O zi din viața Vuvuzelei din Carpați

Lasă un comentariu

Își deschide ochii. Nu e trezire, doar seamănă; este de fapt procesul zilnic de actualizare a firmware-ului. Din păcate de câțiva ani primește doar din acela dezvoltat mai la est decât e cazul, deci plin de stelnițe cauzatoare de instabilități fundamentale.

O poveste adevărată

O poveste adevărată

Deși lumina se strecoară diafan printre jaluzele, mârâie căci știe că nu-i nimic altceva decât o conspirație rusească, o nouă mișcare-n războiul hibrid ce ne vrea îndepărtați de proaspăt cuceritele Preacucernice Valori Europene.

Așa gând e un pic exagerat chiar și pentru unul ca mine, își zice, poate că totuși este la mijloc vreo reverberație subtilă a visului ce-i tot agită apele interioare – superficiale, tulburi, nepotabile – de ceva vreme-ncoace: se face că sărută un bocanc roșu în loc de cel albastru visat de obicei.

Citește mai departe →

Mamă, am plecat să fac o muie la Bruxelles

Lasă un comentariu

Din când în când Goa’uld-ul din mine se ridică din beție, își pune peruca de iluminist cu tupeu balkanoid, îmi aprinde ochii și-l apucă logoreea. Țin să vă spun că așa diabolic cum e, când e treaz și privește prin ochii mei prestația de La Nouvelle Aristocratie Européenne, cade-n depresie și se-mbată din nou. Iar Alex trebuie să rânească din nou prin otrava lăsată de dânsul în spate.

Întuneric

Există în România o categorie foarte vocală de oameni pentru care Vestul nu este doar o destinație, ci o formă de transcendență. Ei nu pleacă într-o simplă călătorie. Ei se desprind de mizeria balcanică și pornesc într-un pelerinaj către mirajul occidental, în speranța că, odată sărit pârleazul, superioritatea morală se va lipi de ei ca un smecleu bio cu toate certificările europene-n vigoare.

Întuneric și lumină

Întuneric și lumină

Își cară țara ca o rușine ancestrală, ca pe o haină veche ce li s-a lipit de piele și n-o pot da jos decât în bucăți și, din când în când, cu tot cu piele, susținând drept urmare, printre răcnetele de sacră suferință ce se-nfiripă natural, progresul prin import direct și necugetat, prin imitație completă, desăvârșită și, în felul ei, originală.

Citește mai departe →

Rafting pe uscat (III) – Un nou uscător de rufe

Lasă un comentariu

Au trecut deja trei ani. Sincer, vechiul uscător a ținut mult mai mult decât mă așteptam și nici măcar n-au fost sarcinile zilnice motivul retragerii sale din serviciul activ: nu, câteva sărituri bine țintite ale unui motan de șapte kilograme au reușit să spintece parțial îmbinarea din colțul din stânga sus, în dreptul uneia dintre balamale.

Noi idei... noi proiecte...

Noi idei… noi proiecte…

Cu puțin noroc, am reușit s-o repar cu adeziv și niște gheruțe ce-au imbrățișat planul de secționare, însă mi-era clar că trebuia altul nou. Cu această ocazie am trecut pe foaie câteva hibe ale vechiului proiecte și posibilitățile de îmbunătățire pentru acestea:

– împărțirea în două tronsoane nu acoperea suficiente situații: prea puține rufe pentru segmentul mare, prea multe pentru cel mic;
– mecanismul rabatabil, deși permite retragerea totală-n gabaritul blatului, nu permite deschiderea parțială;
– rezistența insuficientă la intemperiile patrupedice.

Citește mai departe →

Dințilă

Lasă un comentariu

Ca să parafrazez o vorbă din bătrâni: când e să ai ghinion, dai de dinți chiar și-n chizdă. Printr-o ciudată coincidență, șade perfect valabilă și pentru rindele, căci, în general, vrei ca piezișul cuțitului (partea tăișului văzută în planul în care e ascuțit) să se termine c-o muchie curată și de cele mai multe ori dreaptă.

