Arhiva de etichete: marea pantecaraie

Mărirea și decăderea lui Felcerus cel Mare (III)

Motto
Tocmai atunci treceau șase firfirici între cele două tropice și-o lețcaie, mai ales că pe Munții Rifani bântuise în vara aceea o secetă cumplită de șmecherii, din pricina răfuielii de baliverne, care se iscase între baranguini și acursieri.
– Francois Rabelais, Gargantua și Pantagruel – Cartea a II-a

Pintea Ghiaurul, cum fusese poreclit pentru că refuzase Convertirea, era la capătul puterilor. De două ore o poteră formată din două duzini de Apostoli Albi, niște creaturi involuate din omfăineni, îl hăituiau pe ulițele întortocheate de la periferiile cetății de scaun.

Nimeni nu-nțelegea cum de puteau vedea, căci nu mai aveau față, erau complet spâni și albi la piele, încă de pe vremea-n care-ncepuser-a se-nchina de trei ori pe zi, puindu-și câte un felinar pe creștet, unui portret cu Felcerus desenat într-o mână c-un toroipan și-n cealaltă c-un pahar cu Zeamă de Varză.

Din greșeală, Pintea coti pe-o hudiță-nfundată și-ntunecată. Se adăposti după un bolovan, pregăti arcul și sabia și-i așteptă să se-apropie. Era chitit să răpuie măcar doi-trei. Au înaintat ca până la o aruncătură de băț și se opriră. Liderul lor, un țopârlan borțos venetic ce susținea că este chiar urmașul bastard de-al doilea al lui Ginghis Han, își drese chiloții de tablă și ieși din rând vreo trei pași:
– Pinteo, ai fost avertizat de nenumărate ori să-mbraci chiloții canonici și să-ți bei Sfânta Zeamă. Cu toții trebuie să facem mici sacrificii personale în vremuri de bejenie.

Citește mai departe →

Mărirea și decăderea lui Felcerus cel Mare (II)

Această a doua parte a expozeului nostru istoric nu era musai planificată, mai ales că izvoarele sale sunt, în cel mai bun caz, speculative. Dar, având în vedere vâlva stârnită-n jurul celor prezentate inițial, precum și întrebările revărsate dinspre dumneavoastră, am socotit de cuviință că trebuie, totuși, să explorăm și zonele de incertitudine, nisipurile mișcătoare din jungla istoriei.

Așadar, iată-ne în fața unei noi sesiuni, bazată pe un vraf vechi, heterogen și heteroclit de scrieri denumite colectiv chiar Apocrifele Faine. Nu cunoaștem sensul cuvântului fain, însă există indicii că era folosit mai cu seamă ca un subterfugiu pentru a desemna pe acei oameni despre care nu se putea spune nimic altceva. Deci, putem extrapola, acum că judecata este din nou legală și încurajată în societatea noastră, un titlu ironic și, posibil, autorionic.

Nu știm dacă descrierea este metaforică sau nu, deși la un prim nivel de înțelegere, ar părea să fie. Este greu de spus; în definitiv, de-a lungul evoluției sale omul a fost modelat de idei, pe care, la rândul său, le-a modelat. Deci, cine-ar putea spune fără tăgadă că nu au fost cazuri în care ideile au făcut, literalmente, din oameni neoameni sau chiar dobitoace?

Citește mai departe →

Mărirea și decăderea lui Felcerus cel Mare (I)

De curând, poate n-ați auzit, o bizară descoperire, care, după toate temeiurile dreptei judecăți, luminează, sau seamănă-ndoială, în funcție de tabăra în care se află fiecare, o perioadă de patru decenii din istoria Imperiului Rino-Pontic.

În termeni preciși, ca să nu lungim suspansul mai mult decât e cazul, în capitala Imperiului, un istoric cvasi-anonim până în acel moment (și, dacă este permisă redacției o divagație, cu idei prea șugubețe pentru a face cinste-anteriului de istoric), pe nume Titus Zimniceanul, a prezentat o lucrare ce acoperă o perioadă de patru decenii din istoria zbuciumată a micii republici din care s-a format imperiul actual.

Lucrarea a fost găsită în locul numit acum Cercul Maroniu și trasează fără tăgadă două detalii foarte importante:

  • primo, numele împărăției de atunci, subiect de dezbatere pentru mulți istorici în ultimele trei secole: Kumetria.
  • secundo, istoria celui de-al doilea deceniu de la inceputul secolului XXI, o perioadă din care nu ne-au rămas decât, în cel mai bun caz, o serie de mistificări, în frunte cu o fițuică elucubrantă semnată criptic, lapidar, simplu: CTP.

Dacă primul amănunt, deși o justă restituire, este doar un mărunt aspect birocratic, al doilea relevă exact evenimentele care au dus în cele din urmă la Revoluția Căcănie de Trei Sute de Ani, care l-a-mpins definitiv pe Roșu Împărat dincolo de Urali, iar pe Marea Șatrapie Înnoitoare dincolo de Valea Rinului.

Citește mai departe →