Amintiri

De ce n-ai învățat poezia?!

Am regăsit în Godfather II, nu fără o oarecare surprindere, unul din personajele care mi-au colorat primii ani ai copilăriei mele. Nu o să ghiciți, nici n-ați avea cum și, în definitiv, asta nu-i carte de ghicitori, așa că vă zic direct – este vorba de Don Fanucci. Don Fanucci era un mafiot de mâna a doua (de fapt poza în mafiot), care a mâncat multă vreme jucând o cacealma nu foarte bună, care ținea doar la oameni simpli și slabi.

Capisci paesano?

Capisci paesano?

E plină viața de-alde Don Fanucci, e plină lumea de ei. De la minoritățile care te văd mai mic și neînsoțit și-i prinde dorul de integrare socială prin metoda taxei de protecție (ia scoate ce-ai în buzunare!), până la straturi mai respectabile ale societății, cel puțin în aparență. În cazul meu asemănarea, oarecum în ceea ce priveșe fizionomia, stilul vestimentar și leită în ceea ce priveșe vocea și metodele, a fost profesorul de religie, Popa D. – Popicul cum i se zicea prin clasă.

Citește mai departe →

Colonelul

Au fost câteva filme când aveam voie să stăm seara târziu la TV, mai precis la Telecinemateca, deși eram mici. Regulile erau în mare parte impuse de mama, însă atunci când era oricare dintr-o mână de filme, tata o suprascria fără drept de apel. L-am iubit pentru asta, cu toate metehnele lui, pentru că, chiar dacă nu am înțeles mare lucru atunci, fiecare a fost ceva cu adevărat elementar, fundamental.

Addio Colonnello

Addio Colonnello

Printre ele, după cum probabil unii dintre voi au intuit, au fost și filmele lui Segio Leone – Trilogia Dolarilor (A fistful of dollars, For a few dollars more și The Good, the bad and the ugly), dar și Once upon a time in the west. Îmi e neclar de ce au rămas cu mine atât vreme, de așa natură încât am luni în care îmi aleg unul din filme și-l urmăresc și reurmăresc de două-trei ori pe zi, zi de zi, fără să-l găsesc plictisitor sau măcar identic față de vizionarea precedentă.

Citește mai departe →

Scrisori de pe front

Am găsit recent două scrisori, mă rog, cărți poștale, din Al Doilea Război Mondial, trimise acasă de un om oarecare, din Batalionul II, Regimentul Vlașca Nr. 5. Nu știu exact de unde, cel mai probabil din Transnistria, având în vedere că poartă mențiunea unui oficiu al armatei din Duboșari (actualmente Dubăsari sau Dubossary).

12 Decembrie 1941

Dragă Cumnate

Veți ști cu toți că eu sunt sănătos, dar nu știu despre voi nimic. De mama mia scris Costică de la Bucu. Dragă cumnate te rog dacă vrei, și chiar te și oblig pentru prima oară în viața mea, fă tot posibilul și scriei lui Nenea Pandele la P. Olt, lui Anghel la Periș sau într-un caz, lui  Papa la Oshor (Roșiori, poate?), ca să facă rost de bani de suma de lei 8000 (opt mii) și fie prin poștă, fie dacă găsește vre o ocazie săi trimită la mine iar de nu mie la (???) Comandant Of. Bat. 2 din Reg. 5 art. of. poștal militar 42.

Citește mai departe →

Săniuța fuge

E un loc la țară, îi zice lumea Valea Viilor. Acum denumirea e-n răspăr cu starea de fapt, dar când eram mic încă era plină de vii, mai cu seamă pe malul stâng al pârâiașului care trece pe-acolo. Aveam și noi două: aia Tânără, și-aia Bătrână sau ceva în acest gen.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Pare, dacă stau să mă gândesc mai bine, o mică bucată ruptă din Transilvania și transplantată acolo, iar locuri de acest gen sunt mai dese prin acea parte a Câmpiei Române decât s-ar putea crede. În satul vecin sunt și niște canioane de pământ foarte spectaculoase.

A fost și un lac pe vale, aproape de intrarea-n sat, pe care nu l-am prins, a fost secat spre începutul anilor ’60. Barajul încă exista, precum și căminul stăvilarului. Locul e foarte potrivit pentru așa ceva, are malurile abrupte și înalte, mai ales cel drept, motiv pentru care iarna se strângea acolo tot păsăretul din sat și se dădea cu sania. Alt loc mai bun nu cred că era.

