Motto
Mă închin lui Dumnezeu, încerc să fiu drept și caut să învăț câte ceva.
– Catehismul Omului de Lume, Voltaire
În articolul lui I. Țicu-Anin sunt amintite două lucrări care vorbesc despre râul Cerbyris. Una este Getica lui Vasile Pârvan. Cealaltă, nedenumită, a lui Constantin Brătescu. Deși fragile, ce-i în mână nu-i minciună: sunt două puncte de plecare. Fără mari spreanțe am scris și câtorva muzee, în ideea în care poate ar avea simultan câteva ponturi și bunăvoința de-a le comunica (inclusiv câtorva din Bulgaria, cu speranța c-or fi la fel de săritori ca la turism):
Macedonia, Tracia, Iliria, Panonia, Dacia si Moesia – 1849, Londra, publicata de Francis & John Rivington
– Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța – încă nu au răspuns, probabil sunt ocupați să facă din Histria un loc ce nu seamănă cu haznaua lui Satan;
– Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia – încă nu au răspuns;
– Muzeul Geologic Național – încă nu au răspuns;
– Muzeul de Istorie din Sofia – încă nu au răspuns;
– Institutul Geologic din Sofia – încă nu au răspuns.
Dincolo de atitudinea entelectualilor de-a nu interacționa prea de-aproape cu plebea ce le finanțează lucrările pe care le publică ei între ei, cu limbaj mai încâlcit ca la meteo, ca un soi de rap battles între tocilari ratați, există șanse foarte mari să fi luat interpelările mele drept un soi de glumă elaborată din simplul motiv că plebea nici nu prea trece pe la muzee, dară-mi-te să mai pună și-ntrebări din pură curiozitate.
A-propos, s-ar putea ridica fugitiv întrebarea: de ce e musai toată scotoceala după firul Ariadnei prin labirintul istoriei privind o secătură decrepită? N-aș ști să răspund: în definitiv, nu alegem ce ne interesează și cred că-i mai bine să dăm ghes pornirilor decât să nu dăm. Altfel avem tot ce-i urât de la viață fără nimic din ce-i frumos.
Revenind și completând: că fac icter în prezența ieșirilor mult prea manifeste de intelectualitate (și, în particular, a pârțâitoarei emfaze academice) ar trebui să nu mai fie un șoc pentru nimeni (asta nu-i împiedică pe unii să m-acuze că nu-s intelectual, de parcă eu pentru asta aș fi muncit până acum; mulțumesc lui Dumnezeu, cu toate beteșugurile mele, pe ăsta nu-l am), tocmai de aceea partea ironică e că a trebuit să mă scufund în… intelectualitate. Singura mea scuză e că, pentru un bun de preț, omul vâră mâna și-n căcat.
Incertitudine Crassus
Așadar, să-ncepem cu Getica – O protoistorie a Daciei, singura cunoscută pe care-o avem. Am o copie în casă și am început s-o citesc, însă neajunsul e că pe coală tipărită nu ai Ctrl+F. Neplăcut. Din fericire, aflai căutabilă versiune aici. Prima revelație a fost că denumirea de Cerbyris nu pare să fie folosită nicăieri și de nimeni în afară de Țicu-Anin în articolul său. În rest: Cerbatis, Cerbetis, Acervetis sau Kerbos, trei din acestea chiar în Getica, într-o adnotare la pagina originală 87 (am înlăturat denumirile originale pentru că nu se copiază corect și mi-e lene să caut să le tastez):
În adevăr, credem a putea oferi o explicaţie mult mai plauzibilă a lecturii greşite de la Dio, amintind de rîul [Kerbes], sau [Kerbos] (după care – Callatis se numea înainte de venirea grecilor Cerbatis sau Cerbetis: cf. Plinius, N.h., IV cu adnot. lui C. Mueller a Ptolem. III 10, 3), nume de rîu specific tracic întîlnit, cum observă Mueller și în Euboea, unde sînt pomeniti ca imigrafi pe vremuri thracii abantes.
[Kedros], de la Dio este deci — credem — mai de grabă o corupteală a uitatului [Kerbos], care se vărsa în actualul lac Mangalia; decît a lui [Kiabros] din fața Olteniei de SV. Dealtfel, chiar de n-am fi găsit această explicare toponomastică directă, șirul evenimentelor povestite de Dio ne împiedică a ne opri, fie şi ipotetic, tocmai înspre Serbia actuală, cu faptele de război privitoare la bastarni şi apoi la regele Roles, în a. 29 î.e.n.
