Motto
– So you found out you’re not a business man after all
– Just a man!
– An ancient race! Other Mortons will be along and they’ll kill it off!
– Once upon a time in the West
Un fel de „timpul nu mai avea răbdare”, dar cu săbii și mitraliere rusești. Mă rog, esențialul cărții – Donul liniștit – e altul, anume evoluția personajului principal, Grigori Melehov (care, în treacăt fie spus, seamănă în linii mari cu Iuri Jivago în ceea ce privește anumite trăsături sufletești).
„Donul” liniștit
Ei bine, Grigori, cazac de Don, începe războiul în armata imperială; după revoluție se mută în tabăra Roșiilor, în timpul razboiului civil, apoi se retrage din cauza direcției aceleiași revoluții, oripilat de crimele inutile pe care le comiteau Roșiii, care păreau că nu se diferențiază de Albi decât prin culoare și prin faptul că voiau să ardă din temelii vechea lume, pentru a se pune cu orice preț stăpâni pe ruine.
Comitetul din satul său decide să-l elimine pentru că a fost ofițer in Armata Imperială (și încă unul decorat), scapă, și ajunge unul din capii răscoalei de la Vyoshenskaya. După joncțiunea cu armata Albă, trece sub comanda unui general din vechea gardă și, scârbit de vechile metehne ale fostului regim imperial, in cele din urmă trece iar la Roșii, în rândurile căreia se remarcă iar.
Rămâne la vatră iar si iar se încearcă eliminarea lui. Scapă iar și se alatura în cele din urmă unui soi de trupă de haiduci, un fel de rezistență antibolșevică locală, care inițial are susținerea populației. Trupa de haiduci se cam îndepărtează de scopul inițial și seamănp mai mult cu bandă care ucide și jefuiește din principiu.
Se departează și de acestia, si mai trece prin câteva cuiburi de astfel de hăituiți fără căpătâi, pentru ca în final să rămână singur, în așteptarea unui armistițiu anunțat de bolșevici. Este, așadar, fix genul de om care vrea doar să fie om: nu alb, nu roșu, nu comisar, nu nobil, nu tâlhar, nu exploatator.
Eu mă mir ca această carte nu a fost interzisă așa cum a fost Doctor Jivago, pentru că subliniază dileme asemănătoare, chiar dacă de o manieră ușor diluată. Este, în orice caz, o critică puternică la aderarea fără discernământ și, poate mai mult chiar decât Doctor Jivago, arată că vor fi mereu pajiști mai verzi și locuri mai îndestulate și, indiferent de regim, oameni care or să vrea să le aibă doar pentru ei în fața altora.
O altă critică pe aceeași temă a conturat-o Panait Istrati in Spovedanie pentru invinsi si Omul care nu adera la nimic. Iată că acum, la mai bine de 100 de ani de la revoluția bolșevică, problema s-a pus și probabil se va pune iar la fel, dar multiplicați tiparul cu numărul covârșitor de tabere care, plecând de la o problemă reală inițială, au cerut și vor cere foarte vocal, impudic și agresiv, nu drepturi normale, ci privilegii suplimentare doar prin prisma propriei lor naturi.
Cei care au cel mai mult de suferit sunt oamenii care vor doar să fie oameni, pentru că este imposibil să fii simultan om și să aderi la o tabără care, sub cartonașul luptei pentru un principiu, calcă în picioare drepturile naturale umane.