Mărirea și decăderea lui Felcerus cel Mare (I)

De curând, poate n-ați auzit, o bizară descoperire, care, după toate temeiurile dreptei judecăți, luminează, sau seamănă-ndoială, în funcție de tabăra în care se află fiecare, o perioadă de patru decenii din istoria Imperiului Rino-Pontic.

În termeni preciși, ca să nu lungim suspansul mai mult decât e cazul, în capitala Imperiului, un istoric cvasi-anonim până în acel moment (și, dacă este permisă redacției o divagație, cu idei prea șugubețe pentru a face cinste-anteriului de istoric), pe nume Titus Zimniceanul, a prezentat o lucrare ce acoperă o perioadă de patru decenii din istoria zbuciumată a micii republici din care s-a format imperiul actual.

Lucrarea a fost găsită în locul numit acum Cercul Maroniu și trasează fără tăgadă două detalii foarte importante:

  • primo, numele împărăției de atunci, subiect de dezbatere pentru mulți istorici în ultimele trei secole: Kumetria.
  • secundo, istoria celui de-al doilea deceniu de la inceputul secolului XXI, o perioadă din care nu ne-au rămas decât, în cel mai bun caz, o serie de mistificări, în frunte cu o fițuică elucubrantă semnată criptic, lapidar, simplu: CTP.

Dacă primul amănunt, deși o justă restituire, este doar un mărunt aspect birocratic, al doilea relevă exact evenimentele care au dus în cele din urmă la Revoluția Căcănie de Trei Sute de Ani, care l-a-mpins definitiv pe Roșu Împărat dincolo de Urali, iar pe Marea Șatrapie Înnoitoare dincolo de Valea Rinului.

Continuă să citești

Viitorul e aici

Cu toată sminteala asta, poate v-au scăpat cele mai importante comunicate din ultima vreme în ceea ce privește digitalizarea politicilor publice și m-am gândit să le trec aici pentru posteritate. Primul ne arată cum leapșa de-a situațiile de urgență este pe cale să treacă la un alt nivel.

Dictatorul Sanitar

Pentru combaterea efectelor Covid19, marele Ayatolah Sanitar a achizționat cel mai nou aparat din domeniul mimării gestionării situatiilor de urgență: Super Scuzatorul 9000.
Cu o interfață prietenoasă și performanțe de invidiat, având rădăcini în cele mai noi descoperiri din domeniul inteligenței artificiale, aparatul pur și simplu nu are egal.
Iată cum functionează.
La prima apăsare de buton, aparatul generează o scuză perfect credibilă.
La a doua apăsare de buton, aparatul generează injurii la adresa contribuabililor.
În sfârșit, la o a treia apăsare de buton, aparatul generează discursuri de propagandă si proiecții cu liderul salvator.
Din funcțiile suplimentare, amintim:
– distribuie automat drone care să comenteze prin blogosferă;
– ajustează automat volumul astfel încât să acopere criticile;
– distribuie constant și automat acuze configurabile la adresa celor care contestă discursul oficial;
– achizționează pe șest materiale neconforme la preț supraevaluat.
——
Super Scuzatorul 9000, suportul indispensabil pentru orice satrap sanitar.
——
Acest aparat este doar un supliment dictatorial. Pentru performanțe maxime se recomandă un regim autoritar echilibrat: ordonanțe militare, intervenționism statal extrem, arest colectiv la domiciliu, gazare sau bătaie cu jandarmi, plasarea unei puteri ridicate pe mana instituțiilor cu grad ridicat de arierat mental (ex. miliție).

Continuă să citești

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a IV-a – Hășmașul se dă Mare

Dacă tot sunt șanse mari de-a nu fi lăsați să ieșim slobozi de către comuniștii cu aromă de-arahat și fațadă de liberali, măcar încă este legal să povestim despre vremurile în care puteam s-o facem. Să purcedem, deci, cu povestea noastră, pe care o lăsasem să doarmă bine mersi-n Lacu Roșu.

