De opt ani locuiesc în București, însă de fel sunt din Alexandria, jud. Teleorman. Acolo am stat până am terminat liceul, aproape 18 ani, iar după tot acest timp am constatat că întreg județul este o nebuloasă pentru mine. Mai rău este că am avut aroganța de a deduce fără niciun motiv real, doar pe baza unor păreri preconcepute, că acesta nu are nimic interesant de oferit.

Ei bine, acum doi ani, prin Mai 2011, am primit o adevărată palmă morală: Bogdan mi-a propus o tură prin Teleorman dându-mi o listă de obiective, majoritatea monumente istorice, despre care nici n-am știut că există. Și credeți-mă, nu a fost deloc una sumară. Pornind de la acea listă am conceput împreună un traseu de două zile, cu plecare din Videle și înnoptare în Orbeasca de Jos, la mine la țară.

La Ziduri – Curtea Hrizea Bălăceanu din Tătărăștii de Sus

Iată-ne, deci, în ultimul week-end din Mai 2011, îmbarcați în primul tren spre Videle. Am fost patru la număr: eu, Bogdan, Ciprian și Dan.

Biserica de lemn din Puranii de Sus

Probabil vă gândiți la fel ca mine: sudul României este ultimul loc în care te-ai aștepta să găsești o biserică de lemn, dar iată sunt câteva încă în picioare. Este și cazul celei din satul Puranii de Sus, care deși închisă, abandonată și afectată serios în urma unui incendiu, merită măcar o mică oprire. La urma urmei, este una din puținele care încă se păstrează în Muntenia, având și particularitatea de a fi fost construită cu un acoperiș de tablă încă de la început.

Biserica Sf. Constantin și Elena din Puranii de Sus

Mică și cochetă, a fost ridicată în secolul al XIX-lea, înainte de 1810 și poartă hramul Sfinții Constantin și Elena. La câțiva zeci de metri de ea se află biserica nouă, zidită prin anii ’40 și renovată de curând. Așadar, ceva bani au fost și nu înțeleg de ce această mică bijiuterie a continuat să zacă nebăgată în seamă.

Biserica Sf. Constantin și Elena din Puranii de Sus – Interior

Nu am găsit pe nimeni prin zonă care să ne povestească diverse lucruri despre istoria sa, așa că ne-am continuat drumul spre…

Biserica veche din Lada

Aici, ca s-o zic pe-aia dreaptă, am ajuns din pură întâmplare, căci nu era în plan și nici nu știam de ea. Este o biserică mică, din cărămidă, zidită în stil muntenesc. A fost ridicată în 1823 de către ctitorii Grigore Ghica, Popa Gheorghe, Grigore Musa, dar și cu ajutorul enoriașilor.

Biserica veche din Lada se află într-un loc foarte pitoresc

Clădirea nu este într-o stare foarte bună, însă a fost bine întreținută și încă se țin slujbe. Am găsit-o închisă, așa că nu am putut observa decât exteriorul, din care am remarcat cele două picturi care flanchează intrarea. Probabil sunt chiar cele originale.

Intrarea în biserica veche din Lada

Pe ușă am citit un afiș care îndemna la contribuții pentru o nouă biserică ce ar urma să fie construită în sat, pe un alt amplasament. Personal, noul proiect mi se pare un kitsch în comparație cu ceea ce există acum.

Curtea Hrizea Bălăceanu din Tătărăștii de Sus

Până să ajungem acolo, am căutat fără succes ruinele unei biserici din fostul sat Zlotești, acum asimilat Slăveștiului, ceea ce ar explica de ce toată lumea ridica din umeri când întrebam unde se află.

În ceea ce privește ansamblul Hrizea Bălăceanu, acesta nu poate fi ratat întrucât se află chiar pe drumul principal, la intersecția dintre DJ504 și DJ679E. Local, se mai numește și La Ziduri, în caz că aveți vreodată nevoie să cereți indicații.

Prima incintă a ansamblului

Întregul complex este impresionant: conține un conac și o biserică, situată într-o incintă separată. Din conac au mai rămas doar pivnițele, acum scoase la suprafață, iar din biserică s-au păstrat pereții exteriori, o parte din cei interiori și câteva picturi.

