Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

Cheile Ciucașului

Munții Ciucaș sunt într-un fel, așa, c-o țandără de nebunie, nici mici, nici mari, nici înalți, nici scunzi, plini de frumusețe neașteptată. Au zonele lor în care-au fost profanați cu barbarie, au și locuri care-s ca o fată frumoasă, îmbrăcată cu o fustă cochetă care-arată nici prea mult, nici prea puțin (o raritate), niște pantofi potriviți (deja un gest de frondă) care trece printre două șantiere.

Pe cursul superior al Pârâului Alb

Pe cursul superior al Pârâului Alb

Elementul surpriză este autentic în cazul dânsei și un pic contraintuitiv când vine vorba de o excursie, pentru că-n cea din urmă te-angajezi după un oarecare studiu: știi în mare cu ce-ai de-a face. Dar, asta nu știrbește nimic din necunoscut, pentru că, pe de o parte, nimeni nu poate capta în întregime, nici în text nici în poze, oricât ar fi de pedant, toate detaliile și apoi, chiar dacă ar face-o, ar face-o doar la acel moment de timp.

Continue reading →

Moment hercinic

Una din perspectivele mele preferate asupra Dobrogei este chiar de pe Munții Măcinului, dar desigur că nu bat drumul până acolo să urc doar pentru a vedea ce-i jos. Nu zic că Machiavelli n-avea dreptate, când spunea, tămâindu-l pe Lorenzo Magnificul și-ncercând să-și justifice demersul pe lângă dânsul:

De pe Culmea Pricopanului

De pe Culmea Pricopanului

Căci așa precum cei care desenează locuri din natură se așază jos în câmpie spre a putea privi cu atenție înfățișarea munților și a înălțimilor, iar pentru a cunoaște văile se urcă sus pe culmi, tot astfel pentru a cunoaște bine firea popoarelor, trebuie să fii tu însuți principe, după cum pentru a o cunoaște pe cea a principilor trebuie să fii om din popor.

Continue reading →

Efectul Gloria (II)

23 August! O zi măreață, adevărată sărbătoare europeană, ținută la mare preț de către comuniștii de la Bruxelles. M-am trezit înainte de răsăritul soarelui. Liniștea ancestrală din jur, tulburată rar și timid de către zgomote specifice bivuacului, îndemnau la contemplare.

O cafeluță, fără biscuite

O cafeluță, fără biscuite

Mi-am făcut un nes, în timp ce soarele boia orizontul cu benzi roșii, m-am așezat în poziție de proletar și mi-am făcut în gând samokritika pentru impietatea de-a fi ieșit din casă. Cine știe câte babe, mai ales feministe la treizeci de ani, adevărate babornițe, răpusesem cu indolența  mea, cu egoismul meu!

Continue reading →

Efectul Gloria (I)

Rumegam demult un traseu prin Parâng. Ideal, ar fi fost de trei zile, însă contextul și ocazia au impus doar două. Naturalmente, trebuia să renunț la o parte din traseul care suia pe Coasta lui Rus, ținea culmea până la refugiul Cârja și apoi cobora prin căldarea Roșiile spre cabana Groapa Seacă. Cum încadrarea și ieșirea erau bătute-n cuie, am renunțat la puța dintre Parângul Mare și Cârja.

Lacul Mândra

Lacul Mândra

Am lăsat mașina chiar la cabana Groapa Seacă, pentru a nu lua-n piept pe final de traseu urcușul până-n pas (tot Groapa Seacă se numește), de unde-ncepe-a se povârni Coasta lui Rus. Ca să șuntăm asfaltul, am suit pe un fost drum forestier, marcat cu punct roșu și, de la o răscruce, cu punct galben, ambele aplicate ori întreținute-n cu mare parcimonie, ca multe trasee și poteci prin Parâng sau prin alți munți unde autoritățile n-au chef să muncească.

Continue reading →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 7 – În loc de jurnal, în loc de epilog

Dacă ar fi să mă iau doar după amintirile de atunci, aș zice că Moșna ar fi mai frecventabilă decât Biertanul. Încă semăna a sat vechi, nu a suport logistic pentru un singular obiectiv turistic, fie el și deosebit, așa cum este, într-adevăr, biserica fortificată din Biertan. Cred că e cumva o soartă-n sine a alege dintr-unul din două destine: foame și uitare sau un trai decent, deperesonalizare și, în cele din urmă, tot uitare.

Moșna

Moșna

Lesne de-nțeles, ne-am început ziua vizitând locul după, aș menționa, un splendid mic dejun. Era prima dimineață în care începusem să mă simt din nou a om, cu o digestie vag restabilită. Întâi și-ntâi, deci, am dat o tură prin și prin jurul bisericii.

