Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

La cules de aur – Piatra Mare, pe Poteca Țiganilor și prin canionul Tamina

După ce s-a mai domolit căldura, iar asfințitul începe-a se pripi, adică odată cu mijlocul lui Octombrie, frunzele foioaselor sunt numai bune de cules și schimbate cu bun profit la casele de amanet. Soarele se uită către pământ un pic mai în câș, făcând nu doar de-o lumină inaccesibilă vara, ci și de-un joc de lumini și umbre coregrafiat cu-ndemânare.

Pe sub Șirul Stâncilor

Pe sub Șirul Stâncilor

E păcat de Dumnezeu să stai în casă pe o așa zi. Până și bulevardele mari ale Bucureștiului au câte ceva unic de oferit, însă, cu o zi-ntreagă la dispozitie și, în funcție de predispoziție, se poate întocmi un rețetar mai condimentat la – pentru drumețul matinal – puține ore de Capitală. Opțiuni sunt multe, iar de data asta am ales din nou Piatra Mare, pe un traseu ușor diferit.

Citește mai departe

Calypso (II) – Un strop de Zârna și Valea Leaotei

Era nici șapte jumate și soarele ma scosese deja din cort. Avusesem o tentativă de trezire pe la șase, însă, cu toată orientarea estică, am spus pas răsăritului și-am mai dormit o oră. Și-aș mai fi dormit o țâră de nu s-ar fi-ncins atât de rău. Din fericire, soarele timpuriu și vânticelul care se perinda pe vale ne-au lăsat corturile perfect și plăcut uscate.

Urcând din căldarea Zârna

Urcând din căldarea Zârna

Sub imperiul unei singure constrângeri – o furtună prognozată-n jurul orei 14 – am tras un pic mâța de coadă, cu un mic dejun copios și două cești de nes preparat tare ca oțelul Krupp, până să strângem corturile și s-o luăm din loc cu planul de-a ne abate mai întâi pe deasupra unuia din lacurile vecine, într-o căldărușă sudică tributară tot văii Zârnei și-apoi de-a coborî nu pe valea Zârnei, ci pe valea Leaotei aflată cale de-un pârleaz spre Vest.

Citește mai departe

Calypso (I) – Valea Brătilei și-un strop de Zârna

Chiar când mă gândeam ce-aș mai putea coace de solstițiu, Renato mi-a curmat fără să știe suferința și-a propus o drumeție prin Făgăraș, cu originea și desfășurarea-n bazinul văii Zârna, întinsă pe două zile lungi de vară, urmând a înnopta undeva în zona alpină. Materializarea propunerii pe carpati.org a stârnit, în ciuda vremii general ploioase, un foc de tabără ce putea fi admirat de la buni kilometri.

Valea Brătila, privind în amonte

Valea Brătila, privind în amonte

Una peste alta, la start ne-am prezentat doar noi, îmbarcați în mașina lui, căci Nărăvașa mea e prea lăsată și nu putea parcurge-n siguranță drumul forestier până la cantonul din valea Zârnei. Mai bine zis, fostul canton, acum aparent „privatizat” cu titlu de casă de vacanță. Orice-ar fi, acolo am lăsat mașina, ne-am schimbat și-am pornit-o la drum.

Citește mai departe

Fantezie pentru volan și genunchi

Mi-a plăcut mereu Sibiul, fără vreun motiv anume, însă, la fel de arbitrar a cam scăzut în ochii mei după știrea aceea cu folosirea câinilor pentru a verifica oamenii de covidoză. Este o chestie scârboasă, una din multele idei cretine ori de-a dreptul răutăcioase pe care le-au avut și pus în aplicare oamenii folosindu-se drept scuză de-o urgență sanitară.

O ușă din Sibiu

O ușă din Sibiu

Desigur, nu e cu totul surprinzător – în definitiv vorbim de-o zonă a țării unde încă sunt deplânși vechii stăpâni. Însă dacă anumite părți din țară sunt complet pierdute, Sibiul, mulțumită proximității cu Oltenia, s-ar putea să aibă încă o șansă. Vedeți boieri-dumneavoastră, oltenii au colonizat cetatea lui Hermann și-au copulat atât de mult atât de multe încât au schimbat linia genetică pentru totdeauna.

Citește mai departe

New Territory (01) – De la Herculane la Orșova pe Iardașița Mare

De fapt titlul e un pui de clic-momeală: pe valea Iardașița numai am urcat; și nu doar atât, ci numai prima parte a urcării. Și asta-n probabil cel mai neprielnic moment: început de Iulie, având drept unic avantaj durata generoasă a zilei, prilej bun pentru riguroasă și sănătoasă bălăureală, fie de voie, fie de nevoie.

