Ne-am trezit alene din somn, țintuiți în saci de plescăitul molcom al Dunării, care mai degrabă îmbia la încă o tură de sforăituri, nicidecum la un marș vioi. Astfel, am tărăgănat plecarea cât am putut: ne-am codit până să strângem bagajele, am zăbovit mai mult la masă, am curățat lanțurile bițiclelor și am căzut într-o scurtă reverie pe malul apei.
În cele din urmă, pe un mohorât sfârșit de dimineață, am apucat-o în direcția Calafat – Bechet – Zăval. La ieșirea din Înger Parc ne-am întâlnit chiar cu domnul Dinescu, ne-am salutat în treacăt și am continuat.