În ultima Sâmbătă din luna Septembrie 2013 am plecat împreună cu Bogdan prin Sudul Bucureștiului într-o tură în parte de alergare, în parte de leneveală și de căscat ochii. Atracția principală a fost Parcul Natural Comana, pe care nu îl mai vizitasem deloc din 2011.

Am plecat din București la ora 13:00 și ne-am fâstâcit un pic până am găsit ieșirea pe Șoseaua Berceni. Traficul până în comuna cu același nume a fost haotic și foarte aglomerat, așa că am mers fără oprire – oricum nu a fost nimic de remarcat până acolo.

La ieșirea din Berceni am făcut stânga, spre Dobreni, iar pe drum am dat de două lucruri tare faine: un tablou pitoresc cu doi oameni încărcând o căruță cu fân și, ceva mai încolo, un mic zăvoi ce părea a fi un loc perfect de popas; nu am zăbovit foarte mult, ci doar cât am avut nevoie pentru câteva poze și de a marca locul pe hartă.

Mic zăvoi între Berceni și Dobreni

Din Dobreni am mers spre Colibași, am trecut apoi Argeșul pe la ecluză, de unde am mai avut puțin până la Comana, intrând în sat prin partea Estică, dinspre Mironești. Din păcate, acest drum de legătură a fost asfaltat de curând. Mi se părea suficient de bun și acel macadam dinainte.

Atmosfera în sat a fost una foarte colorată, datorită caselor vopsite fistichiu, afișelor neaoșe și unui alai de nuntași pe care l-am depășit rapid.

Mai bine decât să-l fure

Gara Comana

Înainte, de a ajunge în centru, însă, am oprit la gară. Sau fosta gară, mai exact, deoarece nu mai oprește nimic aici, trenurile fiind retrase treptat, odată ce legătura cu Bucureștiul a fost întreruptă prin prăbușirea podului de la Grădiștea. Acum nu mai funcționează acolo decât o farmacie, fapt ce nu face deloc cinste unui loc cu atâta istorie, aparținând primei linii construite în Țara Românească, în anul 1869: București Filaret – Giurgiu Nord – Giurgiu (azi M902).

Gara din Comana – ieșirea spre Giurgiu

S-a intervenit mult asupra ansamblului original, însă unele lucruri au rămas neschimbate. Astfel, castelul de apă (cel din stânga imaginii) și depozitul de mărfuri (aflat în stânga mea, în spatele gării) sunt chiar construcțiile originale din 1869.

Un alt element păstrat de-a lungul vremii este cadranul exterior al ceasului, incorporat în zidărie. Au existat trei astfel de ceasuri pe M902 (aici, în fosta gară Filaret și în Giurgiu), fiind montate ca parte a unei comenzi masive plasate de CFR în anii ’20 către producătorul Paul Garnier.

Ceasul din Gara Comana. Foto: Bogdan

Parcul Natural Comana

După scurta incursiune în istoria celei mai vechi linii ferate din Regat, am continuat spre Parcul Natural Comana, cu o pauză în centru, unde am pus cruce câtorva pateuri, ștrudele și altor minuni; întâmplător, chiar au fost bune.

Pentru a vizita rezervația am plătit o taxă de trei lei, cu condiția expresă de a ni se tăia bon. Cerberul s-a arătat ofuscat de cererea noastră, pe sistemul vai, aceste cuvinte ne doare. 

Balta Neajlovului

Odată intrați, am întâlnit destul de mulți martalogi care stricau armonia pădurii, însă zona Bălții Neajlovului a scăpat de mânia cotropitorilor. Acolo doar câțiva pescari își făceau discret veacul, aproape de un mic turn de observare improvizat din niște căpriori.

Odinioară, pentru a urca în acest turn trebuia plătită o taxă de 1 Leu, dar a fost acum la liber. În orice caz, merită suit până pe platforma acestuia, deoarece este lejer cel mai înalt punct din zonă și oferă o panoramă excelentă.

