Această parte e cea mai frumoasă pentru că am greșit cel mai mult, nu genul de greșeală care poate fi amețită prin șlefuire, chituire sau alte asemeni procedee punctuale, ci mai degrabă acela ce, de-a lungul timpului, a dat naștere unui întreg repertoriu de zicale, proverbe și aforisme despre întinderea fascinantă a prostiei omenești, undeva-n vecinătatea unui cumplit meșteșug de tâmpenie al unuia bătut în cap precum berbecele la coaie.
Gata de finisaj
Nefiind animat de suficientă inspirație câtă ar fi necesară pentru construcția elaborată a unei propice – fine și sofisticate – tensiuni dramatice, am să mă limitez a enunța, nu fără un strop de amărăciune studiată, că eu sunt protagonistul pățaniei și că isprava – căci, oricum ai da-o, este, totuși, o ispravă, așa cum -100 este totuși 100, doar că-n partea ailaltă a scalei – a necesitat demontarea și reconstrucția de la zero a celui de-al treilea corp.
Carcasa, după a doua-ncercare
Adevărul e că mă alint un pic: încă sufeream de naivitatea că, de cumperi o sculă, ar trebui, mai mult sau mai puțin să meargă rezonabil din cutie. Punctual, noul (la vremea aceea) circular de banc, un Bosch GTS 254, nu avea lama perpendiculară pe banc și canturile au ieșit mai degrabă oblice decât drepte, ceea ce a-nsemnat că secțiunea carcasei a fost mai degrabă trapezoidală decât dreaptunghiulară. Nu foarte pronunțat, deviația situându-se undeva în jurul a 5 grade; orișicât, a trebuit reconstruit.
Pe de o parte, în apărarea mea, verificasem poziția diverselor elemente și părea ok. După această pățanie, plasez întotdeauna o sursă de lumină-n spate și ce să vezi, o descoperire cel puțin la fel de importantă precum apa caldă: neiluminate, uneori elementele par aliniate fără să fie. Ajută, evident, și un echer care se poate strecura precis printre dinții lamei.
Început de apus combinat cu ciudată lumină de neon
Pe de altă parte, în apărarea fierăstrăului, odată reglat corespunzător și riguros, n-a mai avut nevoie de alte intervenții, afară de poziționarea cu echerul a gardului de ghidaj (care gard are două puncte de sprijin și e mult mai precis decât, spre exemplu, un Makita aproape triplu la preț, ceea ce nu-l împiedică să se-așeze aiurea când e blocat pe poziție, de unde și nevoia verificării cu echerul) astfel încât să fie paralel cu lama. Poate c-oi face cândva un articol dedicat, poate că nu, e suficient să menționez doar că, la banii aceia lucrurile de bază-s bine făcute și are și stand, iar de chestiunea cu gardul se plâng și posesorii de, spre exemplu, Bosch GT 10XC.
Subansamblul interior
Și, mă credeți au ba, admițând a priori natura clișeică a mențiunii, tot răul fu spre bine: intermezzo-ul ne-a dat ocazia să regândim împărțirea în cea prezentată-n schița din articolul de atac, o prelucare combinată a compozițiilor primelor două corpuri. Ideea de plecare a avut-o nevastă-mea, care are ochi mult mai bine format decât mine pentru proporții, iar eu mi-am dat cu părerea mai mult ca să-mi dau.
Șurubăreală
Ideea unui sertar așezat atât de sus poate să pară bizară și, întrucâtva, chiar e. Adică, fără a fi inutil, strict necesar nu era; fără a fi greu de utilizat, cea mai ergonomică soluție nu-i; și, ținând cont de modul de interconectare a corpurilor, prezența acelui sertar nu mi-a permis artificiul de rigidizare aplicat la ce-l de-al doilea. Dar: aspectul final e mai armonios așa, nu mă încurcă foarte mult în folosire, fiindcă mai sus nu ținem lucruri neapărat curente, iar sertarul în sine consolidează partea de jos.
Profile de mascare a-mbinărilor dintre etaje
Structura interioară, cu execepția poliței inferioare pe care-am montat-o odată cu carcasa, a fost asamblată separat, ceea ce mi-a permis să finisez mult mai lesne cepii care-acoperă găurile-buzunar. De asemenea, ca subansamblu a fost mult mai ușor de poziționat precis în interior decât dac-aș fi luat-o bucată-cu-bucată.
În plus, tovarăși, permiteți să mă bucur să vă raportez că bătăile de cap nu s-au terminat cu duma de start. Nu, poziționarea sertarului mi-a furnizat o infuzie de frustrare chiar mai concentrată decât o simplă asamblare ratată: rând pe rând, m-am chinuit să-l poziționez doar pentru-a constata că, dacă o parte era corectă, cealalată nu era.
Montaj balamale
Până la urmă, cea mai bună metodă, mai bună decât diversele proteze ajutătoare de pe piață, a fost să-l cocoț pe blatul mesei de lucru și să tai două seturi de distanțieri din resturi de lemn – un set pentru poziționarea segmentelor destinate pereților dulapului, un set pentru poziționarea celor montate pe lateralele sertarului – care m-au ajutat să obțin rezultate mult mai consistente.
Ultimele ajustări
Enfin, pentru ajustarea tensiunii sertarului între glisiere am intercalat între pereții sertarului și glisiere câte o fâșie de bandă adezivă din aceea transparentă de impermeabilizare pe care-o pui pe lângă chiuvete sau căzi, mai groasă (dar – foarte important – compresibilă), astfel încât, după câteva curse închis-deschis s-a creat un oarecare echilibru care-mpiedică, printre altele jocul lateral excesiv.
Încă o poză de grup
Odată gata toate corpurile am gravat, pe placajul care-nchide spatele fiecăruia, denumirea sistemului și, desigur, maestrul de ceremonie. Colțurile din spate le-am ranforsat cu L-uri metalice și, fiindcă montajul placajului a fost prin simplă aplicare și nu prin încastrare, am matisat marginile cu chit acrilic.
Iată cum, după multe apusuri călduroase de vară, unul mai frumos ca altul, în parte imortalizate prin inspirația soției, primul tronson din Favella era-n formație completă aliniat la start pentru finisare. Prima fază, cea pe oraș, la olimpiada de grunduire. A doua fază, pe țară, proba de ulei – cea mai interesantă, conținătoare de povețe dure, lecții de viață și revelații necerute.