Cu bicicleta

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (I) – Pregătiri, Oravița – Belobreșca – Cozla

În 2013 o asociație, ROI, a organizat o recunoaștere a variantelor de trasee care pot fi întreprinse cu pornire din zona malului românesc al Dunării. A fost de fapt un efort româno-bulgar, în sensul că echipele s-au format, pe cât posibil, jumătate din români, jumătate din bulgari. Dacă nu mă-nsel, finanțarea a fost atrasă prin niște programe europene.

Turul Dunării 2013

Turul Dunării 2013

Mi s-a părut interesant proiectul, așa că, atunci când mi s-a propus, m-am implicat și eu, mai ales că parcursesem Dunărea de la Baziaș la Călărași cu doar doi ani înainte. Dacă ar fi fost o simplă repetiție, cu tot interesul accentuat pe care încă mi-l suscită zona… m-aș fi limitat doar la sfaturi, însă, fiind vorba de mai multe echipe, a fost un demers nu doar extensiv, ci și intensiv, adică toate echipele ar fi acoperit întreg terenul de joacă, iar fiecare echipă-n parte ar fi aprofundat anumite aspecte sau locuri, unele situate și la distanță de aproximativ 60km de cursul Dunării.

Citește mai departe →

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VIII-a – Cea care n-a mai fost

Am plecat din Oltenița, după cum lesne vă puteți da seama, amândoi loviți în aripă, cu direcția Călărași. Cum pe mine mă sâcâia măseaua din ce-n ce mai rău, iar pe Zuzu răceala din ce-n ce mai neplăcut, singurul eveniment notabil a fost că, din Călărași, am luat trenul înapoi în București, iar singura chestie demnă de povestit e o snoavă relatată de tovarășul meu, care implică unul din antrenorii lui de ceva, un tub de fenilbutazonă și rămășițele acesteia prin anumite părți mai sensibile decât altele.

Pe lângă lacul Oltina

Pe lângă lacul Oltina

De-am fi trecut cu bacul la Călărași, am fi avut parte de ce urmează să povestesc, o tură prin Sud-Vestul Dobrogei, urmând fidel rama Dunării spre Cernavodă. De altfel, cea de-acum, parcursă prin 2019, este o variantă doar ușor modificată a traseului proiectat în 2011. Din 2019 și până acum multe s-au schimbat – cum ar fi multe drumuri cu asfalt excelent – și multe au rămas la fel, în speță căldura, umiditatea, țânțarii și una din marile rușini naționale – trecerea bacului.

Citește mai departe →

Col de Baragan

Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.

Lacul Dridu

Lacul Dridu

De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.

Citește mai departe →

Spre Sărulești-Gară peste Munții Bărăganului

Am citit demult în lucrarea unui reputat om de știință, acoperit de glorie și de cei laurii celor mai rarefiate culmi academice, despre relieful extrem de interesant din zona Bărăganului: niște munți cu altitudini impresionante, întinzându-se între Estul Bucureștiului (aliniamentul Buzău-Oltenița), la Vest și Dunăre, la Est.

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Prof. Dr. Supra-Dr. Acad. Triplu Honoris Clauza Aristian Marghiolea-Căzăceanu, în lucrarea sa de căpătâi – Bărăganul Bine Temperat – expune structura complexă a acestor munți de-facto necunoscuți în afara lumii bune (academice, adică) și, pe baza lucrării domniei sale am putut schița un traseu care să umple una din frumoasele zile pe care sfârșitul de Februarie ni le-a prezentat pe-o tipsie aurită cu raze de soare de Mai.

Citește mai departe →

Cel mai spectaculos traseu de MTB cross-country

Istoria bicicletei prin București este una la fel de zgâlțâită precum oricine trece cu orice peste șinele sale de tramvai, a căror prezență constituie unul din farmecele-i de căpătâi. Mulți s-au ridicat în fruntea noroadelor făcând mișcări de protest, marșuri, șezători și cum s-au ridicat ei s-au și dizolvat odată ce și-au văzut sacii-ncărcați în remorca intereselor personale.

Pe circuit

Pe circuit

Acum lucrurile se află cumva sub imperiul constrângerilor verzi, se fac legi, se fac planuri, se-ncurajează mersul pe jos, pe bicicletă, pe tricicletă, trasul pe cur, se plimbă detractorii prin ulița verde, dar se omite lucrul cel mai important dintre toate: Bucureștiul este, totuși, cel mai frumos traseu de MTB cross-country pe care-l poți găsi pe la noi. Cel mai frumos, cel mai tehnic și cel mai solicitant. O oră alertă de pedalat prin București, fiind complet prezent și treaz, e ca și cum te-ai da jos de pe Lotru pe Voineșița.