Ruinele bisericii

Toate acestea au fost apărate de o fortificație consistentă, din care o parte însemnată a rezistat timpului: ziduri înalte de șapte metri și groase de 2-3, intrarea fiind marcată de un înalt și frumos turn cu clopotniță.

Domeniul a aparținut familiei Bălăcenilor și nu se știe exact când a început construcția, însă finalizarea a fost plasată în jurul anului 1798, atunci când sora lui Hrizea Bălăceanu, Zoița, aduce ultimele modificări fortăreței.

Beciurile conacului

În momentul de față, aici funcționează Mănăstirea Tătărăști, iar pentru a o vizita a trebuit să cerem permisiune măicuțelor de acolo. Tot de la dânsele am aflat și  una din legendele locale care s-au țesut în jurul ruinelor. Conform acestei legende, de sub conac ar fi pornit un tunel subteran care se termina sub Mănăstirea Glavacioc.

Siliștea-Gumești: aeroportul părăsit și Casa Memorială Marin Preda

Foarte aproape de Tătărăștii de Sus, la zece kilometri, se află satul Siliștea-Gumești, locul de naștere al scriitorului Marin Preda. Cu toate acestea, nu am întâlnit niciun indicator, nici către casa în care se presupune că s-ar fi născut, nici către centrul memorial dedicat acestuia.

Sătenii nu s-au descurcat în a da indicații, însă am avut noroc cu unul mai răsărit care ne-a dus pe direcția cea bună și ne-a explicat că, de fapt, casa inițială nu mai există, cea actuală fiind ridicată de fratele lui, Achim. O placă marchează clădirea cu pricina și cam atât.

Casa memorială Marin Preda

Nu am găsit pe nimeni nici acolo, nici la centrul memorial amintit așa că am continuat către aeroportul militar ce a funcționat până prin anii ’60 lângă sat.

Conform informațiilor de pe Romanian Spotters, acest aeroport a fost ridicat în anii ’50 de către ruși, pentru ei, iar în anul 1953 a fost predat către Forțele Aeriene Române. În 1959 era încă activ. Legat de desființarea acestuia circulă o legendă, în diverse arome, dar toate au în centrul lor furtul drapelului unității. Adevăratul motiv, însă, pare să fi fost schimbarea strategiei Armatei, care a decis trecerea acestei baze în conservare.

Biută pe aeroportul Siliștea Gumești

În momentul de față, acolo funcționează o mănăstire, hangarele sunt folosite de niște ”întreprinzători”, iar o parte din clădiri ar fi devenit staule. Nu am ajuns acolo, deoarece am vizitat doar capătul estic al pistei.

În acel capăt mi-a atras atenția o construcție foarte ciudată, despre care am aflat ulterior că se numește biută. Biutele sunt folosite fie pentru parcarea și adăpostirea avioanelor, fie pentru exercițiile de tragere – ca protecție sau ca reper pentru calibrare.

Ruinele fostei biserici din Baldovinești

Lăsând în urmă aeroportul militar, am mers încă cinci kilometri până în Baldovinești, unde am vizitat ruinele bisericii fostei mănăstiri de acolo. Acestea se află în spatele satului, paralel cu drumul ce duce spre Ciolănești, chiar lângă albia râului Pârâul Câinelui.

Ruinele bisericii Baldovinești

Situate în mijlocul unui lan de porumb și cu câteva ciori roind deasupra, ruinele păreau rupte dintr-un film de Hitchcock. Ne-am apropiat cu greu, răzbind prin porumb și peste un gard de sârmă ghimpată.

Din clădire nu se mai păstrează decât zidurile laterale, nici acelea întregi. Acoperișul e surpat, turla la fel. Prin anii ’90, totuși, încă se mai putea observa o parte din aceasta, așa cum arată o fotografie din arhiva CJ Teleorman.

