Pentru că nici măcar un băț nu se poate pune-n vânzare până nu-i declarat ca fiind mai-multe-în-1 (e lung și, în același timp, cilindric și de culoare maro), mi-am zis că aș putea totuși gândi și executa și eu un taburet care chiar să fie multifuncțional.

După ceruire

De fapt totul a pornit de la faptul că nevastă-mea, așa cum șade bine unei muieri, nu e tocmai girafă și are nevoie să se cocoațe pe câte ceva pentru a ajunge-n locurile mai înalte din casă. Cam strâmbă din nas la scaunele normale, are ceva, nu pot să-i zic rău de înălțime, care-o face să se crizeze când se vede la mai mult de câteva palme de podea pe niște chestii cu picioare subțiri.

Dar, în definitiv, de ce n-ar putea servi și drept scăunel, că tot nu aveam unul prin casă și, dacă tot servește drept scăunel, să aibă un soi de poliță sau suport pe care să pot așeza scule când mai lucrez la câte o chestie mică – o șurubelniță, un patent, chestii de genul – în loc să le imprăștii prin jur.

Baza și lateralele

Forma finală care satisfăcea toate criteriile de mai sus (inclusiv, dacă nu era clar, stabilitatea) a fost una cu profil parțial trapezoidal și baza plată, fără picoare, cu două mânere decupate-n părțile laterale. Polița mediană este prinsă în laterale cu șuruburi și sprijinită pe bază prin două picioare care acoperă întreaga lățime, delimitând practic un spațiu interior inaccesibil.

Ce mai e și asta?

Pentru o piesă de mobilier pare a fi o abordare un pic ciudată, mi-era teamă să nu iasă ceva care să te facă să-ți vomiți și laptele din copilărie. Și nu c-aș vrea ca să mă laud, nici că vreau să vă-nspăimânt, însă, grijile, cum veniră se făcură toate-o apă și-un pământ.

Material, adică resturi de panouri de molid, aveam deja rămas de la sistemul făcut pentru baie, așa că m-am apucat direct de lucru. În primul și primul rând, am tăiat lateralele și cele trei polițe. Polița-șezut am frezat-o-n capete spre fața de jos, iar polița mediană am frezat-o-n capete spre fața de sus. Practic, cum te uiți din fața și din spatele (chiar, care-i care?) taburetului, privirea alunecă frumos spre spațiul interior.

Polița mediană și picioarele sale de sprijin

Mânerele laterale le prevăzusem rotunde-n capete, dar mi-a zburat șoarecul un pic aiurea și până la urmă am decupat câte un dreptunghi pe care l-am frezat atât pe interior, cât și pe exterior și, per total, a ieșit mai ergonomic, dar și mai chipeș decât ar fi ieșit dacă chiar mi-aș fi ieșit ce voiam să fac inițial.

Cu polița mediană montată

Apoi am asamblat polița interioară și picioarele ei, precum și baza și cele două panouri laterale. Le-am grunduit așa, apoi am lăcuit grosier la două mâini spațiul care ar fi urmat să devină inaccesibil prin montajul celor două subansamble. Ați putea argumenta că-i o măsură marginal paranoică, marginal inutilă, dar în definitiv mi se părea nu știu-cum să las atâta suprafața netratată. O ține sau n-o ține argumentul apă, dar lemnul acela sigur ține apă acum.

Gata montajul

După ce am asamblat și șezutul, am frezat frumos toate muchiile de contur cu un bit la 45 de grade retras cât să rămână aproximativ 4 mm. Din nefericire, la șlefuitul final mi-a sărit un nod care arăta foarte frumos, chiar pe muchie. L-am umplut cu chit în patru straturi și nu a ieșit chiar atât de rău. Am chituit și șlefuit și șuruburile și apoi am mai grunduit tot ansamblul încă o dată.

De lăcuit l-am lăcuit în șase straturi, cu diferențele notabile că am aplicat patru straturi diluate, fiecare la jumătate, și două nediluate, precum și că între straturi am șlefuit nu cu șmirghel, ci cu lână de oțel. O fi doar o impresie a mea, dar mi se pare mai profund. Păcat că mi-am cam pierdut răbdarea la un moment dat și, pe alocuri, am dat lacul prea gros (ceea ce l-a împiedicat să se usuce transparent, însă i-a dat și o tușa mai antică, oarecum à la Van Gogh).

Probe

Evident, la final l-am ceruit și i-am aplicat pe fund niște tampoane din acelea autoadezive din pâslă. După ce s-a uscat bine de tot stratul de ceară, am mai aplicat încă unul și, după ce și acela s-a uscat bine de tot, am montat cu capse pe șezut și pe polița mediană niște covorașe decupate de nevastă-mea.

Gata cu totul

Cât despre utilitate, și-a dovedit-o din prima și singura problemă e că-i prea prețios pentru un obiect pe care să-l folosești și la lucru. Însă și pentru asta l-am făcut, deci și la asta l-am folosit, mai ales că nu mai trebuie să stau pe vine sau întins pe podea sau în poziții care mai de care mai ciudate.