Copiii Godeanului (IV) – Gămanul

Muzica
Nicolae Kirculescu – Moment Muzical

Așa cum puii de pisică se nasc orbi, m-am trezit și eu cu lumina ochilor zădărnicită de-o ceață deasă, lăptoasă, pe care-un vânt răpciugos ce se-mpleticea pe valea noastră abia reușea s-o urnească din loc. În caz că vă-ntrebați, nu m-am trezit sub cruce cu alți doi tâlhari, precum Alphonse van Worden (e la fel de adevărat, nici n-am petrecut noaptea cu doi superbi sucubi mauri).

Platforma Borăscu

Platforma Borăscu

Dat fiind aceată stare de fapt, plus somnul adânc și trezirea ce urma un sinuos pasaj de buimăceală, eram destul de-nclinat a luat de bun ce-mi spunea telefonul, anume că-s bine-mersi-n Serbia: printr-o ciudată orânduire, la 66 kilometri de granița cu sârbii, semnalul lor era mai puternic decât al nostru.

Dimineața

Dimineața

Mai bogat cu o oră și teoretic mai sărac cu 30 de euro, m-am extras din cort. Partea bună a fost că afară se-ncălzise măcar cu gradul de onoare. Ursul continua să aplatizeze pământul, deci am pornit la plimbare prin șa, unde ceața se mai subțiase un pic, ceea ce mă ajuta să-mi reconfirm evidentul remarcat încă din ajun: este o șa foarte frumoasă, cu un car de distincție.

Scurt moment de claritate matinală

Scurt moment de claritate matinală

Chit că-i la drumul mare, l-aș numi printre locurile mele din Godeanu. Nu știu care-i e numele, nu l-am găsit pe hărți, așa că, dat fiind masivul ce se ridica aproape vertical, definitiv, ca o fortăreață, lângă dânsa, i-am zis… Șaua Fortăreței. Locul meu, numele meu.

Pe ei la afine!

Pe ei la afine!

Îmi auzi și eu numele jos în vale; pare-se Ursu ieșise din bârlog și ia-mă de unde nu-s! Coborâi agale. De lângă cort în jos laptele din aer se risipise, rămăsese doar un filon dens pe câteva zeci de metri. Cică ce e așa târziu, mă-ntrebă realizând ura (și-ntrucâtva surprins drept consecință) că nu-l trezisem mai devreme. Uite-așa și pe dincolo, nu m-a crezut până nu i-am arătat mesajele.

Vârful Galbena

Vârful Galbena

Încă răcoare și umezeală, situație ce – vădit și fără studii științifice – avea să stăruie precum o idee proastă, n-avea rost să aștept să se usuce cortul: doar l-am șters cu prosoape hârtie pe care le iau cu mine mereu cu atare scop și l-am strâns așa, oricum aveam de cu seară timp și loc să-l usuc la refugiu.

Prin plan cu una din căldările părții Sud-Estice a Platformei Borascu

Prin plan cu una din căldările părții Sud-Estice a Platformei Borascu

Ieșirăm în șa, care-acum primea Soarele la o cafea și trei felii de pâine cu gem de caise, apoi luarăm în piept urcușul care suie mai pe după vișin spre crenelurile fortăreței. Cu agilitatea unor leberi pleznind în maț, ne împleticeam încercând să lăsăm tufele de afine cât mai limpezi și curate la față.

Cele două șei care mediază trecerea spre Borăscu

Cele două șei care mediază trecerea spre Borăscu

V-ați prins, desigur, pauzele lungi și dese, departe de-a fi cheia marilor succese, erau doar un subterfugiu pentru-a masca puturoșenia matinală din pricina căreia organismele ne refuzau o intrare așa de bruscă-n pâinea cea nu chiar de toate zilele. Gâfâituri de locomotivă or mai fi văzut rampele acelea șturlubatice de parcă s-ar povârni direct în buza Iadului, însă fiecăruia i se pare că trage cel mai greu și nici noi n-am făcut excepție.

Ursul din Borzești

Ursul din Borzești

Am apelat atunci la trucul meu dosit în brăcinarii minții, nu foarte diferit de cum Batman își ține la brăcinarii chiloților purtați peste spandecși micile jucărele cu care dă mucul bagabonților insoliți din ceea ce pare-a fi un soi de Cluj-Napoca metisat cu oricare sat din Oltenia (oare n-ar fi ăsta chiar Râmnicu-Sibiului?) (dacă ați obiecta că Batman încă nu face genuflexiuni pentru un bilet de bus, v-aș răspunde că până și la balamuc sunt oameni normali, așa cum și-n libertate sunt rezidenți de balamuc): îmi stabilesc un număr de pași ce depășește ușor limita net accesibilă și mă fac că doar așa o să urc; pe măsură ce vigilența minții este adormită cresc acest număr de pași până apuc să nu mai opresc deloc.

