Cu bicicleta

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 7 – În loc de jurnal, în loc de epilog

Dacă ar fi să mă iau doar după amintirile de atunci, aș zice că Moșna ar fi mai frecventabilă decât Biertanul. Încă semăna a sat vechi, nu a suport logistic pentru un singular obiectiv turistic, fie el și deosebit, așa cum este, într-adevăr, biserica fortificată din Biertan. Cred că e cumva o soartă-n sine a alege dintr-unul din două destine: foame și uitare sau un trai decent, deperesonalizare și, în cele din urmă, tot uitare.

Moșna

Moșna

Lesne de-nțeles, ne-am început ziua vizitând locul după, aș menționa, un splendid mic dejun. Era prima dimineață în care începusem să mă simt din nou a om, cu o digestie vag restabilită. Întâi și-ntâi, deci, am dat o tură prin și prin jurul bisericii.

Continue reading

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 6 – Ca pentru pensionari

Nu că a fost exagerat de ușor: dealurile Transilvaniei sunt dealurile Transilvaniei, nu Munții Bărăganului, însă, pe de o parte, a fost mai lejer decât zilele trecute și, pe de altă parte, s-a lăsat cu și mai mult somn după masă, mulțumită (sau poate din cauza? bănuiesc că depinde cum privești problema) căldurii exportată direct din colhozul lui Satan.

Dealuri Transilvănene

Dealuri Transilvănene

Ce e ciudat e că am foarte mari dificultăți în a-mi aminti traseul: în general asta nu mi se-ntâmplă, indiferent cât timp a trecut. Cel mai probabil e un indiciu al faptului că pur și simplu am fost absent complet din peisaj, că am pedalat pe pilot automat și cam atât. Că am mers fără să gândesc și fără să simt. Că am respectat ordonanțele militare. Pe scurt, că am fost un cetățean european.

Continue reading

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 5 – Lupii, băăă

Așa cum desigur vă imaginați, după seara din ajun, nu a fost cea mai bună dimineață a mea. Îmi simțeam măruntaiele arzânde și mare greșeală am făcut atunci că dădui ghes foamei și mâncai ceva. Nu făcui decât să slobod pe Old Faithful, doar că-n jos, nu- sus, măcar că la fel de fierbinte.

Unii urlă la lună, alții la soare

Unii urlă la lună, alții la soare

Mă aștepta un drum greu în față, adică mai mult de zero kilometri. În principiu trebuia să înnoptăm undeva lângă Alba Iulia, fără să știm exact unde.  Dar până la Alba Iulia mai era ridicol de mult și am preferat să nici nu mă gândesc.

Continue reading

Allegro, Ma Non Troppo

Muzica
Antonin Dvorak – Simfonia Nr. 9

August, dar cu puțin spirit de observație ai fi remarcat că de fapt este din nou Mai, căci adevărata lună a lui cuptor își pierduse la tripou deopotrivă căldura și uscăciunea. Fuseseră, înlocuite, în schimb, de o vreme feciorelnică, adică mofturoasă, plină de pandalii, dar proaspătă, fragedă și cu o natură oarecum reînviată din ofilirea putredă peste care se-ncoronează cu trufie tufele de ciulini.

De pe Harghita-Mădăraș

De pe Harghita-Mădăraș

După o scurtă incursiune în Dobrogea, unde m-am lecuit de pentru o vreme destul de-ndelungată de împrejurimile Tulcei și-ale Deltei Dunării (din simplul motiv că nu am branhii ca să pot respira eficient acolo), dar am și rămas cu câteva idei crețe pentru viitor, în fine, deci, după această scurtă incursiune am zis că tot la munte e de mine și, după o zi de relaș pentru re-echipare, m-am suit în tren cu direcția Rupea.

Continue reading

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 4 – Balmoșul Fermecat

Iată-ne, dragilor, ajunși la o parte a poveștii care mie îmi e foarte dragă – istoria primei și singurei dăți din viața mea de adult când am ajuns la o greutate de numai 68 de kilograme. Mă gândesc mereu la asta cu un amestec de nostalgie și groază stropite cu un țoi de invidie, mai ales acum, când cântăresc un burghez 78.

Verde Împărat cu tot cu oi

Verde Împărat cu tot cu oi

Ziua începuse și continuase-n cel mai banal mod cu putință, ca oricare alta: patru bicicliști răspândind bunămireasmă prin corturi, lăcuste țipând prin iarbă precum niște piulițe slobode “Vrem o iarbă ca afară”, muzică orchestrală diafană și, desigur, vocea lui Yul Brynner comentând cadrul.