Continue reading →

Umbre la Cozia (II)

Trebuia teoretic să fi fost cazați la tabăra Arutela, dar era deja ocupată. Mi-a părut rău, arăta frumos pe vremea aia și văzusem și câteva fete drăguțe. Dar n-a fost să fie. Ne-au dus peste noapte într-o tabără mai retrasă, nu mai țin minte unde, dar purta un aer de ghetou în mizerie, iar a doua zi ne-au cazat definitiv în tabăra Căciulata, de care vă povestisem.

Între Bulz și Ciuha Mică

Între Bulz și Ciuha Mică

Pe lângă că mâncarea era un gunoi, per total nu a fost chiar așa rău. Am avut un teren de fotbal cu porți ca de hochei și disco-live cu un gagiu care părea sosia unuia de la Compact. Asta, un tricou nou Lacoste și 400 000 de lei bani de buzunar se adunau în zece zile binevenite, un fel de casă departe de casă.

Continue reading →

Delictaș – Fine dining dobrogean

Întrucâtva îmboldit de avântul primelor două ture prin Dobrogea din primăvara asta, de clima atipic de blândă pentru luna Mai și de promisiunea probabilității prinderii bujorilor în flagrant delict de înflorire, m-am sincronizat cu Ică și am plecat spre Horia (jud. Tulcea), cu intenția inițială de a explora Muntele (Dealul?) Consul. Ca atare, la ora 05:30 ieșeam pe autostradă, spre Drajna.

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Cu o pauză scurtă-n Slobozia, pentru alimentare și gustare, am ajuns în jur de nouă fără douăzeci la punctul de plecare, pe unde banda roșie traversează DN22F, la doi kilometri de Horia. La punctul de plecare era deja un grup numeros de drumeți, gata de plecare, pe care Ică i-a ghicit a fi de la Mecanturist.

Continue reading →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 6 – Ca pentru pensionari

Nu că a fost exagerat de ușor: dealurile Transilvaniei sunt dealurile Transilvaniei, nu Munții Bărăganului, însă, pe de o parte, a fost mai lejer decât zilele trecute și, pe de altă parte, s-a lăsat cu și mai mult somn după masă, mulțumită (sau poate din cauza? bănuiesc că depinde cum privești problema) căldurii exportată direct din colhozul lui Satan.

Dealuri Transilvănene

Dealuri Transilvănene

Ce e ciudat e că am foarte mari dificultăți în a-mi aminti traseul: în general asta nu mi se-ntâmplă, indiferent cât timp a trecut. Cel mai probabil e un indiciu al faptului că pur și simplu am fost absent complet din peisaj, că am pedalat pe pilot automat și cam atât. Că am mers fără să gândesc și fără să simt. Că am respectat ordonanțele militare. Pe scurt, că am fost un cetățean european.

Continue reading →

Umbre la Cozia (I)

Probabil cea mai bicisnică diaree m-a pocnit într-o tabără, între clasele a VI-a și a VII-a. A fost prima tabără, undeva în Căciulata, cum treci podul spre Stânișoara, imediat spre stânga. În dulcele stil clasic, de fiecare dată când mă vedeam cu ceva bani pe mână și fără pază, mă dădeam în petec și, de astă dată, așteptând trenul în Gara de Nord, am dat iama-ntr-o așa-zisă cofetărie, iar eclerul de acolo (sau erau două?) mi-a semnat sentința pentru restul taberei.

Umbre la Cozia

Umbre la Cozia

Dar nu doar pentru mine-a-nceput prost: plecând din gara Vâlcea, în timp ce trenul lua viteză, un golan (cu noi în grupă) aflat la două ferestre în dreapta mea a tras o flegmă-n spate. Am ferit la timp, însă flegma a nimerit-o pe diriginta mea, doua sau trei ferestre spre stânga mea, care mi-a fost și profesoară de chimie.

Continue reading →

Crovuri sau cavouri?

Dacă ar fi fost să mă iau după văicărelile nevesti-mii după primii treizeci de metri, Crovul Mare, primul crov, i-ar fi servit și drept cavou. Cu siguranță e suficient de adânc încât să cuprindă toate tânguielile minții femeiești și, în general, toate zbuciumurile natural omenești. Doar o piatră deasupra-i mai trebuie.

Crovul Medved

Crovul Medved

Din fericire, faptul că ne prinsese noaptea pe drum cu o zi înainte a picat foarte la-ndemână, căci nu mai trebui să umblu cu amenințări fățișe că ne prinde noaptea, ci doar cu vagi sugestii, sugestii mai mult decât potrivite și la locul lor, căci iar ne-am întins până după-nserat.

Continue reading →

Nou! Acum cu și mai mult calcar!

Muzica
Emmylou Harris – All my tears

Înainte de raita prin Domogled, adică în ziua de dinainte, făcui un encore prin cheile Prisăcinei. Spun encore pentru că în toamna de dinainte fusesem cu nevastă-mea și, printr-o succesiune de întâmplări fortuite în care n-o să intru, ne-a prins noaptea pe drum și mare lucru n-am văzut din ultima parte a turei, dar am reușit, în tot cazul, să ieșim din chei pe ultima geană de lumină.

