Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a III-a – În care se arată că berzei chioare chiar îi face Dumnezeu cuib

Ne-am trezit pe un soare feciorelnic, pe la ora șapte, aș zice, și-am început să umblăm agale prin baraca stânei și prin țarc după mâncare, cafea, apă și niște vișinată. Desigur, câinele cel mai câinos și-a reluat rolul de poteră și ne mârâia de dincolo de blănile care delimitau țarcul.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

În schimb, pentru stăpânii de drept, ziua începuse deja la 4 dimineața, pe când soarele nu era decât o promisiune subțire și vânătă, în orizontul îndepărtat; au muls vacile și oile, care, în cazul lor, însumau mai bine 400 de capete și urmau să le scoată la păscut, iar munca se va isprăvi la miezul nopții sau mai târziu, după cum am văzut: strâns animale-n țarcuri, muls, procesat lapte.

La drum!

La drum!

Desigur, asta dacă nu sunt și alte neplăceri (cum nu rareori sunt): animale bolnave sau vreun urs ori lup care mai vine din când în când ca la fast-food. Câștigul pentru tot acest trai aspru, la vremea aceea (vara lui 2015), era nu mai mult de 40 de bani pe litru, din care o halcă bună se ducea pe benzina necesară drumurilor ce trebuiau făcute de vale.

Dimineața peste Toplița

Dimineața peste Toplița

După vreo oră de pregătiri și pălăvrăgeală, în urma căreia ne-am ales și c-o variantă de-a coborî-n Drăgoiasa mai repede, am coborât pe lângă țarcul în care-și țineau caii (am văzut la multe stâne mai pricopsite această modalitate de-a face un ban în plus) spre ceea ce-am suficiente motive să cred că era valea Voievodeasa, pe care am tăiat-o și am ținut drumul care urca-n Poiana Steja, sub Vf. Bâtca Tâlhării.

Spre valea Voievodesei

Spre valea Voievodesei

Sus, prietene, frumos, n-am ce zice; îți creștea inima să vezi cum totul lucea sub lumina soarelui: iarba plină încă de rouă, de-un verde ce se cerea rumegat pe-ndelete, brazii ce-mprăștiau generos oricui voia să miroasă un parfum fraged de rășină, până și aerul părea să sclipească! Dar nimic nu sclipea mai intens decât fețele noastre când am realizat că ne-am rătăcit. Nu mult, desigur și, până la urmă, unde s-a dus mia, meargă și suta!

Izvorul din Poiana Steja

Izvorul din Poiana Steja

Ce bine că n-am ratat, totuși, izvorul! o frumusețe de izvor, durat din mai mulți bușteni scobiți, culcați, cu apa revărsându-se din unul într-altul, atât de rece de zici că era gheață lichidă. Aș fi rămas, vă jur, lipit de-acel izvor, așa de nesătul eram să-l sorb, din priviri, precum și din ștuțul prin care țâșnea apa.

O trecere peste apă pe valea Secu

O trecere peste apă pe valea Secu

Dar, ne aștepta Hășmașul. Și-am tâșnit în coborâre, pentru-a putea onora la timp întrevederea, spre și apoi pe valea Secu, din care n-am înțeles nimic, atât de repede am mers. De fapt, am avut senzația c-am ieșit din munte precum o beșină pe fund, fără alt semn c-am fost pe-acolo decât puțini stropi de transpirație.

Din Pasul Bursucăriei, vedere spre Bilbor

Din Pasul Bursucăriei, vedere spre Bilbor

Tot iureșul ăsta nu putea să se termine bine, dovadă că, ați ghichit, ne-am rătăcit din nou, de data asta, însă pe drumul corect. Pare absurd? Să vă explic: în mod normal ar fi trebuit să ieșim în valea Bistricioarei ocolind Vf. Alunișul Mic prin Vest, respectiv Sud, cum observasem pe mai multe hărți.

Urcând Pasul Bursucăriei. Foto: Andrei.

Urcând Pasul Bursucăriei. Foto: Andrei.

Drumul, în realitate, ia-l de unde nu-i: o ramificație se pierdea pe-un ogaș c-un firicel de apă, alta se-nfunda la o cabană. Nu pot decât să presupun că acel ogaș era varianta pe care-o căutam, sau, măcar, a fost odată.  În orice caz, ne-am întors și-am trecut muntele prin Pasul Bursucăriei (DJ174A).

Intrăm în Bilbor

Intrăm în Bilbor

Aerul devenise deja ca-n camera de zi a lui Șeitan, urcarea a fost foarte abruptă și-am trecut prin proviziile de apă precum o locomotivă pe aburi. Noroc că, la Bilbor, numai de apă n-am dus lipsă. Am, dus, în schimb, lipsă de haleală caldă și-a trebuit să ne mulțumim cu niște uscături cu care ne-am dat stomacul pe răzătoare în curtea singurului magazin găsit deschis.

Pe valea Bistricioarei, între Bilbor și Capul Corbului

Pe valea Bistricioarei, între Bilbor și Capul Corbului

Au urmat, iute, Capu Corbului, via valea Bistricioarei, feriți – cât de cât – de zăduf și mergând ușor la vale pe ceea ce a fost cândva traseul mocăniței Toplița – Bilbor – Borsec, apoi Tulgheș, pe DN15. Din Tulgheș, ne-am răsucit spre Sud-Vest, pe valea Putnei și, până-n Hagota, am înghițit atâta praf încât în gură nu mai aveam salivă, ci șmirghel pisat, iar în nas nu muci, ci glet.

Pe valea Putnei. Foto: Andrei

Pe valea Putnei. Foto: Andrei

În acest punct al povestirii noastre căscam precum un leu somnoros, eram deja rupt și cu mintea-nțepenită-n a opri s-ar fi brodit să găsim găzduire prin acele părți. Andrei, în schimb, a pledat pentru-a traversa spre Lacu Roșu. Mai trist a fost că iar rămăsesem fără apă, ori în Hagota aveau prin birturi orice, mai puțin apă. Noroc că, în amonte, apa râului a fost relativ limpede și am putut s-o tratăm rapid și să ne umplem câteva bidoane.

Apus în Șaua Niergheș

Apus în Șaua Niergheș

Cu puțină imaginație, Putna Întunecoasă nu e o vale rea, cu condiția să poți pune, mental, arborii stufoși la loc în peisajul zonelor defrișate. Cu numai patru ani în urmă, îmi aduc aminte, coboram dinspre Poarta Laposului spre Pasul Bicaz și-am trecut fix pe deasupra ei; pe vremea aceea, versanții gemeau de pomi, n-aveai cum s-arunci un ac, nici cu gândul, nici cu fapta. Acum, munții arătau deprimant, precum o femeie cheală.

Apus în Șaua Niergheș

Apus în Șaua Niergheș

Apusul, în toată puterea sa, un ansamblu eclectic de purpuriu, siniliu și tuciuriu, l-am prins în Șaua Niergheș, aflată un pic deasupra și mai la vest față de Pasul Bicaz, unde-am și ajuns în mai puțin de zece minute; după alte douăzeci, eram în Lacu Roșu. Cu mare noroc, am găsit găzduire la o cabană cu circuit închis. Duș. Mâncare caldă. Curent electric… lux.

Alte relatări

Relatarea lui Andrei, primele 2 zile jumate

Relatarea lui Andrei, următoarea zi și jumătate

Tura pe scurt

3 thoughts on “Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a III-a – În care se arată că berzei chioare chiar îi face Dumnezeu cuib

  1. Pingback: Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a IV-a – Hășmașul se dă Mare | AlexBoia.Net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.