Nu sunt.
Nu sunt un intelectual de Dilema Veche și nu am nicio datorie față de nimeni, nici măcar față de mine. Pot să fiu cine vreau, pot să fiu cum vreau, pot chiar să ma fac de râs în ochii mei sau să fiu de râs în ochii altora. Pot fi un ticălos sau nu. Pot să gândesc cu mintea mea, chiar dacă mintea asta a mea nu are de niciunele. Pot spune ce vreau, chiar dacă nu mă ascultă nimeni, știind că în ce spun eu mă regăsesc numai pe mine, ăla care sunt. Pot fi așa pentru că sunt singur și când ești singur nimeni nu are ce-ți lua și nici tu nu poți lua de la alții.

Lumea este păduchioasă rău, oscilând tot timpul între identitatea individuală și identitatea de grup. Când dă cu curu de năpastă se strânge în turme, predând unicitatea și individualismul grupului căruia i s-a alaturat. Nicio generație nu este diferită de alta. În trecut, pe lânga mine lumea era împărtită-n două: unii care călcau pe cap și alții care tăceau, sperând să se-adapteze și să supraviețuiască ticăloșiei.

Patruzeci de ani mai tarziu parca regasesc aceiasi oameni in preajma . Totusi nu sunt aceiasi oameni, insa comportamentul lor nu difera . In loc sa vada sursa ticalosiei, devin chiar ei ticalosi girand oameni ticalosi pana in panzele albe . Ori in fata evidentei nu poti face asta, indiferent ce ar spune turma din care faci parte.

Azi suntem la ananghie. Să ieșim din asta nu o putem face cu ură. Nu ne putem urî unii pe alții, cu serul în noi sau nu. Mai bine ne-ntrebăm de unde vine ticăloșia lipsei tratamentelor care acum există, dar pentru noi nu există. Cine se face vinovat pentru asta ? Poate că după ce toată lumea o să-și înghită saliva și flegmele, o să găsim un raspuns. Atunci o să vedem ticăloșia-n toată urâțenia ei.

Citind ce am scris pe aici, poate cineva o să găsească bucățele minuscule de omenie. Sunt pe sărăcie umană, nu vă faceți iluzii, nu o să găsiți așa ceva. Adevărul este că-n lumea asta nimănui nu-i pasă cum vă trăiți voi viața.

–

Foto: Microsoft Designer