Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

Spre Sărulești-Gară peste Munții Bărăganului

Am citit demult în lucrarea unui reputat om de știință, acoperit de glorie și de cei laurii celor mai rarefiate culmi academice, despre relieful extrem de interesant din zona Bărăganului: niște munți cu altitudini impresionante, întinzându-se între Estul Bucureștiului (aliniamentul Buzău-Oltenița), la Vest și Dunăre, la Est.

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Prof. Dr. Supra-Dr. Acad. Triplu Honoris Clauza Aristian Marghiolea-Căzăceanu, în lucrarea sa de căpătâi – Bărăganul Bine Temperat – expune structura complexă a acestor munți de-facto necunoscuți în afara lumii bune (academice, adică) și, pe baza lucrării domniei sale am putut schița un traseu care să umple una din frumoasele zile pe care sfârșitul de Februarie ni le-a prezentat pe-o tipsie aurită cu raze de soare de Mai.

Citește mai departe →

Copiii Godeanului (III) – Consommé

Muzica
Zoe Keating – The Path

Era August și soarele nu mai avea atâta înrâurire asupra compoziției zilei, dar tot deținea o majoritate confortabilă. Mașina-nghițea nesătulă kilometri pe autostrada pustie și abia pe la Pitești mijise o lumină slabă ce abia prididea să destrame întunericul. Ursu îndruga ceva spiritual în dreapta mea, nu prea puteam să-l urmăresc căci savuram pe deplin drumul liber. Aproape că mi-a părut rău să fac pauză la Horezu, însă trebuia făcut și plinul.

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

După blitz-tura din Godeanu de numai cu o lună înainte găsisem amândoi patru zile libere să explorăm muntele mai pe îndelete, de data aceasta dinspre valea Jiului de Vest, dacă nu din alt motiv măcar pentru a evita să-mi mai chinui Nărăvașa pe drumul acela unde dracul însuși a rupt a rupt trei perechi de încălțări până să-l străbată și tot și-a rupt piciorul drept de și-acum șchioapătă.

Citește mai departe →

Cel mai spectaculos traseu de MTB cross-country

Istoria bicicletei prin București este una la fel de zgâlțâită precum oricine trece cu orice peste șinele sale de tramvai, a căror prezență constituie unul din farmecele-i de căpătâi. Mulți s-au ridicat în fruntea noroadelor făcând mișcări de protest, marșuri, șezători și cum s-au ridicat ei s-au și dizolvat odată ce și-au văzut sacii-ncărcați în remorca intereselor personale.

Pe circuit

Pe circuit

Acum lucrurile se află cumva sub imperiul constrângerilor verzi, se fac legi, se fac planuri, se-ncurajează mersul pe jos, pe bicicletă, pe tricicletă, trasul pe cur, se plimbă detractorii prin ulița verde, dar se omite lucrul cel mai important dintre toate: Bucureștiul este, totuși, cel mai frumos traseu de MTB cross-country pe care-l poți găsi pe la noi. Cel mai frumos, cel mai tehnic și cel mai solicitant. O oră alertă de pedalat prin București, fiind complet prezent și treaz, e ca și cum te-ai da jos de pe Lotru pe Voineșița.

Citește mai departe →

Roasted and salted

Podișul Dobrogei Centrale. Cald, arșiță, atât de arșiță încât acolo se simt bine doar fochiștii din Iad veniți în vilegiatură, dar de ce să lăsăm asta să ne strice avântul muncitoresc? Luarăm, deci, primul tren rapid al dimineții spre Medgidia, apoi o legătură către Târgușor, pentru o tură cu bicicleta pe direcția Târgușor – Casimcea – Corugea – Beidaud – Baia.

La ieșire din Beidaud

La ieșire din Beidaud

În tren, Ursu-și luă micul dejun. Mă uitam la el un pic dat pe spate – mâncarea arăta atât de rău încât cred că era radioactivă. Era tulburător și doar s-o contempli cu privirea, ce să mai vorbim de mâncat? Totuși, unii o mănâncă.

