Cum nu sunt chiar în măsură să dau sfaturi, mă limitez doar la a povesti ce funcționează pentru mine și a-ncerca să explic și de ce am ales o variantă sau altă variantă. Așadar, la mintea cocoșului (funcție de cocoș), premisa principală este că bagajul trebuie să te ajute să nu mori, sa nu capeți vreo boală sau vreun beteșug și să ai o drumeție cu un minim de confort, ținând în același timp cont că s-ar putea să se lungească din cauza unor evenimente neprevăzute, chiar și peste noapte.

Rucsacul de drumeție

Din acest motiv, precum și pentru că sunt prea leneș, am ales să nu am rucsacuri de diferite dimensiuni – 15 litri, 20 de litri, 35 de litri – ci doar unul singur pentru turele de o zi, care să acomodeze diferite tipuri de drumeții sau ture cu bicicleta, unul de 35 de litri. Dacă nu am musai nevoie de toată capacitatea, nu-i bai, însă bagajul standard ocupă oricum jumătate din el.

Mi-a plăcut și m-am oprit pe un Penguin, cel din imaginea de atac, care are foarte multe plusuri (dintre care cele mai notabile și importante sunt că-mi stă confortabil pe spate, că se aeristește bine și că are pelerină de ploaie integrată) și câteva minusuri (împărțirea lasă un pic de dorit și nu are buzunar din acela pe chinga de la brâu). Îl am din 2015, deci este și rezistent și nu dă semne că i-ar putrezi chingile în vreun fel.

Pauză

Odată rucsacul stabilit, echiparea trebuie compusă-n jurul elementelor de supraviețuire:

– trusa de prim ajutor, împreună cu un mic sac de bivuac și folia de supraviețuire, despre care am mai vorbit aici;
– pelerina de ploaie și un rând de hanțe de schimb (inclusiv lenjerie, o pereche de mănuși și o bluză de corp), pe care le iau la mine indiferent dacă se anunță vreme rea sau nu;
– o coardă (din aceea de care te agăți, nu din aceea pe care o agăți);
– un spray de piper, ca sa ai cu ce să-ți dai în față în caz că te atacă cineva;
– un Garmin eTrex 22x, cu carcasă anti-prostu-casei (unul l-am pierdut prin pustietatea Dobrogei, al doilea era să-l pierd sub Vârful lui Stan);
– un borcan mic (ca de iaurt) plin cu miere, în locul suplimentelor de genul batoane proteice, batoane energizante și alte asemenea.

Dacă e nevoie sau nu de trusă de prim ajutor judecați și voi, eu știu doar atât: e mai bine să o ai tu și să dai altora decât să te bazezi că poți împrumuta de la alții. Realist vorbind, nu e cazul să aibă toți dintr-un grup și detalii de genul trebuie discutate dinainte. Pe de altă parte, sunt și foarte mulți care umblă pe munte de parcă ar fi în Eden (lângă Știrbei, nu-n ceruri) și-n mod cert nu vrei să-ți pui viața-n mâinile lor.

Cică ar fi prea de tot să mergi cu arzătorul după tine

Cei care declară cu emfază că nu au nevoie de nimic sunt, de cele mai multe ori, cei care apeleaza întotdeauna la alții atunci când îi taie vreo durere sau altceva cu tentă mai maronie, în stare ambiguă de solidificare. Asemeni celor care se laudă că nu cară camere de bicicletă din vreun prost-interpretat simț al virilității (de fapt, din lene ordinară) și împrumută mereu de la alții fără să contribuie cu ceva în economia grupului.

Pe partea de confort, desigur, un cuțit (tactic?!) în bună prietenie cu un briceag multifuncțional din acela de la Victorinox, o butelie de gaz și un arzător, o cutie mică de Amigo (s-o încadrez oare la supraviețuire?), lapte capsulat și câteva plicuri de zahăr. Butelia și arzătorul poate că sunt în plus, dar numai până când te taie pofta și, mai cu seamă, până când te ia o țâră frigul ori te prinde noaptea.

Apropo de luatul frigului, fusei la un moment dat, în plin miez de Iulie, cu niște verișori prin Retezat, cu tabăra la Bucura și apoi tot dând roată prin jur. A fost o vreme din aceea cum îi place ciuhapului de la urgențe, plină de coduri colorate, deși cu multe ferestre care ne-au permis să facem mai mereu câte ceva. Eh, sub Peleaga îi cam luase pe toți frigul și-am scos frumos butelia și arzătorul, ne-am adăpostit într-unul din ocoalele acelea de piatră și-am încins ceaiuri și cafele de n-a văzut nici Nuba.

GPS

Cu mâncarea, la fel, am trecut pe un meniu mai clasic: sandvișuri variate pe care mi le pregătește nevastă-mea, nu că n-aș putea, dar îmi prinde bine orice mână de-ajutor (și ale ei sunt mai bune). Adaug, totuși, câte unul sau două plicuri de mâncare deshidratată: unul cu piure cu afumătură și unul musli cu ciocolată. Se pot prepara și cu apă rece, și cu apă caldă, conform etichetei. Eu aș zice, totuși, să le mânânce cu apă rece ăla de le-a inventat, ramân la apă caldă  (iar în acest asentiment, arzătorul și butelia sunt numai bune).

Cam atât, dacă se poate spune cam atât. Nu e cel mai frugal rucsac, nu merg pe stilul minimalist și oricum nu merg în stil competiție (chit că merg susținut și nu mă lungesc în pauze interminabile), însă-mi permite luxul de-a fi mereu gata făcut indiferent de ce fel de tură fac. Dacă e să merg cu bicicleta, pur și simplu arunc acolo două camere de bicicletă și-aia e. Dacă e să merg în drumeție, agăț de rucsac și unul sau ambele bețe de drumeție.