Muzica
Morcheeba – Enjoy the ride

Am încheiat lucrarea încă de acum două săptămâni, la exact cinci luni de la prima tăietură. Mă tot plimb pe lângă dânsa cu pas rar și ferm trântit de sus, căci rezultatul e dincolo de ce-aș fi putut visa atunci când am început.

Mi se pare și acum o nebunie peste orice închipuire, dar e acolo, e gata și-și îndeplinește rolul cu decența vechii aristrocrații. Acum, într-adevăr, simți că te așezi pe tron și, în caz că vă-ntrebați, nu e doar efectul secundar coroborat al lacului și diluantului.

Testat cu succes și pe pisici

Mai aveam deci, în punctul în care lăsasem povestirea, de tăiat și asamblat sertarul, caseta-suport pentru sertar, acoperirea fundului și plinta ce urma să acopere rosturile din jurul poliței. Evident, și finisajele, lăcuitul și montarea feroneriei pentru sertar și ușile măștii. Și, fiindcă îmi rămâneau câteva plăci de lemn în plus, câteva accesorii.

Sertarul

Componentele brute, test de asamblare

Locul pentru sertar era generos pe lățime. Adâncimea și ea rezonabilă – 250 mm. Înălțimea, însă, a fost subiectul unei îndelungi tocmeli cu mine însumi: dacă o duceam spre pragul confortabil, știrbeam din armonia fațadei. Dacă țineam strict de cum ar arăta mai bine, mă alegeam c-un spațiu îndestulător doar pentru trei bețe de urechi. Țineți cont că înălțimii utile se adaugă alți 26 de milimetri ce constau din:

– 18 mm grosimea fundului casetei;
– 8 mm cât stabilisem că trebuie să aibă, însumate, lufturile dintre sertar și părțile de sus, respectiv de jos ale casetei.

Motanul Patraulea ia lecții de desen

Până la urmă am dat-o la pace reducând din lufturi și păstrând 120 mm pentru înălțimea totală. Am tăiat două mostre de lemn la înălțimea utilă, am comparat cam ce pot pune de milimetrii aceia și, una peste alta, a experimentul a fost satisfăcător, cu o notă de subsol: fundul sertarului a trebuit să-l fac din placaj de 5mm pentru a nu mânca prea mult.

Fundul sertarului e acum gata

Mare bai nu era pentru că greutatea pe care trebuie să o susțină e cu mult sub rezistența acelui placaj și, în plus, mi-a deschis calea către o cochetărie suplimentară: am rugat-o pe nevastă-mea să-mi deseneze un sextant, gravat mai apoi pe fața din interior a placajului.

Completează, astfel, busola și astrolabul desenate pe corpul de deasupra măștii și, deși e adevărat că nu se vede, e un detaliu discret pe care-l uiți și-l tot descoperi și redescoperi în timpul utilizării zilnice și-ți provoacă mereu o mică surpriză: a, m-am gândit și la asta! Ceea ce e mare lucru, mai ales când ești nervos când tot scotocești după ceva și nu găsești: ajungi la fundul sertarului, vezi desenul și-ți trece așa un zâmbet pe buze ca un vânticel de primăvară.

Asamblarea inițială (oameni suntem…)

La tăierea sertarului am folosit circularul, cu care răzbești unde nu răzbești nici cu cizme de-antihrist. Mai puțin la tăierea fundului, unde am folosit tot pendularul, cu mențiunea că am găsit niște pânze foarte fine, foarte subțiri; pentru cine a mai lucrat, doar o idee mai groasă decât pânza de traforaj.

Montarea glisierelor

Pânza a transformat șoricelul în cu totul și cu totul altă unealtă: a tăiat precum cutter-ul printr-o coală ordinară, fără așchii, fără asperități (fără a planta bandă de hârtie, dacă vă vine-a crede), iar dacă am tăiat mai strâmb pe alocuri a fost doar din cauza neîndemânării mele.

La asamblare nu m-am complicat: am prins inclusiv frontul în șuruburi, însă am aplicat un chit foarte asemănător la culoare cu lemnul de molid și, acum după ce l-am finisat și lăcuit, abia se cunosc locurile șuruburilor. În plus față de șuruburi am folosit și adeziv, inclusiv la prinderea fundului. Mi se pare că i-a oferit o rigiditate mai mare și, posibil, o mai bună protecție la umiditate pe zona îmbinărilor.