Citește mai departe →

La Ploiești cu Fratele Pedalarie

În timp ce pe autostradă se turna un nou episod din Azi am condus & Furious, am zis să profit de vremea caldă ce se insinuase la-nceput de Februarie și să fac una din turele de încălzire, cum s-ar zice. Deși… poate e cam nedrept să fie numite așa: desigur, câmpia, mai ales în arealul Bucureștilor, nu are spectaculozitatea abrupturilor montane, însă pe fiecare latură cardinală găsești câte ceva de plăcut, cu condiția să fii mai atent.

Prahova la Malamuc

Prahova la Malamuc

Dintre toate, de departe variantele cele mai frecventate sunt cele care ies prin Nordul Capitalei, din motive eminamente logistice (pentru că, toate fiind egale, departajarea se face aici): ieșire decentă din București, mai ales pe Șoseaua Andronache, două orașe cu legături feroviare bune aflate-n limita distanței de 100 km (Ploiești, Mizil) și suficient de multe drumuri pentru a varia traseele.

În general aleg Ploieștiul pentru că am mai mult timp în care mă pot încadra și, pentru Ploiești, sunt multiple variante: poți face trasee de până în 80 km și un pic peste 100 km, depinde cum te încadrezi de la Grădiștea: dacă vrei mai scurt, o iei pe lângă Căldărușani, dacă vrei mai lung, o iei prin Fierbinți, descriind o buclă destul de mare.

Citește mai departe →

Copiii Godeanului (II) – Bătături

Prima sorbitură de nes în frigul dimineții îmi procură o ușurare uluitoare. În genere, indiferent dacă-s pe munte au ba, însă cu atât mai mult pe munte. În ordinara cană de aluminiu plină cu licoare neagră este răsplata dezlipirii din sacul de dormit, a scoaterii nasului prin fermoarul pe sfert deschis și-a restului corpului din cort, târându-te ca un șarpe, fără grația lui.

Pe vf Godeanu

Pe vf Godeanu

Ca o paranteză, este o eroare să ieși din prima, fără pic de discernământ, pentru plămâni e ca și cum ai schimba tutunul, ca să zic așa. Mutarea, așadar, trebuie făcută cu cap, și-n definitiv ce atâta grabă, nu stai tot restul zilei pe-afară? Mă rog, divaghez. Din nou.

Citește mai departe →

Copiii Godeanului (I) – Camera 1800

Noi suntem un mozaic: împrăștiate prin lume, sunt părți din noi. Eu doar le strâng pe ale mele și din fiecare explorare vin cu o părticică în plus. Dar mai e ceva, unele părți, ei bine, ele se și creează ad-hoc. Șpilul e să știi unde să te duci. Uneori, umbli creanga și dai cu capul precum Super-Mario-n cărămizi și ori iese un bănuț, ori o super-ciupercă. Alteori, te trage ața și, ca și cum n-ai fi stăpânul casei tale, te duci fără să cârtești.

Camera 1800

Camera 1800

Așa fu cu Godeanul (și, evident, cu multe altele), un soi de pont sufletesc. A spus cineva: Dobrogea, tata, Dobrogea! Eu, uitându-mă pe hartă, m-am oprit brusc și-am zis, fără să-l contrazic, ci doar completând: Godeanul, teteo, Godeanul! În dimensiunea multiplă a existenței nu poti găsi un munte mai apropiat de latura umană, cel puțin nu pe la noi, cel puțin nu pentru mine.

Citește mai departe →

Fake News

Făceam ordine prin pozele de prin telefon, adică grupam în albume ceea ce era negrupat și dădui peste un set lăsat acolo de izbeliște, oarecum pe nedrept căzut sub vălul uitării și doar pentru motivul de-a fi fost dezamăgit că n-am putut vizita cheile Chediului și Moroianu. Văzusem câteva jurnale de tură și-am zis hai să dăm o raită, mai ales că, detaliu important, era la mare depărtare de casă și, lucru știut și dovedit științific, dunga albă pe asfalt negru face bine la operație.

