Rămăsesem nu doar cu resturi pentru obiecte mai mari, ci și cu resturi pentru obiecte mai mici. Dar, pe lângă acelea, s-a mai strecurat și o cutie. Nu pentru că aveam nevoie anume de-o cutie, ci pentru că voiam să fac una. Ceea ce n-ar fi-n sine mare lucru, pentru că n-aveam de gând să-ncerc îmbinări complexe, însă voiam totuși o altă îmbinare decât cea “pe drept” și voiam ca măcar tăieturile finale să le fac de mână, adică fără vreo sculă electrică.

Prima cutie

Ca să rămân cu cea mai simplă îmbinare posibilă, am ales să decupez în perechi, fiecare latură, în formă de L, cu adâncimea egală cu grosimea materialului (adică 18mm) și lungimea egală cu jumătate din lățimea fiecărei plăci. Nu știu exact cum se traduce sau cum se numește-n română genul acesta de procedeu, a se vedea mai jos ce-a ieșit.

Continue reading →

Într-un târziu, am reușit să pun în funcție și masa pentru frezare și să montez pe ea un monstru de Triton TRA001 (ce, cum și de ce, cu altă ocazie). Trecând peste faptul că freza sare cu 200W de puterea maxima suportată de aspiratorul meu și, deci, nu pot să folosesc funcția de pornire/oprire automată, întreg ansamblul este ce trebuie. Clișeu, dar alt cuvânt mai potrivit nu este.

Voila

Ca să-l testez, am luat câteva bucăți de lemn și am încercat cu diverse freze. Întâmplarea face că mi-a picat în mână o bucată de panou de pin și, după ce am frezat câteva laturi și declarându-mă mulțumit, am dat s-o pun în grămada cu deșeuri. Dar, îmi zic, ia stai nițel, are proporții numai bune, este bine-nchegată și foarte plăcută ca aspect.

Continue reading →

Au fost câteva filme când aveam voie să stăm seara târziu la TV, mai precis la Telecinemateca, deși eram mici. Regulile erau în mare parte impuse de mama, însă atunci când era oricare dintr-o mână de filme, tata o suprascria fără drept de apel. L-am iubit pentru asta, cu toate metehnele lui, pentru că, chiar dacă nu am înțeles mare lucru atunci, fiecare a fost ceva cu adevărat elementar, fundamental.

Addio Colonnello

Printre ele, după cum probabil unii dintre voi au intuit, au fost și filmele lui Segio Leone – Trilogia Dolarilor (A fistful of dollars, For a few dollars more și The Good, the bad and the ugly), dar și Once upon a time in the west. Îmi e neclar de ce au rămas cu mine atât vreme, de așa natură încât am luni în care îmi aleg unul din filme și-l urmăresc și reurmăresc de două-trei ori pe zi, zi de zi, fără să-l găsesc plictisitor sau măcar identic față de vizionarea precedentă.

Continue reading →

Nu sunt.
Nu sunt un intelectual de Dilema Veche și nu am nicio datorie față de nimeni, nici măcar față de mine. Pot să fiu cine vreau, pot să fiu cum vreau, pot chiar să ma fac de râs în ochii mei sau să fiu de râs în ochii altora. Pot fi un ticălos sau nu. Pot să gândesc cu mintea mea, chiar dacă mintea asta a mea nu are de niciunele. Pot spune ce vreau, chiar dacă nu mă ascultă nimeni, știind că în ce spun eu mă regăsesc numai pe mine, ăla care sunt. Pot fi așa pentru că sunt singur și când ești singur nimeni nu are ce-ți lua și nici tu nu poți lua de la alții.

Lumea este păduchioasă rău, oscilând tot timpul între identitatea individuală și identitatea de grup. Când dă cu curu de năpastă se strânge în turme, predând unicitatea și individualismul grupului căruia i s-a alaturat. Nicio generație nu este diferită de alta. În trecut, pe lânga mine lumea era împărtită-n două: unii care călcau pe cap și alții care tăceau, sperând să se-adapteze și să supraviețuiască ticăloșiei.

Continue reading →

Spuneam altădată că istoria este scrisă de-nvingători; aș mai adăuga acum că istoria este scrisă și de învinși și că istoria politică de multe ori are puține legături cu istoria adevărată.

Falsificarea istoriei o găsești pretutindeni, indiferent de țară, indiferent dacă este scrisă de cuceritori sau cuceriți, istoria politică fiind mai mult una dictată de conjuncturi, interese și mai puțin bazată pe fapte, documente și adevăr istoric.

De câteva sute de ani, atât Estul cât și Vestul vin peste noi promițând în primul rând libertatea. Nu există însă nicio bucățică din țara asta, “eliberată” fiind cândva de un “binevoitor”, în care libertatea promisă să nu se fi transformat în alte cătușe. Pe rând au făcut-o atât rușii cât și germanii și dacă noi nu percepem prezentul, măcar trecutul ar trebui să ne dea de gândit.

Continue reading →