Motto
Doi + doi = cinci pentru valori suficient de mari ale lui doi.

Maică-mea îmi zicea asta, foarte afectată. Îi spusese un profesor bătrân de la Politehnică, în contextul în care eu tocmai terminasem anul I și mă angajasem. Vorbind una-alta, ea i-a zis că m-am angajat, el i-a răspuns cu replica din titlu și ea mi-a zis mai departe. Din tonul vocii, luase foarte-n serios ce-i transmisese respectivul.

Eu aș adăuga: din păcate, sunt și mai pline de absolvenții de la Politehnică. Din partea unuia ca mine (absolvent, nu repetent), ar părea o chestie foarte ciudată, însă, așa cum unii sunt profesori doar cu titulatura, sunt și eu absolvent doar cu diploma. Nu că n-aș fi învățat nimic acolo, doar că nu consider că am ieșit din facultate știind meserie: am învățat meserie făcând meserie.

Și nici măcar nu este singura mostră de strălucitoare aroganță: nimeni altul decât decanul facultății ne spunea-n primul an, la festivitatea de-nghesuire-ntr-o singură sală și auto-juisare intelectuală a organelor de conducere, că ei, adică Facultatea de Automatică și Calculatore, nu produc programatori, ci produc ingineri.

Un altul, Nețe, care cred că era prodecan și, de altfel, șugubăț și carismatic, spunea că programatorii șterg biroul înainte de-a se așeza inginerii. Astea-s exemple extreme, dar toată facultatea puțea, pe lângă igrasie, a harfe pedagocice.

Problema reală nu e că ei fac o distincție de genul celei pe care tocmai am prezentat-o. În mod natural, în funcție de interesul fiecăruia, ea se cristalizează și faptic. Nu, problema e că Politehnica nu produce ingineri decât din greșeală, adică un alt fel de-a spune că nu produce ingineri decât dacă ei, adică inginerii, vor să se producă. Problema și mai mare e că nici măcar programatori nu-s în stare să scoată.

În termeni de spirit uman și pedagogic, liceul de provincie pe care l-am terminat era mult mai dotat decât toată catedra de Calculatoare luată la un loc. Mi-e greu să cred că s-a schimbat ceva până acum: aruncând un ochi pe programă, tind să cred că mai degrabă nu.

Poate că baza materială s-a mai îmbunătățit, poate că bobocii nu mai sunt trimiși în cele mai jegoase săli, poate că nu se mai face practică pe condensatori care iau foc sau abacuri în carcasă de calculator, poate că tot acel campus nu mai seamănă cu-n altar al cultului personalității, poate că orarul nu mai e făcut ca să acomodeze slujbele paralele ale asistenților și profesorilor (în timp ce studenții sunt puși la zid că au serviciu, chiar și part-time)…

În sfârșit, poate toate astea s-au îmbunătățit, ori poate nu, dar cu siguranță profesorii de acolo și spiritul pe care-l insuflă nu sunt formatori de ingineri, ci maxim de tehnicieni cu diplomă de inginer. În cel mai bun caz, profesorii-s sunt buni pe materia pe care-o predau. Exemple am avut și noi, printre care și Rere, un tip puțin cam prea progresist pentru gustul meu, dar care măcar și-a respectat materia suficient cât s-o predea decent.

Rere perora (ăsta era stilul lui) – în partea introductivă a cursului introductiv – că facultatea nu e un loc unde să-ți dai seama ce vrei, vii aici că vrei deja să faci și să-nveți ceva. Ironia nu e că sunt de acord cu el, ci că facultatea chiar așa punea problema: se poartă ca și cum trei ani îți dai seama ce vrei, apoi vine un an de specializare.

Putem spune cu alte cuvinte, că facultatea a fost ca un soi de liceu în mizerie: nici cunoștințe suficient de generale, nici suficient de specializate – puse acolo cât să aibă fiecare profesor ce hali, mai ales că ciclul tocmai se redusese la patru ani.

Și cum, în definitiv, îți dai seama că nu produc ingineri? Pe de o parte, lipsesc complet materiile umaniste care să susțină titulatura. În definitiv, inginerii lucrează și ei tot pentru oameni, nu pentru niște entități abstracte și, în niciun caz nu lucrează de dragul sculelor pe care le mânuiesc. O-ntrebare simplă care descoperă golul ce trebuie umplut: ce rămâne când dai la o parte algoritmii, uneltele, librăriile etc.? Nici măcar un pic de smenerenie, pentru a putea realiza că-mpăratul e-n curul gol.

Au existat, ce-i drept câteva încercări timide: Filosofia Culturii Tehnice (o șansă ratată prin modul în care a fost predat cursul, practic un soi de campionat de copiat-viteză referate-din-cartea-profesorului), două cursuri de Engleză (cu profesori foarte implicați, dar, în definitiv, au fost doar două-n patru ani) și cam atât.

Cu mintea de acum, le-aș vedea continuând din anul I în anul IV și aș adăuga chiar și Oratoria și… Limba Română. De ce nu? Evident, cu specific tehnic, desigur, deoarece, din experiența propriilor interacțiuni, mulți programatori (sic!) care-s decenți din punct de vedere tehnic, au un limbaj de lemn în cel mai bun caz și, în cel mai rău caz, ai nevoie de traducător când le iei interviu.

Iar pe de altă parte, nici măcar materia cu specific tehnic, atunci când nu e predată live după tutoriale de pe Internet, nu are vreun Dumnezeu, vreun cap și vreo coadă, un fir care leagă cursurile de-a lungul anilor. De fapt, nimic relevant din lucrurile cu care ai de-a face atunci când lucrezi pe un post real, pentru o companie reală, cu bani reali. Meseria se-nvață odată ce te-așezi la birou, bibanii o preiau printr-un lent ritual de dans tribal de la profesioniștii hârșâiți în meserie: arhitecți, ingineri, șăfi dă proiect, analiști etc.

Asta așa, în caz că vă-ntrebați de ce IT-iștii – în general – și programatorii – în special – sunt considerați printre cei mai mari imbecili din societate. Păi, în mare, pentru că sunt: niște indivizi care frizează anaflabetismul, cu un sentiment hipertrofiat de importanță, dar din care nu rămâne nimic atunci când dai jargonul la o parte: nici bun gust, nici cultură, nici nimic. Poate doar un pic de progresism, poate doar un pic de userism și niște socialism de caviar.

Nu că ar fi Politehnica răspunzătoare pentru tot răul din breaslă, ci suspectez că nici celelalte universități nu dau pe din afară de spirit ingineresc.