Pentru completare, lucrarea lui Dio – Cassius Dio pentru voi, că doar n-ați urmat liceul împreună la seral – la care face referire este Istoria Romană, Cartea LI, (23, 5) și (24, 1), unde se vorbește despre campania din 29-27 î.Hr. a lui L. Crassus în partea aceea a Traciei. Extrag de aici:
23.5. Next he pursued them as they were retiring homeward, gained possession of the region called Segetica, and invading Moesia, ravaged the country and made an assault upon one of the strongholds. Then, although his advance line met with a repulse when the Moesians, thinking it an isolated force, made a sortie, nevertheless, when he reinforced it with his whole remaining army, he hurled the enemy back and besieged and destroyed the place.
24.1. While he was accomplishing this, the Bastarnae checked their flight and halted near the Cedrus river to observe what would take place. And when, after conquering the Moesians, Crassus set out against them also, they sent envoys bidding him not to pursue them, since they had done the Romans no harm.
Cedrus, desigur, este toponimul pe care-l corectează Pârvan în Kerbos / Cerbatis / Cerbetis. Nu am putut găsi vreo altă mențiune legată de râu, însă probabil nu ratez ținta grosolan de mult dacă spun că încă era activ în acea perioadă, de nu chiar cu debitul care l-a consacrat (sic!), măcar o idee mai mult decât o simplă curelușă intermitentă de apă.
Ce-am mai observat e că, în mod consistent, lucrarea lui Vasile Pârvan, precum și autorii citați de dânsul (mai ales Cassius Dio) sunt folosiți ca lucrări de referință atunci când se menționează-n treacăt fie de numele vechi al Mangaliei (dinainte de Callatis), fie de valea care se varsă acolo și care ne interesează pe noi.
Câteva hărți vechi
Dar hărți vechi? Uite că-mi pare rău că încă n-am ajuns la Muzeul Hărților și Cărții Vechi din București, poate ar fi fost cu bun folos. În tot cazul, am găsit ceva aici. Enunțând mai întâi bănuiala că se bazează ori pe hărți deja existente, ori doar pe auzite, înșir câteva hărți care mi-au atras atenția:
– Macedonia, Tracia, Iliria, Moesia, Dacia – 1830, Londra, publicata de Baldwin&Cradock, gravori J&C Walker – se observă lângă Callatis limanul și cursul râului, rezonabil de fidel realității geografice; din păcate, neștiind după ce surse a fost compusă, nu mă pot pronunța dacă chiar reflectă realitatea istorică;
– Macedonia, Tracia, Iliria, Panonia, Dacia si Moesia – 1849, Londra, publicata de Francis & John Rivington – aceeași mențiune ca mai sus;
– Dacia, Moesia, Tracia si Macedonia – 1730, Amsterdam, autor Gerard Mercator (1512-1594) – arată ceea ce pare a fi acest râu, numai că-l mută cu vărsare la sud de Varna (Odessus/Odeffus) și-l numeste Panyfus (Panysus), confundându-l practic cu râul Kamchiya de azi (care nu vine din Sud, ci din Vest).
Legat de hărțile lui Mercator, dovedind întrucâtva modul în care se pot propaga erorile pe auzite (și scepticismul cu care-i musai să le privim drept consecință), iată ce am spune M.Popescu-Spineni în lucrarea Geograful Mercator si Tarile Romanesti in in secolul al XVI-lea, 1938:
Prin hărțile sale, Mercator reproduce hărți mai vechi cu erorile lor. Deoarece lucrările sale s-au bucurat însă de multă prețuire și au circulat până la mijlocul secolului al XVII-lea, ele au influențat literatura cartografică din secolele următoare.
Lacul Mangalia
Cât despre referința către Constantin Brătescu făcută de I. Țicu-Anin, n-am reușit să găsesc lucrarea-n cauză. Am reușit, pe de altă parte, să dau de Buletinul Societății Regale Române de Geografie, Tomul XXXVI din 1915, în care domnul Brătescu a publicat articolul Lacul Mangalia, însoțit de trei planșe. Cu toate că se pot desprinde informații indirecte din multe alte lucrări ale dânsului (începând cu Pământul Dobrogei), în Lacul Mangalia este tratată și problematica râului Cerbyris (aleg să păstrez acest nume nu doar pentru că-mi place cum dând din coadă sună, ci și dintr-un uman simț al diferențierii).
