Cu bicicleta

Labirintura

Câte un fulger risipt în depărtare lumina sporadic compartimentul scufundat în beznă. Aerul era îngreunat de respirația și perspirația călătorilor strânși ciorchine prin cotloanele pe unde-și făcea loc câte un flux de aer. Într-un colțișor, un domn tocmai își așezase telefonul peste pântecele răsfrânt deasupra elasticului ostenit, după care a purces la a regla o veioză miniaturală cu o excentrică lumină albăstruie.

Apus pe Măgura Jinarilor

Apus pe Măgura Jinarilor

Continuă să citești

Solo Transilvănean

M-am trezit cu capul greu a doua zi de dimineață. Nu era vreo cauză fiziologică la rădăcina stării, ci mai degrabă faptul că devenise neîncăpător pentru atâtea gânduri care zburdau în neștire precum o gloată de copii prin curtea școlii. În plus, tropăiam de nerăbdare să plec din nou la drum, însă cu micul amendament că ținteam musai către o zonă uscată, cu obscen de mult soare. În definitiv doar nu era să zac lăuză atâtea zile.

Poiana Sibiului

Poiana Sibiului

Nu îmi doream altceva decât să merg, să merg și să tot merg; fără vizite, fără muzee, fără obiective și fără discuții inutile. Așa că am schițat un traseu pe șosele cât mai absconse și m-am înhămat singur la drum. Mă rog, nu chiar singur, căci până la vetusta Rupea-Gară mi-a fost tovarăș fidelul 1745.

Continuă să citești

De la Reșița la Lăpușnicul Mare peste Valea Minișului

Unde se află Reșița? Este, desigur, o întrebare foarte simplă: coordonatele geografice sunt 45°18′0″N, 21°53′25″E. Ca să atribuim sens acestor numere, putem adăuga că se află fix la confluența râurilor Bârzava și Doman; că este reședința județului Caraș Severin și o oglindă perfectă a acestuia. Și lista poate continua.

Ultimele ore de lumină în Semenic

Ultimele ore de lumină în Semenic

Însă există și o altă dimensiune a răspunsului la această banală – aparent – întrebare. Spre exemplu, dacă ar fi să parcurgem cu avionul spațiul până la sus-amintitele coordonate, am putea crede că e nu mai departe de – spre exemplu – cel mai apropiat Mega Image. De am sui la volanul unei mașini – nu mai mult de un parcurs dus-întors la serviciu, la oră de vârf, traversând în întregime cetatea lui Bucur. Așadar, timpi familiari, nimic deosebit.

Continuă să citești

Helios – Partea a II-a – Vârful Frasinul iar mă Almăjește

Soarele ardea, iar noi ne strânsesem cum putusem mai bine sub oricum nu foarte confortabilul acoperământ al umbrelei galbene ce țâșnea pieziș din mijlocul mesei. De sub aceeași masă, burta mă privea dezaprobator apropo de ceea ce tocmai ne pregăteam să facem. Dar nu fu după dânsa, așa că ne-am pregătit sumar de drum și am urcat spre Poiana Scocu.

Răsărit în Munții Almăjului

Răsărit în Munții Almăjului

Uneori mai scoteam câte un nechezat de durere, deoarece de fiecare dată când mă opinteam mai sănătos în șa pentru a răzbi un obstacol simțeam cum o duzină de cuțite îmi străbăteau fesele spre destinații necunoscute. Și, ca o ultimă tiflă a naturii, în stânga noastră se tot înșira o vale seacă – foarte asemănătoare cu bidoanele mele.

Continuă să citești

Helios – Partea I – Cod Portocaliu de Semenic

Abia lăsasem Atelierele Grivița în urmă și o rază de lumină îmi pișca brațul ce lâncezea lângă rama ferestrei șterse-n doru’ lelii și încă îmbâcsite. Soarele ardea cu ură, deși nu era nici 6 dimineața, iar trenul se târa cu mult sub viteza de 19 lei / oră, cât costase biletul.

Pe Semenic. Foto: Andrei.

Pe Semenic. Foto: Andrei.

Dacă credeam că în vagon e cald, afară ne-am izbit de un adevărat zid de arșiță și umiditate. Era trecut binișor de ora 13 și tocmai coborâsem în Caransebeș. Inspirat, am cumpărat o sticlă de apă în plus – știam foarte bine ce ne așteaptă. În plus, complet ironic și steril, deasupra noastră se plimbau niște nori de ploaie.

Continuă să citești

Începuturi

Să nu o arunci, mi-a zis; poate o repari și mi-o dai mie să o folosesc pe la țară. Nu, cum să o arunc, am răspuns. Apoi am făcut o scurtă pauză, căci sub nici o formă nu aveam de gând să mă despart de ea: Furia Roșie. Cum aș putea, până la urmă, să o las din mână?

