Scopul acestui canal a fost de a permite transportul naval între București și Marea Neagră, pe Dunăre. Deși început în timpul fostului regim, ideea unei astfel de investiții este mult mai veche. Astfel, au existat proiecte de-a lungul timpului întocmite de ing. Nicolae Cucu (1880) și de ing. Dorin Pavel (1929), însă niciunul din acestea nu s-a materializat.
Proiectul actual, cel mai dificil din punct de vedere tehnic, dar și cel mai costisitor, a fost întocmit între 1982-1986 de către Institutul de Proiectari, Transporturi Auto, Navale si Aeriene (IPTANA), configurația fiind aleasă în mod expres de către Nicolae Ceaușescu. Tot în 1986 a început lucrul la Mihăilești, singurul nod hidrotehnic finalizat în proporție de 100%.
Ecluza de la Copăceni
Planul a presupus dezvoltarea unei căi navigabile principale pe râul Argeș, din care se desprindea la Budești, pe Dâmbovița, o ramificație destinată navelor de tonaj mic. Diferența dintre Dunăre și București fiind de aproximativ 50 de metri, au fost proiectate și o serie de ecluze care să permită accesul navelor pe canal, prevăzute și cu microhidrocentrale capabile să producă în medie 5MW.
Odată venită revoluția din 1989 șantierul a fost abandonat, iar în 1994 a fost trecut oficial în conservare, lucrările aflându-se undeva la 60%.
Traseul
Ei bine, cum din când în când îmi place să fac câte o expediție de arheologie urbană, m-am documentat de aici și de aici și am pus la cale o tură cu bicicleta ce a avut drept scop recunoașterea traseului a ceea ce trebuia să fie canalul Dunăre-București. Principalele puncte de interes propuse inițial au fost:
– portul 1 Decembrie, situat în Sudul Bucureștiului, pe Argeș, lângă satul cu același nume, ar fi urmat să fie punctul principal de acces;
– portul Glina, situat în Estul Bucureștiului, pe Dâmbovița, mai mic, dezvoltat ca punct secundar de acces;
– nodurile hidrotehnice (NH) Copăceni, Colibași, Budești (situat la confluența Argeșului cu Dâmbovița) și Bălăceanca;
– podul de la Grădiștea.
Traseul nostru
Portul 1 Decembrie
Am ieșit din București pe DN5, iar în Jilava am părăsit asfaltul ajungând la ruinele Portului București după ce am traversat zone întinse acoperite cu gunoaie.
Lucrările la chei par să fie avansate, însă în momentul de față totul e abandonat și năpădit de stuf. Ar fi urmat să fie deservit de câteva macarale și de o linie de cale ferată. Rambleul și podul peste râul Sabar pot fi văzut în drum spre port.
Portul 1 Decembrie
De aici pleacă în aval un drum bun, dar nisipos și plin de praf pe care l-am urmat pentru a ajunge la…
Nodul hidrotehnic Copăceni
Acesta se află pe malul stâng al Argeșului și în dreapta drumului, ferit de priviri de o zonă unde vegetația este consistentă, așa că poate fi ratat destul de ușor. Primele structuri pe care le vedem sunt pereții ecluzei.
Cu mici excepții, sunt încă în picioare. Ceva mai jos, apar și chestiile mai spectaculoase, recte structura principală a nodului hidrotehnic, aflată într-un stadiu avansat.
Canalul Dunare – Bucuresti: Ecluza de la Copaceni
Personal nu am înțeles mare lucru din ce am văzut, nefiind specializarea mea. Oricum, pot fi recunoscute cele 2 amplasamente ale turbinelor ce urmau să echipeze microhidrocentrala de aici, precum și zona de intrare în ecluze. De aici am mers apoi către…
Podul de la Grădiștea
Mă refer la cel nou, construit lângă cel vechi, care nu ar fi făcut față noului nivel al apei. Dovadă că viitura din 2005 i-a pus cruce și așa a rămas. Iată rezultatul:
Podul vechi de la Grădiștea
În 2011 încă mai era vizibilă structura metalică, dar acum nu au mai rămas decât pilonii. Cât o fi fost el de monument istoric, tot a fost cărat la fier vechi – de autorități sau copleșit de probleme sociale, nu mai are nicio importanță. Cert e că Transporturile nu au mișcat niciun deget în peste opt ani de zile pentru a reabilita podul ”nou” aflat la doar câteva sute de metri distanță, motiv pentru care acum la Giurgiu se ajunge ocolind tocmai pe la Videle.
Podul neterminat de la Gradistea
Acesta a fost proiectat pentru cale dublă și, fiind mult mai înalt decât nivelul actual al căii ferate, racordul s-ar fi făcut prin intermediul unor viaducte și ramblee de pământ. Cam într-o oră am gătat și cu podul, următoarea oprire fiind la…
Nodul hidrotehnic de la Colibași
Aici lucrările au fost lăsate într-un stadiu puțin mai avansat decât cele de la Copăceni și spre deosebire de acesta, este supratraversat de un pod rutier renovat în 2012. Nodul are aceeași structură: o ecluză geamănă și o microhidrocentrală cu două turbine.
Ecluza de la Copăceni
Fiind cald, nu am mai coborât pentru a-l cerceta îndeaproape și am preferat să tragem la o cârciumă din sat pentru o gură de mâncare și un gât de bere.
Odată pauza terminată, am coborât mai departe, cu scopul de a ajunge la Budești, următorul nod hidrotehnic. Cum nu se poate merge numai pe malul Argeșului din cauza confluenței cu Sabarul (zona nu putea fi traversată nici direct, nici pod nu există), am fost nevoiți să ocolim via Valea Dragului – Herești și să-l traversăm printr-un punct ceva mai accesibil.
Trecând Sabarul
Cum apă + biciclete = veselie, am trecut râul de mai multe ori, preț de aproape o jumătate de oră.
Din păcate, însă, la Herești, am hotărât să scurtăm traseul, din cauza unor nori recalcitranți ce anunțau o ploaie torențială. Astfel că, în loc să vizităm restul nodurilor de pe Canal, am vizitat…
Ansamblul Udriște-Năsturel
Situat în Herești, acest ansamblu are ca element central o casă de piatră construită de frații Udriște și Cazan Năsturel în anul 1642. În momentul vizitei noastre (1 Mai 2011) acolo era detașat un muzeograf care ne-a dat câteva informații despre domeniu, aflat în litigiu între Ministerul Culturii și urmașii foștilor proprietari.
Casa de piatră Udriște-Năsturelu
Casa se află încă într-o condiție destul de bună, însă interiorul este aproape gol, cu excepția câtorva piese de mobilier vechi.
Pentru mai multe informații, puteți vizita blogul lui Bogdan Costea, care a fost cu noi în tură și a scris un articol dedicat.
Casa de piatra Udriste – Nasturel – mobilier de interior
Taxa de vizitare nu a fost, cel puțin nu oficial. Noi am făcut o chetă și am lăsat acolo drept mulțumire pentru timpul acordat și pentru lucrurile faine pe care le-am văzut și aflat.
De aici nu am făcut decât să ținem pas întins spre București pe DN4, fugind de furtuna care până la urmă nu a mai venit.
Alte referințe
Aceeași tură, povestită de Bogdan Costea
Despre ansamblul Udriște-Năsturelu, tot pe blogul lui Bogdan