La poalele masivului Piatra Craiului găsim Zărneștiul, un mic oraș de provincie, situat la nici 30 de kilometri de Brașov. Printre altele, este locul de naștere al celebrului tenor român Ion Piso și se poate mândri cu unele din cele mai frumoase locuri din țară.
Unul din acestea este canionul Cheile Zărneștiului (sau Prăpăstiile Zărneștiului, cum mai este numit), săpat de Râul Mare, unul din afluenții Bârsei, râul care traversează orașul. Am auzit multe povești despre acest loc (care se pare că a polarizat foarte multă atenție de-a lungul timpului) și mi-am dorit mult să-l vizitez, mai ales după ce am savurat niște cadre de-a dreptul impresionante găsite pe internet.
Prăpăstiile Zărneștiului
Traseul
Ca orice fel bun, asemenea locuri au nevoie de o garnitură pe măsură. Astfel, am conceput următorul itinerariu: Zărnești – Prăpăstii – La Table – Moeciu – Poiana Secuilor – Predeal. Cu aproape 70 de kilometri lungime și peste 1500 de metri diferență totală de nivel, se anunța o tură cel puțin antrenantă.
Din București am plecat spre Brașov patru inși cu trenul IR1745 și de acolo am mai luat un tren regional către Zărnești. Din toate variantele pe care le-am studiat, asta a fost cea mai bună combinație de trenuri care putea să ne încadreze pe traseu.
Cheile Zărneștiului – La Table – Moeciu
Din capul locului trebuie spus că este cea mai frumoasă, spectaculoasă și, pe alocuri, grea parte a traseului. Atât peisajele cât și suprafața drumului se caracterizează printr-o diversitate extraordinară și nu îți oferă niciun moment de respiro, fie că ești hiper-concentrat să nu te rostogolești pe bolovani sau prin șleauri de pământ, fie că privești admirativ peisajele ce ți se scurg prin fața ochilor.
Prapastiile Zarnestiului
La, început, însă, totul seamănă cu o vale normală de râu, neavând nimic deosebit afară de faptul că de-a lungul timpului apa și-a croit o albie subterană, cea veche nefiind plină decât în cazul debitelor semnificative.
Cu toate că se simte un pic, urcarea este lină și plăcută în prima parte. În plus, imaginile oferite de canionul de piatră ar face uitată și o cățărare mult mai abruptă de atât și, oricum, ne-am oprit foarte des pentru a face poze.
Suprafața drumului se prezintă mai mult decât decent, însă partea cea mai bună este faptul că accesul public motorizat este interzis în această zonă, fiind declarată rezervație naturală. Pe cale de consecință, nu ne-am întâlnit cu ageamii, ci doar cu drumeți care chiar și-au dorit să fie acolo.
După ce am ieșit din strâmtoare, drumul a început să urce în câteva serpentine, iar peisajul s-a schimbat brusc într-unul de pădure cu un verde extrem de relaxant.
Prin Munții Piatra Craiului, mai sus de Prăpăstii
Am încheiat după aproximativ 12 kilometri porțiunea ciclabilă într-o mică poiană care ne-a oferit o panoramă parțială asupra munților din jur. Aici Andrei a renunțat și a început să coboare înapoi spre Zărnești după ce și-a revenit un pic din oboseală. Am făcut și noi o scurtă pauză și am continuat pe lângă biciclete pe poteca turistică aflată în continuarea drumului.
Porțiunea de push-bike nu a durat, din fericire, foarte mult, deoarece după nici 2 kilometri ne-am putut sui din nou pe bițe în punctul în care poteca a ieșit din pădure și s-a lățit într-un drum de tractor cu o suprafață destul de dificilă și o rampă neprietenoasă. În dreapta drumului se întinde o vale mutilată de defrișări peste care domină crestele albe ale Craiului; un contrast perfect, de-ar fi să existe așa ceva.
Prin Munții Piatra Craiului – aproape de La Table
Din acest punct am ajuns repede La Table (1415m) și de acolo, ținând stânga spre Est, în Șaua Joaca, punctul cel mai înalt al traseului – 1436m. De aici drumul a început să coboare, menținându-și însă suprafața dificilă: șanțuri săpate de apă, pietre dezgolite de torenți și pe alocuri foarte îngustă. A fost, deci, o coborâre foarte tehnică.
Aproape de Casa Folea, având o perspectivă superbă asupra culmilor pe care sunt înșirate gospodăriile satului Măgura, ne-am oprit pentru a lua masa de prânz.
