Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

Brâul Oltului

Am petrecut drumul până la Racoș, aflat chiar în măruntaiele coridorului feroviar de dilatare temporală BrașovSighișoara, făcând schimb între deducțiile lui Maigret și seducțiile lui Somnolențiu, mare filozof antic. De altfel, puțin a lipsit să ratez stația, dar noroc c-un grup de drumeți: m-au trezit auzindu-mi alarma ceasului de mână.

Cheile Dopca - Lumini și Umbre

Cheile Dopca – Lumini și Umbre

Întâmplarea a făcut ca ei să coboare-n același loc, numai că, pe când dânșii aveau treabă-n zona defileului Racoș-Augustin, eu am mers pe Olt în jos, către Valea Mare. Elementul călăuzitor al plimbării a fost rezervația Cheile Dopca, conturată pe bazinul acelui râu. În plan secund, îmi doream și explorarea legăturii cu Făgărașul.

Continuă să citești

Pulsații de Primăvară

„Ai găsit, mă, fasole?”, mă întrebă c-un râs grohăit un lombrozian burtos în timp ce-mi așezam bagajul în tren. Mă auzise când întrebam la unul din magazinele din gară de niște conserve de fasole și cumva i s-a părut amuzant. Gara era Ploiești-Sud, iar eu și Andrei tocmai plecam spre Măneciu, într-o senină și răcoroasă dimineață de Mai.

După o scurtă vizită de aprovizionare am traversat barajul. Am făcut câteva poze la nivelul lacului (pe furiș, nu e voie!) și am luat în piept piciorul care se scurge din culmea principală a Munților Tătaru și se proptește în valea Teleajenului. Pe el, ca o venă, șerpuiește drumul spre una din vechile trecători care lega cele trei provincii românești: pasul Tabla Buții.

Dimineață la cabana Ciucaș

Dimineață la cabana Ciucaș

Continuă să citești

Fantomele din Baraolt

Am avut o reținere încă de când m-am trezit de dimineață; un fel de teamă, aproape paralizantă. Era cât pe-aci să rămân la vatră pentru-a-mi cântări scuipatul, de nu m-aș fi convins, in extremis, că m-aș fi simțit cu mult mai neplăcut dac-aș fi ratat un week-end agreabil.

Tot acest ping-pong argumentativ dus cu un alter-ego în formă de zile mari m-a întârziat substanțial, motiv pentru care se făcuse deja 4 ale amiezei când am ajuns în Sfântu Gheorghe, am terminat de verificat bicicleta, am strâns chingile la brâu și, în sfârșit, am pornit.

Stâna din pasul Vadaș

Stâna din pasul Vadaș

Continuă să citești

Halcyon

Se aude fluierul controlorului, iar la scurt timp măgăoaia emite un semnal prelung ca un urlet de pradă, apoi se urnește leneș, cu o zvâcnitură. Roțile calcă ușor peste șinele pline de riduri și gropițe – ca și cum n-ar vrea să-și strice lucitoarele bandaje. Croșetează cu aceeași teamă labirintul de macazuri controlate de o mână nevăzută ce se plimbă – probabil neobosit – peste claviatura unui calculator în timp ce ființa umană de care este atașată soarbe cu o față buhăită dintr-o cană de cafea.

Apus la Coronini

Apus la Coronini

Garnitura cărată în spinare de aceste roți părăsește, într-un târziu, Gara București Nord, în timp ce dinamurile antrenate de aceleași discuri metalice trimit fluxuri ordonate de electroni către diversele componente electrice ale vagoanelor: lumina albă și rece a becurilor o completează pe cea naturală, iar aerul condiționat tușește leneș, deși este absolut inutil în răcoarea unei dimineți la final de Aprilie Nebun.

Continuă să citești

Poteci Singuratice

Demult, în timp ce schimbam impresii de bălăureală, Andrei mi-a zis într-o doară c-aș putea încerca și Bucegii și, cu toate că mi-a explicat că “da, dude, pe bune, partea vestică este cu mult mai puțin umblată” decât traseele-ndătinate, nu am putut fi sigur dacă-mi servește vreo butadă sau de vorbește serios.

Răsărit în Șaua Bătrâna

Răsărit în Șaua Bătrâna

Dar a trezit din hibernare un pitic înrădăcinat încă de la B4M 2014 și care cumva mi-a eludat firul gândrii. Mă pomenisem atunci, din senin, pe un drum răsărit discret cam pe unde Munții Bucegi se învecinează cu Leaota.

