Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.

Lacul Dridu
De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.

Varianta spre barajul Gostilele
Nu eram singur – Vali, un vecin, mă-nsoțea în probabil prima lui tură mai lungă. Fiindcă a chiulit de la geografie, a trebuit să-i fac o sumară trecere-n revistă a acestor insoliți munți, mai cu seamă a ceea ce ne-așteaptă: nu doar urcușul de-a lungul văii Mostiștei, ci și o traversare a Piemont de Mizille (cum mai e numit în limbaj popular Cracul Mizilului); chiar dacă-l parcurgeam prin zonele sale mai joase, e lat și cu multe suișuri și coborâșuri.

Încălzire
Dar până acolo e mult și-o dimineață lungă. Am pornit ca din pușcă, pentru-a ne goni frigul din oase și din încheieturi. Trecurăm linia ferată, trecurăm drumul național și iată-ne-nscriși pe valea Mostiștei, urcând momentan lin, civilizat, cât de cât, întru străbaterea interfluviului leneș dintre afluentul Belciugatele și Mostiștea.

Barajul din Măriuța
Urcușul, odată înscriși de-a lungul văii, este pe-alocuri absent, drumul impecabil (supărător de impecabil) tivind pe la vest Lacul Gostilele, unul din multiplele lacuri ce-au transformat o vale sălbatică într-o salbă de ciudate artefacte. Din loc în loc, câte o casă de vacanță ori vreo plantație de lavandă colorează malurile altminteri pustii.

Valea Colceag
La Măriuța am părăsit cursul Mostiștei, trecând pe valea Colceagului, un canion mic și cochet, nu mulțumită domnului B-10-VMO: supărat de soarta cruntă a taximetriștilor, probabil grăbindu-se către vreun protest în București, indiscret și lipsit de pudoare, a decis că-i cazul să mă scoată de pe șosea pentru a depăși un utilaj agricol.

Pe lângă Drăgoești
Revenind, Colceagul e străjuit dinspre versantul stâng, undeva-n zona cursului său mediu, de trei vârfuri cu altitudine aproape identică: Vf. Unde-a-nțărcat (1800 m), Vf. Mutul (1801 m) și Vf. Iapa (1802 m). Domnul profesor Marghiolea-Căzăceanu, în lucrarea menționată și-n articolul precedent dedicat Bărăganului – Bărăganul Bine Temperat – ne spune că aceste trei vârfuri sunt, oareșicum inexplicabil, trei insule de tuf vulcanic într-o mare de șisturi cristaline.

Lan de lavandă
Între Drăgoești și Movilița am părăsit căile circulate, pentru că nu ne-ajutau în dezideratul nostru de-a merge cât mai fidel spre Nord. Deși o luncă plăcută într-o mare de stâncărie, deși râul lat pare liniștit ca o apă de iaz, panta se accentuează cu răutate și cu tâlc. Din pădurea care cândva făcea din Colceag un șarpe-nvăluit într-un nor de mister neguros, au mai rămas doar două pâlcuri învecinate colț la colț, murmurând cu puteri slăbite firimituri din rapsodiile lui Topîrceanu:
Sus, prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, rispind,
Șiruri de mărgăritare,
Din panere de argint,
Stol bălai,
De îngerași,
De alai,
De toporași,
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?

Pădurice pe valea Colceag
Abil plasată-n Movilița, o benzinărie ne-a fost gazdă preț de vreo jumătate de oră. Cum ritmul ne-a fost bun, cum ne-aștepta o ascensiune deșănțată peste Cracul Mizilului, o pauză consistentă era vădit necesară și deloc o risipă. Cu greu m-am abținut de prânzul sardanapalic reclamat de ghiozdan, amețindu-l în schimb cu doi hot-dogi, ieftini, onești și calzi și cu mult muștar.

Movilița
Eram la 1100 de metri. Ne aștepta o primă cățărare de 500 de metri, până pe Platoul Dridu (în medie, 1700 de metri). Apoi suișuri și coborâșuri, până la coborârea finală, de aproximativ 1550 de metri, în satul Sălciile. Podișul care ne mai despărțea de Mizil este cât se poate de anost, însă primăvara-l cuprinde o tulbure însuflețire poetică.

Pe malul Prahovei
Frunze crude și mici animă pădurea nefrustrând-o de lumină, soarele-i strălucitor și nedogoritor, unduirile apei ridează fața lacului Dridu navigat de-o unică barcă pescărească (primul și singurul lac de acumulare pe un râu strămutat prin decret din albie și pus să curgă la deal), o scurtă ploaie de primăvară și multe alte lucruri mici ce, cu poruncă de cutremur, agită umorile corpului și-ale sufletului.

Civilizație
Dacă la deal am urcat cum am urcat, la vale ne-am repezit apostolește și, în ciuda ploii de mai devreme și-a norilor de îndoială planând – la propriu – deasupra noastră, fără vreo piedică semnificativă din partea stihiilor cerești. Fuga narcotizantă a caldarâmului înghițit cu nesaț de Pisicuța mea mai șușotea din când în când un avertisment timid: N-ai decât să-ți rupi gâtul, pe mine n-are să mă doară.

În depărtare, Col de Mizille
Sălciile. Câmpie netedă, prăpădelnic de netedă – din străbuni se spune că pe-acolo Dumnezeu a-nvățat să dea cu rindeaua și-a rămas așa cum poate fi văzut: neted, prăpădelnic de neted. Până și bornele kilometrice sunt victimă a confuziei spațiale astfel create: ultimii 25 de kilometri până-n Mizil sunt trecuți drept 32 de kilometri (afirmația mea ține, desigur, cont și de noul standard european al kilometrului de 900 de metri, folosit mai nou și pe drumurile reabilitate de la noi din țară).

Drum cu prioritate
Iată și orașul marilor speranțe. E drept, doar ale noastre: în chicote de eventuală biruință, noi speram c-o să putem lua trenul de ora 15:24. Vali – nu, că n-o să-l prindem. Eu, în loc de răspuns, clicăii din schimbător de două ori și dădui gaz. Și ce să vezi, sosirăm cu 10 minute avans, suficient pentru bilete și pregătirile de drum.