Borăscu văzut dinspre Sud-Vest

Borăscu văzut dinspre Sud-Vest

Ritmul, așadar, fie că dai la pedale, fie că dai din picioare, fie că dai din… altceva, se constituie într-un element sine-qua-non al succesului rezonabil-garantabil. Rupe-l și te rupi, afară de situațiile-n care situația o impune. Deci, iată-mă pe Galbena. Ursu iar se panichează, obturat fiind de ceața care, sub vârf, încă mai aținea drumețul: unde ești, Boia? Depinde la ce aș alege să mă raportez, ca să fiu sincer.

Copiii Godeanului

Copiii Godeanului

Raportându-mă la timp, eram în viitor: mă și vedeam pe Borăscu, ce se prezenta de-acolo ca o felie de pâine uniform unsă cu unt (ori cremă de brânză, fiecare după gust, ce pot spune; în tot cazul, unsă) și, pe cât de nivelat îi e nivelul maxim, pe-atât de brute-i sunt șeile care te duc acolo. Era în plan Borăscu și viitorul pe care-l întrezăream ar fi trebuit să fie chiar a doua zi, atâta doar c-a fost al doilea an. N-o să vorbesc acum prea mult de ce mai vedeam, ca să nu mă repet când va vremea să povestesc și-acea drumeție.

Copiii Godeanului

Copiii Godeanului

Îl pozez pe Urs, ferm și bine-nfipt asemeni stejarului din Borzești. Nu știu de ce, dar e una din cele mai reușite poze ale mele și, probabil, și-ale lui. Poate pentru că sunt ascunse și grimasele și-i fățișă doar postura: așa e cu fețele și alte elemente fiziologice, uneori e mai bine doar să se ghicească și câștigul este însutit.

Detaliu cu ceață

Detaliu cu ceață

Ceea ce nu pot spune și despre traseu: când doar se ghicește și nu-l dezlegi prin simplă scrutare-a orizontului pierderea poate fi-nsutită: prinși într-un nou calup de ceață pe un tronson parcimonios cu marcaje am deviat ușor spre Sud pe o pajiște curmată prematur de-un sobor de stânci abrupte.

Culmea spre Gugu

Culmea spre Gugu

Am revenit, am corectat și, tot înotând așa furăm întâmpinați de doi căței, să tot fi fost între Micușa și Piatra Scărișoarei. Din reflex, Ursu se zburli ca și cum ar fi vrut să se dea la ei. Fără vreo legătură cu mârțoagele lui Platon, erau unul alb și unul negru și niciunul pus pe scandal, ba chiar realmente interesați de noi; să recunoaștem, complet neobișnuit. Mai mult ca sigur în afara teritoriului lor, ai fi putut crede că ăsta o fi fost motivul.

Lacul Stânișoara

Lacul Stânișoara

Foarte bine, să zicem că-i așa, de ce n-au fost pur și simplu prudenți de la distanță, ca mulți alții? Admițând că, asemeni oricăror jivine, au din varii motive varii comportamente, mi-a venit totuși ideea că, iată, aceștia sunt întrucâtva Copiii Godeanului. Și poate că și noi, prin extensie și prin virtutea faptului că am fost primiți corespunzător, suntem tot un fel de copii rătăciți ai Godeanului.

Valea Mâțului

Valea Mâțului

Și dacă suntem și noi, și ei, copii din același tată mitologic, atunci se cheamă că suntem frați și, ca frate bun, nu face să hăulești unul la altul. Ei n-au hăulit la noi, se cuvine să avem mai multă minte. Am scos un sandviș făcut de nevastă-mea-n ajun și l-am împărțit jumate celui alb, care-a venit mai aproape, jumate celui negru, ce s-a mulțumit să-l halească mai de la distanță, cu egală plăcere și bucurie.

Spre Țarcu, peste valea izvorului

Spre Țarcu (plan îndepărtat), peste valea izvorului

Apoi s-au așezat în iarbă și-au stat ca pe vremuri când, mici fiind, stăteam eu și cu soră-mea la Nea Nenți-Fotograful, care-mi era și vecin și-și avea studioul lângă agenția CFR. Așadar, cele mai importante instituții din acel mic oraș de provincie, cu mult înaintea prefecturii și primăriei, ca un fel de triumf al bunului simț în fața birocrației, luptă ce se dă de secole cu final încă nedecis, deși fiecare a repurtat victorii importante (spre exemplu, ora de vară este cea mai importantă victorie a birocrației impotriva bunului simț).

