De curea de ceas. Aveam nevoie să scurtez cureaua de zale a unui ceas, dimensionată mai degrabă pentru încheietura unei gorile ce păzește integritatea fizică a diverșilor creatori de narcomani decât pentru articulații delicate de ingineri. Dacă ar fi să filozofez asupra celor trei zale diferență, aș realiza că, lărgind definiția narcoticului prizat, se pot argumenta preocupări mai mult sau mai puțin similare.
Le Gros Monsieur approuve
Dar n-am deschis subiectul pentru a mă deda unor speculații metafizice ori pentru a oferi prilej de harță duhovnicească, ci pentru că, neavând chef să umblu după ceasornicari pentru o ajustare trivială, am cumpărat un mic aparat pentru demontarea pinilor care țin împreună zalele brățării. E o sculă compactă și, așa cum am văzut pe la alții, poate fi folosită ca atare.
După cum spuneam, forma nu e cea mai fericită
Eu, însă, după matură chibzuință, mi-aș fi dorit s-o pot opera așezată pe masă, opțiune pentru care-i lipsea o oarecare inerție, precum și-o mai mare denivelare. În principiu, o placă-suport de maxim 30 milimetri, cu aparatul plantat în mijloc, ar trebui să fie suficientă. Neavând vreun mod de-a-l prinde și nevrând să-l lipesc, însemna că trebuie încastrat cu lățimea scobitorii fix egală cu lățimea corpului.
Altfel alunecă aiurea
Am ales un rest de fag de 18 mm. Cu patru piciorușe de cauciuc, ar fi rezultat o înălțime acceptabilă de-aproximativ 32 de milimetri. Cât despre execuție, se prezenta drept o bună oportunitate de-a exersa lucrul cu dalta într-un scop concret fără mize mari. Un singur joc, multiple premii. Având în vedere că deja pot ține o daltă-n mână fără să mă tai (prea rău), mă simțeam încrezător.
Testare
Norocul meu fu c-aveam o daltă pe lățimea necesară, astfel că treaba merse strună. După ce teșii marginile locașului testai: intra bine, cu mențiunea notabilă că roata care antrenează acul se cam lovea de fața suportului. Neplăcut. Am prelungit, deci, canalul până-n margine (plusul de lungime egalând cu aproximație cursa filetului) și l-am și lățit (pentru o priză laterală mai bună).
Și gata
Pentru cei ce caută nod în papură și cocoșul de ou, mă grăbesc să spun că, deși forma finală este oarecum nefericită, funcționează mult mai bine decât arată. Enfin, am decupat apoi un contur identic dintr-un covoraș de protecție, din acela care se găsește la Ikea de pus pe fundul sertarelor, am dat marginilor suportului un profil sfert-circular, l-am colorat mahoniu și l-am lăcuit transparent. Cinci straturi cu diluție jumi-juma, unul nediluat, în cază că vă-ntrebați. Pe ultimul, mai bine nu-l dădeam.
Covorașul l-am lipit pe fundul locașului, l-am vopsit cu un corector cu vopsea argintie care aducea la culoare cu aparatul și… gata treaba. Pentru o distracție căreia i se poate circumscrie dictonul latin Felis, cum opus non habet, asinum lambit et se dolet, mi-a ieșit ceva util, ergonomic și prețios-decorativ atunci când nu e folosit.
Inutil de spus, căci reiese din poze: Grasu’ aprobă.