O zi de primăvară

Primăvara trecută a fost un catalizator perfect pentru lene din cauza perioadelor lungi de ploaie, așa că, atunci când în sfârșit am prins un week-end frumos după o întreagă săptămână caldă și uscată, nu ar trebui să fie de mirare că abia m-am ridicat din pat la 4:30 dimineața pentru a prinde trenul de 6 fără 10 către Brașov.

La poalele Pietrei Mari

La poalele Pietrei Mari

Voiam să fac un traseu care acoperea o zonă largă situată la NNE de oraș, explorând câteva locuri pe lângă Sfântu Gheorghe și două variante de acces în despresiunea Întorsura Buzăului. Am fost singur, ceea ce m-a descurajat un pic inițial.

La intrare-n Dobârlău

La intrare-n Dobârlău

Așadar, la 9 fără un sfert eram deja în drum spre Dobârlău, pe un drum plat ce și-a servit cu decență rolul de încălzire. În Dobârlău am făcut dreapta pe Valea Dobârlăului, ajungând din urmă o turmă de oi mânată de trei ciobani ce sorbeau dintr-o sticlă de agheazmă. Printre bilele de blană behăitoare se puteau observa și câțiva miei care scăpaseră de proțăpirea Pascală.

Turmă de oi

Turmă de oi

I-am depăsit cu băgare de seamă, pentru a nu provoca la vreo diatribă colțoasă ciobăneștii care umblau în jurul turmei precum pișatul boului. Mai sus am dat de o caravană formată din 3-4 căruțe cu coviltire improvizate din niște barăci de lemn așezate de-a curmezișul. Mi-au făcut loc, le-am mulțumit, ne-am salutat și am continuat cu urcarea spre trecătoare. Cum nu am găsit nici un nume oficial, am să o denumesc Pasul Dobârlău.

Caravanele, caravanele...

Caravanele, caravanele…

La început am dat rateuri precum o rapandulă de mașină-n miez de iarnă, oprindu-mă la fiecare 10-20 de metri liniari, dar, într-un final, după câteva pocnituri de eșapament, am intrat într-un ritm constant și productiv. Tot atunci singurătatea a început să își facă simțite efectele benefice: era liniște și mi-am golit mintea prima oară după multă vreme.

Muguri de liniște

Muguri de liniște

Am terminat urcarea la 835m altitudine și am coborât scurt spre depresiunea Întorsura Buzăului. Am traversat rapid satele Floroaia și Sărămaș – frumoase, simple și răsfirate – și am trecut spre Valea Mare pe un drum județean neasfaltat, paralel cu DN13E. În acel loc muntele se pleacă până la nivelul depresiunii, astfel încât coborârea a-nceput direct.

Sărămaș

Sărămaș

Aproape de Rezervația Mestecănișul de la Reci am văzut, la 100 de metri depărtare, două căprioare care tocmai traversau drumul. M-am oprit. S-au oprit și ele curioase. Am luat încet aparatul, dar au zbughit-o imediat ca din pușcă. Le-am prins totuși, înainte să dispară de tot în maroniul ogoarelor.

Panoramă spre Valea Mare

Panoramă spre Valea Mare

Am tăiat pădurea cu un entuziasm alimentat de lumina ce-și zvârlea cuantele printre frunzele de pin și mesteacăn în timp ce roata din spate descria sinusoide în solul nisipos. Am descoperit acolo câteva marcaje cu ceva ce semăna a bicicletă. Fuseseră cândva săgeți ce indicau traseul Drumul Verde Sepsi.

Căprioare

Căprioare

La intersecția cu DN11 am luat o pauză de masă în ograda unei benzinării. M-am tolănit pe un petec de iarbă și am devorat tot ce era-n caserolă, mai puțin șervețelele. Am râgâit discret și mi-am văzut de drum. Vântul bătea acum din față și bucile începeau să se răzvrătească față de contactul permanent cu șaua doar un pic mai confortabilă decât o blană. Am stins parțial revolta cu un hap de aspirină.

Rezervația Mestecănișul de la Reci

Rezervația Mestecănișul de la Reci

După Ghidfalău m-am salutat cu Oltul: eu cu aparatul, el cu sălcii, iarbă crudă și o groază de puncte galbene ce nu puteau fi decât păpădii. Am chicotit: haios cum ceva denumit popular bășina-porcului poate fi atât de frumos.

La muncă

La muncă

Puterile mele erau pe terminate, așa că în Sfântu Gheorghe am făcut o pauză mai lungă în parcul din centru. Pauza aceasta, la rândul ei, m-a costat necesitatea unui efort susținut pe ultima parte a traseului, care a traversat culoarul ce leagă orașul de satele Vâlcele și Araci.

Oltul lângă Araci

Oltul lângă Araci

În Araci eu și Oltul ne-am luat rămas-bun: eu cu aparatul, el cu sălcii pe maluri și masivele Piatra Mare și Postăvarul pe fundal. I-am părăsit astfel domeniul și am ajuns în Brașov cu suficient timp pentru a-mi lua bilet și ceva porcării pe post de mâncare.

Referințe

Despre comuna Dobârlău

Despre Rezervația Mestecănișul de la Reci

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.