Medley (IX)

Lasă un comentariu

Tradiția este un set distilat de tipare și practici care funcționează pentru un anumit stadiu din ciclul de viață al unei comunități. Prin urmare, nu este doar un lucru bun, ci este de fapt necesară.

Ea este, desigur, supusă interogării și înlocuirii pe măsură ce diferite aspecte ale realității se schimbă și evoluează, dar nu este rea doar pentru că este tradiție, la fel cum filosofia nu este bună doar pentru că este filozofie, mai ales având în vedere că filozofii tind să fie mult prea deconectați de lumea reală, chiar și pentru binele lor.

Dăștepți

Dăștepți

Este adevărat că, uneori, tradiția este ea însăși prea strâns ancorată-n aspecte caduce pentru propriul ei bine – mai desfă lucrurile dacă poți. Ideal ar fi ca ele să funcționeze împreună, dar asta ar presupune ca filozofii să trăiască efectiv în lumea reală, nu doar să filozofeze despre ea și, cu siguranță, nu să publice pentru trafic replici istețe despre lucruri pe care nu le cunosc și să ceară schimbări doar pentru că nu se pot adapta sau pentru că schimbarea pare șucară.

Citește mai departe →

Prima zi de lucru

Lasă un comentariu

Prima zi ca proprietar cu acte-n regulă.

În clădirea modernă de birouri totul este separat aproape exclusiv cu pereți de sticlă. Erau prezenți el, soția, Directorul Întreprinderii și Directorul Intermediar.

Directorul Intermediar dorește să facă o demonstrație, prezentând o dronă ca o mini-farfurie zburătoare.

Drona plutește bâzâind competent deasupra unei mese, iar pe masă este un ce rotund ca o pizza uriașă; orișicum, strident colorat, parcă prea viu pentru a sta pe loc.

La semnalul Directorului Intermediar, drona trage cu un fascicul de laser în acel obiect rotund. Proprietarul simți o certitudine rece și definitivă, dar Directorul Intermediar nu ascultă. Abia reuși să fugă cu soția și cu Directorul Întreprinderii că totul explodă cu violență.

Citește mai departe →

Homo Delatorius

Lasă un comentariu

Nu știu ce pasiuni are fiecare, dar ale mele – permiteți-mi să mă prezint: Cetățeanul European nr. 32123, la dispoziția dumneavoastră – sunt să compun sesizări. Bunăoară, iată ce am mai înaintat către autoritățile competente:

  1. Un ziar local a menționat că mașina implicată într-un accident era condusă de o femeie. Solicit sancțiuni pentru introducerea genului într-o poveste cu tablă îndoită.
  2. Un vecin a spus doamnelor și domnilor la ședința de bloc, excluzând alte posibilități ontologice.
  3. Un barista de la o cafenea n-a cerut certificatele verzi tuturor clienților, a manifesat o atitudine refractară față de știință când l-am întrebat de ce, așadar am sunat personal Ciuhapul-Minune și l-am pârât;
Sensul vieții e delațiunea

Sensul vieții e delațiunea

  1. Un vânzător mi-a urat o zi bună, presupunând că ziua poate fi bună în mod obiectiv, observabil și măsurabilă științific.
  2. Cineva a spus că pe vremea lui era mai bine, fără studiu comparativ, metodologie sau aprobare.

Citește mai departe →

Vuvuzela din Carpați face febră patruzeci

Lasă un comentariu

De ceva vreme încoace Vuvuzela din Carpați se zbate într-o necurmată stare de surescitare, mai rău decât de obicei. Sunt sincer îngrijorat. Ce s-o întâmpla oare-n acea modestă rețea de idei fixe și automatisme ideologice prin care curge clocotitor mereu aceeași concluzie: dacă realitatea nu încape-n schemă, atunci cu atât mai rău pentru realitate?

Ale vieții valuri...

Ale vieții valuri…

Nu știu ce anume îl agită, dar pot bănui mecanismul: delicata frenezie a validării. Când unii mai nerozi, dar cu sufletul la fel de prizărit, îți prind din zbor neghiobiile, ai senzația seducătoare că, dacă mai era nevoie, ți s-a confirmat geniul. Și dintr-odată:

– o preferință subiectivă devine politică publică;
– o iritare personală devine viziune despre binele comun,
– iar un reflex de superioritate se preface-n rațiune.