Izvorul

Izvorul

Iată din nou platoul Scărișoarei, iată-l tot în ceață, ca și cum am fi-n Ziua Cârtiței și ne-am culcat acasă doar ca să ne trezim înapoi acolo, iată șaua Mâțului, iată iar poteca ce le leagă, iată iar izvoarele ce ne-au umezit buzele crăpate și ne-au calmat burțile borhotinde-n căldura verilor carpatine, iată, toate-s vechi și nouă toate și, cu toată silința ce-o depune familiaritatea de-a fi altminteri, tot încântați și surprinși am fost (așadar, concluziile se distanțează simțitor de indicația de-a ședea la toate rece – aș putea fi de acord în unele circumstanțe, chiar dacă-n majoritatea nu).

Privind înapoi

Privind înapoi

Este, mă simt obligat a sublinia, o surpriză de-o altă factură spirituală decât a imbecilului ce face-același lucru și se-așteaptă să scoată alt rezultat; este surpriza ce capeți privind prin ochelarii subiectivității și pe planșa unui același anotimp cu tușe ușor-spre-radical diferite: nu doar că iarna nu-i ca vara, nici August nu-i ca Iulie și nu doar că-s copii bastarzi ce poate au același tată, ci unu-i făcut cu mumă de pe-aci, altul e făcut cu mumă de pe dincolo. Ce vreau să zic e că-s temperamente diferite, aer diferit, nori diferiți, iarbă diferite. Totu-i la fel și totuși totu-i altfel și asta poate fi motiv de răceală ori de chestionare a posibilităților.

Odihnă

Odihnă

Ardea soarele cum doar Soarele de August poate să frigă când am cotit-o spre Nord, pe culmea secundară Moraru – Gugu – Branu, care, agațată cu o mână de creasta principală, stă proptită cu-n picior în ceea ce-i acum lacul Gura Apelor. Poteca nu este marcată și, cu amendamentul că, îngustă fiind pe deasupra unor prăpastii cu margini de miere, în condiții de vizibilitate redusă e bine să țineți aproape și, eventual, să exersați dreptul de-a folosi un GPS (ori alt mijloc de orientare), nu pune probleme de orientare, nici de parcurgere.

Pe Gugu

Pe Gugu

Asta strict obiectiv. Subiectiv, cu toate că logica rece dicta că nu trebuie să fim obosiți, situațiunea din teren ne găsea inexplicabil sleiți de puteri. În lipsă de cremalieră, stratagema anterior prezentată m-a servit din nou, cu toată lentoarea indusă și de umezeala extremă din aer. Am tras cât am putut, sub amenințarea unor nori care parcă voiau să fie de furtună. L-aș putea acuza oarecum pe Gugu de-o energofagie pedepsibilă prin lege, la ce bun mi-ar folosi?

Vârful Scurtele, pe versantul drept al pârâului Mâțului

Vârful Scurtele, pe versantul drept al pârâului Mâțului, ce va deveni Lăpușnicul Mic

Pentru că, și-așa fiind, Gugu ia, dar Gugu și dă. Printr-unul din sârguincioșii și eternii săi agenți, care de niciunde ne-a aținut calea, un cioban nevârstnic și foarte interesant cioplit, aflarăm un izvor, de nu mă-nșel sub șaua de sub Vârful Dosului, din care socot că a luat în cioc chiar corbul ce-a salvat Greuceanul din greaua sa caznă cu zmeul. Ursu n-a coborât și rău a făcut, iar eu n-aveam unde să-i mai iau și bidoanele lui. Apă mai avea el pe-ndestulate, altfel ar fi intrat în trepidații, așa că n-a socotit că merită efortul.

Lacul Gugu

Lacul Gugu

Apa aceea, odată ce mi s-a strecurat în toate ungherele corpului, a produs la loc ceea ce-nainte dispăruse ca prin minune. Poate că-i felul său de-a se transcrie-n firea omului: fiecare munte (și fiecare loc) are felul său și de multe ori nici nu le poți bănui prea precis.

Valea pârâului Merila

Valea pârâului Merila

Cu apa-minune-n bidoane și-n mațe, am zmângălit, prin iarba ca de plumb, zig-zaguri în coasta Gugului până am ajuns sus. În alternanțe de lumini de Soare și umbre de nori, mi-am așteptat colegul rugându-mă cumva să zăbovească mai mult pe urcuș. Era îngust acolo și, cu-n justificat egoism, am vrut să gust momentul cât mai mult.

