Notițe

Da’ ce, eu am ciungă-n păr?

Muzica
Los Twangers – Back to Sonora

Schimbarea parchetului din sufragerie m-a lăsat cu o dilemă, el fiind mai înalt cu 4 milimetri decât cel anterior, bașca un milimetru stingher adăugat de patul de polistiren ce-l susține precum Atlas bolta cerească. Dilema-n cauză era legată de ușă, dacă să o scurtez pe cea veche ori s-o schimb cu totul, lămurită până la urmă de faptul că ușa veche binevoise a se delamina în multiple locuri.

Motanul Patraulea mă ajută la reparații

Motanul Patraulea mă ajută la reparații

În locul dilemei a rămas tocul, pentru a nu lăsa golul ușii – mai cu seamă glafurile – cu totul netocmit în timp ce caut alta. După vreo jumătate de an de căutări am decis că nu-mi place niciuna și că mai bine-mi fac eu așa cum cred că s-ar potrivi. Ce știu eu despre făcut uși? Nimic, dar asta nu-nsemnă nimic altceva decât că trebuie să-nvăț, chiar dacă-i drept că nu pot fi bănuit de-un prisos de sagacitate.

Citește mai departe →

Chestiuni gospodărești (I) – Călcatul cămășilor

Muzica
Dire Straits – Sultans of Swing (Live in London 1996)

Subiectul, are să pară surprinzător, nu privește doar muierile, din multiple motive (și niciunul n-are legătură cu cangrena fetidă numită feminism). În primul rând, deși n-am făcut armata, am o vagă senzație că acolo e la fel de important ca a trage cu arma și face parte din disciplină; în al doilea rând, de n-ai cui să delegi asta, mai bine ieși în curul gol decât cu o cămașă necălcată; și, în sfârșit, în al treilea rând, chiar dacă ai cui, poate nu o face chiar cum trebuie ori cum ai dori… știți snoava aia cu fasolea ca la mama acasă, nu (ușor diferită în context, identică-n esență, aici)?

La raport

La raport

Și mai surprinzător este că programatorii nu-s exceptați, adică deși ești programator, nu trebuie să arăți ca unul, ca un plod de șase ani augmentat artificial: tricou negru, blugi gata uzați ori pantaloni cargo, eventual gleznuțe goale și teneși ori bocanci indiferent de situație. Și musai tot timpul un rucsac în spinare cu nimic în el.

Citește mai departe →

Pimp my Einhell TE-BD 750E

Motto
Prick us, do we not bleed? / Tickle us, do we not laugh?
Poison us, do we not die? / Wrong us, shall we not revenge?
– William Shakespeare, The Merchant of Venice 

Un lucru este cert: așa cum orice maimuțoi care zmângălește trei cuvinte repetat într-un colț de internet este publisher profesionist (sic!) cu o deosebită verticalitate, absolut orice sculă ieșită din Atelierele de Creație China – cel mai mare oraș industrial al Europei – este cel puțin semiprofesională.

Einhell TE-BD 750E

Einhell TE-BD 750E

Această conjectură care stă la baza economiei de piață în general este cu siguranță aplicabilă și bormașinii cu coloană Einhell TE-BD 750E, vândută drept sculă, evident, semiprofesională. Dacă vrem musai să păstrăm acest atribut, se poate, însă doar în stil Radio Erevan, la fel cum putem face și cu profesionalismul publisher-ilor profesioniști (sic!).

Citește mai departe →

Mașina de scris automată

Am scris la un moment dat, ca un soi de exercițiu de doi lei, un mic utilitar pentru automatizarea citirii de la tastatură ale proprietăților unui obiect oarecare, cu structură previzibilă, suficient de simplă și relativ strict standardizată. Prin automatizare mă refer la a nu mai scrie per manus codul pentru a prelua valoarea fiecărei proprietăți ci a spune unei clase oarecare, citește-mi, te rog frumos, un obiect de tipul T și dă-mi instanța nou creată.

Motanul Patraulea e oarecum sceptic, dar nu are de ce

Motanul Patraulea e oarecum sceptic, dar nu are de ce

De curând, ce-a fost o la un moment dat o mică distracție pasageră, mi-a fost utilă în punerea la punct a unui banc de testare manuală pentru un sistem care primea contracte bine definite și suficient de simple și parte a rutinei de testare a fost, desigur, că voiam să furnizez valori manuale și să văd reacția instantanee.

Citește mai departe →

Un prânz în familie

Savuram una din ultimele gutui cu care bunul Dumnezeu ne-a cadorisit în această toamnă – două luni am tras de ele, seară de seară câte una – în timp ce lecturam relatarea tovarășului Lokomotiv (îmi permit apelativul deși nu-l cunosc personal, în virtutea unei sincere aprecieri pe care i-o port) vis-a-vis de o excelentă cină pregătită-n familie.