Sertarul e gata

Problema e că placajul acela folosit la fund nu rezistă foarte bine la șlefuit, dacă se poate spune că rezistă. Se șterge imediat finisajul feței și, chiar dacă e pe fundul sertarului, tot mă râcâie că e acolo și e urât. Am probat cu ocazia asta un colorant de lemn: se găsește concentrat, îl dozezi cum vrei pe bază de apă sau alt solvent și se aplică pe lemnul curat, înainte de oricare alt tratament (grunduit, vopsit, lăcuit orice ar fi).

Plus câteva ajustări

A trebuit să maschez foarte bine contururile, căci este foarte aderent și foarte invaziv, ajutat și de proprietățile absorbante ale lemnului. Este, totodată, foarte împuțit – prinde foarte ușor inclusiv la plastic și dacă nu intervii instant e foarte greu de înlăturat. Din acest punct de vedere, cu certitudine, e mult mai păcătos decât siliconul – acela, odată ieșit din tub, îți intră și-n găoază fără să știi cum.

Am reușit să stric câteva obiecte prin casă până mi-am făcut un ritual de lucru. Vorba aceea: că are grai nu-nseamnă că nu-i prost. Rezultatul a meritat, fără discuție. Am dat în 3 straturi cu o nuanță de mahon cu luciri discrete, asortat foarte bine cu lacul acela de culoarea bambusului, mai ales că am șmirgheluit suprafața cu o coală de 1000 înainte de a lăcui.

Fundul colorat

Pentru conectarea cu suportul am ales un set de glisiere cu amortizare și extracție totală, perfect potrivite cu adâncimea avută la dispoziție. Montarea lor mi-a dat oleacă de bătaie de cap, concretizată și prin 4 găuri în plus, care-au necesitat astupare și finisare. Până la urmă, iată cum am procedat:

– am poziționat pe suportul sertarului părțile fixe ale glisierelor folosind doi distanțieri din aceia pentru calarea ușilor;
– am fixat pe fundul suportului profile metalice de 3 mm grosime, pentru a servi drept distanțieri pentru poziționarea pe verticală a sertarului;
– am montat apoi părțile glisante, le-am extras două treimi și am fixat sertarul între ele, cu fundul lipit de distanțieri;
– am prins sertarul de părțile glisante în câte două puncte, am scos apoi sertarul și am mai prins în alte două puncte, spre spate.

Montat pe mască pentru probe

Nu a ieșit ideal, mai ales că nici sertarul nu a fost asamblat fără greșeală, dar funcționează ușor, nu atinge, nu bate, nu troncăne, nu cloncăne. Dacă am un singur lucru de obiectat la acele glisiere e că, odată ce prind puțin praf, capătă un uruit enervant și e foarte dificil să le cureți, chiar și cu aer comprimat.

Șipcile pentru plintă

Și, în sfârșit, în ceea ce privește sertarul, mânerele. Vorbesc la plural pentru că orice aș fi ales trebuia să fie potrivit și pentru ușile măștii. Fiind o zonă oricum încărcată vizual, am lăsat farafastâcurile deoparte și-am mers pe butoni simpli, de aluminiu mat, aceeași nuanță cu mânerele ușilor corpurilor de sus. Alegerea a fost foarte bună; cei trei butoni formează un triunghi deosebit de satisfăcător.

Finalizarea măștii

După montarea suportului pentru sertar am tăiat și fundul etajului intermediar al măștii, pe conturul format de numitul suport, planșeu, panourile laterale, traversa din spate. Dădusem deja falțuri pe toate aceste elemente, cam neregulate și, cred, insuficiente, motiv pentru care am avut dificultăți la montaj.

Probă de încadrare

Am rezolvat și aici colorând spatele măștii cu aceeași nuanță de mahon, tot de trei ori. Partea din față a ieșit însă bine, mai ales după ce am chituit îmbinările cu același chit acrilic folosit la corpurile de deasupra.

