O mie cinci sute de lei

Lasă un comentariu

O zi de vară din aia cum numai Sudul extrem al României poate da. Bucureștiul a fost tot timpul pistol cu apă față de arșița ce-nvăluiește, în lunile iulie și august, Alexandria și de fapt tot Teleormanul. Dar cum treci spre Sud interfluviul dintre văile Teleormanului și Vedei este chiar mai rău.

Probabil o zonă de presiune ridicată oprește precipitațiile pe unde-ncepi a sui dinspre Cioroaica. Acolo-i o curbă ascuțită unde multe mașini au intrat cu peste 60 la oră o singură dată, o curbă dotată cu o frumoasă fântână cu ghizduri și-acoperiș zidite, colorate-n roșu și galben; bref e că la țară a plouat mereu și a fost mai suportabil, în ciuda celor sub douăzeci de kilometri ce despărțeau satul mamei mele de Rio de Alejandria.

Citește mai departe →

Zmângălituri pe ziduri 01

Lasă un comentariu

Se poate spune că orașul vorbește mereu neîntrebat, poate chiar de unul singur. Nu delicat, nu cu gingășie, nu coerent, nici măcar cu vreun soi de respect pentru vreun soi de formă sau compoziție. Dar cu siguranță cu foarte multă obstinație.

Marginalia

Marginalia

Un desen grosolan pe pavaj, o singură întrebare roșie pulverizată peste tencuiala aspră, un zid luat cu asalt de grupulețe anonime ieșite la-ntrecere; împreună, alcătuiesc un fel de adnotări de cartier, parțial glumă, parțial revendicare și, desigur, parțial tulburare din teama de prea multă ordine.

Citește mai departe →

Aventuri cu diferențe de potențial (și de opinie)

Lasă un comentariu

Din când în când nepotu’meu își aduce aminte că trebuie să treacă clasa la fizică. De fapt nu el, ci soră-mea, el nu prea are de-ales. Iar atunci Alex trebuie să-și puie capișonul de tocilar și să se-aștearnă pe treabă.

Istoria recentă a acestei mici și vinovate voluptăți – pentru unii – a avut drept subiect electricitatea. Iar din toate problemele – și de la admitere n-am mai rezolvat atât de multe pe zi – una mi-a plăcut în mod deosebit fiindcă dădea posibilitatea desfășurării unui raționament ce permitea descrierea detaliată a fenomenului.

Citește mai departe →

Bucovină, plai cu stropi – Ultrabug 2026 (II)

Lasă un comentariu

A doua zi începu cinstit și administrativ cu ceasul, ploaie burnițată, un mic dejun pregătit de gazdele mele, o cafea fierbinte și un triaj rapid al fotografiilor din ziua anterioară. Printre ele se aflau și mărturiile a câteva ocolișuri pe traseul a ceea ce cândva fusese un pinten de cale ferată desprins din Pojorâta către Fundul Moldovei, nu mai mult de 8 km, dacă măcar atât.

Pe un drum de culme

Pe un drum de culme

Închis complet în 2008, pe alocuri mai rezistă, inclusiv în zona de start a concursului. Șinele există pe lungimi semnificative, podurile încă se țin fără să știe nici ele cum, traversele au rămas că doar unde să mai plece odată sistemul ieșit din uzul oamenilor și intrat în administrația lentă a vegetației?

Citește mai departe →

Cartierul nou

Lasă un comentariu

Ajunsese într-un oraș de munte cu iz minier decrepit. Căuta un apartament într-un cartier de blocuri mai nou, undeva la periferia orașului, să cumpere sau să închirieze. Un prim apartament era pe o parte din fațadă acoperită cu o copertină uriașă ce obstrucționa neplăcut tot spațiul de sub ea mai cu seamă prin paravanele sale laterale.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Nu prea îl coafa. Intră mai apoi într-unul din celelalte blocuri. Construite pe la sfârșitul comunismului, în ele fuseseră puse-n operă niște idei bune, dar cam prost executate. Dintr-un motiv necunoscut, liftul oprește doar din două în două etaje, iar primul etaj este trei.

Citește mai departe →

Medley (X)

Lasă un comentariu

Aparent este mare nevoie de șlefuirea manuală finală a unei piese după ce a fost șlefuită mecanizat – orbital, liniar, delta, indiferent ce geometrie alegi, trebuie o ultimă sărutare pentru a uniformiza suprafața.

Bloc de șlefuit

Bloc de șlefuit

Cum arată această operațiune depinde foarte mult de specia lemnului. Specii năzuroase, cum ar fi pinul, au nevoie de coli abrazive pe suport ferm, căci diferența de duritate între fibrele sale duce la o degajare inconsistentă de material. Buretele, prin natura lui moale, aplică o forță neuniformă și urmărește prea mult suprafața în loc s-o corecteze.