Pădurea Comana și Balta Neajlovului

Ca fapt divers, aceasta întindere de apă și stufăriș mai este cunoscută drept Delta Neajlovului, datorită cadrului natural și nu funcției geografice, nefiind nici deltă, nici gură de vărsare. Este, totodată, a treia mare zonă umedă a României, după Balta Mică a Brăilei și Delta Dunării.

După mai bine de jumătate de oră am pornit din nou la drum. Am cutreierat pădurea pe câteva drumeaguri foarte frumoase, am ieșit la liziera din partea sudică și am urmat apoi șoseaua spre Mihai Bravu.

Pădurea Ceagiu

Imediat la ieșirea din sat se află o altă pădure, mai mică, pe sfert cât cea din Comana, însă nepopulată de mazete motorizate, așa că plimbarea pe acolo a fost un real deliciu, mai ales pentru că am dat de poteci rar bătute de picior de om.

Prin pădurea Ceagiu

Am mers o vreme creanga pe cărări și am părăsit pădurea prin extremitatea sa vestică, unde ne-am intersectat cu un tractor ce se întorcea alene de la discuit. La fel de alene, soarele a dat și el câteva semne că ar dori să mai scoată nasul dintre nori.

 Alte mici răsfățuri de câmpie

Am tăiat apoi DN5 (București – Giurgiu) spre Uzunu, pe care l-am traversat în direcția Ianculești – Stoenești, trecând printr-o zonă care semăna cu un colțișor de Transilvania, nicidecum cu o colină oarecare de câmpie.

Cu trei kilometri înainte de Ianculești am făcut dreapta spre Hulubești, tăind frumoasa, dar insalubra luncă a Câlniștei, iar de acolo am mers pe un drum de pământ către pădurea Singureni – Deal.

Lunca Câlniștei – coborând spre Hulubești

Surprize-surprize, ar zice o celebră divă: o bună parte din pădurea respectivă a fost împrejmuită temeinic cu un gard sănătos și ușor electrificat; zic ușor, deoarece erau doar 12 volți și o să vedeți imediat de ce.

În cele din urmă am găsit o zonă neîmprejmuită și un intrând. Am urmat drumul și am ajuns într-o poiană măricică, la marginea căreia se află o casă. De la locatarii acelei case am aflat că porțiunea împrejmuită a fost privatizată, dar când am întrebat cine a luat-o și ce face, s-au cam fâstâcit, zicând că nu știu.

La liziera pădurii Singureni – Deal

Înaintând în pădure, am realizat și ce este de fapt acea proprietate privată: un domeniu de vânătoare proaspăt amenajat, cu tot ce trebuie, judecând după cât de noi erau toate construcțiile. Așadar, gardul împrejmuitor a fost electrificat cel mai probabil pentru a speria animalele care s-ar putea apropia.

Foarte multe opțiuni nu am avut, deoarece cam toate drumurile se înfundau în acel perimetru îngrădit. Ne-am ales, în schimb, un loc bun pentru a observa apusul, apoi am mers către Singureni. Aproape de sat ne-a prins binișor seara, așa că, deși în drumul spre Stâlpu am dat de foarte multe peisaje ofertante, nu am mai stat să aprofundăm situația, ci le-am notat mental pentru alte ture viitoare.

Apus în pădurea Singureni-Deal

În Stâlpu am făcut o ultimă pauză și apoi am gonit pe noapte spre București, pe DN6/E70. Trebuie să recunosc că, deși urăsc acest drum, a fost o gonetă încântătoare, bașca faptul că nu ne-a șicanat nimeni în trafic. Traseul final pe care l-am parcurs îl puteți găsi pe bikemap, aici.

Alte relatări de prin zonă

O deltă manelizată, prăfuită, fără Satul Celtic (puțin exagerat, dar util)

Pe langa Bucuresti – Delta Neajlovului si Padurea Comana

Referințe

Despre Gara Comana pe forumul lokomotiv.ro

Site-ul oficial al Parcului Natural Comana