Experimente

Rafting pe uscat (I)

Lasă un comentariu

După ce m-am tot coit căutând niște rafturi de-a gata, am decis că mai bine pun eu mâna și imi fac singur. Am avut și o oarecare tentativă de-a mă adresa unor făcători de mobilă, dar, în final, tentația a fost pur și simplu prea mare.

Rezultatul final

Rezultatul final

Aveam nevoie de un raft simplu, dar care să umple cât mai mult din spațiul frontal al balconului, având în același timp un profil de adâncime cât mai mic, de, să zicem, maxim 25 de centimetri. Fiindcă tot am mers pe ideea de a mi-l confecționa singur, am ales să umplu absolut tot spațiu de jos până sus și din stânga până-n dreapta. Per total, vorbim de un spațiu de aproximativ 270 centimetri pe 80 centimetri.

Citește mai departe →

Albă ca Zăpada versus Șancrul Progresist

Lasă un comentariu

Eu credeam că discuția pe marginea sărutului non-consensual al Albei ca Zăpada e o glumă, ca să-mi aflu acum că scena e pasibilă de cenzură. Cică nu e normal să inveți copiii așa ceva. Ce să zic? Prea e lungă zeama și prea curată la față. Dacă ai întreba copiii, cel mai probabil nu ți-ar spune că abia așteaptă să facă pe dihania cu două spinări cu vreo gagică, fără voia ei.

Alba ca Zăpada, gata de mozoleală consensuală! Ilustrație de BZ.

Alba ca Zăpada, gata de mozoleală consensuală! Ilustrație de BZ.

În mod bizar, asemenea inițiative, în esență niște abstrageri de amator formate pe turnuri de cuvinte fără noimă, au efectul contrar: prin desacralizarea și demitizarea relației dintre un bărbat și o femeie, se elimină orice opreliști și, unde se urmărește (cel puțin declarativ) o oarecare îmblânzire a instinctelor, se obține de fapt un regres spre un stadiu mai sălbatic al manifestării lor.

Citește mai departe →

Scuipă foc, înghite drum

Foarte greu să evit aici să mai trântesc și niște lucruri din partea care ține mai mult de meserie, dar sunt până la urmă inginer și prin vocație, nu doar prin educație. Deci, îmi reclamă o foarte mare plăcere, din când în când, să povestesc și despre astfel de activități.

Fulger negru… trăsnet lung

Fulger negru… trăsnet lung

În cazul de față, după zece ani de serviciu credincios, am decis să construiesc un alt calculator de lucru. Privit întrucâtva prin lentilele sovietului european, s-ar putea să fie un jignitor gest de frondă, mai ales că, odată pornit, luminile în întreg cartierul au pâlpâit până rețeaua s-a stabilizat. De frică, l-am și închis imediat după și nu l-am mai folosit de atunci, însă nu înseamnă că am mai puține motive să-mi deșir bobina.

Citește mai departe →

De la Panurge la Grasu

Cine are vreun animal prin casă ori bătătură știe foarte bine ce înseamna să te înțelegi fără cuvinte, doar prin semne și intuiție. La fel cum știe că, în timp, se dizolvă cumva granița biologică: adică îl vezi mai puțin ca animal, chiar dacă nu chiar ca om sau, altfel spus, învelișul fizic dispare și comunici la un nivel abstract din punct de vedere biologic.

Grasu

Grasu

Problema comunicării a fost satirizată la modul cel mai serios de Rabelais cu mai multe ocazii, dar mai ales atunci când Pantagruel l-a întâlnit pe dragul de Panurge, pe care-l întreaba cu ce poate să-l ajute.

Panurge îi spune pe o duzină de limbi ale pamantului, mai puțin franceza, că i-ar prinde bine o masă, un pat și ceva țoale, dar că nu înțelege de ce trebuie să spuna asta în cuvinte, căci e evident pentru oricine din modul în care arată – slab, obosit și zdrentaros – ce i-ar prinde bine.

Citește mai departe →

Bine ați venit, Onorate Matres, pe plaiuri mioritice!

Motto
Să știi ce a aia menstruație, ovule, spermă
– Prea Onorata Mater, la aterizarea pe Otopeni.