Continue reading

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 3 – Galben

Muzica
Intermezzo (sau ce-o fi) din Cavalleria Rusticana, Pietro Mascagni

Soarele a coborât în Poiana Glăvoi, s-a uitat de noi și nu ne-a găsit. Plecasem pe furiș, cu noaptea-n cap, doar eu și Norbert, pe traseul Galbenei, marcat corespunzător cu punct Galben. Primii kilometri i-am făcut pe semi-întuneric, la frontală, mergând alert și îmbrăcați gros: tipic pentru acel loc, era un frig de albea și Galbena care, la izbuc, este albastră.

Good morning, Vietnam!

Good morning, Vietnam!

Ceilalți doi, Marius și Remus, rămăseseră-n tabără și probabil încă sforăiau când am ajuns la Piatrele Galbenei, cu doar zece minute înaintea soarelui. Acolo, pădurea se dă respectuos la o parte și dezvăluie câteva stânci pleșuve care străjuiesc valea Galbenei. De acolo am putut vedea cu ochii minții traseul ce se va desfășura în fața ochilor reali.

Continue reading

O prognoză corectă

Motto
Soixante dix centimetres
Autor anonim

Prognozele corecte sunt atât de rare încât, atunci când se adeveresc, mai mult încurcă. Asemeni CFR-ului atunci când reușește să aducă la timp în gară un tren. Și, cu toate acestea, ambele evenimente nu fac doar obiectul legendelor, ci se și materializează în realitatea concretă ce se prezintă simțurilor noastre.

Things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up

Things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up

Până la simțuri drumul e însă lung, sinuos și improbabil, atunci când pleacă de la prognoză. Cel puțin așa ne-am zis atunci când am suit bicicletele pe Nărăvașă pentru o tură de MTB pe creasta Iezerului, cu plecare și finalizare-n Câmpulung.

Continue reading

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 2 – Praf și pulbere

Nemaiavând practic nimic cu care să facem focul, dimineața s-a scurs foarte repede și frugal, nici măcar un nes, pentru că rece oricum n-are farmec, chiar dacă poate fi preparat. Dar asta nu-nseamnă c-a fost o dimineață ratată. Dimpotrivă. Plecând repede la drum, ne-am permis, înainte de-a coborî, să explorăm valea câțiva kilometri-n amonte.

Valea Stanciului (1)

Valea Stanciului (1)

Nu mai țin minte exact cât am urcat, am mers mai mult la întâmplare, oprindu-ne din loc în loc pentru diverse mici explorări. Mi-am notat atunci că valea Stanciului merită o excursie aparte, doar pentru ea. Spre rușinea mea, am pierdut notița și am regăsit-o abia astăzi când formalizez darea de seamă, ce-i drept de o manieră necolocvială.

Continue reading

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 1 – Țâțele și Mireasa

Bucureștiul, îmi imaginez, se scălda încă-n căldură, deși era abia șase jumate dimineața. De altfel, peste numai trei ore urma și noi să trecem prin aceeași soartă, dar adăpostul văilor aduce un vag avantaj: în loc să fierbem în suc propriu, trăgeam sacii de dormit până sub nas, de frig.

Bună dimineața!

Bună dimineața!

Într-un târziu, m-am extras din cort și am reîntărâtat focul: i-am zis de mamă, de frați, de surori, de toți sfinții până s-a aprins de tot. În celălalt cort încă se sforăia. Îmi cam mijea și mie a somn, odată că era totuși abia șase jumate dimineața și apoi mă-ndemna fornăitul muncitoresc. Dar era o dimineață rece, frumoasă, liniștită, așa că am coborât la râu, m-am spălat până-n brâu cu apa rece ca gheața și m-am întors alt om.

Continue reading

Turul Carpaților Apuseni – Prolog

Încă puțin și se fac zece ani de atunci. Pentru cine citește, pare cumva curios cum poți să depeni niște întâmplări tocmai de atunci. Dar pentru cine le trăiește, timpul nu se derulează, ci se îndoaie: poți merge înapoi cu zece ani, cu oricât de mulți ani, de fapt, de parcă ar fi fost ieri. Si, într-adevăr, parcă ieri am dat roată Carpaților Apuseni.

Cheile Turzii - Intrare

Cheile Turzii – Intrare

Am fost un grup heteroclit, care a dat naștere unui schimb de experiență cu specific carpato-dâmbovițean: doi mitici (?!) din București – eu (de fapt demioltean sub acoperire) și Remus – și doi – Norbert și Am-Uitat-Cum-Îl-Cheam-Dar-o-Să-i-Zic-Marius – din ceea e avea să devină Conformist-Fainoca. Pe atunci nu se făceau genuflexiuni pentru bilete de bus, nu ajunseseră atât de sus pe scara civilizației, dar toți germenii erau acolo.