Citește mai departe →

Bucovină, plai cu stropi – Ultrabug 2026 (I)

Lasă un comentariu

Imediat după haiducia din 2015, cea din Călimani și Hășmaș, m-am prezentat la raport pentru a lua startul la Ultrabug, cu seninătatea ce doar inconștiența ți-o poate da. N-am terminat atunci, nici cu poze n-am rămas, însă experiența-n sine a fost cât se poate de valabilă.

Plaiuri bucovinene

Plaiuri bucovinene

Acum, mai înclinat spre aspectele lente ale vieții, mi s-a năzărit să revin, doar că la nou-propusa variantă de Minibug, adică 10.5 km + 13.5 km + 7.2 km, printre altele o excelentă ieșire din iarnă. O altă ajustare a fost ritmul: în loc de alergat, l-am abordat ca pe o drumeție rapidă și am și lansat o propunere către verișorii mei A. și M. Propunerea a fost bine primită, deci iată o veritabilă echipă ce, până-n ultima zi, și-a dobândit și-un nume anecdotic.

Citește mai departe →

Nopți de iarnă 01

Lasă un comentariu

Puțină gheață, niscaiva asfalt umed, niște blocuri obosite și brusc cartierul pare să manifeste mai multă voință decât de obicei ori decât poate a fost proiectat s-o facă: mai tăios, mai liniștit, oarecum teatral.

Stație de autobuz

Stație de autobuz

Lumina nu doar că luminează pasiv lucrurile, ci le și redesenează din punctul ei de vedere. Un copac devine un mănunchi de artifcii; indicatorul unei stații STB dobândește colți, poate ca un semn de-avertizare; în sfârșit, un bulevard altminteri frământat din oficiu devine pentru o scurtă bucată de vreme aproape chibzuit.

Citește mai departe →

Rondul de noapte

Lasă un comentariu

Își puse centura, dar centura refuză. Spuse că nu vrea să fie complice la ce urmează.
Bine, fă cum vrei, îi răspunse el, înghițind un gât de vin care nu mai era vin, ci o formă lichidă de regret îmbuteliat.

Motorul porni singur, ofuscat. Iar mă pui să car așteptările tale sociale? Nu mai pot, șefu’!
Dânsul dădu din umeri. Și el era tot acolo, într-o formă de nemișcare dezorientată, ca o șosetă umedă și-mbibată cu nisip, uitată pe bordul existenței.

Pe bancheta din spate, un pepene murat îl privea cu reproș.

– Cam tupeu să mă ignori atâția ani, zise pepenele.
– N-am știut că vorbești, bă, răspunse mai puțin surprins decât ar cere-o situația.
– Nici eu n-am știut până azi, suspină pepenele cu înțelepciunea pierdută a unei sticle goale.

Citește mai departe →

Radio difuzor

Lasă un comentariu

Deși am copilărit majoritatea copilăriei după 90, prin provincie diferențele nu s-au văzut decât pentru unii. Așa se face că știu bine mersi celebrul radio difuzor din anii 50, neironic o bijuterie fără prea multe mofturi scolastice: Difuzor Radioficare. Nu se instalează în locuri umede sau prea calde.

Asta sau ceva de genul scria pe spate. La țară ai mei îl instalaseră sub șopron, deci era și umed, și prea cald, și prea rece. În Sudul țării vremea a fost mereu în toate felurile posibile până să fie termometrul un instrument politic și motiv de colectivizare.

Radioficarea-n familie

Radioficarea-n familie

De fapt, să dăm dovadă de o maximă și binevenită precizie, se prezenta ca un receptor pasiv, legat prin fire de o stație locală de radioficare: aceasta recepționa semnalul și îl distribuia pe fir către difuzoare. Dacă este să dăm crezare presei vremurilor, prima stație de radioficare a fost dată-n funcțiune în 1949:

Citește mai departe →

Castelul, Semmeringul și mâța din pod

Lasă un comentariu

Am întocmit în faptul lui Septembrie, un Septembrie de-acum câțiva ani, un plan de călătorie pe trei zile, pornind de la regretul mamei că n-apucase până atunci să vază Castelul Corvinilor. Deși văzui suficiente pietre cât să nu mă mai dau așa de mult în vânt după ele, exista un veritabil potențial pentru ceva dileală românească, dincolo de posacele tomuri ce-nșiră patru mii șapte sute treizeci și două atracții turistice.

Dunărea la Coronini

Dunărea la Coronini

Așadar, într-o zi de vineri, am plecat de cu dimineață din Rio de Alejandria pe direcția Craiova și mai departe spre Târgu-Jiu. Înțeleg că acum au rezolvat cu E70 și-n județul Olt, dar pe-atunci era lăsată oarecum în construcție, cu porțiuni înguste și alte diverse capcane menite a face drumul mai puțin plictisitor. Soarele încă pișca cu obidă, iar aerul condiționat a funcționat non-stop la parametri optimi.