Refugiul din Poiana Albă

Refugiul din Poiana Albă

Este, se pare, surprinzător de greu să găsești a mânca decent, mai ales de dimineață, mai ales dacă n-ai fost și cazat. Unii nu servesc decât clienți, iar când le spun că, fie, ne mulțumim și cu clienți, dar să fie bine făcuți și cu niște ochiuri pe lângă, eventual stropiți cu parmezan, strâmbă din nas. Ce să le faci, tot ei sunt nemulțumiți, dar, de data asta, am găsit direct un loc, să-i zicem, rezonabil, un hotel comunist, ușor reșapat, curățel și pustiu la ora aceea.

Continuă să citești

Trusa de prim ajutor

Era pe când, vorba poveștii, se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca fier, iar Taica doar un băiet, când a-ncălecat pe bicicletă și-a trecut Transfăgărășanul. Avea Taica atunci un rucsac, mai mare mândria, verde brotac, multă vreme a ținut; și un sac de dormit călduros și un cort încăpător ca o biserică, ambele nou-nouțe…

Însă, ce nu avea Taica avea să se dovedească mai important, căci, a treia zi dupa scripturi, trezindu-se în Cârțișoara, s-a văzut robul unei diarei bicisnice din cauza căreia a ținut rahatul șir până la Făgăraș unde, prin simpla intrare într-o farmacie și achiziționare de Imodium, a trecut.

Continuă să citești

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a III-a – În care se arată că berzei chioare chiar îi face Dumnezeu cuib

Ne-am trezit pe un soare feciorelnic, pe la ora șapte, aș zice, și-am început să umblăm agale prin baraca stânei și prin țarc după mâncare, cafea, apă și niște vișinată. Desigur, câinele cel mai câinos și-a reluat rolul de poteră și ne mârâia de dincolo de blănile care delimitau țarcul.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

În schimb, pentru stăpânii de drept, ziua începuse deja la 4 dimineața, pe când soarele nu era decât o promisiune subțire și vânătă, în orizontul îndepărtat; au muls vacile și oile, care, în cazul lor, însumau mai bine 400 de capete și urmau să le scoată la păscut, iar munca se va isprăvi la miezul nopții sau mai târziu, după cum am văzut: strâns animale-n țarcuri, muls, procesat lapte.

Continuă să citești

Uite-așa se-nvârte fata

Șezând drept și judecâd strâmb (sic!) mă gândesc dacă nu cumva daravera cu autonomia nu e doar o diversiune.
O diversiune, menită să acopere altă diversiune care, bag de seama, ține din ce în ce mai greu.
Pentru că e fix genul de subiect care apare de fiecare dată oportun și la care nu poți să nu ai o reactie, că altfel ești lăsat de căruța (în treacăt fie spus, așa poți deduce și ce partid are o viziune clară, când refuză să plece după fentă, ci o denunță inteligent).

Și toata lumea-l dezbate, emite opinii, de toate felurile și pe toate palierele.

USR se încruntă, cere insistent, mai face un cartonaș arătos si îl postează pe facebook, și-a facut datoria.

Întâiul Sas al Țării iese și se încruntă cu îngrijorare, hămăie-n reluare și arată cu degetul.

Eu, în schimb, îmi imaginez că situația a fost cam așa.
Undeva prin sediul PNL se discută starea de fapt (numerele denotă ranguri):

Continuă să citești

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a II-a – Plumb, tunete și colți

Să fi fost somnul prea profund sau stupoarea bețelor lipsă care transformau cortul într-un balast de lux, nu știu, dar ceva mi-a turnat un plumb teribil în picioare în tot restul zilei, bașca faptul că parcă m-am trezit cu o senzație bizară de parcă aș fi fost dezmembrat. De altfel, chiar am avut o tentativă de-a căuta clemele și șuruburile de prindere a mâinilor și picioarelor.

Apusul la stână

Apusul la stână

Dimineața era răcoroasă și călduroasă în același timp. Îmi e greu să descriu senzația, dar cine a fost la munte, cunoaște despre ce vorbesc: nici frumoasă, nici urâtă; nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă. (…) găsește-o dacă poți! Micul dejun ne-a fost la fel de nehotărât: când prânz, când cină, când chiar mic dejun, în funcție de ce mai răscoleam prin rucsac, plus un pumn de praf de nes, în lipsă de-altceva mai bun.

Continuă să citești

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea I – Cumplit meșteșug de tâmpenie

Am petrecut șapte ore pe tren de la București la Deda. Un răstimp greu de suportat dacă nu ar fi fost atât de frumos drumul până acolo: am avut răgaz să pritocesc cu privirea fiecare cotlon de munte ce se ivea prin geamurile onctuoase ale vagonului în care ședeam tescuiți cu tot cu bagaje și biciclete.