Citește mai departe →

Roasted and salted

Podișul Dobrogei Centrale. Cald, arșiță, atât de arșiță încât acolo se simt bine doar fochiștii din Iad veniți în vilegiatură, dar de ce să lăsăm asta să ne strice avântul muncitoresc? Luarăm, deci, primul tren rapid al dimineții spre Medgidia, apoi o legătură către Târgușor, pentru o tură cu bicicleta pe direcția Târgușor – Casimcea – Corugea – Beidaud – Baia.

La ieșire din Beidaud

La ieșire din Beidaud

În tren, Ursu-și luă micul dejun. Mă uitam la el un pic dat pe spate – mâncarea arăta atât de rău încât cred că era radioactivă. Era tulburător și doar s-o contempli cu privirea, ce să mai vorbim de mâncat? Totuși, unii o mănâncă.

Citește mai departe →

La Ploiești cu Fratele Pedalarie

În timp ce pe autostradă se turna un nou episod din Azi am condus & Furious, am zis să profit de vremea caldă ce se insinuase la-nceput de Februarie și să fac una din turele de încălzire, cum s-ar zice. Deși… poate e cam nedrept să fie numite așa: desigur, câmpia, mai ales în arealul Bucureștilor, nu are spectaculozitatea abrupturilor montane, însă pe fiecare latură cardinală găsești câte ceva de plăcut, cu condiția să fii mai atent.

Prahova la Malamuc

Prahova la Malamuc

Dintre toate, de departe variantele cele mai frecventate sunt cele care ies prin Nordul Capitalei, din motive eminamente logistice (pentru că, toate fiind egale, departajarea se face aici): ieșire decentă din București, mai ales pe Șoseaua Andronache, două orașe cu legături feroviare bune aflate-n limita distanței de 100 km (Ploiești, Mizil) și suficient de multe drumuri pentru a varia traseele.

În general aleg Ploieștiul pentru că am mai mult timp în care mă pot încadra și, pentru Ploiești, sunt multiple variante: poți face trasee de până în 80 km și un pic peste 100 km, depinde cum te încadrezi de la Grădiștea: dacă vrei mai scurt, o iei pe lângă Căldărușani, dacă vrei mai lung, o iei prin Fierbinți, descriind o buclă destul de mare.

Citește mai departe →

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VII-a – Spre Oltenița

O dimineață la cort în curtea primăriei este ceva inedit, asta-i sigur, cu condiția să nu stai acolo în așteptarea vreunei petiții. Însă petiția noastră, expeditiv rezolvată cu aprobare favorabilă, chiar dacă informal înaintată, fix asta a fost: să putem să ne odihnim ciolanele acolo.

Cumva sugestiv

Cumva sugestiv

Până acum, deși am dormit prin tot felul de locuri insolite, noaptea aceea a rămas unicat. Întrucâtva, m-am și ferit s-o reproduc, s-o las așa, unic identificabilă în memorie, cu tot banalul alcătuirii locului propriu-zis. În definitiv, nu asta contează: poate spune că nu-i mare lucru doar cine n-a căutat niciodată, fără să găsească, un loc unde să dea cu cornu-ntr-o pernă, improvizată și ea.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 7 – În loc de jurnal, în loc de epilog

Dacă ar fi să mă iau doar după amintirile de atunci, aș zice că Moșna ar fi mai frecventabilă decât Biertanul. Încă semăna a sat vechi, nu a suport logistic pentru un singular obiectiv turistic, fie el și deosebit, așa cum este, într-adevăr, biserica fortificată din Biertan. Cred că e cumva o soartă-n sine a alege dintr-unul din două destine: foame și uitare sau un trai decent, deperesonalizare și, în cele din urmă, tot uitare.

Moșna

Moșna

Lesne de-nțeles, ne-am început ziua vizitând locul după, aș menționa, un splendid mic dejun. Era prima dimineață în care începusem să mă simt din nou a om, cu o digestie vag restabilită. Întâi și-ntâi, deci, am dat o tură prin și prin jurul bisericii.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 6 – Ca pentru pensionari

Nu că a fost exagerat de ușor: dealurile Transilvaniei sunt dealurile Transilvaniei, nu Munții Bărăganului, însă, pe de o parte, a fost mai lejer decât zilele trecute și, pe de altă parte, s-a lăsat cu și mai mult somn după masă, mulțumită (sau poate din cauza? bănuiesc că depinde cum privești problema) căldurii exportată direct din colhozul lui Satan.

