Arhive etichetă: clisura dunării

Halcyon

Se aude fluierul controlorului, iar la scurt timp măgăoaia emite un semnal prelung ca un urlet de pradă, apoi se urnește leneș, cu o zvâcnitură. Roțile calcă ușor peste șinele pline de riduri și gropițe – ca și cum n-ar vrea să-și strice lucitoarele bandaje. Croșetează cu aceeași teamă labirintul de macazuri controlate de o mână nevăzută ce se plimbă – probabil neobosit – peste claviatura unui calculator în timp ce ființa umană de care este atașată soarbe cu o față buhăită dintr-o cană de cafea.

Apus la Coronini

Apus la Coronini

Garnitura cărată în spinare de aceste roți părăsește, într-un târziu, Gara București Nord, în timp ce dinamurile antrenate de aceleași discuri metalice trimit fluxuri ordonate de electroni către diversele componente electrice ale vagoanelor: lumina albă și rece a becurilor o completează pe cea naturală, iar aerul condiționat tușește leneș, deși este absolut inutil în răcoarea unei dimineți la final de Aprilie Nebun.

Continuă să citești

Helios – Partea a II-a – Vârful Frasinul iar mă Almăjește

Soarele ardea, iar noi ne strânsesem cum putusem mai bine sub oricum nu foarte confortabilul acoperământ al umbrelei galbene ce țâșnea pieziș din mijlocul mesei. De sub aceeași masă, burta mă privea dezaprobator apropo de ceea ce tocmai ne pregăteam să facem. Dar nu fu după dânsa, așa că ne-am pregătit sumar de drum și am urcat spre Poiana Scocu.

Răsărit în Munții Almăjului

Răsărit în Munții Almăjului

Uneori mai scoteam câte un nechezat de durere, deoarece de fiecare dată când mă opinteam mai sănătos în șa pentru a răzbi un obstacol simțeam cum o duzină de cuțite îmi străbăteau fesele spre destinații necunoscute. Și, ca o ultimă tiflă a naturii, în stânga noastră se tot înșira o vale seacă – foarte asemănătoare cu bidoanele mele.

Continuă să citești

De la Weidenthal la Bigăr prin Semenic și Bănia

Iar vară, iar Iulie. Mi-am tras sufletul după un al doilea tur al Dunării și, vineri 5 Iulie, m-am suit din nou în tren – de data asta înspre Caransebeș, punctul de plecare pentru cele trei aventuri Bănățene de până acum.

Am coborât din tren la ora 13:00, la fix un an de la ultimul descălecat, dar parcă nici nu plecasem de acolo: tot zăpușeală, tot nori de furtună la orizont și tot dinspre Munții Cernei. Verificat bagaje. Asigurat apă. Pregătit hărți și busola. Urnit din loc cu un gâfâit de lene și buhăit de nesomn.

Munți Almăjului - pe culmi

Munți Almăjului – pe culmi

Continuă să citești