Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

Turul Carpaților Orientali – Ziua a IX-a – 27 Iulie 2012 – Lacul Sfânta Ana – Târgu Secuiesc – Chichiș

Lasă un comentariu

Trezitul a fost suficient de dificil din cauza creșterii-n greutate a capului până puțin sub două tone. A fost singura mea experiență de până acum în domeniul gândirii și simțirii pro-europene. Nu o regret musai, este utilă, începi cumva să ai milă pentru susținătorii de vază al acestui nou tip de comunism, însă n-aș repeta-o și n-aș recomanda-o semenilor mei normali – este foarte dificil să te miști, ești foarte irascibil și trece greu, foarte greu.

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana

Noroc cu cei doi amici din ajun, întrucât ne-am împrumutat din nou pentru un mic dejun și-o cafea. Apoi am coborât tuspatru, purtați de drum și gravitație, până-n buza lacului Sfânta Ana. Cum boxerii de ciclism aduc oarecum a slipi și sunt la fel de ușor de uscat, ne-am bălăcit fără altă ceremonie prealabilă, bălăceală ce-a avut darul de-a ne-nlătura și ultimele rezidurii nevralgice din vârful deblelor.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a VIII-a – 26 Iulie 2012 – Pasul Bicaz, Tușnad, sus la Sfânta Ana

După una scurtă, vine una lungă. Ar trebui să mă antrenez mai mult, apropo, să pot presta din nou la nivelul acesta, având în vedere că-n ultima vreme i se tot supraîncălzesc ovarele Ursulei și-i vin tot felul de idei crețe. Ba încă se zvonește că are puterea de-a provoca pene de curent la distanță și nu știi cum mâine-poimâine te trezești cu mașina oprită-n trafic.

Boschetar în Tușnad

Boschetar în Tușnad

Așadar, o zi lungă, căci despre aceasta e vorba, fără vreun fel de intenție apriorică, pur și simplu așa s-a-ntâmplat. Am plecat din Lacu Roșu de cu dimineață, cu hainele-nșirate la uscat pe rucsaci, coburi, cadru, căci le și spălasem în ajun. Trebuie să fi fost o apariție tare insolită pe coborârea-n viteză a Pasului Bicaz, spre Gheorghieni. Până la intarea-n oraș, se și uscaseră.

Citește mai departe →

Accesul permis doar cu talonul de pensie – Clăbucetul Azugii și Valea Limbășelului

Fiind neieșit de multă vreme, de dinainte de Octombrie, n-am mai stat pe gânduri când Gabi a propus pe carpati.org o drumeție până pe Clăbucetul Azugii și de-acolo „om mai vedea, important e să stăm pe munte” – taman genul meu de-aranjament. Nu cunoșteam cam pe nimeni din grupul relativ numeros ce se strânsese, iar fix pe Clăbucet și nu urcasem, deci noutăți pe linie.

Luciri

Luciri

Cum-necum, mai mereu pusesem acel mic vârf (ce nu-i chiar atât de mic – 1586 metri) spre sfârșitul turelor făcute-n zonă, cu titlul de „ar fi drăguț dacă am ajunge și-acolo”. Inutil să menționez, n-am ajuns niciodată; cu riscul de-a fi bănuit de panteism, aș zice că denotă o personalitate foarte puternică din partea locului.

Citește mai departe →

Amfiteatrul tăcerii

Muzica
The war on drugs – Thinking of a place

Visasem să ajung pe culmile de deasupra satului Prisăcina încă de la prima mea drumeție acolo, când am ținut calea Dobraiei și, mai departe, la vale. Îmi făcusem socoteala că, exploatând traseele marcate, pot încropi o buclă ancorată la Puntea lui Stoian, acoperind creasta între șeile Prislop, respectiv Ciumerna – o aiureală ușor de-ntins pe două zile (cu timp și spațiu propice divagațiilor), dar și pe o zi, inclusiv o zi scurtă de mers sprinten.