Pe culmile satului Măgura
Odată intrați în sat, drumul a devenit excelent și, ca bonus, am avut deopotrivă niște panorame magnifice atât asupra masivului Bucegi cât și asupra munților Pietrei Craiului. Ceva nori negri deja începuseră să se adune, așa că am coborât destul de repede spre Moeciu de Jos și, mai apoi, spre Bran, unde am făcut încă o pauză, de această dată pentru a savura un kurtos.
Moeciu – Bran – Cheile Râșnoavei – Poiana Secuilor – Predeal
În Bran, imediat ce am trecut de centru, traseul nostru a părăsit drumul național care duce spre Brașov, cotind dreapta spre poalele Bucegilor. Drumul a început să urce pieptiș, moment în care am resimțit pe deplin acel cozonac înfulecat cu poftă :).
În spatele nostru s-a lăsat o furtună strașnică asupra Zărneștiului, iar din față a început să bată un vânt puternic care ne prevestea și nouă aceeași soartă, așa că ne-am adăpostit într-o rulotă nefolosită, prin bunăvoința proprietarului. Din fericire, însă, vremea s-a îndreptat repede și ne-am văzut liniștiți de drum.
Lângă Bran, la poalele Bucegilor
Am mai urcat câteva coline, după care am început a merge constant la vale urmând conturul munților Bucegi printr-o superbă pădure de foioase . Ritmul impus de pantă a fost unul foarte alert, iar drumul excelent.
Coborârea s-a întins pe 10 kilometri, dar ultima parte a fost un pic plictisitoare și enervantă din cauza prafului ridicat de mașini, traficul crescând de la inexistent în pădure la destul de intens în apropiere de sat.
După ce această porțiune de traseu a luat sfârșit, am ieșit în DN73A și am mers vreo 2 kilometri în direcția Pârâul Rece, după care am intrat în Cheile Râșnoavei.
Cheile Râșnoavei
Așezate la poalele masivului Postăvaru, aceste Chei sunt foarte spectaculoase și reprezintă un loc preferat de amatorii de sporturi extreme cum ar fi săriturile cu coarda sau escalada. Totuși, nu înțeleg de ce accesul auto este permis aici.
Din drumul principal ne-am desprins pe un forestier secundar, urmând marcajul cu triunghi galben care ne-a dus în Poiana Secuilor. Până acolo am avut și o scurtă porțiune de 1-2 kilometri unde am cărat bicicleta deoarece drumul se înfundă într-un versant pe care a trebuit să îl urcăm la picior.
Poiana Secuilor – vedere către Postăvarul
Priveliștea din poiană este superbă, oferind perspective foarte bune atât asupra Postăvarului cât și asupra Bucegilor. Am zăbovit un pic și acolo pentru o bere și niște ronțăieli, după care am coborât în Predeal de unde am luat trenul înapoi spre București.
Alte relatări de prin zonă
Tură de început de noiembrie – Brașovul pedalează
Am făcut şi eu porţiuni din drumul ăsta, dar numai la picior. Superbă zona, se vede şi din imaginile tale 🙂 Trebuia să pui măcar o poză cu bicicletele, dacă oamenii sunt reticenţi când vine vorba de „spotlight”.
Ai putea sa pui si un track GPS sau embed cu bikemap. Ai descris traseul bine, dar un track ajuta oricand.
Nu sunt extraordinar de mulțumit de cum merge bikemap-ul în momentul de față. Strava vrea musai ”time information”, ceea ce nu am. Așa că momentan mă joc cu Google MapsEngine Lite, care are și API. Oricum ar fi, la un moment dat o să pun și ceva track-uri. Deocamdată le pun ca link-uri în text.
Superb ! Eu am prins vreme uratica, atunci cand m-am aventurat prin Chei.
Era cât pe ce să prindem și noi vreme nasoală, dar am trecut fix înaintea furtunii pe acolo. După noi, potopul :)) Și înaintea noastră, la fel. Ne-am mișcat practic între două furtuni toată tura 😀
O parte din traseul făcut de voi îl puteți găsi aici: http://brasovulpedaleaza.ro/tura-de-inceput-de-noiembrie/ Este un tur făcut de asociația „Brașovul Pedalează” pe 3 noiembrie anul acesta și puteți vedea fotografii, descrierea turei și track-ul pe bikemap. Dacă pe viitor aveți în plan să mai faceți ture prin împrejurimile Brașovului și aveți nevoie de informații vă stau la dispoziție.
Cu siguranță voi/vom mai reveni pe acolo în ideea de-a găsi trasee mai puțin frecventate de turiști convenționali. Ce m-ar interesa în mod deosebit e dacă sunt trasee practicabile, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe timp de iarnă.