Ieșind spre Bregheda

Ieșind spre Bregheda

Planul întocmit de-acasă și dovedit caduc în târg era să trecem dinspre Băile Herculane spre Bregheda și de-acolo să coborâm pe Berzasca, să urcăm apoi la Bigăr (satul, nu răposata cascadă) și, în sfârșit, să ajungem în Eibenthal pe culmi și căi ocolite.

Citește mai departe

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (III) – Dubova – Turnu Severin – Port Cetate

După trei zile, soare din nou! Dar doar pentru o zi.

Ziua 5

Ne-am trezit devreme, am strâns repede tabăra și am pornit-o amonte spre Cireșu. Drumul se-mpleticește aproximativ 15 kilometri pe valea Bahnei, plină de peisaje prăfuite, purtând totodată și-un aer un pic deprimant, de loc părăsit, oareșicum în ton cu zona Cerna-Sat de pe valea Cernei.

Spre peștera Topolnița

Spre peștera Topolnița

La pe-atunci noua cabană a Salvamontului am părăsit valea și drumul principal ce duce spre Podeni și-am urcat ultimii 3 kilometri spre Cireșu. Am luat masa de dimineață-n centrul satului, lângă o prăvălie mare cu rafturi mici și goale, contemplând divagațiile disponibile pe-acel platou, înainte de-a ne da de-a dura spre Severin.

Citește mai departe

Foxtrot

Drumul dintre București și Rio de Alejandria nu-i chiar rău când nu e circulat, ceea ce, după încheierea campaniei de cucerire purtată cu succes de teleolteni asupra Bucureștilor, înseamnă că-s foarte puține momente-n care-i agreabil și foarte multe momente când este literalmente Găoaza Pământului. Motiv pentru care, în măsura-n care nu mă grăbesc (și de obicei nu prea mă grăbesc), îmi rup o jumătate de oră-n plus și-o apuc „pe variantă”.

Pe variantă

Pe variantă

Acu, ce-nseamnă pe variantă depinde foarte mult de cât chef de divagații am, însă, dacă situația o cere, la Vitănești fac dreapta și ies taman la draima-n drumul Giurgiului. Mai toate drumurile intermediare sunt perfect rezonabile, iar unele din ele de-a dreptul impecabile. În plus sunt pustii și, cu prudența de rigoare impusă de bețivii de week-end și căruțele rebele, întreaga daraveră mă despăgubește pe deplin de timpul în plus.

Citește mai departe

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (II) – Cozla – Bigăr – Dubova

Rămăsem la cabana Cozla, angajat într-un somn odihnitor pe malul Dunării, la numai câțiva metri de clipocitul său înșelător, prelungit cu o oră de faptul că la graniță semnalul Vodafone mai mereu se fâstâcește și telefonul basculează la vecini. Micul dejun a fost extraordinar, insist pe asta pentru că aș putea să nu mănânc o zi-ntreagă atâta timp cât dimineața mănânc îndestulător și, la cum s-au desfășurat lucrurile, a fost mai mult decât necesar. Păcat, mare păcat că astfel de locuri nu sunt deschise publicului, de vreme ce oricum sunt finanțate din bani publici.

Dunărea la Cozla

Dunărea la Cozla

Ziua 3

După o poză de grup în fața cabanei, ne-am despărțit de celelalte echipe și-am făcut cale-ntoarsă-n Berzasca. Teoretic, ar fi trebuit să avem o întrevedere cu primarul comunei, practic, nu s-a mai întâmplat. Subiectul ar fi trebuit să fie un proiect al revitalizării mocăniței care urca pe valea Berzasca și apoi se ramifica pe văile Ilovița, Dragostele și alți afluenți mai mici.

Citește mai departe

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (I) – Pregătiri, Oravița – Belobreșca – Cozla

În 2013 o asociație, ROI, a organizat o recunoaștere a variantelor de trasee care pot fi întreprinse cu pornire din zona malului românesc al Dunării. A fost de fapt un efort româno-bulgar, în sensul că echipele s-au format, pe cât posibil, jumătate din români, jumătate din bulgari. Dacă nu mă-nsel, finanțarea a fost atrasă prin niște programe europene.

Turul Dunării 2013

Turul Dunării 2013

Mi s-a părut interesant proiectul, așa că, atunci când mi s-a propus, m-am implicat și eu, mai ales că parcursesem Dunărea de la Baziaș la Călărași cu doar doi ani înainte. Dacă ar fi fost o simplă repetiție, cu tot interesul accentuat pe care încă mi-l suscită zona… m-aș fi limitat doar la sfaturi, însă, fiind vorba de mai multe echipe, a fost un demers nu doar extensiv, ci și intensiv, adică toate echipele ar fi acoperit întreg terenul de joacă, iar fiecare echipă-n parte ar fi aprofundat anumite aspecte sau locuri, unele situate și la distanță de aproximativ 60km de cursul Dunării.

