Amintiri

Vânătoarea de iepuri

Îmi mai pică din când în când în mână câte un articol în care cineva deplânge slaba pregătire practică și gospodărească a omului modern și vrea cumva să facă workshop-uri de bătut cuie. Mi-am râs un pic in barba, nu neapărat de articolul în sine. Nu este, în definitiv, o situație rizibilă; deși abordarea admite câteva comentarii, nu asta mă interesează chiar acum.

Mai degrabă, musca aceasta proptită-n pânza minții a trezit amintirea unei întâmplări de pe când aveam, cred, 7-8 ani. Poate mai puțin, poate mai mult. Pe la varsta aia și ceva mai târziu eram expediat la țară, de multe ori împotriva voinței mele, pui de city-dweller.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Știți cum e, atunci mârâiam, acu-s recunoscător, în mare parte pentru că realizez că nu se putea un loc mai bun: la țară e ca-n America, tărâmul tuturor posibilităților. Conced că nu-i la fel peste tot, dar acolo, atunci (și pentru mine), cu siguranță era.

Citește mai departe

Full option cu piele

Când au venit comuniștii, bunicii dinspre mamă, fiind trecuți la țărani chiaburi au pierdut tot: mașină de treierat, căzăneață, car cu boi, o parte din casă reținută ca depozit de cereale și taxe enorme, dar măcar au scăpat de pușcărie. Nu toții frații lor au avut norocul ăsta, însă.

Au avut din nou căruță după revoluție, târziu, eram deja măricel. Fusese tataie într-o zi la târg, nu mai știu exact unde și a venit cu o măgăreață, Puica. Era cam bătrân și-i era cam teamă să tragă de un cal. Puica a murit de tetanos, nu înainte, însă de-a lăsa un pui, măgăreața Ghițulina.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Dar era de talie cam mică, probabil dăduse de un măgar mic cu pula mare, cine știe? Mă rog, asta (și faptul că era, în definitiv, doar un pui) însemna că era nevoie de un alt măgar, pe care l-a găsit în sat, la șosea, adică drumul care duce spre Călinești.

Citește mai departe

Mobilitatea populației ne sperie

Pe la mijloc de aprilie, anul trecut (2021 în termeni absoluți), pe vreme când încă plopul făcea pere și răchita micșunele, cand nerecunoscuta valoare de talie mondială din cadrul partidului de naziști refuzați la export a debitat trăznaia din titlu, ne-am gândit că, pentru masă, n-ar strica o gâscă grasă.

Mazdronea, uăi

Mazdronea, uăi

În cazul nostru, gâsca în cauză, pur metaforică, dar fără doar și poate grasă, a fost Valea Cernei. Acu, poate că e cam târziu pentru genul acesta de adnotări cu parapon, dar, nu-ncape vorbă, ticăloșia nu-i mai mică doar că locul a-nverzit iar deasupra ei.

Citește mai departe

Febra lui Mugurel

Am găsit prin valiza cu amintiri a familiei o adaptare insolită după Pașa Hassan a lui George Coșbuc. Înteleg că e vorba de o bășcălie cu dichis, între colegii de la fostul IPTE Alexandria, după un meci de fotbal de pomină. Nu știu cine e autorul, dar mai sunt câteva, într-un registru asemănător.

Febra lui Mugurel

Febra lui Mugurel

Mugurel Boia, în rolul lui Pașa Hassan, e tata. Pe Victor Șerban nu l-am cunoscut, dar înțeleg că au fost apropiați. În orice caz, cred că am zis suficient cât să reiasă temeiul pentru care-am redat-o aici, cu doar câteva modificări stilistice unde am crezut că era cazul.

Pe Victor-l zărește repede fugind
Printre adversari, cu mingea rotundă,
În lături s-asvârle mulțimea adversă,
Căci Victor o-mparte, cărare făcând,
Și-n urmă-i se-ndeasă cu vuiet curgând,
Echipa ghiolbană.

Cu tropote fotbaliștii de spaimă-n teren
Rup șirurile-n bucium și saltă;
Artiștii-nvrajbiți se rup deodată,
Și cad în baltă, în val după val,
Iar fulgerul Burcică, izbit după cap,
Se-nchină prin baltă.

Citește mai departe

Descoperim Împreună

Motto
Look at earth from outer space, everyone must find their place
Give me time and give me space, give me real, don’t give me fake
Coldplay, Politik

Acum aproape doi ani Buzera ventila o serie de frustrări pe care sunt sigur că le-am avut cu toții la un moment dat. Multă vreme de atunci am căzut pe gânduri, iar prima pornire a fost să scriu un soi de replică, nu la adresa lui, ci la adresa așteptărilor care pot să apară la fiecare început de carieră.

MyClar

MyClar

În fapt, nu îl pot contra foarte mult, deși e musai să punctez una din axiomele vieții: odată ce o pasiune devine și meserie, mai devreme sau mai târziu va trebui să vă faceți prăvălie curul, iar în acest punct intervine puterea fiecăruia de-a fi egal cu sine însuși de-a lungul timpului – de-a strânge din bucile morale, ca să păstrez metafora –  întrucât o pasiune trebuie întreținută și ocrotită ca orice altceva.

Citește mai departe