Ca o notă personală, mi-a plăcut foarte mult simplitatea limbajului, cât de aproape posibil de aproape de cel comun. Mi-a adus aminte de stilul captivant al unuia din profesorii de geografie pe care i-am avut în generală și, dacă am avut vreun interes (așa fragmentat cum a fost, că nu se poate să te captiveze chiar tot) pentru materie, datorită lui l-am avut și încă-l am și azi. Și-mi aduc aminte tot de atunci una din observațiile-nfățișate și aici care servesc a dovedi c-avem de-aface cu valea unui râu: forma coastelor.
Profilul lacului Mangalia, determinat în urma sondajelor
Anume, coastele concave sunt iuți, abrupte, iar în cele convexe podișul coboară lin spre fața apei. Coastele concave sunt cele în care bate curentul apei, formând curenți elicoidali și acolo eroziunea este mai puternică. Pe malul opus curentul apei e slăbit și nu doar că eroziunea este mai mică, ci, pierzând din energie, se și depun sedimente.
Oricine s-a jucat cu straturile bunicii imaginând văi de râuri învolburate, oricine a rămas cu mașina izolată pe un drum de munte pe care râul l-a rupt într-una din curbele copiate după meandrele sale, oricine va studia, în general, un râu activ într-o vale adâncită va observa particularitățile morfologice arătate aici.
Pe de altă parte, sondajele efectuate pe fundul lacului de către serviciul tehnic al portului Constanța au determinat că fundul primitiv al văii (cel de piatră), aflat la mai mult de 16m sub nivelul mării, are o formă pronunțat scobită, întocmai ca o albie, având adâncimile cele mai mari fie la mijlocul văii, fie mai ales spre coastele concave, adică pe acolo pe unde puterea de eroziune a râului a lucrat mai mult.
Ce mă interesa cel mai mult era partea-n care analizează perioada în care a fost activ râul, precum și motivul pentru care gura de vărsare este inundată de apele Mării Negre. Și tratează în general fenomenul văilor uscate, lungi și înguste, având coaste relativ înalte și repezi, cu multe meandre, care se regăsesc peste tot prin Dobrogea și nu numai. Spre exemplu, începând la Est de Călărași:
– fostul râul Taban care la gura sa de vărsare-n Dunăre a format limanul Bugeacului;
– valea Fetii (Suha-Reka în Bulgaria) cu limanul Oltina;
– valea Dumbrăveni (având interesantele adiacente dinspre Petroșani) cu limanul Vederoasa etc.
Este evident acum, notează dânsul, că, dacă aceste văi prezintă caracterele erosiunii fluviatile, ele n-au putut avea cursuri de apă decât într-o perioadă de climă mult mai umedă decât cea de azi; iar această perioadă, după cunoștințele noastre paleogeografice, nu poate fi alta decât perioada glaciară, sau diluviul.
Mă rog, ați zice, cum rămâne cu soarta văilor acum seci? Diminuarea debitului râurilor și, în cele din urmă secarea lor, ar fi intervenit odată cu instalarea unui climat de stepă cu ploi puține. Pe văile uscate s-a depus loess-ului, iar dânsul mai argumentează că scufundarea regiunii horstului dobrogean a provocat atât sedimentarea albiilor ca urmare a stabilirii echilibrului de profil față de nivelul mării sau al Dunării cât și pătrunderea văilor dobrogene sub apele fluviului ori sub nivelul mării.
În sfârșit: golfurile mării sunt înnisipate la gură de către curentul litoral marin și sunt despărțite de mare prin dune de nisip. Astfel ele sunt transformate în lacuri sau limane. De asemenea revărsările Dunării sedimentează golfurile fluviatile și le izolează de fluviu prin grinduri. (…) Capătul evoluției acestor limane fluviatile este transformarea lor în niște câmpuri uscate.
Câteva observații
Lămuritor; oricum, mai mult decât mă așteptam să aflu când m-am înhămat sclav la demonul curiozității. Văd, totuși, și o problemă, mai degrabă o contradicție: nu că aș vrea să iau fenomenul de secare drept unul definitiv și terminal, s-o fi referind la micșorarea debitului la o valoare nesemnificativă, adică ce nu mai poate modela valea așa cum a făcut-o.
