Am ajuns, așadar, în Sighetu Marmației. Ne-am dat jos din tren somnoroși; eu – de-a dreptul torpilat. Aveam în față încă zece ore de petrecut acolo, până la trenul de întoarcere, în cazul în care nu am fi găsit o alternativă. Până una alta, am decis să vizităm orașul, iar temperatura de afară ne ajutase să ne scuturăm temporar de somn, aceasta ajungând la valori mai apropiate de apanajul lui Gerar. Cum frigul se așezase deja confortabil între încheieturi, am pornit din loc fără a mai trage de timp.
Prin Sighetu Marmației
Am ajuns spre centru pe o stradă cochetă, cu multe case frumoase, unele aflate însă în paragină. Centrul în sine păstrează aceeași linie, dar ce mi s-a părut cu adevărat delicios au fost firmele magazinelor: „Tutungerie„, „Mr. Sandvișilă„, „Atracții” (scris pe vitrina unui centru comercial mai mare) etc. Este, totodată, locul în care am văzut cele mai puține denumiri de magazine în limba engleză. Și nu, nu erau în rusă.
O casă părăsită, aflată pe strada gării
Evident, peste tot era pustiu la ora aceea și ne-am învârtit ceasuri bune până când am găsit o cafenea care tocmai se deschidea. Deja noțiunea timpului dispăruse, așa că nici nu mai țin minte ce oră era. Cert e că porția de căldură și băuturile calde ne-au dezmorțit. Eu, însă, am început să picotesc, somnul atacând parșiv pe flancurile genelor.
Firmele mi-au plăcut maxim. Cum ar fi aceasta
După ce am zăbovit un timp în acea cafenea, am mai dat o raită prin centru, am trecut și pe la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, apoi am revenit în gară pentru a mânca și pentru a mai trage un rând de haine pe noi, deoarece deja resimțeam frigul combinat cu umezeala ridicată.
Micul dejun
Întorcându-ne în oraș, am găsit un restaurant, unde am intrat pentru o nouă rundă de ceaiuri și cafele. Tot acolo am discutat pentru prima oară opțiunile disponibile, luând în considerare și varianta unui autobuz până la Satu Mare sau Baia Mare și, de acolo, o combinație de trenuri spre București. Am plecat, deci, în căutarea unui autobuz, însă am aflat că nu circula nimic în afară de tren și ia-mă neni.
Planuri de călătorie
Am revenit la restaurant, am luat masa de prânz, o palincă-trotil și încă o cafea. Am căzut de acord că varianta cea mai bună este să urmăm ruta Miercurea-Ciuc – Pasul Ghimeș – Adjud – București și, după masă, am mers înapoi spre gară.
Apus în Sighet
Cum era încă prea devreme, am dat mai întâi roată prin zonă, admirând apusul și o Bătrână Doamnă, ale cărei biele-manivele rugineau pe o linie izolată de rețeaua gării. Fiind chiar la granița cu Ucraina, am găsit și două rânduri de șine cu ecartament larg, însă, conform unui impiegat de mișcare, traficul pe acestea a fost oprit acum mulți ani.
Bătrâna Doamnă
După o scurtă sesiune foto am mers spre casa de bilete. Până am explicat unde și cum dorim să ajungem și, până ne-au fost eliberate biletele, în spatele nostru s-a format o coadă considerabilă. Pare-mi-se că am stârnit puțină rumoare, însă nimic care să degenereze.
Pregătiri de plecare
Ne-am luat locurile în vagonul plin ochi și trenul s-a pus plictisit în mișcare. În vagon, însă, seara începea să devină interesantă.
Citește toată povestea
Partea I: CeFeRelionul 2014 – De la București la Sighet
Partea a II-a: CeFeRelionul 2014 – Hai-hui prin Sighetu Marmației
Partea a III-a: CeFeRelionul 2014 – Ghimeș, Palincă și Colinde