Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

Infinit Godeanu (II) – Platforma Râul Șes, Lacul Iezer și sub Vârful Godeanu

M-am săturat de somn pe la șapte și un sfert și când zic săturat înseamnă că, de-aș mai fi dormit, aș fi început să obosesc la loc. Pe de altă parte, nici nu m-am grăbit cu rutina matinală întrucât, valea fiind orientată Nord-Sud, soarele pătrunde greu, deci corturile se usucă tare-anevoios.

Râul Șes și una din zonele sale plate

Râul Șes și una din zonele sale plate

În schimb, am luat la pas valea ce ne găzduia în mica sa zănoagă seacă, adică fără lac, nu și fără apă: la lumina zilei am găsit alte două izvoare și un teren în general mlăștinos pe fondul declivității reduse-n partea superioară. Inițial am crezut că aici este obârșia Stârminosului, însă m-am înșelat: este într-o căldărușa înfrățită cu aceasta, separată printr-un mic crac, imediat la Vest.

Citește mai departe →

Infinit Godeanu (I) – Rătăcind între Cracul Olanului și Plaiul Oslea

Grăiește o vorbă din bătrâni că, atunci când e să ai ghinion, dai de cuie și-n pizdă. În schimb, se zice mai rar (și mai mult șuierat decât vorbit) că, atunci când e să-ți iasă, îți iese vrei, nu vrei. Astfel, ca și cum aș fi avut gura aurită, acel râmâne pe-altădată a dat peste mine prin intermediul lui Renato, cu ideea șugubeață a unei drumeții de șapte zile prin Godeanu, atingând cam toate dorurile mele sufletești ridicate-nspre culmile adevăratului centru al Țării.

Chiar șapte zile nu aveam, dar de patru tot m-am putut scotoci prin buzunare. L-am sunat, am renegociat traseul astfel încât să putem acoperi-n primele zile anumite părți și-a rămas să merg cu ei de Sâmbătă până Marți, urmând să urcăm pe cracul Oslea Românească. Desigur, în practică sunt doar două încadrări fezabile: una la Est de pasul Jiu-Cerna, de la Câmpușel, alta cea de față, cu plecare din Cerna-Sat.

Citește mai departe →

Himere subcarpatine – la Predeal, un pic altfel, un pic altundeva

Vă luai cu mine și plecarăm din Mizille doar s-avem unde și de unde să ne-ntoarcem. Și, dacă tolerați un pic de monotonie, o să urcăm tot prin Tohani, pe unde aveam impresia că nu mai urcasem, păstrând simultan un sentiment c-am mai dat pe-acolo și nu într-o viață anterioară.

Scormonind prin fotografii și prin filmări mai vechi am reușit să reconstitui un traseu ce-l credeam un pic altfel: Mizil – Valea Călugărească – Tătaru – Gornet-Cricov – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte în loc de corectul Mizil – Tohani – Marginea Pădurii – Glod – Sângeru – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte.

Citește mai departe →

Col de Mizille

De pe semețele culmi ale Munților Bărăganului, unde aerul este rarefiat, se poate vedea un punctișor ce decorează rama subcarpatică la jumătatea distanței între Ploiești și Buzău. Poate doar ți se pare, poate că lipsa de oxigen îți joacă un sofisticat renghi, dar permite-mi să-ți dau o mână de-ajutor și să-ți confirm, ai dreptate: acela este Mizilul.

Gara Mizille, Iunie 2023

Gara Mizille, Iunie 2023

Acel orășel are două proprietăți importante și una oarecum secundară: este la doar o oră și un sfert de mers cu acceleratul din București, este situat la poalele Subcarpaților de Curbură deschizând (ori închizând) o multitudine de trasee dichisite de ciclism și are o gară cochetă, chiar dacă decrepită și lăsată de izbeliște ca majoritatea gărilor, transformate din temple în ceva mai imund decât un tripou de cartier.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a X-a – 28 Iulie 2012 – Chichiș – Întorsura Buzăului – Lacul Siriu – Cascada Cașoca. Epilog

Să știți că vorba asta – m-am trezit un om nou – nu-i chiar vorbă de clacă, nu-i ceva aruncat în vânt doar să aibă și vântul ce căra. Uneori e chiar o constatare seacă a unui adevăr banal, căci așa mă trezii, un om nou: fără moleșeală, fără migrene, fără ursuzeală, ci doar cap ușor și voie bună, hrănite din plin de-un mic dejun consistent.

