Turul Carpaților Apuseni

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 7 – În loc de jurnal, în loc de epilog

Dacă ar fi să mă iau doar după amintirile de atunci, aș zice că Moșna ar fi mai frecventabilă decât Biertanul. Încă semăna a sat vechi, nu a suport logistic pentru un singular obiectiv turistic, fie el și deosebit, așa cum este, într-adevăr, biserica fortificată din Biertan. Cred că e cumva o soartă-n sine a alege dintr-unul din două destine: foame și uitare sau un trai decent, deperesonalizare și, în cele din urmă, tot uitare.

Moșna

Moșna

Lesne de-nțeles, ne-am început ziua vizitând locul după, aș menționa, un splendid mic dejun. Era prima dimineață în care începusem să mă simt din nou a om, cu o digestie vag restabilită. Întâi și-ntâi, deci, am dat o tură prin și prin jurul bisericii.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 6 – Ca pentru pensionari

Nu că a fost exagerat de ușor: dealurile Transilvaniei sunt dealurile Transilvaniei, nu Munții Bărăganului, însă, pe de o parte, a fost mai lejer decât zilele trecute și, pe de altă parte, s-a lăsat cu și mai mult somn după masă, mulțumită (sau poate din cauza? bănuiesc că depinde cum privești problema) căldurii exportată direct din colhozul lui Satan.

Dealuri Transilvănene

Dealuri Transilvănene

Ce e ciudat e că am foarte mari dificultăți în a-mi aminti traseul: în general asta nu mi se-ntâmplă, indiferent cât timp a trecut. Cel mai probabil e un indiciu al faptului că pur și simplu am fost absent complet din peisaj, că am pedalat pe pilot automat și cam atât. Că am mers fără să gândesc și fără să simt. Că am respectat ordonanțele militare. Pe scurt, că am fost un cetățean european.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 5 – Lupii, băăă

Așa cum desigur vă imaginați, după seara din ajun, nu a fost cea mai bună dimineață a mea. Îmi simțeam măruntaiele arzânde și mare greșeală am făcut atunci că dădui ghes foamei și mâncai ceva. Nu făcui decât să slobod pe Old Faithful, doar că-n jos, nu- sus, măcar că la fel de fierbinte.

Unii urlă la lună, alții la soare

Unii urlă la lună, alții la soare

Mă aștepta un drum greu în față, adică mai mult de zero kilometri. În principiu trebuia să înnoptăm undeva lângă Alba Iulia, fără să știm exact unde.  Dar până la Alba Iulia mai era ridicol de mult și am preferat să nici nu mă gândesc.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 4 – Balmoșul Fermecat

Iată-ne, dragilor, ajunși la o parte a poveștii care mie îmi e foarte dragă – istoria primei și singurei dăți din viața mea de adult când am ajuns la o greutate de numai 68 de kilograme. Mă gândesc mereu la asta cu un amestec de nostalgie și groază stropite cu un țoi de invidie, mai ales acum, când cântăresc un burghez 78.

Verde Împărat cu tot cu oi

Verde Împărat cu tot cu oi

Ziua începuse și continuase-n cel mai banal mod cu putință, ca oricare alta: patru bicicliști răspândind bunămireasmă prin corturi, lăcuste țipând prin iarbă precum niște piulițe slobode „Vrem o iarbă ca afară”, muzică orchestrală diafană și, desigur, vocea lui Yul Brynner comentând cadrul.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 3 – Galben

Muzica
Intermezzo (sau ce-o fi) din Cavalleria Rusticana, Pietro Mascagni

Soarele a coborât în Poiana Glăvoi, s-a uitat de noi și nu ne-a găsit. Plecasem pe furiș, cu noaptea-n cap, doar eu și Norbert, pe traseul Galbenei, marcat corespunzător cu punct Galben. Primii kilometri i-am făcut pe semi-întuneric, la frontală, mergând alert și îmbrăcați gros: tipic pentru acel loc, era un frig de albea și Galbena care, la izbuc, este albastră.

Good morning, Vietnam!

Good morning, Vietnam!

Ceilalți doi, Marius și Remus, rămăseseră-n tabără și probabil încă sforăiau când am ajuns la Piatrele Galbenei, cu doar zece minute înaintea soarelui. Acolo, pădurea se dă respectuos la o parte și dezvăluie câteva stânci pleșuve care străjuiesc valea Galbenei. De acolo am putut vedea cu ochii minții traseul ce se va desfășura în fața ochilor reali.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 2 – Praf și pulbere

Nemaiavând practic nimic cu care să facem focul, dimineața s-a scurs foarte repede și frugal, nici măcar un nes, pentru că rece oricum n-are farmec, chiar dacă poate fi preparat. Dar asta nu-nseamnă c-a fost o dimineață ratată. Dimpotrivă. Plecând repede la drum, ne-am permis, înainte de-a coborî, să explorăm valea câțiva kilometri-n amonte.

Valea Stanciului (1)

Valea Stanciului (1)

Nu mai țin minte exact cât am urcat, am mers mai mult la întâmplare, oprindu-ne din loc în loc pentru diverse mici explorări. Mi-am notat atunci că valea Stanciului merită o excursie aparte, doar pentru ea. Spre rușinea mea, am pierdut notița și am regăsit-o abia astăzi când formalizez darea de seamă, ce-i drept de o manieră necolocvială.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 1 – Țâțele și Mireasa

Bucureștiul, îmi imaginez, se scălda încă-n căldură, deși era abia șase jumate dimineața. De altfel, peste numai trei ore urma și noi să trecem prin aceeași soartă, dar adăpostul văilor aduce un vag avantaj: în loc să fierbem în suc propriu, trăgeam sacii de dormit până sub nas, de frig.

Bună dimineața!

Bună dimineața!

Într-un târziu, m-am extras din cort și am reîntărâtat focul: i-am zis de mamă, de frați, de surori, de toți sfinții până s-a aprins de tot. În celălalt cort încă se sforăia. Îmi cam mijea și mie a somn, odată că era totuși abia șase jumate dimineața și apoi mă-ndemna fornăitul muncitoresc. Dar era o dimineață rece, frumoasă, liniștită, așa că am coborât la râu, m-am spălat până-n brâu cu apa rece ca gheața și m-am întors alt om.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Prolog

Încă puțin și se fac zece ani de atunci. Pentru cine citește, pare cumva curios cum poți să depeni niște întâmplări tocmai de atunci. Dar pentru cine le trăiește, timpul nu se derulează, ci se îndoaie: poți merge înapoi cu zece ani, cu oricât de mulți ani, de fapt, de parcă ar fi fost ieri. Si, într-adevăr, parcă ieri am dat roată Carpaților Apuseni.

Cheile Turzii - Intrare

Cheile Turzii – Intrare

Am fost un grup heteroclit, care a dat naștere unui schimb de experiență cu specific carpato-dâmbovițean: doi mitici (?!) din București – eu (de fapt demioltean sub acoperire) și Remus – și doi – Norbert și Am-Uitat-Cum-Îl-Cheam-Dar-o-Să-i-Zic-Marius – din ceea e avea să devină Conformist-Fainoca. Pe atunci nu se făceau genuflexiuni pentru bilete de bus, nu ajunseseră atât de sus pe scara civilizației, dar toți germenii erau acolo.

Citește mai departe →