Pe Dealul cu Drum

Pe Dealul cu Drum

Până la urmă, pe nevastă-mea n-am reușit s-o combin: după ce s-a dat drumul la mobilitatea populației (ulterior desigur că a stârnit îngrijorare între savanții de renume internațional), nu a mai fost așa interesată să iasă. Mă rog, n-a apucat să-și ducă la capăt pledoaria, că eu mă și dădeam jos lângă centrul te informare turistică din Greci: un mausoleu impresionant, construit, după cum se-nfățișa situația pe-atunci, cu scopul de-a rămâne-nchis.

Citește mai departe →

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VII-a – Spre Oltenița

O dimineață la cort în curtea primăriei este ceva inedit, asta-i sigur, cu condiția să nu stai acolo în așteptarea vreunei petiții. Însă petiția noastră, expeditiv rezolvată cu aprobare favorabilă, chiar dacă informal înaintată, fix asta a fost: să putem să ne odihnim ciolanele acolo.

Cumva sugestiv

Cumva sugestiv

Până acum, deși am dormit prin tot felul de locuri insolite, noaptea aceea a rămas unicat. Întrucâtva, m-am și ferit s-o reproduc, s-o las așa, unic identificabilă în memorie, cu tot banalul alcătuirii locului propriu-zis. În definitiv, nu asta contează: poate spune că nu-i mare lucru doar cine n-a căutat niciodată, fără să găsească, un loc unde să dea cu cornu-ntr-o pernă, improvizată și ea.

Citește mai departe →

Huiduma

Este greu să pară altfel, sincer, pentru că, înconjurat de zone depresionare, iese-n evidență precum piramidele din deșert. Mai mult, amplificând senzația, într-un stil oarecum medieval, Consulul, este ferit printr-un șanț de apărare spre Nord, Vest și Nord – Est, prin care circulă, atât cât poate, atât cât este, râul Taița.

Varful Consul I pentru noi este Consul II

Varful Consul I, pentru noi, este Consul II

Deh, apa nu-i punctul forte al Dobrogei, ci prezența lipsei ei. Și vântul. Și arșița. Și scorpionii. Și ciulinii. Și penele de bicicletă. Și bâzâitul eolienelor. Și, enfin, toate cele câte n-am avut parte-n primăvara prelungită a lui 2023. După deturnarea drumeției original închipuite pe Consul către potcoava – literalmente – de peste drum, Delictaș – Eschibalâc, am revenit, tot împreună cu Ică, în chiar week-end-ul următor pentru a-nfăptui visul văzut aievea de pe Delictaș.

Citește mai departe →

Rucsacul pentru drumeții de o zi

Cum nu sunt chiar în măsură să dau sfaturi, mă limitez doar la a povesti ce funcționează pentru mine și a-ncerca să explic și de ce am ales o variantă sau altă variantă. Așadar, la mintea cocoșului (funcție de cocoș), premisa principală este că bagajul trebuie să te ajute să nu mori, sa nu capeți vreo boală sau vreun beteșug și să ai o drumeție cu un minim de confort, ținând în același timp cont că s-ar putea să se lungească din cauza unor evenimente neprevăzute, chiar și peste noapte.

Rucsacul de drumeție

Rucsacul de drumeție

Din acest motiv, precum și pentru că sunt prea leneș, am ales să nu am rucsacuri de diferite dimensiuni – 15 litri, 20 de litri, 35 de litri – ci doar unul singur pentru turele de o zi, care să acomodeze diferite tipuri de drumeții sau ture cu bicicleta, unul de 35 de litri. Dacă nu am musai nevoie de toată capacitatea, nu-i bai, însă bagajul standard ocupă oricum jumătate din el.