Prin Cheile Buzăului

Prin Cheile Buzăului

Ne-am început ziua ca doi bătrânei, pedalând agale și vizitând biserica fortificată din Prejmer. De după aceste ziduri, de la o distanță sigură, bănuiesc că poți privi dușmanul cu oarecare umor. Iar când te plictisești, poți cânta la orgă, nu la Orgile lui Stalin, acelea au venit mai târziu, ci la așa-zisa Orgă a Morții – o placă pivotantă în plan vertical, cu suport pentru multiple guri de tragere – că trăgeai tot deodată ori pe rând, asta era prerogativul tău de dirijor.

Citește mai departe →

Blitz Radtour – De la Brașov la Deda prin defileul Mureșului

A început din nou acea perioadă din an, când uită Dumnezeu Soarele pe cer atât de mult încât, de când ridică pleoapa de cu dimineață, până când o-nchide pe-nserat trece-atât de mult timp încât te crezi în veacul lui Aitmatov. Se pot petrece multe într-o zi, iar cel ce se trezește de dimineață poate-ajunge oricât de departe-l țin picioarele.

Defileul Toplița - Deda

Defileul Toplița – Deda

În acest asentiment, era o vreme când nu că m-ar fi pasionat în mod deosebit turele lungi, cât mi se păreau mai degrabă un soi de răspuns la întrebarea cât aș putea duce. În spatele interogării nu se află doar o inutilitate, ci și un foc ce-alimentează mocnit un tip foarte special de trufie, ce nu poate fi câștigat decât prin testarea măsurii bizuinței pe propriile forțe. Fără focul ăsta (ori când e scăpat de sub control), omu-i dus pe copcă.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a IX-a – 27 Iulie 2012 – Lacul Sfânta Ana – Târgu Secuiesc – Chichiș

Trezitul a fost suficient de dificil din cauza creșterii-n greutate a capului până puțin sub două tone. A fost singura mea experiență de până acum în domeniul gândirii și simțirii pro-europene. Nu o regret musai, este utilă, începi cumva să ai milă pentru susținătorii de vază al acestui nou tip de comunism, însă n-aș repeta-o și n-aș recomanda-o semenilor mei normali – este foarte dificil să te miști, ești foarte irascibil și trece greu, foarte greu.

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana

Noroc cu cei doi amici din ajun, întrucât ne-am împrumutat din nou pentru un mic dejun și-o cafea. Apoi am coborât tuspatru, purtați de drum și gravitație, până-n buza lacului Sfânta Ana. Cum boxerii de ciclism aduc oarecum a slipi și sunt la fel de ușor de uscat, ne-am bălăcit fără altă ceremonie prealabilă, bălăceală ce-a avut darul de-a ne-nlătura și ultimele rezidurii nevralgice din vârful deblelor.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a VIII-a – 26 Iulie 2012 – Pasul Bicaz, Tușnad, sus la Sfânta Ana

După una scurtă, vine una lungă. Ar trebui să mă antrenez mai mult, apropo, să pot presta din nou la nivelul acesta, având în vedere că-n ultima vreme i se tot supraîncălzesc ovarele Ursulei și-i vin tot felul de idei crețe. Ba încă se zvonește că are puterea de-a provoca pene de curent la distanță și nu știi cum mâine-poimâine te trezești cu mașina oprită-n trafic.