Și fiindcă viața satului, unul dintre subiectele reciclate periodic mai agresiv ca PET-urile, transformate-n idei bune prin simpla lor repetare cu suficientă încuntare, s-a nimerit prin discursul public, a lăsat deoparte activitatea lui preferată de moment – tămâierea salvatorului – și-a reluat o veche obsesie: stârpirea satelor și-a țăranilor fiindcă sunt prea căpoși să se lase colectivizați din nou și aparent prea gogomani să decidă singuri dacă să o facă.

Citește mai departe →

Un tren de prins

Lasă un comentariu

Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (I)

Lasă un comentariu

După Gavroche mi-am îndreptat atenția către ceea ce-mi doream încă de când am refăcut sufrageria, poate chiar mai mult decât biroul ce-i acum în lucru – un dulap clasic în două corpuri: o bază cu două uși oarbe – fără vitrină – și un rând de sertare și-unul vitrină cu o zonă intermediară ca tranziție vizuală și „mână curentă”.

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

O bună parte din gospodăriile vechi aveau așa ceva, în dimensiuni mai mari sau mai mici, mai baroc sau mai auster, dar egal de practice, frumoase fără să adere musai la proporții canonice, asigurând drept urmare un centru de greutate pentru camera-n cauză, fie vorba de bucătărie ori de sală.

Îmi imaginez că structurarea în două volume independente a avut imperative inclusiv logistice: în căruță-ncape mai bine decât un dulap masiv, trece mai ușor de uși, scări și nervi. Consecința naturală este că un set poate fi îmbunătățit schimbând doar baza sau doar partea de sus, în funcție de nevoie, iar piesa veche vândută sau folosită pentru altceva.

Citește mai departe →

Artex

Lasă un comentariu

Înainte să fie statul fiert că poporenii nu fac suficient sport erau mai multe trasee turistice marcate, mai multe cabane, mai multe trenuri cu care să ajungi și să pleci din zonele respective și, în sfârșit, mai toate școlile aveau terenuri de fotbal în aer liber fără acces îngrădit. Pe jos era un bitum primitiv, adică nici măcar neted… măcar era și avea două porți + patru coșuri de baschet.

Chestia cu bitumul ăla e că, pe de o parte era foarte rapid, mușcai bine din el, pe de altă parte mușca și el bine de tot din tine. Și nu credeți că mergea cineva acolo să se menajeze. Se juca și se „intra” ca pe gazon: am plătit dijmă din genunchi, coate, șolduri, patru degete luxate…

Teren din ăsta cu pernuțe de salon a apărut abia târziu, spre 2000, când au catadicsit să reconstruiască și să redeschidă Școala 2 zgâlțâită bine de cutremurele din ’77 și ’91. A fost mare rumoare-n oraș, a venit și Marga la deschidere. Scump de închiriat și complet neinteresant.

Baschet se juca mai rar, mai mult prin orele de sport (cel puțin ce-am făcut noi la ora de sport a fost exclusiv baschet și-am avut chiar o echipă cu prestații frumoase la nivel național), în afara lor, însă, fotbalul se insinuase cvasiubicuu.

Citește mai departe →

Nărăvașa 864 – 7 ani și 100.000 km cu Skoda Octavia III FL 1.5 TSI

Cum Rață a publicat de curând o recenzie pentru noua sa mașină, mi-am adus aminte c-am și eu vreo două-trei vorbe de spus despre Nărăvașa mea. De vreo doi ani îmi tot aduc aminte și tot uit, așa că profit acum de moment să mă achit. Din păcate, versiunea scurtă e că mai scurt de-atât nu se poate: Brevis esse laboro, obscurus fio. Mă alin cu gândul c-are să fie poate util cuiva.

Spre Odorhei

Spre Odorhei

Se zice despre Thomas More (printre altele autorul Utopiei, motiv multi-secular de juisare pentru socialiștii din toate timpurile și locurile) că a fost un om pentru toate anotimpurile – este și un film cu exact acest titlu. Dată fiind firea sa contrastantă, este foarte posibil să fie adevărat, cu notițele de subsol de rigoare.

