Pulsații de Primăvară

„Ai găsit, mă, fasole?”, mă întrebă c-un râs grohăit un lombrozian burtos în timp ce-mi așezam bagajul în tren. Mă auzise când întrebam la unul din magazinele din gară de niște conserve de fasole și cumva i s-a părut amuzant. Gara era Ploiești-Sud, iar eu și Andrei tocmai plecam spre Măneciu, într-o senină și răcoroasă dimineață de Mai.

După o scurtă vizită de aprovizionare am traversat barajul. Am făcut câteva poze la nivelul lacului (pe furiș, nu e voie!) și am luat în piept piciorul care se scurge din culmea principală a Munților Tătaru și se proptește în valea Teleajenului. Pe el, ca o venă, șerpuiește drumul spre una din vechile trecători care lega cele trei provincii românești: pasul Tabla Buții.

Dimineață la cabana Ciucaș

Dimineață la cabana Ciucaș

Efortul suplimentar ce incumbă în asemenea configurații topografice m-a sufocat. Pulsul îmi zvâcnea în beregată și simțeam cum de la mușchi la celule totul încerca din răsputeri să intre în regimul corespunzător de funcționare, asemeni unei Dacii străvechi pe care încerci să o pornești în miez de iarnă: geme, dă în gol, pornește de câteva ori doar pentru a se opri și, după ce te aduce la marginea disperării o ia în sfârșit din loc.

Urcând spre Tabla Buții

Urcând spre Tabla Buții

Ce caraghioslâc, îmi ziceam, zici că-s vreun soi de ageamiu. Dar verdele crud al ierbii și arborilor joși, mirosul tare de pământ reavăn și frunziș feciorelnic îmi decojeau din când în când plumbul de pe picioare și toate aceste mici neplăceri se făceau uitate.

Deasupra noastră siniliul dimineții era acoperit cu rapiditate de nori primăvăratici ce alunecau în rotocoale spre culmile Ciucașului, Siriului și Tătarului. Atât de repede încât, până după prânz deja erau îngrămădiți precum peștii în butoi. Cu lumina soarelui blocată, vântul ce mângâia culmile se simțea mai tăios și, alături de pajiștile pale, persifla Primăvara blocată undeva sub 1000 de metri.

Vedere spre Măneciu

Vedere spre Măneciu

De altfel, era încă pustiu, căci turmele încă nu suiseră. Așa că, în această singurătate deplină, mă simțeam ca și cum am fi fost doi temerari în vestul sălbatic, în căutarea vreunei comori demult ascunse și râvnite sau poate umblând a stârpi vreun răufăcător contra proverbialei recompense.

Ceva mai sus e vârful trecătorii Tabla Buții

Ceva mai sus e vârful trecătorii Tabla Buții

Cu așa gânduri și multe altele, am isprăvit cocoșele care presărau planturoasa spinare-a muntelui, am trecut de vechea vamă din care acum se ridică un brâu de piatră cât genunchiul broaștei și am coborât abrupt spre Pasul Boncuța.

De acolo, după o scurtă pauză, am apucat spre cabana Ciucaș pe traseul de bandă roșie, obscen de abrupt. Această din urmă urcare m-a dăulat. Nici n-au mai contat celelalte, pur și simplu am mers ca un robot pe avarie până la cabană făr-a mai putea fi atent la ce se desfășura prin preajmă.

Ceva mai jos e fosta Vamă

Ceva mai jos e fosta Vamă

Nu mai existau nici ordine, nici tranziție, ci mergeam ca printr-un amalgam de peisaje: pajiștile se amestecau cu pădurile, drugălețe de pietre creșteau în copaci, covorul de frunze – jilav și uneori scrobit – se ivea prin zone deschise, iar câmpul vizual pulsa îmi odată cu sângele din vene de parc-aș fi fost drogat.

Apusul de pe Ciucaș

Apusul de pe Ciucaș

Între timp, începuse să plouă. Ușor, rece, suportabil, dar enervant, întrucât dilua și mai mult timpul. Parcă o veșnicie și jumătate a trecut până am ajuns la Cabana Ciucaș. Îmi era atât de foame încât am comandat și mâncat ca un veritabil staroste al calicilor.

Ospățul, desigur, nu a rămas fără urmări: lenea – apendicele atavic al conștiinței – a vorbit în locul meu și am pledat pentru a rămâne la cabană. Norocul ne-a surâs: am prins ultima cameră liberă într-una din anexe. În termeni absoluți, era încă devreme așa că, deși mi-era somn ca mușcat de musca Țețe, m-am mai vânturat prin cameră până s-adorm, suficient cât să prind un apus discret și frumos.

Prin fața cabanei

Prin fața cabanei

Dimineața de Duminică a fost rece, umedă și vântoasă. Mai bine zis, a fost rece-ntocmai pentru că a fost umedă și vântoasă. Pe platou, golurile din plapuma de nori și ceață animau zebre de lumini și umbre, iar în cabană micul dejun întărea ecourile agapei din seara precedentă.

Spre Pasul Bratocea

Spre Pasul Bratocea

Ca în ajun, am început gâfâind și dând rateuri. Puținul soare matinal dispăruse: ceața se lăsase de tot, grea, cedând sub propria greutate. Înaintam ca-ntr-o cană de lapte. Mergeam ca noaptea, la lumina unor faruri foarte slabe, atâta doar că noaptea mai puteai înțelege vreun contur.

Iar vântul era atât de puternic, încât, în locurile deschise te puteai rezema pe dânsul. Evident, manevra era cu două tăișuri, căci nu bătea statornic, ci-ncotrova și, unde acum era sprijin, secunda următoare putea fi năpastă.

Coborând sub nori

Coborând sub nori

De pe la releul Bratocea, pe lângă că am dat de un drum în toată legea, s-a mai lecuit și ceața. Sau, mai degrabă spus, am coborât noi sub plafon. În orice caz, puteam vedea lejer, peste tot în jur, întinsa poiană de lângă Pasul Bratocea, spre care ne grăbeam și noi.

În Pasul Predeluș

În Pasul Predeluș

Planul, așa cum îl ticluisem inițial, presupunea să trecem pe culmea vecină a Grohotișului, dar, am judecat noi după mișcarea norilor, vântul nu slăbea deloc. Am renunțat și am ales să trecem spre Câmpina prin Pasul Predeluș, pe valea Doftanei. Deloc de lepădat, desigur, dar, vorba aia, m-am gândit inițial, nu e berea cum e vinul și nici palma ca vaginul.

Nu am bombănit, însă, multă vreme, căci m-am bucurat de plaiurile-ntinse de la intrarea-n vale, de strâmtorile sale cochete și nespectaculoase, de urcușul abrupt, temperamental, ce țâșnește ca o rachetă din rampa domoală, de volta-n coastă pe care o descrie drumul, de coborârea la fel de abruptă și care se liniștește la fel de brusc, de nămolul omniprezent, precum și dobitoacele mânate la păscut.

Aproape de Câmpina, lacul Paltin

Aproape de Câmpina, lacul Paltin

Am tras tare pentru a prinde trenul de la ora 5 și a evita, de preferat, și ploaia. De ploaie n-am scăpat, dar trenul l-am apucat.

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.