Însă, chiar dacă nu se poate spune nimic despre Cerbyrisul meu afară de faptul că exista într-o formă oarecare în anul 29 î.Hr., sunt dovezi că râul Taban, în secul XI încă era suficient de pântecos cât să atragă atenția. Să spicuim din Thracian Rock Cult Center on River Taban-Silistra – Georgi Atanasov, Silistra 2006:
Describing the campaign of her father, the Emperor Alexy Komnin, to Drastar in 1088, the famous Byzantine author and intellectual Anna Komnina leaves us a summarized and poetical description of Dobroudja. At that time it has been known under the name „A hundred hills” (…), through which „…big and beautiful rivers flow” (A. Comnenae. Alexias, VII, 3). Even more important is the statement, that by his removal from Pliskato to Drastar: „…The autocrat (Emperor Alexy Komnin) moved near a river, which flows not far from Dristra (Silistra)„. After we already know, that the medieval road Preslav-Pliska-Drastar is in direct nearness to the river-bed of Kanagiol and Taban, so probably these are the rivers, near which Alexy Komnin moved in 1088.
Considerably later, in 1790, but totally concrete, the French diplomat and traveler Felix Boujoure reported about a river near Silistra, feeder of the Danube: „…The fifth road comes from Silistra, going up the stream of Dristra or the feeder Taban to their springs, which are the first fore-mountains of the Balkan”. Apart of the written sources the present dry river valleys Kanagiol and Taban are fixed with their own names as small rivers in the geographic maps from the XVIII and the beginning of the XIX century.
Franțuzul îmi scapă momentan, dar ce bine că se află, în biblioteca moștenire de familie, o copie din Alexiada Anei Comnena, BPT, Minerva, 1977. În cartea VII, captiolul (?) III, lesne putem confirma cele de mai sus:
Împăratul, îndată ce s-a crăpat de ziuă, a pornit în grabă spre Pliskova (Pliska) și acolo s-a urcat pe o culme numită „a lui Simeon”, căreia cei din partea locului îi zic „tribunalul sciților”. (…) A doua zi împăratul a ajuns la un fluviu care curge în apropiere de Dristra (Silistra), cam la 24 de stadii (cred că 4 sau 5 km) și, lăsând jos bagajele, și-a așezat tabăra.
O întrebare evidentă ar fi: cum știm că nu-i vorba de fluviul Dunărea? Sincer, cred că sunt slabe șanse să fie, din două motive:
– în primul rând, într-un paragraf ulterior, îi zice Dunării pe nume: îndreptându-se spre Dristra (aceasta este una din cetățile vestite de pe malul Istrului); Istrul, desigur, este Dunărea;
– în al doilea rând, Comnenul venea dinspre Sud și nu era încă la Dristra, aici intervenind argumentul domnului Atanasov vis-a-vis de ruta medievală Preslav-Pliska-Drastar.
În loc de concluzii
Primo: dacă ar fi să rămân cu ceva atunci cu (moderată) siguranță aș spune, în ciuda speculațiilor anterioare, că nu toate râurile au secat în același timp, unele fiind favorizate de cursuri mai lungi ce pot fi urmărite până spre munții Balcanilor; ba chiar or fi avut și ele diverse cicluri de viață până a seca, în cele din urmă, de tot. Este la fel de adevărat că domnul Brătescu lasă personal loc de îndoială, nefiind în posesia tuturor informațiilor care poate-ar fi disponibile azi.
Secundo: Getica și Lacul Mangalia au fost lecturi foarte plăcute și accesibile chiar și unuia ca mine. Poate că e vorba și de un spirit al epocii, mai poetic, mai de pionierat și, ca o consecință logică, marcat de puțin mai multă smerenie și de mult mai multă curiozitate (curiozitatea e bună, e bună chiar și când crezi că știi ceva; ba mint: atunci e și mai bună).
Terzio: Nu știu voi, dar mie mi-a ajuns atâta intelectualitate, aș fi băut un vinișor rece să mă dreg, dacă, vineri seara fiind, adevărații entelectuali n-ar fi băut orașul până la uscare. Enfin, atâta carte mi-a făcut poftă de ducă și, să nu rămâi c-o existență pur livrescă, am să-mi iau frumos muierea de mână și-o să dau peste week-end o raită mai sus de Oltina, pe valea Fetii.