Prin Ineleț

Prin Ineleț

La prima încercare, prin Mai 2022 am cooptat Ursul la o tură de două zile, cu speranța că putem încropi o chestie pe tușă cu vârfurile Arajana și Biliana, dacă nu chiar și Zascol. Din păcate, după primul kilometru, Ursu capotă: Mor, Boia, mor-mor. Nu mai poci, am frezoane etc. etc. Acu, nu poate omu’, ce să faci? Însă, după tot drumul făcut de pomană, mi-a scăpat (și m-am surprins și pe mine de-atâta blândețe) că, dacă e la ciclu, de ce n-a zis de la-nceput. Ușor de intuit, s-a supărat pe mine.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a VII-a – 25 Iulie 2012 – Lacul Izvorul Muntelui, Cheile Bicazului și Lacul Roșu

Erau o vreme, prin 2012, când Drumul Național 15, între Poiana Largului și barajul Bicaz era doar prost. Zece ani mai târziu, nu mi-aș fi trimis nici dușmanii până acolo, nici măcar cu bicicleta, dar, fiindcă m-a împins nostalgia, am înghițit gălușca și-am continuat spre Borsec. Mai bine m-aș fi abținut!

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului

Desigur, suprafața drumului, de gropi alternate cu puțin asfalt, n-a împiedicat șoferii aparținând diverselor categorii – cei ce nu-și plătesc singuri mașinile ori cei făcuți din bani – să mă apostrofeze că merg totuși cam încet. Mulțumesc de carne, mulțumesc de-ncurajări, prefer totuși să-mi mai folosesc autovehiculul și mâine.

Citește mai departe →

La cules de aur – Piatra Mare, pe Poteca Țiganilor și prin canionul Tamina

După ce s-a mai domolit căldura, iar asfințitul începe-a se pripi, adică odată cu mijlocul lui Octombrie, frunzele foioaselor sunt numai bune de cules și schimbate cu bun profit la casele de amanet. Soarele se uită către pământ un pic mai în câș, făcând nu doar de-o lumină inaccesibilă vara, ci și de-un joc de lumini și umbre coregrafiat cu-ndemânare.

Pe sub Șirul Stâncilor

Pe sub Șirul Stâncilor

E păcat de Dumnezeu să stai în casă pe o așa zi. Până și bulevardele mari ale Bucureștiului au câte ceva unic de oferit, însă, cu o zi-ntreagă la dispozitie și, în funcție de predispoziție, se poate întocmi un rețetar mai condimentat la – pentru drumețul matinal – puține ore de Capitală. Opțiuni sunt multe, iar de data asta am ales din nou Piatra Mare, pe un traseu ușor diferit.

Citește mai departe →

Calypso (II) – Un strop de Zârna și Valea Leaotei

Era nici șapte jumate și soarele ma scosese deja din cort. Avusesem o tentativă de trezire pe la șase, însă, cu toată orientarea estică, am spus pas răsăritului și-am mai dormit o oră. Și-aș mai fi dormit o țâră de nu s-ar fi-ncins atât de rău. Din fericire, soarele timpuriu și vânticelul care se perinda pe vale ne-au lăsat corturile perfect și plăcut uscate.

Urcând din căldarea Zârna

Urcând din căldarea Zârna

Sub imperiul unei singure constrângeri – o furtună prognozată-n jurul orei 14 – am tras un pic mâța de coadă, cu un mic dejun copios și două cești de nes preparat tare ca oțelul Krupp, până să strângem corturile și s-o luăm din loc cu planul de-a ne abate mai întâi pe deasupra unuia din lacurile vecine, într-o căldărușă sudică tributară tot văii Zârnei și-apoi de-a coborî nu pe valea Zârnei, ci pe valea Leaotei aflată cale de-un pârleaz spre Vest.

Citește mai departe →

Calypso (I) – Valea Brătilei și-un strop de Zârna

Chiar când mă gândeam ce-aș mai putea coace de solstițiu, Renato mi-a curmat fără să știe suferința și-a propus o drumeție prin Făgăraș, cu originea și desfășurarea-n bazinul văii Zârna, întinsă pe două zile lungi de vară, urmând a înnopta undeva în zona alpină. Materializarea propunerii pe carpati.org a stârnit, în ciuda vremii general ploioase, un foc de tabără ce putea fi admirat de la buni kilometri.