Citește mai departe →

Lapiezoelectric

Uneori, din zloata lumească, din tragedia de zi cu zi, viața ridică la suprafață câte o mică bijuterie, excelent executată, perfectă, originală, un bulgăre de frumusețe neașteptată, murmurând cu timiditate: da, dar de asta ce ziceți? Și-n acel moment, dacă ai un pic de minte, oprești timpul și-o absorbi în suflet.

Privind spre Crovul Mare

Privind spre Crovul Mare

Mă gândeam la asta ascultând un colind răsunând din casa scării, nu din boxă cum e moda ultimilor ani, ci dintr-o voce de om. Dintr-o voce caldă și, stupoare, cunoscută de om. Cunoscută de cu aproape zeci ani în urmă când, pregătindu-mi bagajul pentru Rio de Alejandria, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, am deschis ușa unor colindători mai șui care cântau din voce și din chitară.

Citește mai departe →

Mereu se-ntâmplă câte ceva

Muzica
Daniel Pemberton – Circular Story

După un început de toamnă în care-am fost teribil de neieșiți (un eufemism, de fapt, aproape jumătate din toamnă), am făcut o rezervare undeva pe Valea Cernei cu gândul c-om lega o drumeție mai scurtă. Pe unde, nu știu, important era să fie Valea Cernei și să fie cu bocanci și pomi și ce-i mai frumos în viață.

Apus pe drum

Apus pe drum

Auzind aceasta, Motanul Patraulea și-a înfundat puța încă de vineri dimineața și-a trebuit să-l ducem la destupat, după care, desigur, a trebuit supravegheat. Deci adio plecat dimineața devreme, însă, năpădit de-un atipic val de inspirație, nu am anulat programarea.

Citește mai departe →

La Boulange

Muzica
Yann Tiersen – La Boulange

Am stat multă vreme-n durerile facerii încercând să rânduiesc câteva gânduri despre Cheile Tișiței. Și cel mai bun mod de-a începe a fost să spun că, de fapt, n-am știut nici cu ce să-ncep, nici cum să continui. Titlul mă lovise demult, o melodie pe care-am ascultat-o-n, spre disperarea nevesti-mii, în buclă tot drumul dus… Și-atunci mi-am zis că, întrucâtva, povestea trebuie să se coacă în timp ce-o mănânc…

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Și, într-un fel, este potrivit și cu locul. Că și el s-a dospit și s-a copt, de fapt, redospit și recopt. Vedeți voi, pe-acolo a fost o cale ferată îngustă odinioară, construită de armata germană în timpul ocupației dintre decembrie 1916 și noiembrie 1918, cel mai probabil pentru extinderea exploatărilor forestiere (și, eventual, pentru susținerea liniei frontului?). Linia funcția ca o extensie a căii ferate înguste Mărășești – Soveja – Tulnici – Munții Vrancei.

Citește mai departe →

Cheile Ciucașului

Munții Ciucaș sunt într-un fel, așa, c-o țandără de nebunie, nici mici, nici mari, nici înalți, nici scunzi, plini de frumusețe neașteptată. Au zonele lor în care-au fost profanați cu barbarie, au și locuri care-s ca o fată frumoasă, îmbrăcată cu o fustă cochetă care-arată nici prea mult, nici prea puțin (o raritate), niște pantofi potriviți (deja un gest de frondă) care trece printre două șantiere.

Pe cursul superior al Pârâului Alb

Pe cursul superior al Pârâului Alb

Elementul surpriză este autentic în cazul dânsei și un pic contraintuitiv când vine vorba de o excursie, pentru că-n cea din urmă te-angajezi după un oarecare studiu: știi în mare cu ce-ai de-a face. Dar, asta nu știrbește nimic din necunoscut, pentru că, pe de o parte, nimeni nu poate capta în întregime, nici în text nici în poze, oricât ar fi de pedant, toate detaliile și apoi, chiar dacă ar face-o, ar face-o doar la acel moment de timp.

Citește mai departe →