Ruinele bisericii Baldovinești

După ce am inspectat rapid ruinele și împrejurimile, ne-am întors în sat, unde ne-am oprit la o fântână pentru a ne potoli setea. Aici Dan face mișto de Ciprian și-i zice să aibă grijă să nu cumva să se strice la stomac, dar, la nici zece kilometri, el însuși cade secerat în tufișuri de o durere crâncenă de burtă :D.

Aventurile lui Dan și ale stomacului său buclucaș ne-au adus cu vreo oră întârziere la mine acasă, unde am fost așteptați cu grătar și toate cele. Băieții au încins și o sesiune de spălat rufe la lighean :).

Am dormit lemn, mai ales eu, astfel încât a doua zi ne-am pus în mișcare destul de târziu. Programul nostru a fost, deci, compromis, așa că am decis ca din Alexandria să o scurtăm direct spre Roșiori de Vede, de unde să luăm trenul înapoi spre București.

Traseul spre Alexandria a fost prin Băbăița – Merișani – Vitănești, iar pe drum am mai vizitat două locuri interesante. Primul dintre acestea a fost…

Biserica de lemn din Merișani

La fel ca pe cea din Lada, și pe aceasta am descoperit-o complet fortuit. Am făcut o pauză pentru a cerceta ansamblul și am aflat de la primar că a fost adusă din Argeș folosind un car cu boi și că a fost construită în anul 1807. Mai multe nu a știut să ne spună, iar pe altcineva nu am găsit pentru a întreba.

Biserica Sf. Nicolae din Merișani

Din Merișani spre Vitănești drumul a fost absolut încântător, iar asfaltul excelent, chiar dacă numai pe jumătate din drum. Cealaltă jumătate își aștepta prăfuită rândul.

Conacul Constantin Noica și ”Stella Maris” din Vitănești

În Vitănești ne-am oprit pentru a vizita domeniul conacului în care s-a născut Constantin Noica, în 1909. Actualmente proprietate a InterAgro, a fost nevoie de puțin spirit întreprinzător din partea noastră pentru a-l vedea.

Conacul în care s-a născut Constantin Noica

Pe lângă această clădire, curtea mai adăpostește o capelă, copie fidelă a celei din Balcic – Stella Maris. Capela a fost ridicată de către Victor Antonescu, proprietarul conacului.

Copia din Vitănești a capelei Stella Maris

Din motive evidente, nu am zăbovit foarte mult acolo, deși Bogdan a fost nevoit să se întoarcă pentru a-și căuta ochelarii pierduți printre buruieni.

Ajunși în Alexandria, am zăbovit puțin la mine acasă pentru câteva sandvișuri și puțină bere. De aici, i-am plimbat un pic prin oraș și le-am arătat catedrala Sf. Alexandru. Evident, și pe aceasta am găsit-o închisă.

Ne-am continuat călătoria spre Roșiori, prin Buzescu, Părul Rotund și Vedea. Între Mavrodin și Roșiori de Vede, odată ce am părăsit E70, drumul a fost foarte plăcut, jumătate din el neasfaltat, dar în stare bună. Chiar și așa, lui Dan nu prea i-a prins bine porția de zgâlțâială pe macadam :D.

În drum spre Roșiori de Vede, la ieșirea din Părul Rotund

În Roșiori am intrat chiar pe la trecerea de cale ferată de lângă gara Roșiori Est. Acolo am regăsit unul din cele două pluguri de zăpadă care m-au fascinat când eram mic.

Vechi plug de zăpadă

Trenul nostru pleca din gara cealaltă, Roșiori Nord, așa că am lăsat amintirile în urmă și am parcurs și ultimul kilometru din drumul nostru, până la casa de bilete.

A fost o tură superbă și aș vrea să îi mulțumesc lui Bogdan pentru propunerea făcută – cu ocazia asta am descoperit și eu locurile unde m-am născut și am copilărit :). Trist, totuși, că am trăit atâta vreme în ignoranță… :(.

Referințe și alte relatări

Tatarastii de Sus – ruinele curtii boieresti si imprejurimile

Tura prin Teleorman, ziua 1

Tura prin Teleorman, ziua 2

Despre aeroportul Siliștea-Gumești, pe Romanian Spotters