Valea Brătila, privind în amonte

Valea Brătila, privind în amonte

Una peste alta, la start ne-am prezentat doar noi, îmbarcați în mașina lui, căci Nărăvașa mea e prea lăsată și nu putea parcurge-n siguranță drumul forestier până la cantonul din valea Zârnei. Mai bine zis, fostul canton, acum aparent „privatizat” cu titlu de casă de vacanță. Orice-ar fi, acolo am lăsat mașina, ne-am schimbat și-am pornit-o la drum.

Citește mai departe →

Fantezie pentru volan și genunchi

Mi-a plăcut mereu Sibiul, fără vreun motiv anume, însă, la fel de arbitrar a cam scăzut în ochii mei după știrea aceea cu folosirea câinilor pentru a verifica oamenii de covidoză. Este o chestie scârboasă, una din multele idei cretine ori de-a dreptul răutăcioase pe care le-au avut și pus în aplicare oamenii folosindu-se drept scuză de-o urgență sanitară.

O ușă din Sibiu

O ușă din Sibiu

Desigur, nu e cu totul surprinzător – în definitiv vorbim de-o zonă a țării unde încă sunt deplânși vechii stăpâni. Însă dacă anumite părți din țară sunt complet pierdute, Sibiul, mulțumită proximității cu Oltenia, s-ar putea să aibă încă o șansă. Vedeți boieri-dumneavoastră, oltenii au colonizat cetatea lui Hermann și-au copulat atât de mult atât de multe încât au schimbat linia genetică pentru totdeauna.

Citește mai departe →

New Territory (01) – De la Herculane la Orșova pe Iardașița Mare

De fapt titlul e un pui de clic-momeală: pe valea Iardașița numai am urcat; și nu doar atât, ci numai prima parte a urcării. Și asta-n probabil cel mai neprielnic moment: început de Iulie, având drept unic avantaj durata generoasă a zilei, prilej bun pentru riguroasă și sănătoasă bălăureală, fie de voie, fie de nevoie.

Ieșind spre Bregheda

Ieșind spre Bregheda

Planul întocmit de-acasă și dovedit caduc în târg era să trecem dinspre Băile Herculane spre Bregheda și de-acolo să coborâm pe Berzasca, să urcăm apoi la Bigăr (satul, nu răposata cascadă) și, în sfârșit, să ajungem în Eibenthal pe culmi și căi ocolite.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (III) – Dubova – Turnu Severin – Port Cetate

După trei zile, soare din nou! Dar doar pentru o zi.

Ziua 5

Ne-am trezit devreme, am strâns repede tabăra și am pornit-o amonte spre Cireșu. Drumul se-mpleticește aproximativ 15 kilometri pe valea Bahnei, plină de peisaje prăfuite, purtând totodată și-un aer un pic deprimant, de loc părăsit, oareșicum în ton cu zona Cerna-Sat de pe valea Cernei.

Spre peștera Topolnița

Spre peștera Topolnița

La pe-atunci noua cabană a Salvamontului am părăsit valea și drumul principal ce duce spre Podeni și-am urcat ultimii 3 kilometri spre Cireșu. Am luat masa de dimineață-n centrul satului, lângă o prăvălie mare cu rafturi mici și goale, contemplând divagațiile disponibile pe-acel platou, înainte de-a ne da de-a dura spre Severin.

Citește mai departe →

Foxtrot

Drumul dintre București și Rio de Alejandria nu-i chiar rău când nu e circulat, ceea ce, după încheierea campaniei de cucerire purtată cu succes de teleolteni asupra Bucureștilor, înseamnă că-s foarte puține momente-n care-i agreabil și foarte multe momente când este literalmente Găoaza Pământului. Motiv pentru care, în măsura-n care nu mă grăbesc (și de obicei nu prea mă grăbesc), îmi rup o jumătate de oră-n plus și-o apuc „pe variantă”.