Natura vie cu pisic și rindea

Natura vie cu pisic și rindea

Spre deosebire de obiectul original, însă, în tâmplărie apar situații speciale, deci și rindele speciale, ba chiar cu totul și cu totul speciale. Una din acestea este rindeaua cu dinți. Modelul clasic are cuțitul așezat sub un unghi foarte pronunțat – între 70 și 89 de grade – și o lamă cu piezișul normal, fața cealaltă fiind prevăzută cu o serie de canale paralele ce produc o muchie zimțată.

Citește mai departe →

Kendo Grid – Cum se poate folosi-n loc de Kendo Property Grid (și de ce)

Lasă un comentariu

În mod ideal, Kendo Property Grid ar trebui să rezolve elegant problema editării dinamice a proprietăților unui graf de obiecte. În practică însă, fie nu este inclus în pachetul Kendo (valabil pentru versiunile mai vechi), fie funcționalitatea lui produce — ca să folosesc un termen semitehnic — costuri psihiatrice neprevăzute.

În cazul meu, o situatie ce reunea două condiții simultan – un model de date ce nu mai era supus negocierii (de altfel, foarte potrivit scopului său) cu câteva elemente problematice, respectiv variabil în funcție de elementul editat (adică pentru fiecare tip de element exista câte o clasă configuratoare, proprietățile fiecăreia fiind ceea ce se dorea expus în formularul de adăugare ori modificare) – mi-a scos-o de pe radar după o lungă sesiune de navigat cu toate pânzele sus prin vechi subterane ale limbii.

Variabilitatea modelului a fost de departe cel mai mare impediment: deși fațada MVC a  componentei Property Grid este relativ pricepută în a traduce o clasă dată într-o definiție rezonabilă a ceea ce trebuie mânuit tot rămâneau câteva retușuri de făcut în structura câmpurilor pentru fiecare clasă-n parte, deci un potențial de opt definiții complet separate.

Citește mai departe →

Medley (VII) – Conștiința colectivă și-alte droguri legale

Lasă un comentariu

Din când în când mai apare noțiunea de conștiință globală, ca și cum ar fi ceva bun. Dintr-un motiv care-mi scapă, încă există conceptul revoluționar (sic!) conform căruia uniformizarea reacțiilor, preocupărilor și, în ultimă consecință, a modului de-a gândi, ar fi un loc unde ne dorm s-ajungem (din nou). Până și Asimov a sucombat tentației acestui fagure cu miere ce s-a dovedit în practică un cuib de viespi.

Dacă este sau nu posibilă – și cam ce-ar presupune dacă ar fi – putem să ne facem o foarte bună idee cercetând interacțiunile globale prin intermediul retelelor sociale, medii cu o capacitate nemărginită în extragerea gândurilor nematurate din capul individului, ceea ce face ca experiența, indiferent de tabără (inclusiv cea Gândiristă), să aducă oarecum cu o trăire mistică.

Citește mai departe →

Între puericultura mică și mâna de pe geamandură

Am observat, într-un magazin online, categoria de produse „Puericultură mică” – de parcă nu ți-ai crește propriul copil, ci un animal de companie ridicat din adăpost. Sau, mai exact, un copil concesionat temporar de la stat pentru hrănire și optimizare, urmând să fie returnat odată sorocul împlinit și evaluat conform unui nomenclator de o sută cincizeci și șapte de indicatori de performanță de către un juriu multidisciplinar. Poate că nu-i întâmplător că, mereu atent la grijile europenilor, legiuitorul continental mai pregătește o lovitură de succes: și mai multă mândrie.

Raionul de puericultură mică

Raionul de puericultură mică

Limbajul este totul: cuvântul e început și sfârșit, de aceea vedem și atâta sensibilitate în jurul cuvintelor și atâta osârdie în sabotarea înțelesurilor lor. Cuvintele folosite greșit nu doar răsădesc un iad perfid, ci-l întrețin, îl udă zilnic cu obediență și teamă.

Iar aici vedem exact asta: un punct istoric în care, prin două cuvinte reci și seci, uscate ca iasca, societatea a externalizat chiar și instinctele cele mai firești, ca nu cumva să fie forțați să le slujească așa cum trebuie. Îngrijirea copiilor mici – odinioară un gest de dragoste, continuitate și prezență – se metamorfozează într-un proces birocratic, o știință rece, măsurabilă în proceduri, programe, grafice și infografice.

