Să nu o arunci, mi-a zis; poate o repari și mi-o dai mie să o folosesc pe la țară. Nu, cum să o arunc, am răspuns. Apoi am făcut o scurtă pauză, căci sub nici o formă nu aveam de gând să mă despart de ea: Furia Roșie. Cum aș putea, până la urmă, să o las din mână?
Era vorba de un Pegas 3120 „Practic”, acela pliabil, cu tot cu „braț escamotabil pentru sprijin la sol” și o frumusețe de trusă de scule. Roșie ca focul, ai mei mi-au cumpărat-o prin ’92, la un preț de 180 000 lei. Țin minte și acum când au scos-o din depozit de la Crinul, după ce luni bune am mânjit vitrina de salivă în timp ce lâncezea acolo, într-o rână, cu roata întoarsă șucar spre stânga.
Furia Roșie, așteptând zile mai bune
A fost o bicicletă frumoasă, cu eleganța unui tanc, dar cu un farmec pe care știfturile acelea de BMX-uri contrafăcute nu l-au avut niciodată, la fel cum nu au avut nici portbagaj pe care puteai plimba fete. Atunci când am luat-o, însă, doar diverse variante de Pegas puteai cumpăra în Alexandria.
