Ultima zi. Ultimul munte – Bucegi – un munte de care am stat departe mulți ani de zile, nefiind prea dornic să trec de vălul antropic de mârlănie. Așa că am început ziua cu scepticism, dar cu suficient de multă voie bună încât să nu conteze prea mult.
Șaua Strunga – Foto: Mihai Benea
La start, cu excepția celor care chiar se luptau pentru o miză anume în fruntea clasamentului, cu toții erau destinși, imprimând întregului eveniment un aer de sărbătoare a sportului și muntelui. Când s-a dat semnul de plecare, am pornit ca la plimbare, calm, fără grabă.
După 5 kilometri parcurși pe platoul Fundatei, am coborât pe o potecă abruptă și tehnică spre Moeciu de Sus. De acolo am continuat cu o urcare pe valea Moecel, pe care am părăsit-o rapid, pentru a aborda Muntele Bucșa.
Ultima parte a urcării pe Muntele Bucșa
Povârnișul aspru m-a invitat inițial la o plimbare per-pedes. După o scurtă pauză, însă, am reușit să urc susținut până la un punct de alimentare care nu fusese marcat pe traseul inițial. Situat pe un tăpșan, într-o mică poiană, la răcoare, am lenevit zece minute bune acolo, întins pe iarbă.
Pe Leaota, înspre Bucegi
Traseul ne-a scos apoi pe culmea Leaotei, pe o potecă îngustă și ușor adâncită, la nici 10 kilometri de traseul din cea de-a doua zi. Cum căscam ochii prin jur în loc să fiu atent pe unde merg, am reușit să înfig una din pedale în malul drept al potecii și m-am trezit aterizând ca un bolovan în covorul de jnepeni. Așa aș fi rămas, atât de plăcut era pe acea saltea vegetală.
Urcând pe Drumul Grănicerului. Foto: Edit Pislaru
Preț de alți trei kilometri am urmat Drumul Granicerului (sau Grănicerilor), o veche cale de-a lungul fostei granițe dintre Țara Românească și Transilvania. Drumul părea să ocolească Șaua Strungulița, însă noi am traversat-o direct. Acolo, unde-ntoarce uliul, muntele încă-și păstra o parte din căptușeala de zăpadă, care pentru noi a fost ultimul obstacol serios.
Coborârea din Șaua Strunga
Am revenit pe versantul vestic prin Șaua Strunga și am coborât pe culme înapoi în Moeciu de Sus, chiar pe sub crestele Grohotișului și prin Poiana Guțanu. Este una din coborârile foarte apreciate pe la noi și am și înțeles de ce. În prima parte, totuși, a fost nevoie de ceva dibăcie și mers pe jos pentru a răzbi.
Coborârea din Fundata înspre Moeciu de Sus. Foto: Nico Verhelst
Din sat am urcat iar drumul asfaltat din ajun, pe o arșită supărătoare și cu mult prea multe mașini vuind pe lângă mine. Pentru că nu mai aveam nici un motiv de grabă, am urcat lejer și mi-am păstrat suflul pentru un ultim sprint prin linia de sosire. Așa, ca de poză.
La Pasta Party. Foto: Nico Verhelst
După-amiaza a fost întregită de o pasta-party, o furtună scurtă și festivitatea de premiere. Au fost și câteva contre între locurile 1 și 2, pe niște motive hilare (gen de ce nu au lăsat cei dinainte niște porți deschise; mă rog, chestii de adulți).
Echipa organizatorilor. Foto: Mihai Benea
În final Lucian Clinciu, organizatorul competiției, a ținut un discurs și a prezentat armata de voluntari și asociați care merită respectul și mulțumirea pentru ce au reușit să ducă la bun sfârșit.
Salutare! Un track GPS de unde pot downloada? Mulțumesc anticipat!
Salut, ți-am trims track-ul pe mail. Încă nu am făcut o funcționalitate de download, dar intenționez să o implementez după ce termin ce am de făcut acum.