Defileul Muresului

Defileul Muresului

Cu puțină imaginație, puteam vedea, în revers, culmile pe care urma să le traversăm, chiar dacă o parte se întruchipau văzduhului de partea cealaltă a depresiunii pe care o tăiam spre Nord. Iată Hămașul Mare, ceva mai încolo e Pasul Bicaz; ah, iată și Călimanii, pe la poalele căruia trenul se târăște de parc-ar avea o bizară stenahorie.

Continuă să citești

Disonanta coardă razachie

Era nu mai devreme de 2012 când răposata Gardă Financiară, cu un lider denumit politic din partea UDMR, inițiase un proiect de informatizare: documentele sale, contraventii și sesizări penale, urmau să fie gestionate printr-un sistem informatic, cu tot cu raportare detaliată asupra performanței comisarilor care le întocmeau.

Proiectul s-a desfășurat fulgerător, în mai puțin de 2 luni a fost implementat și intrase în faza de training, dar nu a fost primit cu bucurie de către toată lumea: la ședințele de proiect puteau fi lejer sesizate vocile contrariate de demersul în sine.

Dar, pe data de 7 Mai 2012, cabinetul Ungureanu a căzut, fiind înlocuit de cabinetul Ponta I. La scurt timp după, UDMR a pierdut șefia Gărzii Financiare, iar proiectul a fost închis cu totul. Ceva mai târziu, a fost desființată cu totul și înlocuită de o nouă structură ANAF, dar asta e pe lângă subiectul de față.

Ei, primul lucru care m-a șocat la toată povestea asta în primul rând a fost de ce ar vrea o instituție a Statului Român să se modernizeze din proprie inițiativă și cu o implementare atât de rapidă?  Cred că răspunsul se află în simetria cu care a fost închis, adică la fel de rapid după ce PSD-ul și-a numit propriul om acolo: am avut întotdeauna bănuiala, fără să mi-o pot dovedi sau confirma cumva, că întreg proiectul a avut drept singur scop obținerea unei unelte cu care să poată fi ajustate câteva șuruburi politice din structura organizațională a Gărzii. În definitiv, cred că se știa prea bine cui și ce-i poate pielea, dar să ai un instrument care îți dovedește totul cât ai sorbâcâi o cafea…

Continuă să citești

Eftimie, sau calul troian al intelectualilor de factură noua

Motto
Acestea sunt principiile mele. Dacă nu îți plac, am altele.
– Groucho Marx

Acum aproximativ o săptămână, Eftimie a scris un articol pe blogul lui zoso, in care-a elaborat pe baza ideii că un regim autoritar este întărit de intelectualii și artiștii care, din lipsă de posibilitate sau voință, preferă să slujească regimul (sau să nu îl deranjeze) în schimbul a bani de cafea, țigări și o cinzeacă. Puteți să citiți aici tot articolul, dar am să extrag și esențialul:

Nu s-a povestit foarte mult, dar știți de ce-am avut comunismul ăla foarte nasol și prea puțină mișcare de rezistență la noi? Că intelectualii cam trădaseră, se dăduseră cu partidulețul.

Ideea e că fazele astea s-au mai întâmplat pe la noi și de fiecare dată când s-a scuturat șandramaua șobolanii au ieșit la iveală. Aceștia sunt șobolanii zilelor noastre. Și cum democrația s-a suspendat în aceste vremuri, făcând loc unei autocrații comuniste în care toată lumea aștepată ciubuc de la tătuc, așteptați-vă să-i vedeți tot mai des.

El are dreptate aici, doar că am o mică problemă cu modalitatea lui de a aborda problemele mai serioase, în întreg spectrul lor, de o manieră caterincoasă și lapidară. Eu îl înțeleg, trebuie să vândă unui public cât mai larg, de la contese până la bucătărese, căci dintr-o mână trebuie toți să ciugulim;inclusiv el, iar divertismentul și bășcălia sunt ceva ce ori incluzi în arsenalul tău, ori riști să pierzi atenția cititorilor, atenție de multe ori sub cea a unei rândunici confuze.

Continuă să citești