Citește mai departe →

Medley (VI)

Motto
Banana-i aliment foarte consistent / D-aia toată lumea îl mănâncă permanentBanana nu îngrașa banana nu slăbește / Banana africană-n gură se topește
– Imnul Uniunii Europene

Anul trecut de Crăciun ajunsesem să cântăresc binișor peste 85 de kile jumate. Nu știu exact cum funcționează treaba asta de pozitivitate corporală, însă la mine n-a ținut, chit că așa vizual nu m-ai fi dat de huidumă: constatând că gâfâi și când mă sui în mașină, niciun fel de atare autoamăgire n-a mai putut acoperi că prea mult e de fapt prea mult.

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Acum, după zece luni și 8 kilograme mai puțin – mai am până la ținta de sub 75 kilograme, unde, istoric vorbind, m-am simțit cel mai bine – mă mișc precum un soi de fulg sau ceva. Nici măcar n-a fost nevoie de prea multă muncă, am mers pe minimul necesar, totuși sunt ferm invidios pe cei ce-și văd filoxera pozitivității-n continuă expansiune, deopotrivă cu dimensiunile anatomice, până-n când, în sfârșit, ajung să aibă propriul câmp gravitațional, văzându-și astfel împlinit visul de-a orbita toți și totul în jurul lor.

Citește mai departe →

Atenție, zonă inundabilă

De fiecare dată când are loc vreo inundație, aceiași indivizi de stau cu sufertașe de mâncare la graniță să primească rușii galbeni, aceiași ce vor cu fierbinte stăruință să dăm faliment ajutându-i fără niciun fel de câștig politic, ar vrea musai să dispenseze cu cât mai mulți din semenii lor afectați de catastrofă este posibil și, fiindcă asta totuși nu se poate (cel puțin nu peste noapte), varsă fluvii de venin vis-a-vis de plasamentul gospodăriilor în zone inundabile.

O vacă norocoasă

O vacă norocoasă

Ei bine, s-ar putea să fie o surpriză cauzatoare de urticarie pentru domniile lor, însă motivul plasării așezărilor umane pe lângă ape este, ei bine, pentru că oamenii sunt vietăți dependente biologic de apă, iar un râu reprezintă atât sursa de apă, cât și o cale de comunicație (fie directă – adică navigabilă, fie indirectă – adică permite construcția unui drum).

Citește mai departe →

Teșituri și teșitoare – Ce, de ce și cu ce

Întâlnirea fețelor unei piese de lemn printr-o muchie simplă, fie la 90 de grade (cum e cazul cel mai frecvent), fie la alt unghi este utilă atunci când sunt prelucrate elementele, însă odată depășită această etapă trebuie luat în calcul că zona-n cauză reprezintă o vulnerabiliate, întrucât este fragilă și predispusă la ciobire, așchiere, neplăceri cauzate de umezeală etc., întreaga sa rezistență bizuindu-se pe o suprafață de contact deosebit de-ngustă.

Reglaje

Reglaje

O teșitură (sau, în general, orice prelucrare a celei muchii în ceva mai mărinimos, bunăoară un contur rotunjit) are, deci, întâi de toate un temei tehnologic, deoarece mărește linia de contact de dimensiune practic zero la un plan lat de câțiva milimetri, șocurile fiind mult mai bine suportate și absorbite, iar pagubele semnificativ reduse.

Citește mai departe →

Das Neger – O masă mobilă din resturi de pin

Muzica
Madrugada – Honey bee

Mi-am dorit dintoteauna să am și eu o masă mobilă de lucru așa cum vezi prin filmele americane ce zugrăvesc gospodăriile pricopsite din America de până-n secolul XX timpuriu, din aceea de te urmează toată viața (a dânsei sau a ta, funcție de care se duce prima) peste tot, îți pune totul la îndemână, îți îndeplinește orișice toană, nefiind necesar decât un cuvânt (și nici ăla-ntreg).