Citește mai departe →

Inventar

Erau trei persoane pe un bulevard. El, pe jos, o grasă pe bicicletă, un alt individ tot pe bicicletă. Nu avea nicio legatură cu ei, nici măcar nu îi cunoștea. Individul spunea ceva de genul că i se termina o suspendare la serviciu, imediat după care va fi și promovat de firmă și se va putea răzbuna pe cel ce l-a turnat pentru o încălcare de politici woke. Grasa părea să traga cumva cu urechea.

Deodată începu sa alerge, îi depăși pe cei doi si începu să zboare la discreție și să descrie niște mișcări similare cu dansul pe gheață. Ateriză ceva mai departe și o voce, ca și cum ar fi fost a lui, dar venind de aiurea, spuse că diferența dintre Diavol și Dumnezeu e că Diavolul e afabil, iar Dumnezeu e blând.

Citește mai departe →

Linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicul Vâlcea în presa vremii (și alte observații) (1983 – 1985)

Continuăm interesantul – pentru unii – studiu al știrilor privitoare la calea ferată ce-i acum imposibil de realizat. Nu, vi se pare, peste acele dealuri nu se construiește nicio autostradă. Mă rog, Revista Flacăra este, ca de obicei, la înălțime, chiar se poate spune că intră cu talpa pe tibie (în ton propabil cu rolul ei de propagandă cu față umană).

Anul 1983 – Revista Flacăra, Nr. 18 din 6 Mai, Pag. 12-13 – Noua cale ferată Vîlcele – Rîmnicu Vîlcea

Tunelul Ploștina - portalul dinspre Topolog

Tunelul Ploștina – portalul dinspre Topolog

Anul al III-lea al cincinalului. Încă un reportaj eveniment, la aproximativ un an de anteriorul reportaj. Lucrările au progresat chiar bine, imaginile sunt excepționale, iar textul e foarte bun. Constat că încet-încet mă simt transportat în atmosfera acelor ani. Sper că autorii au fost recompensați pe măsură: o cartelă-n plus la pâine, carne și butelii.

E sfîrşit de aprilie, o zi cu mult soare, ca-n miezul lui august. Cu trei ani în urmă, cam în aceeaşi vreme, am descins pentru prima dată în cartierul general al Şantierului 3 tunele Rîmnicu Vîlcea – Vîlcele. Barăcile constructorilor mai păstrau încă miros de vopsea proaspătă. Acum, după mai bine de o mie de zile de muncă, oamenii şantierului şi-au croit drum cu migală, prin luptă, spre temeliile drumului pe care îl doresc pornit din inimile lor şi ajuns la înălţimea soarelui.

Citește mai departe →

Magazinul universal

Este un magazin uriaș, cu arhitectură și design în stil interbelic. O parte semnificativă din el a fost închisă la un moment dat pentru că era o problema la porțiunea corespunzătoare din acoperiș.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Lumea de pe-acolo e foarte îngrijorată când vine vorba de a trece prin acea aripă și vorbește mai degrabă în șoaptă și ferit despre ea.

Nu mai știe nici el cum se făcea de traversa pe-acolo, cu un soi de emoție a descoperirii ori a ceva ilegal. Ciudat cum multe tejghele și standuri au fost lăsate cu tot cu marfă.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (II) – Câteva cuvinte despre pregătirea materialului

Pentru carcasă (a dulapului și pentru biroul meu la care lucrez acum) am luat niște panouri de pin groase de 24mm. Ținute un timp îndelungat în condiții mai degrabă improprii – adică aglomerate și sprijinite de perete, unele dintre ele s-au curbat transversal. Așadar, primul hop de trecut a fost să le aduc la o formă prelucrabilă, nu atât perfect plană, cât să poți descrie o suprafață mediană plană, deci suportând oarecare ondulații.

Promit să mă îndrept

Promit să mă îndrept

Pentru început, le-am tăiat aproape de cotele finale, cu 40mm suplimentari pe lungime și 20mm pe lățime, fără pretenții de perpendicularitate sau paralelism, având în vedere că marginile nu erau neam drepte.

Având de-a face cu o lățime redusă (aproximativ 280mm fără panoul din spate – aplicat, iar nu-ncastrat – și fără fronturi), dintr-un panou brut puteam decupa aproape tot conturul carcasei, dar alegând ce era mai estetic ori mai sănătos, am consumat două. Resturile le-am debitat în bucăți mai mici și le-am lăsat de plăsilă. Că tot eram în cartier, am decupat și conturul pentru corpul de sus.

Citește mai departe →