Cu un mic coniac

Cu un mic coniac

Și, cum uneori planetele (și stimulii) se aliniază, vizionasem cu o zi înainte Irlandezul lui Scorsese și încă-mi persista pe limbă gustul cărnii de vită din scena împrietenirii dintre Brici-Slăbete și Fane Șiranu’. Nu ai cum să urmărești acea scenă și să nu te topești de foame și, mai cu seamă, de poftă de-un hartan de vită (că doar nu de lobodă; de altfel, o atitudine extrem de anti-europeană).

Citește mai departe →

Învățați, învățați, învățați!

Muzica
Nicolae Guță – Am lipici la educație

Bănuiesc că toată lumea știe deja că l-au numit la Ministerul Educației pe Nicolae Guță, varianta intelectual-universitară și pro-europeană. Și chiar aduc, întrucâtva, unul cu altul, inclusiv fiziologicește, și, cu toate că-s pe părți diferite ale baricadei, ambii cântă la fel de pătimaș despre dușmani, valoare și valori.

S-a băgat știință proaspătă

S-a băgat știință proaspătă

Iar acum de curând aflai că domnul ministru este și unul din cei mai citați – drept urmare, indubitabil, inteligenți – oameni din lume, iar eu, deși l-am mai urmărit când și când, nici măcar nu mi-am dat seama. Este la fel de drept, am încercat să-i citesc și cartea și a trebuit să mut cu rușine mascota-n dreapta și să mă-mpac lecturând lucrări mai lesnicioase.

Citește mai departe →

Răzătoarea. Super-răzătoarea!

Uneori, când menționam că mi-am creat o preocupare constantă din a-mi meșteri câte o piesă de mobilier, interlocutorul își amintea de vreun cunoscut care se-ntâmpla să fie tâmplar și care-și pierduse un deget sau, în general, suferise alt accident de genul, dar cel puțin la fel de neplăcut.

Viitor cadru de ușă

Viitor cadru de ușă

Și de fiecare dată mă miram cum vine asta, să te scurtezi de-un deget sau să te tranșezi, ambele inopinate. E drept că tot urmărind clipuri despre cum să faci una sau alta am observat că protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, stăpâniți de-un optimism teribil, atât de stăpâniți și atât de teribil încât lucră fără mecanisme de siguranță ce-nzestrează mașina-unealtă-n cauză, oricare ar fi ea.

Citește mai departe →

Oamenii sunt nerăscumpărați

De mult, de foarte mult timp oamenii sunt nerăscumpărați. Încă de când s-a tras în ei cu tunuri românești de către soldați români, la ordinele ștabilor români. Și n-a fost prima oară și nici măcar ultima oară – istoria s-a repetat în diferite chei, pe diferite octave.

Oameni educați

Oameni educați

Bunăoară, pentru că, luându-li-se totul la colectivizare, după ’90 abia dacă și-au luat pământul înapoi, nu și compensații adecvate pentru mijloace de producție, nu și compensații pentru taxele de chiaburi, nu și compensații pentru bătăile din pușcării. Dacă ar fi cotizat trei galbeni la Institut, poate-poate, așa s-au mulțumit să vază ieșind în față dizidenți de lux care ofticau regimul făcând filozofie unul într-un picior, altul într-un picior.

Citește mai departe →

Premiul Nobel pentru Inginerul Garin și hiperboloidul său

Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Citește mai departe →

Da, este comunism

Motto
Cum recunoști un pro-european? După trasoarele democratice cu care-și argumentează poziția în fața criticilor.
– Autor necunoscut

TL;DR
Pe scurt, da, Europa este o memă de proastă calitate, o copie xeroxată-n colțul străzii după tablourile satirice ale lui Ilf și Petrov, devine încet-încet fix iadul din care neironic susține că ne-a scăpat și-n care-a lăsat fără remușcări jumătate din continent preț de 45 de ani.

Pro-europenii, îngroziți de simplul act de-a fi contraziși, au darul de-a înțelege anapoda orice critică, mai lesne, mai repede și mai violent decât chiar Inchiziția (cu cât sunt mai blindați de educație, cu atât este mai rău) și, fiindcă nu au alt argument pentru a-și susține poziția debilă, amenință cu Rusia și denunță pe oricine nu-i de-acord cu ei drept fie extremist, fie iubitor de bocanc rus.

Un alt argument de kinogramă pe care-l aruncă, nu fără oarecare emfază teatrală, în timp ce-și continuă marșul ferm în pas de gâscă, este ce-am fi noi fără UE, adică fondurile europene, ceea ce după mine face parte din problemă, nu din soluție (cumva preacurvia pentru banii PNRR nu cred că mă încălzește cu nimic, având în vedere jihadul verzisto-fiscal de până acum și cel ce va să vie).

Citește mai departe →

Surogat

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

Vine Florică lunea la școală, fericit nevoie mare c-a parcat o gagică mișto, la clubul de șah dintre toate locurile. E blondă, cică, e și inteligentă. Iar Predi, cu nasul în caiet, copiind o temă: a, deci e inteligență artificială. De altfel, avea, Dumnezeu să-l ierte, darul de-a da câte una din fundul curții de stătea lumea-n loc.

