Notițe

Protocronistul

În loc de introducere, aș vrea să trasez, drept teză de lucru dacă vreți că, pentru a avea vreo noimă, o idee trebuie să aibă măcar o umbră de umbră de sens, de utilitate. Adică trebuie să sărvească, întrucâtva, material sau spiritual, omul și societatea, ambele în același timp. Dar sensul, utilitatea și capacitatea de a servi sunt în același timp și călcâiul lui Ahile, căci reprezintă niște bune pârghii de exploatare și deturnare de către părți interesate și nu neapărat foarte abile.

Vechituri

Vechituri

Privit prin acest hublou, patriotismul, ca idee ce reprezintă nu doar atașamentul (și o afecțiune care să-l cimenteze) față de țara ta, dar și ale acorda prioritat alor tăi în fața altora (care totuși nu ar trebui să meargă până la a te lăsa păcălit de câte un jnapan doar pentru că-i de-ai tăi), este un mecanism util: ca o familie, doar că mai mare, îți dă un loc, acel loc de care orice om are nevoie atunci când nu mai are unde se duce.

Citește mai departe

Dați 50 de bani pentru reciclatani

Reciclatanul este o specie nouă de copaci, neutră din punct de vedere climatic, cu care Sovietul European a convins strigoii eco-responsabili care au infestat Sclerozatul Continent că va salva planeta de la certă distrugere și tot ce trebuie să facem cu toții este să plătim câte 50 de bani taxă pe fiecare ambalat de plastic drept penitență pentru vina de-a avea nevoie de-acel produs.

Foto: Microsoft Designer

Foto: Microsoft Designer

Măsura are ceva din heirupismul socialist pe care toată lumea bună îl manifestă implicit centrat în jurul personalității lor, chiar dacă-l înfierează explicit. Deloc uluitor, așadar, că sus-numita lume bună (cf. DEX: civilizată, educată, pro-europeană etc.) îmbrățișează măsura. De altfel, precum un coș de gunoi care n-are nicio obiecție atunci când cineva aruncă ceva în el, așa și dumnealor dau din palme nechezând la orice măsură care are poartă eticheta cu Valori Europene.

Citește mai departe

Medley (III)

După isprăvirea avizierului zisei să exersez un pic lucruri mai mici și, fiindcă tot îmi doream o cutie de scule dedicată micului banc de lucru, am schițat rapid una: profitând de tarversa inferioară pe care aș fi vrut să rezide, cutia ar fi urmat să aibă corpul despărțit în două nacele pe aproximativ două treimi din înălțime (pentru a avea totuși un strop de echilibru). Material aveam berechet, o basculantă de resturi de panouri de pin.

Cutie de scule?

Cutie de scule?

Cheia întregii cutii era executarea plăcilor din capete, căci, în rest, era nevoie doar de bucăți curat dreptunghiulare. Profilul lor, de un U cu picioarele foarte grase și pudic de strânse, cu câte o gaură în partea de sus, pe centru (prin care montez diblul de fag care servește drept toartă), nu era taman greu de executat.

Citește mai departe

Statistici

Sezonul montan 2023 a fost, pot spune, productiv, întrucâtva pierdut în vârtejul monotoniilor numerice (dacă-ar fi să ne luăm după unii ghiauri), drept o succesiune plictisitoare de date (dacă ar fi să ne luăm în continuare după aceiași ghiauri). Însă mie-mi plac și (sau poate ar trebui să mărturisesc că mai ales, nu și?) monotoniile numerice, și succesiunile plictisitoare de date. Doar nu m-oi fi bolunzit de tot să merg sau să pedalez de plăcere?!

Prea mult frumos strică

Prea mult frumos strică

Am dat jos kilograme și am pus pe mine kilograme. Cinci, respectiv patru, ca să fiu mai precis. Fiecare tură a fost, aparent, la fel: m-am sculat de dimineață, m-am suit în mașină sau în tren (după caz), am mers până la punctul de plecare, m-am plimbat pe munte, am ajuns la punctul de sosire, m-am suit iar în mașină sau în tren (după caz, respectiv acesta poate a venit sau nu a venit), am mers înapoi acasă și m-am culcat.