Montat și fundul măștii

Foarte puține au mai rămas acum de făcut. Primul pe listă – plinta. Mai aveam două șipci de brad (1000 x 36 x 18 mm) rămase de la construcția uscătorului de rufe, așa că le-am găsit folos aici: le-am dat profil cu aceeași freză folosită la poliță, doar că reglată pentru adâncime mai mare, cât să rămână nefrezată o grosime de aproximativ 2mm.

Le-am îmbinat la 45 de grade doar cu adeziv, apoi le-am calat cât să testez că polița glisează corect și nici nu are lufturi mari și le-am prins de mască-n [foarte multe] șuruburi fine, pe toate trei laturile. Am chituit capetele șuruburilor, am chituit și îmbinările cu masca și cam atât legat de plintă.

Montat și plinta

Conform planului original, totul era gata de lăcuit, dar mai erau două probleme. De fapt o problemă reală și încă o problemă pe jumătate moft. Problema reală era că nu aveam chef să mai lăcuiesc pe întuneric la lumina lanternei, așa că a trebuit să fac pe dracu-n patru și să-mi trag lumină pe balcon, pentru că, atunci când am renovat, nu m-a dus bila să o fac.

Finisaj pentru conturul ușii din stânga

Problema pe jumătate moft era legată de contururile decupate: cel din panoul stâng al măștii, decupat în jurul țevilor și al contoarelor de apă, cel din panoul drept al măștii, în jurul alimentării cu apă și a evacuării mașinii de spălat și cel din ușa stângă, pentru citirea contoarelor.

Primele două decupaje, având inevitabil contact cu țevile în timpul montajului, puteau fi socotite zone mai sensibile – o clipă de neatenție, o manipulare mai energică și puteam sparge lacul. Cel de-al treilea, chiar dacă nu avea contact cu nimic, putea fi socotit tot expus, dar, în același timp, mi se părea de prost gust să-l las necăntuit.

Finisaj pentru conturul panoului din dreapta

Tot rumegam gândul ăsta prin cap când am dat de niște profile de aluminiu în formă de L, de 1000 x 19 x 8 mm, cu finisaj mat, ce baftă pe mine. În realitate, mai degrabă 1000 x 18 x 7 mm, fapt ce m-a avantajat mai mult. Le-am cumpărat, împreună cu o foarfecă de tablă și, după ce m-am chinuit vreo 3 seri, am reușit să decupez tronsoanele necesare și să le lipesc cu Mamut, un adeziv pe atât de eficient și versatil pe cât e de enervant de pus în operă.

Finisaj pentru conturul panoului din stânga

După cum probabil vă imaginați, capetele fiecărui tronson au ieșit foarte grosolane, în mare din cauza torsiunii aplicate de foarfecă asupra piesei atunci când tai. Mai întâi, am luat fiecare îmbinare la pilă, astfel încât să fie mai mult sau mai puțin uniforme.

Apoi am astupat rosturile cu chit rapid de caroserie și am luat prisosul cu o coală abrazivă de 120. Pentru a reface finisajul (pentru că a ieșit șifonat în urma tăiatului, pilitului și șmirgheluitului), am folosit un spray foarte apropiat ca nuanță, dar asta abia la final, după lăcuit.

Bâlciul deșertăciunilor

Ca un soi de testare, am pus masca pe poziție și am folosit-o vreo săptămână ca să văd ce obiecții ar putea fi ridicate. Una singură am găsit: îmbinarea dintre perete și podea nefiind la 90 de grade (ci mai degrabă la 92), aveam un joc la panoul din dreapta. Am luat zona respectivă la rindea până unghiul de jos al panoului s-a potrivit cu unghiul peretelui. Cred că mai mult am petrecut ascuțind rindeaua decât lucrând efectiv la ajustare.

Spoilers

Mă simțeam ca și cum aș fi rămas fără ocupație, după ce atâta timp, seară de seară, am lucrat la sistemul acesta. Mai era, desigur, lăcuitul măștii, dar, chiar și așa, simțeam un soi de gol. Ca să mai îmi fac de lucru și, ca o răbufnire de trufie sfielnică, pe una din uși m-am iscălit prin gravare, iar pe alta am gravat numele – Mambo No. 5.