Chiar dacă sunt cam într-o ureche, nu sunt tocmai vreun soi de Grigore Ureche. Nici vreun Herodot nu-s, nici chiar al doilea Ptolemeu. Iar blog-ul este orice, mai puțin un letopiseț, poate un jurnal, ori un laborator degenerat, nicidecum un atlas, nici măcar un ghid.
Dar, iată, am avut oricum nevoie de o modalitate de-a consemna, cu cap și coadă, câteva aspecte prozaice, fără a fi nevoit să le includ de fiecare dată-n text, probabil căzând în doaga unui stil mult prea gazetăresc. La drept vorbind, probabil aș fi putut include direct un panou din Strava sau Bikemap, dar ideea nu m-a încântat, căci trebuia să arate cât mai organic și nici nu-mi surâde ideea de a fi dependent de un terț serviciu.
Bref, prin 2014, am scris WP-Trip-Summary, un plug-in de WordPress care m-a ajutat să documentez aspectele tehnice ale excursiilor pe care le fac. Inițial l-am scris doar pentru mine (este ceea ce se vede aici la unele jurnale de tură, la finalul articolului), apoi l-am publicat pe Github și am lucrat un pic la a-l face mai adaptabil și nevoilor altora, însă abia de curând l-am publicat și în directorul oficial de plug-in-uri WordPress și am început să lucrez consecvent la el.
Cred că cel mai important aspect de menționat pentru început și, totodată, cel mai onest, e că-i o abordare foarte părtinitoare, aproape dogmatică: te ajută să atașezi niste metadate tehnice unui articol în care povestești despre ceva și nimic mai mult; nu e o modalitate de a nota orice fel de metainformații și a le asocia în fel și chip. Pe cale de consecință, orice-mbunătățiri – și potențialul aici este enorm – se învârt în jurul acestei idei.
Cât despre metadatele tehnice, lucrurile stau așa: mai întâi selectezi tipul turei (per-pedes, cu bicicleta sau cu trenul), apoi completezi niște câmpuri, în funcție de tipul ales. Pe lângă aceste detalii prozaice, se poate încărca un track, fie în format GPX, fie, mai nou, în format GeoJSON.
Pentru câmpurile care implică o selecție din niște seturi de valori (nomenclatoare, adică), există o pagină de unde fiecare poate defini, pentru aceste seturi, valori după propriile nevoi. Toate informațiile sunt afișate atunci când cineva deschide articolul: un tab pentru detaliile prozaice, altul pentru hartă.
În sfârșit, ce texte se afișează în anumite zone, ce funcții să fie disponibile atunci când afișezi caseta tehnică (ex. dacă permiți descărcarea track-ului sau ba), ce layer de hartă folosești, cu ce culori să fie desenate dungile pe hartă, cât de înaltă să fie harta, în ce unități de măsură sunt exprimate dimensiunile (adică distanța și înălțimea) etc. pot fi configurate de către fiecare așa cum socotește că-i mai pe placul lui.
Toate funcționalitățile sunt documentate într-o pagina dedicată de „Ajutor”, deci nu o să insist pe ele aici. În schimb, repet unde poate fi găsit plug-in-ul:
- Pe directorul de plug-in-uri al WordPress: aici.
- Pe GitHub, pentru cei care au și înclinații/curiozități tehnice: aici.
Probleme și sugestii pot fi făcute-n oricare din locuri, însă pe GitHub sunt mult mai prezent.