Citește mai departe

Rucsacul pentru drumeții de o zi

Cum nu sunt chiar în măsură să dau sfaturi, mă limitez doar la a povesti ce funcționează pentru mine și a-ncerca să explic și de ce am ales o variantă sau altă variantă. Așadar, la mintea cocoșului (funcție de cocoș), premisa principală este că bagajul trebuie să te ajute să nu mori, sa nu capeți vreo boală sau vreun beteșug și să ai o drumeție cu un minim de confort, ținând în același timp cont că s-ar putea să se lungească din cauza unor evenimente neprevăzute, chiar și peste noapte.

Rucsacul de drumeție

Rucsacul de drumeție

Din acest motiv, precum și pentru că sunt prea leneș, am ales să nu am rucsacuri de diferite dimensiuni – 15 litri, 20 de litri, 35 de litri – ci doar unul singur pentru turele de o zi, care să acomodeze diferite tipuri de drumeții sau ture cu bicicleta, unul de 35 de litri. Dacă nu am musai nevoie de toată capacitatea, nu-i bai, însă bagajul standard ocupă oricum jumătate din el.

Citește mai departe

Medley (II)

Rămăsesem nu doar cu resturi pentru obiecte mai mari, ci și cu resturi pentru obiecte mai mici. Dar, pe lângă acelea, s-a mai strecurat și o cutie. Nu pentru că aveam nevoie anume de-o cutie, ci pentru că voiam să fac una. Ceea ce n-ar fi-n sine mare lucru, pentru că n-aveam de gând să-ncerc îmbinări complexe, însă voiam totuși o altă îmbinare decât cea „pe drept” și voiam ca măcar tăieturile finale să le fac de mână, adică fără vreo sculă electrică.

Prima cutie

Prima cutie

Ca să rămân cu cea mai simplă îmbinare posibilă, am ales să decupez în perechi, fiecare latură, în formă de L, cu adâncimea egală cu grosimea materialului (adică 18mm) și lungimea egală cu jumătate din lățimea fiecărei plăci. Nu știu exact cum se traduce sau cum se numește-n română genul acesta de procedeu, a se vedea mai jos ce-a ieșit.

Citește mai departe

Medley (I)

Într-un târziu, am reușit să pun în funcție și masa pentru frezare și să montez pe ea un monstru de Triton TRA001 (ce, cum și de ce, cu altă ocazie). Trecând peste faptul că freza sare cu 200W de puterea maxima suportată de aspiratorul meu și, deci, nu pot să folosesc funcția de pornire/oprire automată, întreg ansamblul este ce trebuie. Clișeu, dar alt cuvânt mai potrivit nu este.

Voila

Voila

Ca să-l testez, am luat câteva bucăți de lemn și am încercat cu diverse freze. Întâmplarea face că mi-a picat în mână o bucată de panou de pin și, după ce am frezat câteva laturi și declarându-mă mulțumit, am dat s-o pun în grămada cu deșeuri. Dar, îmi zic, ia stai nițel, are proporții numai bune, este bine-nchegată și foarte plăcută ca aspect.

Citește mai departe

Sper că mesajul meu te găsește bine (III)

Iată, stimați ascultă-cititori, o speță interesantă. Scrisoarea primită pe adresa redacției noastre e puțin cam lungă, așa că o vom sumariza pentru dumneavoastră, mai ales că răspunsul sugerat de către noi este și el o idee mai lung decât de obicei, motiv pentru care preferăm să păstrăm spațiul editorial pentru acela.

În aceste vremuri tulburi fiecare literă contează, motiv pentru care probabil de aceea se mănâncă atâtea. Și, dacă ne mai permiteți încă o divagație, într-un fel, acest caz încununează o trilogie similară cu trilogia dolarilor lui Sergio Lone, așa că vă sugerăm o compilație extrasă din acele filme drept muzică drept acompaniament al lecturii.