Onoratele Matres nici nu și-au scuturat bine colbul, revenite fiind din Dispersia în care-au învățat a face nodul la cravașă, că au deja o misiune nobilă: vor să învețe românii să facă sex! Desigur, din paginile lui Herbert și până pe solul nostru, multe transformări de formă s-au produs, însă de caracter și substanță prea-deloc!

Și când zic că vor să ne-nvețe să facem sex, nu săriți să mă corectați că sunt reductiv, căci, de fapt, mă exprim sintetic! A face sex nu înseamnă doar să bălești nămoloasa, ci o foarte lungă listă de lucruri și accesorii care preced și urmează actul în sine. Însă toate lucrurile și accesoriile sunt degeaba fără spargerea veveriței – nu fac nici cât laba tristă din care s-au născut degeneratele noastre!

Căci sunt degenerate – fețele oamenilor nu mint, iar pe-ale lor scrie „Neterminat” și „Malahie tristă” vizibil de la o poștă. Sună dur, dar dacă vă uitați cu atenție, aceia nu sunt oameni care să prețuiască sexul, nici ca plăcere, nici ca mecanism de supraviețuire. De fapt, plăcerea face parte din mecanismul de supraviețuire, iar un copil fătat ca o vițea, doar din rațiuni cincinale de producție umanoidă cu siguranță va avea un real handicap față de unul născut din dragoste autentică de viață.

Citește mai departe →

Țuicarul

Poate știți, poate nu știți, dar pe valea Buzăului, trenul Buzău – Nehoiașu purta numele de Țuicarul. Asta pentru că, datorită întreprinzătorilor care puneau la vânzare, în stații, pe niște scânduri sprijjinite pe doi pari țoiuri de 50 de mililitri de țuică, tot trenul trăznea a parfum de prune. Cine voia, cobora, lua un păhărel, bea și punea 5 lei dedesubt.

Micul antreprenor venea apoi, umplea paharele și strângea plata. De vreme ce tranzacția a devenit obicei, iar obiceiul a dat numele trenului, putem deduce că ecosistemul nu avea foarte mulți trișori, dacă avea, astfel încât a funcționat bine-mersi.

Este, desigur, în ton și cu preocupări mai moderne – unul din Țuicarii care leagă planeta de la un cap la altul este chiar filozofia de software Open-Source care nu doar că a funcționat, ci a funcționat și funcționează atât de bine, încât a influențat și modele de business ale jucătorilor cu produse plătite.

Iar asta pentru că omul nu este deloc preoponderent predispus la a trișa sau a trage spuza doar pe turta lui. Sau, mai puțin romanțat, instinctul individualist este bine temperat de șansele mult mai mari de supraviețuire dacă, pe lângă sine, îi ia și pe ceilalți în calcul. Nu e nimic nou, Nash a formulat un principiu al echilibrului pe tema asta, ceea ce exclude, evident, și posibilitatea sau filozofia sacrificiului de sine ca politică socială.

Citește mai departe →

Alchimiștii

Adevărului îi este de ajuns simpla constatare.
Ceea ce înseamnă că nu se impune și nu se lasă impus, ci se insinuează la fel ca lumina naturală: este sau nu este.

Variantele sale parțiale (și mai cu seamă minciuna) au, în schimb, nevoie, pentru stabilitate și maxim randament, de proptele vârtoase: dogme rigide, fanatismul inchizitorului și, desigur, componenta dramatică. Dați jos proptelele și vedeti unde se așază echilibrul, pe ce idee și în ce fel.

Nu este cazul tocmai acum să ne pierdem nădragii în fața asaltului unor veritabile artefacte alchimice diseminate cu rolul de a preschimba casapul în victima, iar victima-n casap.
Chiar dacă scenografia este săracă, recolta imagistică este bogată și poate clătina conștiințe slabe.

Citește mai departe →

Quod licet Iovi, non licet bovi

Motto
All animals are equal but some animals are more equal than others
– Ferma Animalelor, George Orwell

Cu ocazia înfigerii scenariului roșu pe Reicshtagul vieților noastre de către soldatul Raedsky Arafatov este bine să aducem în discuție câteva lucruri și nu mă refer la cele două ceasuri de la încheietura eroului.