Pe variantă

Pe variantă

Acu, ce-nseamnă pe variantă depinde foarte mult de cât chef de divagații am, însă, dacă situația o cere, la Vitănești fac dreapta și ies taman la draima-n drumul Giurgiului. Mai toate drumurile intermediare sunt perfect rezonabile, iar unele din ele de-a dreptul impecabile. În plus sunt pustii și, cu prudența de rigoare impusă de bețivii de week-end și căruțele rebele, întreaga daraveră mă despăgubește pe deplin de timpul în plus.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (II) – Cozla – Bigăr – Dubova

Rămăsem la cabana Cozla, angajat într-un somn odihnitor pe malul Dunării, la numai câțiva metri de clipocitul său înșelător, prelungit cu o oră de faptul că la graniță semnalul Vodafone mai mereu se fâstâcește și telefonul basculează la vecini. Micul dejun a fost extraordinar, insist pe asta pentru că aș putea să nu mănânc o zi-ntreagă atâta timp cât dimineața mănânc îndestulător și, la cum s-au desfășurat lucrurile, a fost mai mult decât necesar. Păcat, mare păcat că astfel de locuri nu sunt deschise publicului, de vreme ce oricum sunt finanțate din bani publici.

Dunărea la Cozla

Dunărea la Cozla

Ziua 3

După o poză de grup în fața cabanei, ne-am despărțit de celelalte echipe și-am făcut cale-ntoarsă-n Berzasca. Teoretic, ar fi trebuit să avem o întrevedere cu primarul comunei, practic, nu s-a mai întâmplat. Subiectul ar fi trebuit să fie un proiect al revitalizării mocăniței care urca pe valea Berzasca și apoi se ramifica pe văile Ilovița, Dragostele și alți afluenți mai mici.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (I) – Pregătiri, Oravița – Belobreșca – Cozla

În 2013 o asociație, ROI, a organizat o recunoaștere a variantelor de trasee care pot fi întreprinse cu pornire din zona malului românesc al Dunării. A fost de fapt un efort româno-bulgar, în sensul că echipele s-au format, pe cât posibil, jumătate din români, jumătate din bulgari. Dacă nu mă-nsel, finanțarea a fost atrasă prin niște programe europene.

Turul Dunării 2013

Turul Dunării 2013

Mi s-a părut interesant proiectul, așa că, atunci când mi s-a propus, m-am implicat și eu, mai ales că parcursesem Dunărea de la Baziaș la Călărași cu doar doi ani înainte. Dacă ar fi fost o simplă repetiție, cu tot interesul accentuat pe care încă mi-l suscită zona… m-aș fi limitat doar la sfaturi, însă, fiind vorba de mai multe echipe, a fost un demers nu doar extensiv, ci și intensiv, adică toate echipele ar fi acoperit întreg terenul de joacă, iar fiecare echipă-n parte ar fi aprofundat anumite aspecte sau locuri, unele situate și la distanță de aproximativ 60km de cursul Dunării.

Citește mai departe →

Rhododendron (IV) – Răsărit, vânt și retragere prin Șaua Huluzu

M-am trezit devreme, parte pentru că mă tracasa foșnetul cortului în vânt, aducând oarecum cu o bășină prelungă trasă după o fasole nefiartă (cine știe cunoaște!), parte deoarece chiar intenționam (desigur, intenția nu-nseamnă niciodată automat și execuție): valea aceea prezintă o pronunțată orientare Estică, iar un răsărit ar fi-nsemnat un mic spectacol cu bilet în cel mai de soi loc posibil.

Valea Găuri la răsărit

Valea Găuri la răsărit

Așadar, m-am tot vânturat și eu, deopotrivă cu vântul, mai mult din cauză că-nghețam decât din oricare alt motiv. Am putut sta locului doar cât să-mi fac primul nes și prima cană cu cereale cu lapte. Aveam și niște biscuiți de la Renato, de cu o zi înainte, de care foarte oportun uitasem. Nici rău, nici bine, ținând cont că patru zile mai mult am făcut experimente cu mâncarea decât am mâncat. Compensația unui meniu de proletar, fu însă un titlu nobiliar – fie și conjunctural – asupra întregii văi.

Citește mai departe →