De când a fost parțial reabilitată, Transalpina a devenit foarte cunoscută, polarizând masiv interesul pentru zona respectivă. Unul din punctele sale forte de atracție (chiar dacă mai puțin cunoscut) este… un alt drum, Strategica, construit de germani în timpul Primului Război Mondial, lângă granița de atunci între provinciile române (de unde și importanța sa strategică).
Ideea de a parcurge acest traseu i-a aparținut lui Adi, cândva prin Octombrie 2012, când am prins și un week-end cu vreme bună, cu soare și căldură din plin. Astfel, ne-am strâns o trupă de 4 inși, împreună cu Ana și Ionuț și, sâmbătă, dimineața devreme, am plecat spre Voineasa, unde aranjasem să ne cazăm. Ne-am propus ca în prima zi să parcugem Strategica, iar duminică să mai legăm un traseu fie prin zonă, fie pe lângă Călimănești.
Printre creste vechi și antice cocoașe
Pe Strategica
În Voineasa nu am zăbovit decât pentru a ne lua în primire camerele și a lăsa câteva bagaje, după care am urcat cu mașina până-n pasul Voineasa–Vidra. De acolo am coborât pe biciclete spre Lacul Vidra și am continuat până în Obârșia Lotrului, de unde am făcut stânga, pe Transalpina, în direcția Rânca.
După o urcare de 10 kilometri am intrat pe Strategica, înainte de a ajunge pe platou, lângă Șaua Ștefanu. Suprafața a fost în general bună, mult mai bună decât ce am întâlnit pe creasta Baiului, având însă câteva porțiuni mai bolovănoase, în zonele cu declivitate ridicată. Pe alocuri am întâlnit și câteva sectoare cu iarbă sau de pământ, unde, în condiții de ploaie, mersul ar fi mult îngreunat.
Poză de grup cu o panoramă asupra Lacului Vidra
Traseul a oscilat între 1800 și 2000 de metri, a fost curat, liniștit (nu am întâlnit pe nimeni tot drumul) și ne-a oferit o frumoasă panoramă asupra culmilor din jur, dar și asupra Lacului Vidra, pe care l-am putut admira atât de pe Coasta Benghii, cât și de lângă Vf. Puru (2049m).
Cel mai mult, însă, mi-a plăcut un loc situat înainte de Vf. Mogoșu (1959m), un loc unde drumul cotește la stânga, spre Nord, lăsând în dreapta un abrupt străjuit de niște scrupuloși gardieni întruchipați pe vecie în numeroase pietre acoperite răzleț cu smocuri de iarbă.
Drumul șerpuiește nestingherit pe creste
Am părăsit Strategica la Curmătura Vidruței și, după o coborâre parțial tehnică și bolovănoasă, parțial rapidă am ajuns înapoi la mașină. Vechiul drum, însă, continuă spre Est, coborând pe Valea Rudăresei și apoi în Valea Măceșușui, unde întâlnește DN7A.
Traseul final pe care l-am urmat în prima zi poate fi consultat aici.
Gardienii de piatră
Umbra Pisicuței pe Cozia
A doua zi, duminică, am ales să mergem în Călimănești și să încercăm o urcare pe Vf. Cozia, pe drumul din partea estică a masivului. Înainte de a părăsi Voineasa, însă, am vizitat hotelul Lotru din exterior (nici nu știu dacă mai e deschis – nu am văzut pe nimeni acolo) și micul complex de vile de lânga acesta.
Odată ajunși în Călimănești, am trecut Oltul spre Jiblea Veche, unde am lăsat mașina. Am urmat apoi DJ703G și DJ703N până în Dângești, de unde începe urcarea propriu-zisă. Acolo Adi și Ana au renunțat la mai merge până-n vârf și au ales să se plimbe pe dealurile din zonă, iar eu am continuat urcarea cu Ionuț.
Complexul hotelier Lotru, excelent conservat
Am traversat succesiv păduri de foioase și conifere, dar și câteva zone de gol restrânse. Drumul, pietruit și foarte bun, nu ne-a pus probleme de niciun fel, iar spectacolul oferit de culorile tomnatice ale pomilor a fost desăvârșit. Am mers repede, sportiv, parcurgând cei 15km și 1000m diferență de nivel din sat până la Cabana Cozia în sub trei ore.
Sus am avut parte de un cer perfect senin și, cum ne aflam pe unul din cele mai înalte masive din zonă, am putut admira în voie Oltul croindu-și cu greu drum printre mormanele de cremene așezate parcă anume să-i facă viața mai grea.
Urcarea spre Vârful Cozia
Forțați de malaxoarele care își cereau tainul după urcarea în forță, am părăsit momentul de reverie și am luat masa la cabană: ceva din pui, cu o garnitură de cartofi prăjiți.
Între timp se făcuse ora 18:00 și am coborât rapid, ajungând înapoi în Dângești în mai puțin de 40 de minute. Diferența de presiune a fost atât de bruscă, încât la finalul cursei nebune până la baza muntelui aveam urechile înfundante.
După încă o jumătate de oră eram deja la mașină, unde ne-am întâlnit cu Adi și Ana. Am făcut repede pregătirile de drum și am plecat spre București.
Oltul, văzut de pe Vârful Cozia
Referințe
Romania-Natura: Munții Latoriței, harta, marcaje
Alte relatări
Dumitrel Marius: Creasta Latoritei, poate cel mai frumos traseu de mtb pe care l-am facut pana acum