Boschetar în Tușnad

Boschetar în Tușnad

Așadar, o zi lungă, căci despre aceasta e vorba, fără vreun fel de intenție apriorică, pur și simplu așa s-a-ntâmplat. Am plecat din Lacu Roșu de cu dimineață, cu hainele-nșirate la uscat pe rucsaci, coburi, cadru, căci le și spălasem în ajun. Trebuie să fi fost o apariție tare insolită pe coborârea-n viteză a Pasului Bicaz, spre Gheorghieni. Până la intarea-n oraș, se și uscaseră.

Citește mai departe →

Accesul permis doar cu talonul de pensie – Clăbucetul Azugii și Valea Limbășelului

Fiind neieșit de multă vreme, de dinainte de Octombrie, n-am mai stat pe gânduri când Gabi a propus pe carpati.org o drumeție până pe Clăbucetul Azugii și de-acolo „om mai vedea, important e să stăm pe munte” – taman genul meu de-aranjament. Nu cunoșteam cam pe nimeni din grupul relativ numeros ce se strânsese, iar fix pe Clăbucet și nu urcasem, deci noutăți pe linie.

Luciri

Luciri

Cum-necum, mai mereu pusesem acel mic vârf (ce nu-i chiar atât de mic – 1586 metri) spre sfârșitul turelor făcute-n zonă, cu titlul de „ar fi drăguț dacă am ajunge și-acolo”. Inutil să menționez, n-am ajuns niciodată; cu riscul de-a fi bănuit de panteism, aș zice că denotă o personalitate foarte puternică din partea locului.

Citește mai departe →

Amfiteatrul tăcerii

Muzica
The war on drugs – Thinking of a place

Visasem să ajung pe culmile de deasupra satului Prisăcina încă de la prima mea drumeție acolo, când am ținut calea Dobraiei și, mai departe, la vale. Îmi făcusem socoteala că, exploatând traseele marcate, pot încropi o buclă ancorată la Puntea lui Stoian, acoperind creasta între șeile Prislop, respectiv Ciumerna – o aiureală ușor de-ntins pe două zile (cu timp și spațiu propice divagațiilor), dar și pe o zi, inclusiv o zi scurtă de mers sprinten.

Prin Ineleț

Prin Ineleț

La prima încercare, prin Mai 2022 am cooptat Ursul la o tură de două zile, cu speranța că putem încropi o chestie pe tușă cu vârfurile Arajana și Biliana, dacă nu chiar și Zascol. Din păcate, după primul kilometru, Ursu capotă: Mor, Boia, mor-mor. Nu mai poci, am frezoane etc. etc. Acu, nu poate omu’, ce să faci? Însă, după tot drumul făcut de pomană, mi-a scăpat (și m-am surprins și pe mine de-atâta blândețe) că, dacă e la ciclu, de ce n-a zis de la-nceput. Ușor de intuit, s-a supărat pe mine.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a VII-a – 25 Iulie 2012 – Lacul Izvorul Muntelui, Cheile Bicazului și Lacul Roșu

Erau o vreme, prin 2012, când Drumul Național 15, între Poiana Largului și barajul Bicaz era doar prost. Zece ani mai târziu, nu mi-aș fi trimis nici dușmanii până acolo, nici măcar cu bicicleta, dar, fiindcă m-a împins nostalgia, am înghițit gălușca și-am continuat spre Borsec. Mai bine m-aș fi abținut!

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului

Desigur, suprafața drumului, de gropi alternate cu puțin asfalt, n-a împiedicat șoferii aparținând diverselor categorii – cei ce nu-și plătesc singuri mașinile ori cei făcuți din bani – să mă apostrofeze că merg totuși cam încet. Mulțumesc de carne, mulțumesc de-ncurajări, prefer totuși să-mi mai folosesc autovehiculul și mâine.

Citește mai departe →

La cules de aur – Piatra Mare, pe Poteca Țiganilor și prin canionul Tamina

După ce s-a mai domolit căldura, iar asfințitul începe-a se pripi, adică odată cu mijlocul lui Octombrie, frunzele foioaselor sunt numai bune de cules și schimbate cu bun profit la casele de amanet. Soarele se uită către pământ un pic mai în câș, făcând nu doar de-o lumină inaccesibilă vara, ci și de-un joc de lumini și umbre coregrafiat cu-ndemânare.