Era vorba de un Pegas 3120 „Practic”, acela pliabil, cu tot cu „braț escamotabil pentru sprijin la sol” și o frumusețe de trusă de scule. Roșie ca focul, ai mei mi-au cumpărat-o prin ’92, la un preț de 180 000 lei. Țin minte și acum când au scos-o din depozit de la Crinul, după ce luni bune am mânjit vitrina de salivă în timp ce lâncezea acolo, într-o rână, cu roata întoarsă șucar spre stânga.

Furia Roșie, așteptând zile mai bune

Furia Roșie, așteptând zile mai bune

A fost o bicicletă frumoasă, cu eleganța unui tanc, dar cu un farmec pe care știfturile acelea de BMX-uri contrafăcute nu l-au avut niciodată, la fel cum nu au avut nici portbagaj pe care puteai plimba fete. Atunci când am luat-o, însă, doar diverse variante de Pegas puteai cumpăra în Alexandria.

Continuă să citești

Învârtita de Trascău – Partea III – Epilog

Ceața dimineții învelea Sălciua precum o plapumă, vrând parcă să o protejeze de frigul pișcător de peste noapte. Încet-încet, s-a risipt cu un aer de o încântătoare promiscuitate – se părea că vom avea în sfârșit parte de o zi senină.

Sălciua, dimineața

Sălciua, dimineața

Oasele mele erau îmbibate de o lene viscerală și doar foamea m-a mânat cele două etaje mai jos, în bucătărie. După un mic dejun deloc frugal, însă, m-am transformat precum răpciuga lui Harap Alb și tropăiam de nerăbdare să plecăm.

Continuă să citești

Învârtita de Trascău – Partea II – De la Mogoș la Sălciua

Dimineață. În cort se simțea un ușor miros de metan. Afară ploaia slăbise considerabil, dar Norbert continua să execute o grimasă cu trimitere directă la evenimentele verii trecute. Am ieșit din cort și am mers să dăm binețe gazdelor noastre. Am fost invitați la un mic-dejun boieresc: câte 2 ochiuri, brânză, ceapă, slană și o cafea-trotil. Cum nu prea mai aveam chef să-mi dau iar stomacul pe răzătoare cu tot felul de prostii de rucsac, nu am avut puterea sa refuz invitația, chiar dacă simțeam că deja făcuseră prea mult pentru noi.

Dualitate

Dualitate

Ne-am pregătit bicicletele în hambar, ne-am tras în țiplă și am luat-o de-a lungul Râmețului. Ceața se rărise substanțial, dar o simțeam în continuare în respirație, ca pe niște vapori de plumb. Picăturile de apă se ciocneau de pelerine insuportabil de regulat, fără variații în ritm sau direcție. Micul univers bacovian era totuși colorat și-nviorat de obscenul verde primăvăratic din jur, precum și de cei câțiva pomi înfloriți.

Continuă să citești

Învârtita de Trascău – Partea I – De la Alba Iulia la Mogoș

La dracu, îmi spusei cu obidă, am uitat portofelul acasă. Eram aproape de Romană și goneam prin traficul brownian al unei dimineți de ploioase de primăvară. Tot efortul a fost, însă, în van: un calcul sec arăta că nu mai pot prinde trenul spre Alba Iulia, ultimul direct din acea zi. Acolo ar fi trebuit să mă întâlnesc cu Norbert, având în plan un circuit de trei zile prin munții Trascău.

Zona platoului Ciumerna

Zona platoului Ciumerna

M-am retras pe trotuar, mi-am șters mâzga de pe ochelari și m-am întors acasă. Portofelul era pe raftul cu opinci, unde îl așezasem să nu-l uit. În definitiv, tot răul spre bine, căci am apucat să mănânc pe săturate. Și nici cu transportul nu a fost așa rău: am luat un tren până la Vințu de Jos, iar de acolo am mai făcut încă 40 de minute pe bicicletă. Puțin după miezul nopții a sosit și Norbert.

Continuă să citești

O zi de primăvară

Primăvara trecută a fost un catalizator perfect pentru lene din cauza perioadelor lungi de ploaie, așa că, atunci când în sfârșit am prins un week-end frumos după o întreagă săptămână caldă și uscată, nu ar trebui să fie de mirare că abia m-am ridicat din pat la 4:30 dimineața pentru a prinde trenul de 6 fără 10 către Brașov.

La poalele Pietrei Mari

La poalele Pietrei Mari

Voiam să fac un traseu care acoperea o zonă largă situată la NNE de oraș, explorând câteva locuri pe lângă Sfântu Gheorghe și două variante de acces în despresiunea Întorsura Buzăului. Am fost singur, ceea ce m-a descurajat un pic inițial.

Continuă să citești