Acu, dacă e să ne raportam cumva la toată daravera asta cu Inteligența Artificială, poate c-ar fi bine să o facem un pic în șagă, ca mai sus. Nu de alta, dar sunt șanse mari ca multe vorbe ce vin din domeniu să fie doar vorbe de clacă. O dată că poate unele sunt supraevaluate, apoi că, mai ales, multe lucruri banale (dar care marchează experiența cu știința și tehnologia) sunt lăsate de izbeliște și funcționează cam anapoda.

Bunăoară, Samsung-ul meu s-a actualizat la cel mai nouă și mai pro-europeană versiune, de rigeur blindată cu AI, dar navigația s-a dus bine, drept și foarte rapid în gard: gesturile corespunzătoare barei explicite de navigare s-au risipit prin apa Stix-ului și-au fost înlocuite cu unele cu care, chiar și după câteva luni, tot nu mă pot obișnui; și asta doar ca să facă loc unei mizerii de funcții de asistență (?) bazate pe o Inteligență mai Artificială decât blonda lui Florică, pe care oricum nu o vreau și nu o folosesc (nici blonda, nici funcția).

Citește mai departe →

Respirați, dar cu masură

De la paiele de plastic, la bătaia de aripă a gâzei, de la numărul obligatoriu de mișcări mandibulare în vederea îngurgitării la dimensiunea pasului, colhoznicii europeni au stârpit absolut toate sursele de nefericire omenească. Toate, mai puțin una, una care continuă să fie exercitată aberant, eratic, nerodnic și absurd, adică liber: respirația.

Atenție la noile reglementări

Tocmai de aceea, un contingent de comitete și comiții au fost înființate și-au primit finanțare pentru a sfâșia și ultimele ochiuri din țesătura de iluzii care plasează demnitatea umană în afara legilor, autorizațiilor, normelor de aplicare, procedurilor, opisurilor, dosarelor, directivelor, raportărilor, declarațiilor de impozit, supravegherii și delațiunilor: libera respirație, ultimul mare dușman la adresa democrației europene.

Citește mai departe →

Cu boxa bluetooth la dentist

Mi-am luat la un moment dat, de curând, un Marshall Acton III. Boxă bună, alimentată sănătos direct de la rețea, la care te poți conecta inclusiv prin bluetooth. Frumos, elegant, însă doar cât de cât, pentru că are o meteahnă extrem de supărătoare: după zece minute de nefolosire întră-n stand-by, se deconectează de la calculator și rămâne așa până fie rotesc un buton oarecare, fie o reconectez explicit din Vindoză.

Inovare-n tehnologie

Inovare-n tehnologie

Mare păcat, mai ales că intrarea-n stand-by nu poate fi nici dezactivată, nici configurată la un interval mai mare. Ajung, astfel, să mă reconectez manual de fiecare dată când opresc sunetul dintr-un oarecare motiv. Nu e singurul model gândit cu zonele mai întunecate ale părților dorsale, ba mai mult, se pare că au scos posibilitatea de-a dezactiva acest iritant stand-by.

Citește mai departe →

Inutilitarul woke – Samokritika pentru aitiști

Acum că managerii de proiect au găsit modalitatea de-a gestiona proiectele și echipele astfel încât să fie totul livrat la timp și, bien sûr, la cheie, a mai rămas un singur lucru de făcut: poliția șirurilor de caractere pentru a asigura un limbaj incluziv (???) astfel încât nimeni, nicicând, nicăieri să nu se simtă lezat în naturelul său simțitor.

Reeducare socială

Reeducare socială

Iaca prieteni, fidel cu proverbul pisica, de n-are treabă, se linge-n cur și-și face rană, există o unealtă care ajută le nouveau prolétariat la-mplinirea acestui deziderat. Este vorba de (in)utilitarul woke, un util asistent în procesul de samokritika, cu care [mai ales] toți cei din Sovietul de la Bruxelles suntem datori.

Citește mai departe →

O fi el verde, dar tot comunist rămâne (II)

Probabil campion național la futengrijism, chiar rege neîncoronat, electrocutator de angajați hotelieri și promotor al mitralierii celor care opresc la STOP la Sinaia, al împușcării cu luneta a celor care intră-n mare pe steagul roșu, campion la azi-am-condus-and-furious, prolific formator de opinie și agregator de știri, cetățean model al Yevropeyskiy Soyuz, domnul nostru e foarte îngrijorat de tendința bucureștenilor de-a-și găsi de lucru-n trafic, poate mai abitir atunci când are el treabă-n Capitală, tot cu mașina.

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Fiindcă sunt cusurgiu din fire, trebuie să ridic ferm din sprânceană și să mă-ntreb de ce oare n-a aflat încă de conexiunea feroviară cu Bucureștiul. De bine de rău, între Brașov și București, e foarte bună: rapidă, conexiuni multe, trenuri relativ decente. Din păcate pentru el, suferă de un ghinion enorm: de fiecare dată când își găsește de lucru aici are treabă de-așa natură-ncât nu poate lua trenul.

Citește mai departe →