Pe sub Șirul Stâncilor

Pe sub Șirul Stâncilor

E păcat de Dumnezeu să stai în casă pe o așa zi. Până și bulevardele mari ale Bucureștiului au câte ceva unic de oferit, însă, cu o zi-ntreagă la dispozitie și, în funcție de predispoziție, se poate întocmi un rețetar mai condimentat la – pentru drumețul matinal – puține ore de Capitală. Opțiuni sunt multe, iar de data asta am ales din nou Piatra Mare, pe un traseu ușor diferit.

Citește mai departe →

Calypso (II) – Un strop de Zârna și Valea Leaotei

Era nici șapte jumate și soarele ma scosese deja din cort. Avusesem o tentativă de trezire pe la șase, însă, cu toată orientarea estică, am spus pas răsăritului și-am mai dormit o oră. Și-aș mai fi dormit o țâră de nu s-ar fi-ncins atât de rău. Din fericire, soarele timpuriu și vânticelul care se perinda pe vale ne-au lăsat corturile perfect și plăcut uscate.

Urcând din căldarea Zârna

Urcând din căldarea Zârna

Sub imperiul unei singure constrângeri – o furtună prognozată-n jurul orei 14 – am tras un pic mâța de coadă, cu un mic dejun copios și două cești de nes preparat tare ca oțelul Krupp, până să strângem corturile și s-o luăm din loc cu planul de-a ne abate mai întâi pe deasupra unuia din lacurile vecine, într-o căldărușă sudică tributară tot văii Zârnei și-apoi de-a coborî nu pe valea Zârnei, ci pe valea Leaotei aflată cale de-un pârleaz spre Vest.

Citește mai departe →

Calypso (I) – Valea Brătilei și-un strop de Zârna

Chiar când mă gândeam ce-aș mai putea coace de solstițiu, Renato mi-a curmat fără să știe suferința și-a propus o drumeție prin Făgăraș, cu originea și desfășurarea-n bazinul văii Zârna, întinsă pe două zile lungi de vară, urmând a înnopta undeva în zona alpină. Materializarea propunerii pe carpati.org a stârnit, în ciuda vremii general ploioase, un foc de tabără ce putea fi admirat de la buni kilometri.

Valea Brătila, privind în amonte

Valea Brătila, privind în amonte

Una peste alta, la start ne-am prezentat doar noi, îmbarcați în mașina lui, căci Nărăvașa mea e prea lăsată și nu putea parcurge-n siguranță drumul forestier până la cantonul din valea Zârnei. Mai bine zis, fostul canton, acum aparent „privatizat” cu titlu de casă de vacanță. Orice-ar fi, acolo am lăsat mașina, ne-am schimbat și-am pornit-o la drum.

Citește mai departe →

Fantezie pentru volan și genunchi

Mi-a plăcut mereu Sibiul, fără vreun motiv anume, însă, la fel de arbitrar a cam scăzut în ochii mei după știrea aceea cu folosirea câinilor pentru a verifica oamenii de covidoză. Este o chestie scârboasă, una din multele idei cretine ori de-a dreptul răutăcioase pe care le-au avut și pus în aplicare oamenii folosindu-se drept scuză de-o urgență sanitară.

O ușă din Sibiu

O ușă din Sibiu

Desigur, nu e cu totul surprinzător – în definitiv vorbim de-o zonă a țării unde încă sunt deplânși vechii stăpâni. Însă dacă anumite părți din țară sunt complet pierdute, Sibiul, mulțumită proximității cu Oltenia, s-ar putea să aibă încă o șansă. Vedeți boieri-dumneavoastră, oltenii au colonizat cetatea lui Hermann și-au copulat atât de mult atât de multe încât au schimbat linia genetică pentru totdeauna.

Citește mai departe →