Citește mai departe

Rhododendron (IV) – Răsărit, vânt și retragere prin Șaua Huluzu

M-am trezit devreme, parte pentru că mă tracasa foșnetul cortului în vânt, aducând oarecum cu o bășină prelungă trasă după o fasole nefiartă (cine știe cunoaște!), parte deoarece chiar intenționam (desigur, intenția nu-nseamnă niciodată automat și execuție): valea aceea prezintă o pronunțată orientare Estică, iar un răsărit ar fi-nsemnat un mic spectacol cu bilet în cel mai de soi loc posibil.

Valea Găuri la răsărit

Valea Găuri la răsărit

Așadar, m-am tot vânturat și eu, deopotrivă cu vântul, mai mult din cauză că-nghețam decât din oricare alt motiv. Am putut sta locului doar cât să-mi fac primul nes și prima cană cu cereale cu lapte. Aveam și niște biscuiți de la Renato, de cu o zi înainte, de care foarte oportun uitasem. Nici rău, nici bine, ținând cont că patru zile mai mult am făcut experimente cu mâncarea decât am mâncat. Compensația unui meniu de proletar, fu însă un titlu nobiliar – fie și conjunctural – asupra întregii văi.

Citește mai departe

Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe

Rhododendron (II) – Din Slivei spre Zănoaga Mare prin două anotimpuri

S-a dus draima avântul meu muncitoresc de-a mă trezi militărește la ora șase; șase și ceva, fix! Ceasul a sunat, am ridicat capul din câlți, cortul, verde așa cum e, bătea spre roșiatic, semn că răsăritul (spre care aveam deschidere parțială) mă invita afară, așa cum ne dădusem întâlnire. Regret, totuși, să vă spun că n-am fost parolist: pe la jumătatea distanței spre fermoar, am adormit la loc și-așa rămăsei încă o oră și jumătate. Îmi ajunsese trezitul de la ora patru jumate din ajun, ca să nu mai vorbim de clipocitul soporific al pârâului.

Dimineața

Dimineața

Așadar, pe la șapte jumate scosei nasul din cort. Oricum nu mai era de stat, că-ncepuse deja să fiarbă înăuntru de la razele directe ale soarelui. Cu atât mai bine, l-am împachetat uscat. M-am îndreptat spre zona de spălat, m-am bălăcit până-n brâu și-am stat așa până m-a uscat vânticelul – nici rece, nici cald – ce umbla mahmur prin vale. Nu că recomand, dar, dacă nu ești prea sensibil (și nici n-ai piele de crocodil), amalgamul de senzații este foarte plăcut.

Citește mai departe

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VIII-a – Cea care n-a mai fost

Am plecat din Oltenița, după cum lesne vă puteți da seama, amândoi loviți în aripă, cu direcția Călărași. Cum pe mine mă sâcâia măseaua din ce-n ce mai rău, iar pe Zuzu răceala din ce-n ce mai neplăcut, singurul eveniment notabil a fost că, din Călărași, am luat trenul înapoi în București, iar singura chestie demnă de povestit e o snoavă relatată de tovarășul meu, care implică unul din antrenorii lui de ceva, un tub de fenilbutazonă și rămășițele acesteia prin anumite părți mai sensibile decât altele.

Pe lângă lacul Oltina

Pe lângă lacul Oltina

De-am fi trecut cu bacul la Călărași, am fi avut parte de ce urmează să povestesc, o tură prin Sud-Vestul Dobrogei, urmând fidel rama Dunării spre Cernavodă. De altfel, cea de-acum, parcursă prin 2019, este o variantă doar ușor modificată a traseului proiectat în 2011. Din 2019 și până acum multe s-au schimbat – cum ar fi multe drumuri cu asfalt excelent – și multe au rămas la fel, în speță căldura, umiditatea, țânțarii și una din marile rușini naționale – trecerea bacului.

Citește mai departe

Veșnicia s-a născut la sat, dar a suit în Piatra Mare

Să tot fie șapte ani de-atunci, îmi schimbasem locul de muncă și mai aveam câteva zile libere, din care-n câteva m-am prăjit prin Dobrogea. Ultima din ele rămânea pentru un relaș în trei acte, ceea ce-nsemna că mai aveam una pentru o mică drumeție, în raza de acoperire a două-trei ore cu trenul. Fiindcă nu fusesem niciodată pe-acolo, am ales chiar Piatra Mare, până spre platou și de-acolo lăsasem meci de 1-X-2.

Spre Brașov

Spre Brașov

Deși un munte înghesuit într-un țarc destul de mic, nu suferă deloc de timiditate: oricum l-ai aborda, exhibă o mare ingâmfare, mai cu seamă dinspre valea Gârcinului, peste care atârnă abrupturile sale Estice. Mai ascunse, sunt câteva mici văi, adânci și strâmte, spre vest – Tamina și Șapte Scări și poate și-altele de care nu știu.

Citește mai departe