Nu, este vorba despre faptul că Înzemuirea chipurile scade nivelul de transmitere (zic chipurile pentru că e un act de igienă mentală să nu facem greșeala de a confunda observațiile asupra realității cu realitatea insăși; probă: vulpea a intrat pe piață cu coada de cinci stânjeni, iar până acum s-a contractat la doi coți). Scade, nu elimină. Deci, marșând pe ideea asta, aș avea șanse să infectez, Înzemuit fiind, trei indivizi, nu șase, Neînzemuit fiind.

Daca sunt Neînzemuit, trebuie să mă simt vinovat pentru cei șase potențiali și mi se face a-priori proces de intenție, de parcă aș fi precomis un act criminal.
Dar, dacă sunt Înzemuit, nu trebuie să mă simt vinovat; ba chiar sunt răsplătit, nu doar că mi se iartă păcatele potențiale, deși fapta e aceeași.
De ce sunt mai neimportanți cei trei decât cei șase? Pentru că sunt trei și nu sunt șase? Cred că cei trei nu ar fi foarte patrunsi de spiritul acestei judecati.

Citește mai departe →

Malum immedicabile

Motto
Capra sare masa, iada sare casa.

Oana Irina Coantă, patroana de la Bistro de L’Arte a scris pe Facebook, pe data de 25 Septembrie, următoarea jelanie și singurul motiv pentru care reiau aici ce i-am zis pe profilul ei este ca mi-a șters comentariul; nu-i așa, cum oare altcumva putea să-l combată?

Exhibit A

Văd că insistă cu nădejde și temei pe marota de-a-mpărți banii de amendă: nu este nici prima, nici ultima oară când a pus problema cu atâta impertinență și, înainte de a o combate pe chestiunea de fond, aș vrea mai întâi să vedem cum stau lucrurile cu banii de amendă pentru care ar trebui să organizăm o chetă.

STADIU BISTRO DE L'ARTE 27 August 2021

STADIU BISTRO DE L’ARTE 27 August 2021

După cum bine știți, așa cum a existat o schema de ajutor pentru presă (care, după cum se vede, a funcționat, pentru că toată presa rulează același scenariu), a existat, printre altele și o schemă de ajutor pentru HORECA.

Citește mai departe →

Mărirea și decăderea lui Felcerus cel Mare (III)

Motto
Tocmai atunci treceau șase firfirici între cele două tropice și-o lețcaie, mai ales că pe Munții Rifani bântuise în vara aceea o secetă cumplită de șmecherii, din pricina răfuielii de baliverne, care se iscase între baranguini și acursieri.
– Francois Rabelais, Gargantua și Pantagruel – Cartea a II-a

Pintea Ghiaurul, cum fusese poreclit pentru că refuzase Convertirea, era la capătul puterilor. De două ore o poteră formată din două duzini de Apostoli Albi, niște creaturi involuate din omfăineni, îl hăituiau pe ulițele întortocheate de la periferiile cetății de scaun.

Nimeni nu-nțelegea cum de puteau vedea, căci nu mai aveau față, erau complet spâni și albi la piele, încă de pe vremea-n care-ncepuser-a se-nchina de trei ori pe zi, puindu-și câte un felinar pe creștet, unui portret cu Felcerus desenat într-o mână c-un toroipan și-n cealaltă c-un pahar cu Zeamă de Varză.

Din greșeală, Pintea coti pe-o hudiță-nfundată și-ntunecată. Se adăposti după un bolovan, pregăti arcul și sabia și-i așteptă să se-apropie. Era chitit să răpuie măcar doi-trei. Au înaintat ca până la o aruncătură de băț și se opriră. Liderul lor, un țopârlan borțos venetic ce susținea că este chiar urmașul bastard de-al doilea al lui Ginghis Han, își drese chiloții de tablă și ieși din rând vreo trei pași:
– Pinteo, ai fost avertizat de nenumărate ori să-mbraci chiloții canonici și să-ți bei Sfânta Zeamă. Cu toții trebuie să facem mici sacrificii personale în vremuri de bejenie.

Citește mai departe →