S-ar putea declara exact același lucru și despre Nărăvașa mea, o Skoda Octavia III 2019 (Face Lift) de un plăcut argintiu briliant, cum se numește culoarea sa de catalog. Deși se spune în general că-i mașină de făcut treabă (și e!), n-am văzut proprietar căruia să nu-i placă, uneori chiar pasional, nici eu nefăcând notă discordantă: Octavia e pe lista mea scurtă de mașini încă de când au scos MK I!

Citește mai departe →

Și când te gândești – Poem copiat dintr-un letopiseț de mâna doua

Și când te gândești că-s oameni
ce neironic socotesc,
cu fruntea sus și mintea jos,
că Mucul intracarpatic-băștinaș
și citadinul Sfârc de graniță
se ridică dimineața
cu voievodala misiune
România de-a salva.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Și când te gândești că-s oameni
de teamă scuturați de friguri
să nu vie degrabă
De dreapta extremiștii,
vorbirea s-o proscrie,
la metafore să dea consemn,
ironia s-o deie doar pe buletin.
În timp ce extremiștii cei stângaci
Jandarmi-i asmut pe cei-ce
Să huiduie se pun cu sârg
pe-ăl dintâi și cel mai verde Muc
Al țării,
cu scuturi protejându-l,
de cordoane-mpresurându-l
și de munți semeți clădiți
cu bolovani de cremene.
Și pravila tăcerii.

Citește mai departe →

Infinit Godeanu (IV) – Retur din nou pe Bulz

Melodia
Zdob și Zdub — Bună dimineața

Ne-am trezit un pic înainte de ora 5 dimineața pe o beznă ce-abia-ncepea să se dizolve. În ciuda necesității de-a ține timpul din scurt, până ne-am dezlipit din saci, până ne-am pregătit de mâncat, până am sorbit din cafeluri și-așa făcute la repeazeală, până am strâns corturile din fericire uscate, s-a făcut 6.

Nimic din primele sclipiri ale dimineții nu prevestea o vreme cu porniri contondente, nici măcar cei câțiva nori însăilați pe ici-colo. Furtuna fusese anunțată cu trenul de ora 12, deci scopul era până la 10 să-ncepem coborârea pe cracul Bulzului. Defel cea mai scurtă, dar cea mai sigură din cele cunoscute de noi.

Citește mai departe →

Metodologie

Metodul este foarte important, fără metod nu faci nimic în viață. Cum altfel să tocmești realitatea din jurul tău? Iar femininul de la metod, că-i musai să existe un feminin, este metodologie. Motivele, zic eu, îs evidente: metodul rezolvă, iar metodologia este decorul care încurcă sub cuvânt că rezolvă. Vorba lungă din pragul ușii; pe scurt: un precursor precar al feminismului.

Omul trebuie mântuit de povara individualității

Omul trebuie mântuit de povara individualității

Nicăieri metodologia nu este mai întâlnită și mai necesară decât în educație. Este atât de importantă încât, dacă ai lepăda termenul din organizarea învățământului toate școlile s-ar prăvăli și s-ar face una cu pământul de parcă n-ar fi existat nimic acolo. Știți tavanele alea care tot cad din școlile renovate? Ei bine, e din cauză că metodologia nu a ținut pasul.

Citește mai departe →

Get to the chopaaa!

Priviți partea bună a lucrurilor: dacă vă supără, sunați la Trump Hotline, spuneți că B69JDN are droguri și a zis că Trump e bulangiu și-l saltă băieții. Pe de altă parte, să observăm că din nou elicopterul s-a dovedit fatal unui socialist: după pro-europeanul avant-la-lettre Ceaușescu a venit rândul lui Maduro.

Cred că dacă mai strigă cineva Get to the chopaaaa cei doi ar zice-n cor: We wouldn’t advise that! Căci se pare că asta e mântuirea Europei: fiecare să-și ia câte un elicopter cu trapă-n podea și să-nvețe a-l conduce. Unde? Oriunde de unde se-aude Trebuie să te sărăcesc și să te țin la frigider spre binele tău.

Glume cu trafic

Glume cu trafic

–

Sunt tot felul de glume ba cu interzicerea centralelor, care de fapt nu e tocmai interzicere-interzicere, ci o interzicere mai poznașă, adică de montare a celor noi. Mai sunt și poante de calitate cu taxe de carbon și, desigur, cele mai bune, cu rebranșarea la sistemele de-ncălzire centralizate.