Dealuri Transilvănene

Dealuri Transilvănene

Ce e ciudat e că am foarte mari dificultăți în a-mi aminti traseul: în general asta nu mi se-ntâmplă, indiferent cât timp a trecut. Cel mai probabil e un indiciu al faptului că pur și simplu am fost absent complet din peisaj, că am pedalat pe pilot automat și cam atât. Că am mers fără să gândesc și fără să simt. Că am respectat ordonanțele militare. Pe scurt, că am fost un cetățean european.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 5 – Lupii, băăă

Așa cum desigur vă imaginați, după seara din ajun, nu a fost cea mai bună dimineață a mea. Îmi simțeam măruntaiele arzânde și mare greșeală am făcut atunci că dădui ghes foamei și mâncai ceva. Nu făcui decât să slobod pe Old Faithful, doar că-n jos, nu- sus, măcar că la fel de fierbinte.

Unii urlă la lună, alții la soare

Unii urlă la lună, alții la soare

Mă aștepta un drum greu în față, adică mai mult de zero kilometri. În principiu trebuia să înnoptăm undeva lângă Alba Iulia, fără să știm exact unde.  Dar până la Alba Iulia mai era ridicol de mult și am preferat să nici nu mă gândesc.

Citește mai departe →

Allegro, Ma Non Troppo

Muzica
Antonin Dvorak – Simfonia Nr. 9

August, dar cu puțin spirit de observație ai fi remarcat că de fapt este din nou Mai, căci adevărata lună a lui cuptor își pierduse la tripou deopotrivă căldura și uscăciunea. Fuseseră, înlocuite, în schimb, de o vreme feciorelnică, adică mofturoasă, plină de pandalii, dar proaspătă, fragedă și cu o natură oarecum reînviată din ofilirea putredă peste care se-ncoronează cu trufie tufele de ciulini.

De pe Harghita-Mădăraș

De pe Harghita-Mădăraș

După o scurtă incursiune în Dobrogea, unde m-am lecuit de pentru o vreme destul de-ndelungată de împrejurimile Tulcei și-ale Deltei Dunării (din simplul motiv că nu am branhii ca să pot respira eficient acolo), dar am și rămas cu câteva idei crețe pentru viitor, în fine, deci, după această scurtă incursiune am zis că tot la munte e de mine și, după o zi de relaș pentru re-echipare, m-am suit în tren cu direcția Rupea.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 4 – Balmoșul Fermecat

Iată-ne, dragilor, ajunși la o parte a poveștii care mie îmi e foarte dragă – istoria primei și singurei dăți din viața mea de adult când am ajuns la o greutate de numai 68 de kilograme. Mă gândesc mereu la asta cu un amestec de nostalgie și groază stropite cu un țoi de invidie, mai ales acum, când cântăresc un burghez 78.

Verde Împărat cu tot cu oi

Verde Împărat cu tot cu oi

Ziua începuse și continuase-n cel mai banal mod cu putință, ca oricare alta: patru bicicliști răspândind bunămireasmă prin corturi, lăcuste țipând prin iarbă precum niște piulițe slobode „Vrem o iarbă ca afară”, muzică orchestrală diafană și, desigur, vocea lui Yul Brynner comentând cadrul.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 3 – Galben

Muzica
Intermezzo (sau ce-o fi) din Cavalleria Rusticana, Pietro Mascagni

Soarele a coborât în Poiana Glăvoi, s-a uitat de noi și nu ne-a găsit. Plecasem pe furiș, cu noaptea-n cap, doar eu și Norbert, pe traseul Galbenei, marcat corespunzător cu punct Galben. Primii kilometri i-am făcut pe semi-întuneric, la frontală, mergând alert și îmbrăcați gros: tipic pentru acel loc, era un frig de albea și Galbena care, la izbuc, este albastră.

Good morning, Vietnam!

Good morning, Vietnam!

Ceilalți doi, Marius și Remus, rămăseseră-n tabără și probabil încă sforăiau când am ajuns la Piatrele Galbenei, cu doar zece minute înaintea soarelui. Acolo, pădurea se dă respectuos la o parte și dezvăluie câteva stânci pleșuve care străjuiesc valea Galbenei. De acolo am putut vedea cu ochii minții traseul ce se va desfășura în fața ochilor reali.

Citește mai departe →

O prognoză corectă

Motto
Soixante dix centimetres
– Autor anonim

Prognozele corecte sunt atât de rare încât, atunci când se adeveresc, mai mult încurcă. Asemeni CFR-ului atunci când reușește să aducă la timp în gară un tren. Și, cu toate acestea, ambele evenimente nu fac doar obiectul legendelor, ci se și materializează în realitatea concretă ce se prezintă simțurilor noastre.

Things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up

Things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up

Până la simțuri drumul e însă lung, sinuos și improbabil, atunci când pleacă de la prognoză. Cel puțin așa ne-am zis atunci când am suit bicicletele pe Nărăvașă pentru o tură de MTB pe creasta Iezerului, cu plecare și finalizare-n Câmpulung.

Citește mai departe →