Foto: Envato Elements

Foto: Envato Elements

Fără altă addenda, așadar, iată situația: ascultătorul nostru, la recomandarea unuia din clienții săi importanți preia un proiect, în egală măsură pentru că avea disponibilitate, că era un potențial scor bun și pentru a nu implica acel client într-un act de refuz. Proiectul era pentru o importantă clinică dentară (să le zicem Clinicile Țepeleanu) cu sedii presărate inclusiv prin centrul Capitalei, preluată de curând de către un alt lanț, și mai important, de clinici private.

Citește mai departe

Colonelul

Au fost câteva filme când aveam voie să stăm seara târziu la TV, mai precis la Telecinemateca, deși eram mici. Regulile erau în mare parte impuse de mama, însă atunci când era oricare dintr-o mână de filme, tata o suprascria fără drept de apel. L-am iubit pentru asta, cu toate metehnele lui, pentru că, chiar dacă nu am înțeles mare lucru atunci, fiecare a fost ceva cu adevărat elementar, fundamental.

Addio Colonnello

Addio Colonnello

Printre ele, după cum probabil unii dintre voi au intuit, au fost și filmele lui Segio Leone – Trilogia Dolarilor (A fistful of dollars, For a few dollars more și The Good, the bad and the ugly), dar și Once upon a time in the west. Îmi e neclar de ce au rămas cu mine atât vreme, de așa natură încât am luni în care îmi aleg unul din filme și-l urmăresc și reurmăresc de două-trei ori pe zi, zi de zi, fără să-l găsesc plictisitor sau măcar identic față de vizionarea precedentă.

Citește mai departe

Sunt pline firmele de repetenții de la Politehnică

Motto
Doi + doi = cinci pentru valori suficient de mari ale lui doi.

Maică-mea îmi zicea asta, foarte afectată. Îi spusese un profesor bătrân de la Politehnică, în contextul în care eu tocmai terminasem anul I și mă angajasem. Vorbind una-alta, ea i-a zis că m-am angajat, el i-a răspuns cu replica din titlu și ea mi-a zis mai departe. Din tonul vocii, luase foarte-n serios ce-i transmisese respectivul.

Eu aș adăuga: din păcate, sunt și mai pline de absolvenții de la Politehnică. Din partea unuia ca mine (absolvent, nu repetent), ar părea o chestie foarte ciudată, însă, așa cum unii sunt profesori doar cu titulatura, sunt și eu absolvent doar cu diploma. Nu că n-aș fi învățat nimic acolo, doar că nu consider că am ieșit din facultate știind meserie: am învățat meserie făcând meserie.

Citește mai departe

Ticăloșie

Nu sunt.
Nu sunt un intelectual de Dilema Veche și nu am nicio datorie față de nimeni, nici măcar față de mine. Pot să fiu cine vreau, pot să fiu cum vreau, pot chiar să ma fac de râs în ochii mei sau să fiu de râs în ochii altora. Pot fi un ticălos sau nu. Pot să gândesc cu mintea mea, chiar dacă mintea asta a mea nu are de niciunele. Pot spune ce vreau, chiar dacă nu mă ascultă nimeni, știind că în ce spun eu mă regăsesc numai pe mine, ăla care sunt. Pot fi așa pentru că sunt singur și când ești singur nimeni nu are ce-ți lua și nici tu nu poți lua de la alții.

Lumea este păduchioasă rău, oscilând tot timpul între identitatea individuală și identitatea de grup. Când dă cu curu de năpastă se strânge în turme, predând unicitatea și individualismul grupului căruia i s-a alaturat. Nicio generație nu este diferită de alta. În trecut, pe lânga mine lumea era împărtită-n două: unii care călcau pe cap și alții care tăceau, sperând să se-adapteze și să supraviețuiască ticăloșiei.

Citește mai departe

Despre micimea sădită de noi înșine

Spuneam altădată că istoria este scrisă de-nvingători; aș mai adăuga acum că istoria este scrisă și de învinși și că istoria politică de multe ori are puține legături cu istoria adevărată.

Falsificarea istoriei o găsești pretutindeni, indiferent de țară, indiferent dacă este scrisă de cuceritori sau cuceriți, istoria politică fiind mai mult una dictată de conjuncturi, interese și mai puțin bazată pe fapte, documente și adevăr istoric.