Resurgență, adăpătoare

Resurgență, adăpătoare

Mi-am făcut și câteva autoportrete, în caz că vă-ntrebați, însă n-am de gând să le public. Sunt foarte zgârcit, după cum probabil ați remarcat, cu așa ceva, atât în general, cât și-n particular, de când mi-am găsit, căutând un munte oarecare, un autoportret lângă un prin plan cu fesele excesiv de optimiste ale unei dudui ce privea-n diagonală-n sus, victorios ridica mâinile la cer și stă crăcănată-n elastani (care nu făceau față celor două sarcini simultan incumbate – să acopere și suprafața, să ascundă și detaliile), de parcă ar fi fost Alexandru cel Mare privind peste domeniile sale.

Ogașul pietros

Ogașul pietros

Ce este cu adevărat interesant la traseu, nu atât presupusa dispariție a Vârfului Gugu (pentru care am găsit formulată și o oarecare explicație bazată pe condiții speciale de refracție a luminii și care, întrucâtva, rateaza ideea că, probabil, esențialul era dă dispară, nu musai cum), cât valea ce se deschide de sub Merila Mare, pe traseul, de-acum, marcat cu Cruce Roșie.

Mica Grădină Suspendată

Mica Grădină Suspendată

Trecut ceva mai jos, când dobândește un carcater permanent, drept Pârâul Merila, are două etaje despărțite printr-un ogaș stâncos. Lăsând la o parte pantele mai vrednice, găsii aici dulceața peneplenei Dobrogene, mai cu seamă a jumătății sale Sudice. Mai găsii în acel ogaș stâncos și două resurgențe ale pârâului, bun prilej pentru a reface rezervele de apă.

Tău sub Șaua Branu

Tău sub Șaua Branu

Apa curgea, tot intermitent, și-n etajul inferior, mult mai larg, ce, cu o mână de răsaduri de flori, ar fi putut lesne deveni noua grădină suspendată a Semiramidei. Așa, doar niște țoale soioase puse-ici colo umpleau șevaletul marcând parcă ceva, atât erau de regulat plasate, fără să-mi pot da seama ce anume.

Locul fostei stâne de lângă refugiu

Locul fostei stâne de lângă refugiu

Valea continuă spre Nord, lasă-n stânga sa ceea ce cred că era o stână și se dă dea berbeleacul la Est de Vârful Branu. Noi ne-am dat de-a berbeleacul prin șaua cu același nume, printr-o vale cu câteva izvoare, o stână părăsită lângă un mlăștiniș și un refugiu aflat la liziera pădurii. Refugiul Gugu sau Branu, frumos tocmit, ne-ntâmpină c-o stâncă pe care stă scris, ca pe-o hârtie mozolită, Gay. Că autorul voia să se laude, că voia să facă mișto, nu putem ști.

La duș

La duș

Am fost singurii oaspeți care și-au odihnit ciolanele pe mica verandă a refugiului, într-o atmosferă inspirat transplantată din Rio Bravo; ajungând acolo, mi-a venit în minte, cu repeazala ce numai claritatea ideii ori un automatism îndelung exersat o poate imprima, interludiul în care se strâng toți în pușcărie la final de zi și se destind pe acordurile chitării lui Ricky Nelson ținând isonul vocii lui Dean Martin. John Wayne soarbe din cafea, nu intervine, doar se bucură, că deja și-a făcut datoria de-ai strânge pe toți la un loc. N-a ieșit încă deasupra necazului, n-a apucat s-o nuntească șerifește pe Angie Dickinson, nici chiar singur nu mai e, iar momentul dorit oricum prea departe nu se mai arată.

Refugiul Gugu

Refugiul Gugu

Astfel, Gugu, făcându-și datoria și-aduncându-ne acolo, dispăru din orizontul fizic și din obiectivul atenției noastre și doar se bucura, îmi place să cred, de plăcerea noastră ce numai oboseala muncită ți-o poate-ntipări pe față. Asta și un duș rece pe care-l făcui mai jos de un izvor aflat la câteva minute de refugiu, ce țâșnește de sub o mare stâncă și face câteva ochiuri până să continue la vale.

Dulceață de seară

Dulceață de seară

Dădui roată, mă uitai în sus, mă uitai în jos și, cum nu se-auzea nimeni prin jur, lepădai hainele și, într-o apă rece, mai caldă ca-n Regia studenției mele, mă bălăcii luând apa-n căuș și lăsând-o să curgă-n jos împărțindu-mi pielea-n fâșii calde, simțite ca niște câmpii și fâșii reci, simțite ca niște canioane și, conștient cumva că mă aflu la limita smereniei scriind cele ce urmează, așa mă botezai și eu Copil al Godeanului.

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.