Continue reading

Drumeții umblă, drumurile merg

Văile sunt ca niște mame. Între brațele lor cresc, prosperă, îmbătrânesc și mor oameni și drumuri. Nu poate spune cu certitudine dacă au avut nevoie de oameni pentru a crește drumuri sau dacă au avut nevoie de drumuri pentru a crește oameni, însă drumurile și oamenii umblă prin viață mână-n mână, ca niște frați.

Pasul Balaj

Pasul Balaj

Iar Carpații Orientali au multe văi, cu pasuri joase și urcușuri blânde, au ispitit deopotrivă puzderie de drumuri și generații întregi de oameni. Un sălaș sau un pom, un drum sau un om, sunt tot atât de naturale, încât zici că au venit cu toate de la-nceputul timpului.

Continue reading

Experiența Călimani-Hășmaș – Epilog

Nu mai țin minte ce am mâncat de dimineață și nici pe Instagram nu am publicat nimic, așa că va trebui să neglijez subiectul, în afară de desert: un urcuș zdravăn, pe banda roșie, într-o atmosfefă pudrată cu aur vechi, cu bicicleta-n spinare, spre stâncăriile și pajiștile vârfului Ecem.

Spre Poiana Tarcăului. Foto: Andrei.

Spre Poiana Tarcăului. Foto: Andrei.

Cu un suflu ca de locomotivă, am ajuns pe micul platou de sub lama zimțată de piatră ce pare c-ar vrea să muște din orașul Bălan așezat la poalele sale, în dreapta, spre Sud-Vest. Ceva mai în față, sub un covor fin și verde-crud de floci de iarbă se desprinde un drumeag colțuros. În stânga noastră, în jos, se-ntinde-o blană de pădure și, jos de tot, Valea Bicăjelului. Tot în stânga, dar sus, și mai departe spre Nord-Est, se decupează fin din orizont Ceahlăul.

Continue reading

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a IV-a – Hășmașul se dă Mare

Dacă tot sunt șanse mari de-a nu fi lăsați să ieșim slobozi de către comuniștii cu aromă de-arahat și fațadă de liberali, măcar încă este legal să povestim despre vremurile în care puteam s-o facem. Să purcedem, deci, cu povestea noastră, pe care o lăsasem să doarmă bine mersi-n Lacu Roșu.

Refugiul din Poiana Albă

Refugiul din Poiana Albă

Este, se pare, surprinzător de greu să găsești a mânca decent, mai ales de dimineață, mai ales dacă n-ai fost și cazat. Unii nu servesc decât clienți, iar când le spun că, fie, ne mulțumim și cu clienți, dar să fie bine făcuți și cu niște ochiuri pe lângă, eventual stropiți cu parmezan, strâmbă din nas. Ce să le faci, tot ei sunt nemulțumiți, dar, de data asta, am găsit direct un loc, să-i zicem, rezonabil, un hotel comunist, ușor reșapat, curățel și pustiu la ora aceea.

Continue reading

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a III-a – În care se arată că berzei chioare chiar îi face Dumnezeu cuib

Ne-am trezit pe un soare feciorelnic, pe la ora șapte, aș zice, și-am început să umblăm agale prin baraca stânei și prin țarc după mâncare, cafea, apă și niște vișinată. Desigur, câinele cel mai câinos și-a reluat rolul de poteră și ne mârâia de dincolo de blănile care delimitau țarcul.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

În schimb, pentru stăpânii de drept, ziua începuse deja la 4 dimineața, pe când soarele nu era decât o promisiune subțire și vânătă, în orizontul îndepărtat; au muls vacile și oile, care, în cazul lor, însumau mai bine 400 de capete și urmau să le scoată la păscut, iar munca se va isprăvi la miezul nopții sau mai târziu, după cum am văzut: strâns animale-n țarcuri, muls, procesat lapte.

Continue reading

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a II-a – Plumb, tunete și colți

Să fi fost somnul prea profund sau stupoarea bețelor lipsă care transformau cortul într-un balast de lux, nu știu, dar ceva mi-a turnat un plumb teribil în picioare în tot restul zilei, bașca faptul că parcă m-am trezit cu o senzație bizară de parcă aș fi fost dezmembrat. De altfel, chiar am avut o tentativă de-a căuta clemele și șuruburile de prindere a mâinilor și picioarelor.

Apusul la stână

Apusul la stână

Dimineața era răcoroasă și călduroasă în același timp. Îmi e greu să descriu senzația, dar cine a fost la munte, cunoaște despre ce vorbesc: nici frumoasă, nici urâtă; nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă. (…) găsește-o dacă poți! Micul dejun ne-a fost la fel de nehotărât: când prânz, când cină, când chiar mic dejun, în funcție de ce mai răscoleam prin rucsac, plus un pumn de praf de nes, în lipsă de-altceva mai bun.

Continue reading