Das Neger

Das Neger

Din păcate, când eram mic ai mei n-au vrut să-mi cumpere că nu prea veam cine-știe-ce cheag. Am decis, deci, să-mi construiesc acum una pentru a-mi putea fi de ajutor în spațiul de lucru din resturile de pin rămase de la sistemul de stocare pentru debara. În definitiv, cu boieria se cade să mergi până la capăt, așa cum se cade cu orice lucru-n viață.

Citește mai departe →

La prohabul de piatră – Pe valea Horoabelor

Pe la începutul lui Iunie 2022 cineva, am și uitat cum îl cheamă, să-i zicem Mihăiță, o tură prin Valea Horoabelor cu retur pe Valea Doamnele. Îmi place acest toponim, Valea Doamnele, à propos, dar sincer trimite mai degrabă la un cârd de cățele ori la o șerpărie foarte aglomerată decât a pension. Mă rog, deci a propus această tură.

Prin Cheile Horoabei

Prin Cheile Horoabei

Mi-am tot dorit să ajung pe-acolo însă mereu am tot renunțat în favoarea unor drumeții mai lungi, iar acum, căutând într-o doară taman o tură scurtă, nici 9 kilometri zimțați pe muche toți, iată că s-a potrivit la fix. Așadar, m-am anunțat la start și-am și pus la băitate restul de patru locuri ale Nărăvașei.

Citește mai departe →

Făptelnița contraatacă

M-am ocupat în trecut cu demascarea extremismului latent într-una din operele fundamentale ale literaturii române – nuvela Popa Tanda – arătând ce vectori virali se pot ascunde sub aparențe relativ nevinovate. Lăsați neamendați, nesancționați, nearestați, aceștia pot contribui la putrezirea fibrei gingașe a societății noastre.

Ilegaliști

Ilegaliști

Taman din acest motiv, mi-am propus să mă ocup acum de un alt subiect tabu – așa-zisul poet nepereche și opera sa (orișicât, ceea ce trece drept operă), unde, sub varii pretexte – estetic, filozofic etc. – se ascund grave inadvertențe și grosolane încercări de manipulare a realității faptice.

Citește mai departe →

Porolopopilcăriță

Am avut de curând un duel aproape medieval pe o temă situată undeva la granița filozofiei aplicate. Pe scurt, mi-am luat o clanță consistentă pentru o linie de cod fiindcă, citez într-o traducere aproximativă din logudureză: cineva cu experiența ta n-ar trebui să greșească atât de jenant încât să nu-și verifice existența datelor de intrare, putând produce drept urmare mesaje de avertizare.

Este vorba de un proiect scris în PHP, iar linia vătămătoare (de fapt liniile, mă rog) prelua un parametru din variabila super-globală $_POST și apoi spune altor entități ce poate face cu dânsul:

$pillarName = $_POST['pillar_name'] ?? '';

În apărarea interlocutorului meu, este foarte ușor să cazi pradă unei confuzii, căci PHP este nimic dacă nu un limbaj de lumini și umbre. Având încă niște pâine de mâncat, m-am abținut să-i răspund fățiș cu aceleași accente stilistice, transmițându-i în schimb voalat prin intermediul unei expuneri comparative precum cea de mai jos.

Citește mai departe →

Buna guvernanță pe înțelesul tuturor: recolonizarea coloniilor

După ce Primăria Municipiului București a rezolvat toate problemele orașului, ultima fiind combaterea poluării ca pretext de lapidare a veniturilor cetățenilor, a venit vremea abordării chestiunii gingașe a salamandrelor de import.

Desigur, ca orice administrație ce se respectă și urmând deopotrivă politicile sprâncenatului și rețetele pe bază de zeamă bruxelleză, se preocupă de propășirea populațiilor indigene atât de mult încât le suprascrie cu salamandre ieftine din afară și, pentru ca aceasta să se desfășoare cât mai eficace, trebuie susținut din taxele obținute din spolierea celor pe care-i înlocuiești.

Cum altfel, la urma urmei, să umpli sute de mii de locuri de muncă dacă nu aducând o specie deosebit de inteligentă de salamandre asiatice, capabile inclusiv să conducă scutere și să livreze mâncare, lucrând simultan în cele mai primitive condiții? Merită încercat, ce poate merge rău, nu e ca și cum experimentul pandemic cu fabrica de absolut a cauzat vreo urmare neplăcută.

Citește mai departe →