Continuă să citești

Întâlniri Cromatice

O zi de toamnă călduță și plăcută. Am luat un hap de cap și m-am întins pe canapea blocat într-o perpetuă și constantă moțăială. Camera era inundată de o lumină roșiatică ce se izbea de blocurile din jur precum un bețiv de gard. Prin geamul întredeschis se îmbulzeau zgomotele orașului, amestecate într-un vuiet de torent din care se distingea doar țăcănitul roților mașinilor pe o gură de canal, leit cu protestul joantelor zvântate-n bătaie de nenumărate trenuri.

Singur împotriva tuturor

Singur împotriva tuturor

Aș putea jura, de altfel că sunt într-un vagon – până și camera părea să se miște ca și cum ar fi trecut peste nenumărate macazuri; apoi s-a oprit, timid, cu un mic ghiont. Pe fereastră se vedea înscrisul ce anunța gara Buzău. Era stația noastră. Ne-am dat jos, am montat roțile și am purtat o scurtă negociere.

Continuă să citești

Tura Val Vârghiș

Hă-hă-hă, mă surprinsei hohotind cavernos în timp ce răsfoiam copia digitală a Pământului: mă oprisem la granița vestică a muntilor Perșani și cumva mi se păruse amuzant să găsesc un sat cu numele Veneția de Sus. Desigur, există și Veneția de Jos – nu cea din Italia. Aceea e deja la subsol.

Cheile Vârghișului

Cheile Vârghișului

Ceva de-a dreptul curios, însă, am observat câteva zecimale spre Nord: o sumedenie de poze tescuite de-ai fi zis că au mutat cabana Mălăiești acolo. Gherdapuri stâncoase, peșteri, vegetație luxuriantă și un loc aparent încă în afara turismului de masă. Am făcut ochii cât cepele: iacă, mi-am zis, un pretext de plimbare, mai ales că mă foiam de-o săptămână precum un pui de vrabie în cuib.

Continuă să citești

Prin Sălbăticia Munților Vrancei

După ieșirea timpurie din concurs, încă pribolit, Tom Degețel m-a stârnit un pic cu propunerea unei ture în spiritul 4Munți. Ceva idei aveam, dar cea mai angajantă era una încă doar o schiță: o bucată lega Pasul Mușat (1100m) și Pasul Oituz (866m) (via Pasul Stânișoara – 1250m), iar alta Păpăuți de Vârful Lăcăuți (1777m).

Răsărit pe Vârful Lăcăuți

Răsărit pe Vârful Lăcăuți

Ce lipsea era veriga dintre ele, între Vârful Lăcăuți și Pasul Mușat, peste culmea principală a Munților Vrancei. Într-un final am decis să ne asumăm riscul de a căra bicicletele după noi și să mergem în alb, doar cu track-ul marcajului turistic deja existent: bandă roșie. În plus, am mutat ieșirea de pe traseu din Pasul Oituz în Valea Cașinului, pentru a reduce suprafața asfaltată.

Continuă să citești

Labirintura

Câte un fulger risipt în depărtare lumina sporadic compartimentul scufundat în beznă. Aerul era îngreunat de respirația și perspirația călătorilor strânși ciorchine prin cotloanele pe unde-și făcea loc câte un flux de aer. Într-un colțișor, un domn tocmai își așezase telefonul peste pântecele răsfrânt deasupra elasticului ostenit, după care a purces la a regla o veioză miniaturală cu o excentrică lumină albăstruie.

Apus pe Măgura Jinarilor

Apus pe Măgura Jinarilor

Continuă să citești

Solo Transilvănean

M-am trezit cu capul greu a doua zi de dimineață. Nu era vreo cauză fiziologică la rădăcina stării, ci mai degrabă faptul că devenise neîncăpător pentru atâtea gânduri care zburdau în neștire precum o gloată de copii prin curtea școlii. În plus, tropăiam de nerăbdare să plec din nou la drum, însă cu micul amendament că ținteam musai către o zonă uscată, cu obscen de mult soare. În definitiv doar nu era să zac lăuză atâtea zile.

Poiana Sibiului

Poiana Sibiului

Nu îmi doream altceva decât să merg, să merg și să tot merg; fără vizite, fără muzee, fără obiective și fără discuții inutile. Așa că am schițat un traseu pe șosele cât mai absconse și m-am înhămat singur la drum. Mă rog, nu chiar singur, căci până la vetusta Rupea-Gară mi-a fost tovarăș fidelul 1745.

Continuă să citești