Citește mai departe →

Vânătoarea de iepuri

Îmi mai pică din când în când în mână câte un articol în care cineva deplânge slaba pregătire practică și gospodărească a omului modern și vrea cumva să facă workshop-uri de bătut cuie. Mi-am râs un pic in barba, nu neapărat de articolul în sine. Nu este, în definitiv, o situație rizibilă; deși abordarea admite câteva comentarii, nu asta mă interesează chiar acum.

Mai degrabă, musca aceasta proptită-n pânza minții a trezit amintirea unei întâmplări de pe când aveam, cred, 7-8 ani. Poate mai puțin, poate mai mult. Pe la varsta aia și ceva mai târziu eram expediat la țară, de multe ori împotriva voinței mele, pui de city-dweller.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Știți cum e, atunci mârâiam, acu-s recunoscător, în mare parte pentru că realizez că nu se putea un loc mai bun: la țară e ca-n America, tărâmul tuturor posibilităților. Conced că nu-i la fel peste tot, dar acolo, atunci (și pentru mine), cu siguranță era.

Citește mai departe →

Full option cu piele

Când au venit comuniștii, bunicii dinspre mamă, fiind trecuți la țărani chiaburi au pierdut tot: mașină de treierat, căzăneață, car cu boi, o parte din casă reținută ca depozit de cereale și taxe enorme, dar măcar au scăpat de pușcărie. Nu toții frații lor au avut norocul ăsta, însă.

Au avut din nou căruță după revoluție, târziu, eram deja măricel. Fusese tataie într-o zi la târg, nu mai știu exact unde și a venit cu o măgăreață, Puica. Era cam bătrân și-i era cam teamă să tragă de un cal. Puica a murit de tetanos, nu înainte, însă de-a lăsa un pui, măgăreața Ghițulina.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Dar era de talie cam mică, probabil dăduse de un măgar mic cu pula mare, cine știe? Mă rog, asta (și faptul că era, în definitiv, doar un pui) însemna că era nevoie de un alt măgar, pe care l-a găsit în sat, la șosea, adică drumul care duce spre Călinești.

Citește mai departe →

Febra lui Mugurel

Am găsit prin valiza cu amintiri a familiei o adaptare insolită după Pașa Hassan a lui George Coșbuc. Înteleg că e vorba de o bășcălie cu dichis, între colegii de la fostul IPTE Alexandria, după un meci de fotbal de pomină. Nu știu cine e autorul, dar mai sunt câteva, într-un registru asemănător.

Febra lui Mugurel

Febra lui Mugurel

Mugurel Boia, în rolul lui Pașa Hassan, e tata. Pe Victor Șerban nu l-am cunoscut, dar înțeleg că au fost apropiați. În orice caz, cred că am zis suficient cât să reiasă temeiul pentru care-am redat-o aici, cu doar câteva modificări stilistice unde am crezut că era cazul.

Pe Victor-l zărește repede fugind
Printre adversari, cu mingea rotundă,
În lături s-asvârle mulțimea adversă,
Căci Victor o-mparte, cărare făcând,
Și-n urmă-i se-ndeasă cu vuiet curgând,
Echipa ghiolbană.

Cu tropote fotbaliștii de spaimă-n teren
Rup șirurile-n bucium și saltă;
Artiștii-nvrajbiți se rup deodată,
Și cad în baltă, în val după val,
Iar fulgerul Burcică, izbit după cap,
Se-nchină prin baltă.

Citește mai departe →

Descoperim Împreună

Motto
Look at earth from outer space, everyone must find their place
Give me time and give me space, give me real, don’t give me fake
– Coldplay, Politik

Acum aproape doi ani Buzera ventila o serie de frustrări pe care sunt sigur că le-am avut cu toții la un moment dat. Multă vreme de atunci am căzut pe gânduri, iar prima pornire a fost să scriu un soi de replică, nu la adresa lui, ci la adresa așteptărilor care pot să apară la fiecare început de carieră.

MyClar

MyClar

În fapt, nu îl pot contra foarte mult, deși e musai să punctez una din axiomele vieții: odată ce o pasiune devine și meserie, mai devreme sau mai târziu va trebui să vă faceți prăvălie curul, iar în acest punct intervine puterea fiecăruia de-a fi egal cu sine însuși de-a lungul timpului – de-a strânge din bucile morale, ca să păstrez metafora –  întrucât o pasiune trebuie întreținută și ocrotită ca orice altceva.

Citește mai departe →