Intrarea-n Cheile Drăstălnicului

Intrarea-n Cheile Drăstălnicului

Iar dacă Constănțeanul poate face învierea a doua oară, cu siguranță pot si eu face cheile Prisăcinei a doua oară. Pe proprie răspundere, fără declarație, cu tot felul de procleți zvârcolindu-se pe fundal de ciudă că nu-i mai forțează nimeni să stea-nchiși în casă. Am ajuns până-n prânz mergând piano, căci tot drumul până pe valea Cernei a fost pustiu și-am și plecat cu noaptea-n cap, în față și-n spate.

Continue reading →

Munții Cernei după două săptămâni în Dobrogea

Muzica
Eric Clapton – Layla (Unplugged)

După plimbarea pe valea Mahomencea am decretat într-o doară, mai mult ca pentru mine, că anul ăsta o să fie anul Dobrogei. Vorbă mare, fără doar și poate și nu știu ce-o să se aleagă de o socoteală așa de lungă, mai ales că ața mă trage-n multe direcții, dar, până una alta, încărcai rucsacul în Nărăvașă și pornirăm înapoi. De data asta, spre Yayla. Sau, dacă vreți, General Praporgescu.

Gradient

Gradient

Yayla, cică, în turcește înseamnă, zone înalte (adică zone montane, mai cu seamă platouri înalte). Strict pe numere, ar putea să pară o glumă, dar la fața locului, nu ar fi nimic de comentat. Asta presupunând că obârșia numelui (care e-mpărțit de sat, valea pe care e așezat, depresiunea care le conține pe ambele și pasul prin care se coboară acolo, cum vii dinspre Horia pe DN22D) stă-n atari rădăcini semantice.

Continue reading →

Șase sute cincizeci și șase

Muzica
Ben Howard – Time is Dancing

Vă vine să credeți sau nu, era o vreme, nu demult, când se putea ieși din casă pe mai puțin de 100 de lei plus bani de mers pe jos. La fel cum, vă vine să credeți sau nu, mesele și paturile-n familie și-ntre prieteni nu erau divizate cu patalama. Dar, până la urmă, din cocoș nu faci găină, nici din curvă gospodină, iar ce e de ieșit la suprafață iese și oricum asta e altă chestiune pentru altă poveste și o menționez doar pentru că nu mă pot abține să nu divaghez.

Spre Odorhei

Spre Odorhei

În tot cazul, ce-mi pasă mie? Nărăvașa mea merge aproape gratis, dacă mă screm un pic fac mia la plin. Și de câteva ori chiar m-am apropiat de mia de kilometri în mai puțin de 24 de ore, dar povestea de față nu-i una dintre ele. De fapt, nu e vreun soi de istorie în pățaniile alea, au fost mai mult impuse de situație.

Continue reading →

Ghiaurii

Rareori scriu la cald, multe din jurnalele de tură sunt despre drumeții și excursii făcute și mai bine de zece ani în urmă. Dar uneori e pur și simplu prea mult deodată și îmi este cu neputință să nu povestesc. Și, în același timp, îmi e frică să nu uit sau să nu se-aștearnă praful, cum se-așterne peste tot, chiar și pe cele mai bune gânduri.

Unul din ultimii locuitori

Unul din ultimii locuitori

Cum cine știe și cunoaște, știe și că e vorba de frumoasa și frigida Dobrogea. Îmi imaginez că dânsa trebuie să se uite spre teritoriile de la Vest de Dunăre, inclusiv la unduitorul Arc Carpatic, ca la un fel de nouveaux riches. Ar avea și temeiuri căci, lăsând vechimea la o parte, manifestă un rafinament aristocratic iridescent și cizelat. Fiecare sută de metri în plus sau în minus nu arată a o sută de metri, ci, sub personalitatea violent manifestată, îndreptățită de greutatea istoriei, mai degrabă a o mie.

Continue reading →

Unde poți face glume nesărate

Cum nevastă-mea nu a fost chiar dată pe spate de salină, i-am promis că totuși am s-o dau pe spate mai târziu în cameră, însă, dacă tot ne-a rămas liberă și disponibilă o bună parte din amiază, să dăm o raită pe deasupra salinei, adică prin jurul dealului de sare din Praid, care stă ca o insulă între pârâul Corund, Târnava Mică și cele două drumuri naționale care se-ntretaie pe-acolo.

Canionul Corund

Canionul Corund

Dintr-o cochetărie spontană, când am făcut bagajul pentru drum, nu mi-am mai luat și echipamentul de drumeție la mine, cum fac de obicei, pentru a putea slobod improviza și am fost nevoit să abordez traseul în pantofi de stradă și blugi în bleu-gendarme.

Continue reading →