Citește mai departe →

Medley (VIII) – La o lege distanță de pacea veșnică (și alte ficțiuni)

Se pare că mașina cu legi a venit cam goală căci lumea e ofticată pe tema asta. Este de înțeles îngrijorarea: unii nici măcar n-ar putea să stea drepți fără să li se spuie cum și fără să le verifice careva poziția cu nivela cu laser-frate. Și deși încă-i pe bună dreptate o chestiune de speculație controversată dacă e cazul să ne cerem de bună voie înghesuiți necondiționat în rolul de infractor, prefer să iau poziția avocatului Diavolului și să presupun prin absurd că mai bine nu.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

În definitiv nu poți să structurezi realitatea doar cu legi, la fel cum nu poți s-o rânduiești doar cu știință. Dovadă șade că ambele incercari au eșuat rasunator în trecut. Dacă nici Prohibiția sau Aventurile lui Stați-n-Casă nu constituie bun exemplu, nu stiu ce-ar putea fi.

Legiuirea este o chestiune de acord foarte fin ale cărei subtilități sunt dacă nu pierdute, măcar uitate în boxa de la subsol, actualmente neinteresante pentru nimeni, motiv pentru care imbecilități marțiale ca Chat Control au loc neironic în spațiul public în alte pagini decât “Scuipați aici”.

Citește mai departe →

Salam Săsesc

Cred că ultima tură unde m-am intersectat cu Alex a fost haiducia din Munții Tătarului. Apoi la o vreme după s-a mutat în Anglia cu munca și n-am mai știut mare lucru afară de-ncercările lui de-a păți musai ceva teribil, documentate pe canalul de YouTube. Și tot de-acolo am aflat că s-a mutat cel puțin temporar în România, cumpărând o gospodărie săsească veche situată printre dealurile de la Nord de Sibiu.

Cum a tot căutat-o cu lumânarea și n-a reușit foarte satisfăcător prin Anglia, s-a apucat să reabiliteze de la Zero Absolut casa tocmai cumpărată. Desigur, era și cazul. Acum vreun an jumate tocmai făcea curat prin jurul casei, punând jos un păr ce se-apropiase o țâră cam mult de ziduri și de fundație și l-am rugat să-mi păstreze o bucată dreaptă de un metru jumate și undeva la 25 centimetri grosime.

Citește mai departe →

Cine-i cine, care pe care – Bunul, Răul și Urâtul ca parabolă a lumii interioare (I)

Motto
You see, in this world there’s two kinds of people, my friend: those with loaded guns … and those who dig.

Dacă vă spun că am perioade când văz Bunul, Răul și Urâtul zilnic (uneori de mai multe ori pe zi) s-ar putea să vă pară greu de crezut (asta dacă nu cumva sunteți printre colegii mei de cameră din studenție, caz în care dați din cap pe jumătate-nțelegători, pe jumătate cu zâmbetul amar al celui pățit).

Și totuși, rareori ceva își dezvăluie din prima nestemata acoperită gingaș cu realizări din cele mai alese precum acest film: scenă după scenă de-o rară valoare artistică pot face scăpat din orizontul mental un eventual mesaj latent al întregii construcții, deși-n mod cert lasă-n urmă ori atașament, ori ură, ambele deopotrivă de inexplicabil de intense.

Aici se găsește aurul

Aici se găsește aurul

Care-o fi acel mesaj, nu pot decât să ghicesc. Personal, nici Sergio Leone nu cred ca era în mod deosebit de conștient de el, cred că a fost mai degrabă purtat și folosit așa cum au fost mulți alți artiști de-a lungul timpului, animați fiind de-o sensibilitate fără seamăn la spiritul epocii lor.

În schimb, sunt rezonabil de sigur că filmul n-are sens (ori măcar e un efort pe jumătate irosit) dacă este privit strict ca o expresie metaforică și vag romanțată a lumii exterior-obiective. Toate cele ilustrate sunt indubitabil probleme valide ale societății, atâta doar că poziția lui ca regizor e aceeași cu poziția altor artiști veritabili de-a lungul timpului: mișcându-se cel mai eficient în afara drumului mare ca niște inadaptați cronici par excellence, au darul și posibilitatea de-a vedea ce lipsește lumii – adică societății – fără ca aceasta s-o știe încă.

Citește mai departe →