Arhive etichetă: brasov

CeFeRelionul 2014 – De la București la Sighet

Ca orice nebunie, și ideea petrecerii Anului Nou pe tren a venit din senin. Îndemnul a fost al lui Bogdan, pornind de la ceva asemănător făcut în 2008 de Vlad Petri. Am vânturat mai multe trasee la început, însă am stabilit doar că vom pleca spre Brașov și Miercurea Ciuc, urmând a explora alternativele pe parcurs. Pentru un plus de autenticitate, am hotărât să călătorim, pe cât posibil, numai cu personalul (Regio).

De la București la Sighet

De la București la Sighet

Data plecării a fost fixată pe 31 Decembrie și am avut drept punct de plecare Gara de Nord. Trupa de șoc a fost formată din mine, Manuela, Ortansa și Bogdan, având în față trei zile de petrecut prin trenuri și gări.

Continuă să citești

Și vor fi Olt!

Zona aceasta a văii Oltului, RacoșAugustinFeldioara, mi-a trezit interesul încă de când am citit Cartea Oltului scrisă de Geo Bogza și atunci când Adi a propus o tură pe acolo am percutat instant. Din păcate, data aleasă de el nu s-a potrivit cu planurile pe care le aveam și, cum nu voiam să renunț la o așa excursie, am decis să fac totuși o scurtă incursiune de o zi de la Racoș la Brașov. Așadar, pe data de 9 Iunie 2013 m-am întâlnit la gară cu Andrei și Dan și am plecat spre Rupea cu primul tren al dimineții, IR1745.

Intrarea în Racoș

Intrarea în Racoș

Continuă să citești