Muzica
Ben Howard – Time is Dancing

Vă vine să credeți sau nu, era o vreme, nu demult, când se putea ieși din casă pe mai puțin de 100 de lei plus bani de mers pe jos. La fel cum, vă vine să credeți sau nu, mesele și paturile-n familie și-ntre prieteni nu erau divizate cu patalama. Dar, până la urmă, din cocoș nu faci găină, nici din curvă gospodină, iar ce e de ieșit la suprafață iese și oricum asta e altă chestiune pentru altă poveste și o menționez doar pentru că nu mă pot abține să nu divaghez.

Spre Odorhei

În tot cazul, ce-mi pasă mie? Nărăvașa mea merge aproape gratis, dacă mă screm un pic fac mia la plin. Și de câteva ori chiar m-am apropiat de mia de kilometri în mai puțin de 24 de ore, dar povestea de față nu-i una dintre ele. De fapt, nu e vreun soi de istorie în pățaniile alea, au fost mai mult impuse de situație.

N-am prins cea mai senină zi, atâta lucru e sigur

Acuși numai ce-am vrut s-o ștergem din București într-o zi lucrătoare. Adică eu cam aveam așa o idee despre cam pe unde aș fi vrut să mergem, dar doar nu mă bolunzisem de tot s-o sperii pe nevastă-mea zicându-i din prima. Am suit-o frumușel în mașină și zic, hai până la Brașov și mai apoi vedem noi. O simplă variațiune pe eterna temă dintre bărbat și femeie: haide sus și dezbracă-te că nu-ți fac nimic. Sau, în new-speak-ul feminist: haide sus să te respect!

Pini?

Cum de dimineață luasem o masă cam pe sponci, am oprit la Hanul Domnesc să completăm. Opritul aici a devenit în timp de rigeur – faptul că are constant mâncare ok și pentru cei care nu-s făcuți din bani m-a ajutat să-mi îndeplinesc scopul de-a evita Brașovul de fiecare dată când am treabă prin zonă.

Roua cerului

Nu știu dacă ați observat, dar în filmele cu mafioți, majoritatea timpului se întâmplă doar câteva lucruri: cineva mănâncă (cele mai frecvente scene) sau bea ceva tărie fină, se coțăie (deși nivelul de promiscuitate e destul de scăzut în filmele din garda veche), se omoară și abia apoi urmează restul activităților.

Un ochi de lac rămas liber

Dar, dintre toate, la masă și la un păhăruț se iau deciziile; bănuiesc că e cel mai bun cadru, chiar dacă nu mereu sunt cele mai bune decizii și uneori, ca urmare, te mai și trezești cu capul calului în pat. În tot cazul, la un ștrudel cu înghețată și o cafă tare cu lapte, am molfăit câteva opțiuni de traseu și-am decis să suim spre Sfânta Ana.

Potecă prin turbărie

Fiind în timpul săptămânii, am găsit locul aproape pustiu, adică mai erau doar câțiva ca noi, ieșiți la o plimbare de-o zi sau în vreo vacanță mai târzie. Ăsta a fost primul noroc. Al doilea noroc a fost c-am prins tura de vizitare a tinovului Mohoș chiar la formare, așa că ne-am înscris și noi.

Spre marginea tinovului

Acolo opera un ghid din cale-afară de mucalit, deși la prima vedere pare doar un urs mai ursuz din cei care cutreieră zona. Având în vedere de câte ori o fi nevoit să repete aceleași lucruri pentru fiecare grup în parte și încă n-o luase razna, socot că o fi improvizând cu fiecare. Probabil de aceea, când povestea despre nebunele și roua cerului, mi-a făcut cu ochiul arătând discret spre domn cu naturelul simțitor și nevastă-sa cu naturelul ceva mai din… popor.

Încă un ochi de lac

N-o să vă țin prelegeri șiințifice despre tinov, se găsesc peste tot, atâta doar că mi-au rămas cumva în minte ochiurile acelea de apă, singurele părți rămase neacoperite din lacul format inițial în craterul stins. De un negru obsedant, parcă-s ochii unui om în carne și oase, o privire pe care aproape că n-o poți susține încontinuu.

Punct de belvedere

De jur împrejur, o bună parte din arborii pitici endemici acelei zone erau năpădiți de o serie de cenzori care-i curățau de manifestările (cum ar fi frunzele) cu potențial jignitor pentru ceilalți membrii ai regnului vegetal, cum ar fi: coropișnița care se identifică cu lobodă, gândacul de regie care se identifică cu trandafirul etc.

Kurtos și relaș

După turul ghidat am coborât și la Sfânta Ana, unde, evident, am parcat un kurtos-kalacs (se pronunță cântat pentru maxim de efect). Din păcate, am nimerit din acela glasat cu zahăr; nu vreau să spui că nu-i bun, dară m-am dezobișnuit de gusturi dulci atât de pregnante, motiv pentru care a trebuit să răzuiesc un pic de pe scoarță, cât să nu-mi cază dinții de-atâta dulceață.

Detaliu

Se apropia ora cinei și-am realizat că nu mai mâncasem demult o tocană de cerb și unde mai bine de mâncat fără să-ți vinzi un rinchi decât în Odorhei, la Petho (se scrie cu două accente înclinate-n dreapta pe o)? Așa că am trecut Vlăhița dinspre Miercurea Ciuc și am executat câte o porție fiecare. Nu știu dacă acum după pandemie mai este deschis, dar așa sper.

Pauză de bio, fructificată la maxim

Fiindcă în stomac, precum în oricare alt rucsac, încape mereu încă puțin, am dat iama și-ntr-o gelaterie din centru, care avea o-nghețată foarte simplă și gustoasă la un preț cât să nu spuie c-o dă degeaba.

O vreme un pic mai bună, dacă se poate spune așa

În cele din urmă ne-am rostogolit până la mașină, căci doar așa ne mai puteam deplasa, ajutați și de faptul că strada mergea la vale și am tăiat-o peste dealuri spre Rupea-Gară, iar de-acolo înapoi spre casă. Drumul acela județean e plin de capcane și, chiar dacă l-am făcut destul de frecvent cu bicicleta, tot au mai apăruseră câteva noi, inclusiv decopertări nemarcate.

Am dat consumul înapoi

Am mai făcut o pauză la o benzinărie de pe centura Brașovului și cam asta a fost. Aproape 660 de kilometri, calitate superioară. Nărăvașa mea, care atunci avea numai trei luni, cu două mai puțin decât permisul meu, a prestat ca o veritabilă cehoaică.