De câteva sute de ani, atât Estul cât și Vestul vin peste noi promițând în primul rând libertatea. Nu există însă nicio bucățică din țara asta, „eliberată” fiind cândva de un „binevoitor”, în care libertatea promisă să nu se fi transformat în alte cătușe. Pe rând au făcut-o atât rușii cât și germanii și dacă noi nu percepem prezentul, măcar trecutul ar trebui să ne dea de gândit.

Citește mai departe

Sper că mesajul meu te găsește bine (II)

Încurajat de confesiunea precedentă, un nou ascultător ne scrie cu o dilemă legată simultan de un prieten și un mic proiect, în care cele două sunt strâns legate. Este un exemplu clasic în care lipsa de simetrie dă naștere unei cacofonii care nu poate fi rezolvată decât cu multă apă și săpun și cu mult mai multă apă de gură. Miza este mare, chiar dacă suma este mică.

Relax, dar fii vigilent

Relax, dar fii vigilent

Fără alte adăugiri, iată și scrisoarea primită pe adresa redacției:

Stimabile, să-ți dea Dumnezeu ce-ăi vrea dumneata pentru mizericordia cu care ne-asculți păsurile și ne răspunzi la dânsele! Să te ferească norocul de Omul cu Trei Fețe și de Femeia Independentă. Iată, maestre și trilema mea (căci este o dilemă care de fapt implică trei părți, deci, conform definiției, o trilemă).

Citește mai departe

Mancurții

Mai intai li se rădea parul. Cu mâinile legate de un jug atârnat de gât și capul acoperit de o bucată de piele proaspăt jupuită erau lăsați sa rătăcească prin deșert câteva zile, fără o picatură de apă. O sete groaznică se abătea asupra lor, căciula se usca, părul penetra scalpul invers, soarele le ardea pielea.

Cei care supraviețuiau calvarului deveneau sclavi aproape perfecți pentru stăpânii lor. Își uitau complet trecutul, uitau cine sunt, de unde vin și orice speranță dispărea.

Doar nevoile primare mai contau pentru ei și cel care le oferea hrana zilnică devenea stăpânul absolut. Legenda, care nu este doar o legendă, i-a numit mancurți, sclavii aproape perfecti, care pentru un blid de mâncare erau în stare de orice.

Mancurții istoriei

Sclavul ideal este acela care face totul pentru stăpânul lui de bunăvoie, conștient și interesat. Tortura care subjugă este înlocuită cu promisiuni și privilegii în așa fel încât cei mai acerbi mancurți se ridică împotriva unui neam, chiar din sânul acelui neam.

Citește mai departe

Informați-vă doar din surse oficiale

Motto
Your friends, they don’t like you very much anymore. You force them to make too many decisions. With me, only one decision: do what I say.
Calvera, The Magnificent Seven (ăla bun, nu mizeria woke din 2016)

Îmi place foarte mult să mă aplec asupra taxonomiilor de genul conspiraționist/prost – cu-vederi-largi/neprost. Sunt interesante și prin ce pun în umbră nu doar prin ce arată. În definitiv, dacă arunci un bolovan în mijlocul unei turme de oi, fiecare o zbughește încotro apucă, nu toți în aceeași direcție. Și, spre exemplu, în loc să ne preocupăm a dezbate care-i direcția mai bună, poate ar trebui să ne punem întrebarea: cine a dat cu piatra?

Accesul ereticilor strict interzis

Accesul ereticilor strict interzis

Interesantă este și divizarea în sine: toți se poartă ca și cum ar fi strictă și ermetică. Strictă pentru că există doar cele două categorii și cineva poate aparține ori uneia, ori alteia, dar nu amândurora și ermetică pentru că nu se poate trece dintr-una într-alta. Dar mintea omului este nimic dacă nu incosecventă, mai ales atunci când este dusă spre limită, motiv pentru care putem studia tot felul de… aberații statistice.

Pe de o parte, am printre tovarăși unii care molfăie conspirații toată-ziua-bună-ziua, ca și cum n-ar putea trăi decât într-o stare de veșnică alertă, fapt care totuși nu i-a împiedicat să-ntindă antebrațul în semn de supunere față de același sistem despre care vorbesc zi-lumină că le pregătește ceva.

Citește mai departe