Improvizații (V) – Cum să dublezi valoarea unui Ikea Billy

Mai mult de nevoie decât de voie, biblioteca mea a devenit din nou eroul principal într-o mică sesiune de improvizații, nici pe departe atât de sofisticată precum cea anterioară. Totul a pornit de la faptul că am dorit să schimbăm parchetul în sufragerie, operațiune poluată de obișnuitele scope-creeps până-ntr-acolo încât am ajuns să o renovăm aproape complet.

Customer feedback

Customer feedback

Parte a acestui complet e și faptul că m-a iritat întodeauna modul barbar în care flambează spatele cu care vine sistemul Billy: un carton, rudă bastardă și îndepărtată a PFL-ului, troncăne mai ceva ca un Logan nou. Se bate-n cuie sus, la mijloc și jos, pentru corpurile înalte sau doar sus și jos, pentru cele la jumătate de-nălțime.

De fapt, singurul motiv pentru care nu le-am făcut vânt cu totul pe fereastră e că totuși îmi place culoarea, are dimensiunea potrivită și fronturile de sticlă nu-s rele deloc, chiar dacă speranța-n statornicia balamelelor față de materialul suport par sfârtecate de multe semne de-ntrebare, cel mai mare și bine conturat fiind natura zisului material, care nu crez să fie MDF, ci de fapt un căcat sintetic laminat. Și încă n-am timp să-mi fac biblioteca pe care o visez. Deci, în fapt, mai multe motive.

Iar ideea care mi se ridicase mi-e-n cap precum o pulă falnică spre cer a fost că musai trebuia făcut ceva cu acel spate și, de preferat, ceva care să nu-mi ocupe mai mult de câteva ore, cu tot cu montaj. Cel mai simplu a fost să tai câteva traverse pe care să le montez pe spatele corpurilor, câte două pe fiecare corp, astfel încât spatele acela să aibă mai puțin joc (orientativ, cam la 1/4, respectiv 3/4, plasate ochiometric, că n-am chef să trag rigle de milimetri pe nas).

Pentru cei care nu știu, panoul de spate nu este montat în aliniament cu partea din spate a profilului lateral, ci este retras cam 12 mm față de acesta, ceea ce mi-a dat mie oportunitatea ideală de-a monta acele traverse fără să se vadă. Și, deși nu era musai intenția mea, asta a și consolidat întrucâtva corpurile, dacă mai contează în vreun fel, dat fiind că-s oricum fixate-n perete.

Întâmplarea a făcut c-aveam prin atelier o basculantă de resturi de placaj de fag și de plop (plywood), de 12mm grosime, după ce-mi confecționasem un dulap pe roți. Un material excelent, de care nici nu are să-mi fie dor, nici nu are să mă supere că l-am irosit; oricum probabil ar fi ajuns la gunoi în cele din urmă și dacă nu m-am îndurat să-l arunc a fost doar pentru că, cel puțin cel de fag, a costat cam multe parale.

Așadar, am măsurat deschiderile din spate (a nu se copia dimensiunile polițelor, acelea sunt mai înguste cu 1-2 mm decât e necesar, pentru a putea fi ușor montate fără a zgâria pereții laterali) și-am tăiat la lungime și pe o lățime de 120mm. Am uitat cât au fost lungimile, aia e, dar au ieșit bine, trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Pentru prindere am ales șuruburile prin găuri-buzunar (pocket-holes, adică) deoarece nu am vrut să stric exteriorul corpurilor pentru a le prinde-n șuruburi ordinare. În sfârșit, după aceasta, le-am dat cu un strat de ulei cerat și, adunate toate la un loc, cu manoperă și du-te-vin-o-ul de rigoare, au dublat valoarea corpurilor de bibliotecă.

Cel mai imporant e că bălăngăneala cartonului din spate chiar s-a redus semnificativ, chiar de tot la corpurile mici și la cele înguste și nici nu se mai îndoaie spre exterior atunci când îndeși chestii mai cu zel (la șifonier. un sistem PAX, din cauza asta mi s-ar sfâșiat pe liniile de îndoire și-a fost nevoie de o  manevră similară, deși mai rudimentară un pic).