cu un traseu seducător, însă perspectiva de a alerga singur nu se lega deloc în mintea mea. Dar, m-am gândit, am ajuns până aici și ar fi mare păcat să ratez restul cursei. Cu acest nou gând am basculat restul micului dejun și m-am grăbit spre locul de start.

Deasupra Șirnei

Deasupra Șirnei

Nici nu ieșisem bine din complex, că în spatele meu s-au și ciocnit doi concurenți. Mai departe, la un kilometru camera mea video a decis că a filmat destul și și-a luat literalmente zborul de pe ghidon. Viteza era de peste 40km/h și a țâșnit ca un veritabil proiectil printre două biciclete din lateral. Din fericire nu a nimerit pe nimeni, iar carcasa a rămas intactă.

Pe dealurile de lângă Fundata

Pe dealurile de lângă Fundata

Am oprit și am recuperat-o. M-am uitat la montură: o tăietură curată, semn că a cedat din cauza stresului din material. Mă uitam uimit și mă întrebam cum anafura mă-sii un echipament care costă o gălăgie de bani și este vândut pentru activități sportive cedează după nici jumătate de an de folosință? Și-or fi imaginat cumva că va fi folosit doar pe găini sferice în vid?

Am reluat cursa întors pe dos, motiv pentru care nu îmi aduc aminte mare lucru din primii 20km, în afară de două sectoare: Valea Rudărița – Valea Urdii și Valea Muierii – Dâmbovicioara prin care m-am și nămolit suficient de mult cât să mă curăț de nervi, ajungând la urcarea pe asfalt spre Ciocanu cu un tonus mental mult ridicat.

Pe dealurile de lângă Șirnea

Pe dealurile de lângă Șirnea

Mi-am găsit un ritm foarte bun și am ajuns repede la primul punct de alimentare: Șirnea-Centru. Acolo, pe lângă oferta de bază (ceaiuri energizante, fructe etc.), am găsit și prăjituri facute în sat (cu mamaia aferentă), cașcaval și alte gustări îmbietoare. Am mâncat mai degrabă ca la botez decât ca la concurs.

După ce am montat camera am pornit mai departe. A fost greu la început, cu bagajul suplimentar, însă până la intrarea în Valea Sbârcioarei mi-am recâștigat suflul. Tocmai la timp, deoarece drumul a tăiat în mai bine de-o duzină de locuri albia râului.

Coborând spre Valea Sbârcioarei

Coborând spre Valea Sbârcioarei

Dacă la început am abordat traversările ca o panseluță, treptat am dat gaz și m-am bălăcit fără rezerve. Nu am fost niciodată mai cuplat pe endorfine ca atunci, lucru care avea să mă pună în dificultate imediat după intrarea în Moeciu de Jos.

Aveam, așdar, euforia bețivului care intră în bar și sare la ciomăgeală cu cel mai vânjos și dubios individ de la tejghea: am abordat prima urcare, uitând complet de marcaje – știam eu ceva de ajuns la Măgura și mi-a ajuns. Dar, la fel cum eroul nostru inevitabil mâncă bătaia vieții lui în astfel de situații, am realizat și eu că făcusem o mare greșeală: apucasem pe alt drum.

Bălăceală în Sbârcioara

Bălăceală în Sbârcioara

Evident, eram deja sus când am trăit această revelație similară cu o mahmureală crâncenă și, neavând de ales, am strâns din dinți, am scrâșnit din buci și am coborât înapoi. Marcajul era întins ca o pleașcă pe asfalt și atât de strident încât n-aveai cum să-l ratezi (teoretic).

După trei sute de metri am făcut iar stânga, pe drumul corect care urca pe Valea cu Cale: îngustă, bucolică, fermecătoare și cu o zonă de împins trântită fix la final. Am tăiat în grabă Măgura, coborând spre Prăpăstiile Zărneștiului pe o potecă-șleau dintre două curți.

Coborârea spre Prăpăstiile Zărneștiului

Coborârea spre Prăpăstiile Zărneștiului

La intrarea în canion a fost al doilea loc de alimentare. Am luat apă rece direct din râu și am urcat continuu până în Șaua Joaca, pe un traseu care mi-era cunoscut din anul precedent. Diferită a fost continuarea din acel punct: am mers paralel cu Valea Seacă și am coborât spre Dâmbovicioara pe un drum bolovănos terminat în gospodăria unui sătean.

Jos, în Șirnea-Centru, plouase. De fapt, plouase în toată zona. Cei de acolo erau surprinși că eram uscat. Eu eram mirat să văd că-i ud. În sfârșit, răcoarea a fost catalizatorul necesar și suficient pentru a arde ultima parte: urcarea pe asfalt spre linia de sosire, pe care am trecut-o după aproape 8 ore.

Creasta Craiului

Creasta Craiului

Eram rupt. Și fericit.

Referințe

Site-ul concursului

Albumul video cu toate etapele de concurs

Mihai Benea – Fotografii din ziua a 3-a

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.