Sezonul montan 2023 a fost, pot spune, productiv, întrucâtva pierdut în vârtejul monotoniilor numerice (dacă-ar fi să ne luăm după unii ghiauri), drept o succesiune plictisitoare de date (dacă ar fi să ne luăm în continuare după aceiași ghiauri). Însă mie-mi plac și (sau poate ar trebui să mărturisesc că mai ales, nu și?) monotoniile numerice, și succesiunile plictisitoare de date. Doar nu m-oi fi bolunzit de tot să merg sau să pedalez de plăcere?!

Prea mult frumos strică

Am dat jos kilograme și am pus pe mine kilograme. Cinci, respectiv patru, ca să fiu mai precis. Fiecare tură a fost, aparent, la fel: m-am sculat de dimineață, m-am suit în mașină sau în tren (după caz), am mers până la punctul de plecare, m-am plimbat pe munte, am ajuns la punctul de sosire, m-am suit iar în mașină sau în tren (după caz, respectiv acesta poate a venit sau nu a venit), am mers înapoi acasă și m-am culcat.

Citește mai departe →

Rămăsesem nu doar cu resturi pentru obiecte mai mari, ci și cu resturi pentru obiecte mai mici. Dar, pe lângă acelea, s-a mai strecurat și o cutie. Nu pentru că aveam nevoie anume de-o cutie, ci pentru că voiam să fac una. Ceea ce n-ar fi-n sine mare lucru, pentru că n-aveam de gând să-ncerc îmbinări complexe, însă voiam totuși o altă îmbinare decât cea „pe drept” și voiam ca măcar tăieturile finale să le fac de mână, adică fără vreo sculă electrică.

Prima cutie

Ca să rămân cu cea mai simplă îmbinare posibilă, am ales să decupez în perechi, fiecare latură, în formă de L, cu adâncimea egală cu grosimea materialului (adică 18mm) și lungimea egală cu jumătate din lățimea fiecărei plăci. Nu știu exact cum se traduce sau cum se numește-n română genul acesta de procedeu, a se vedea mai jos ce-a ieșit.

Citește mai departe →

Într-un târziu, am reușit să pun în funcție și masa pentru frezare și să montez pe ea un monstru de Triton TRA001 (ce, cum și de ce, cu altă ocazie). Trecând peste faptul că freza sare cu 200W de puterea maxima suportată de aspiratorul meu și, deci, nu pot să folosesc funcția de pornire/oprire automată, întreg ansamblul este ce trebuie. Clișeu, dar alt cuvânt mai potrivit nu este.

Voila

Ca să-l testez, am luat câteva bucăți de lemn și am încercat cu diverse freze. Întâmplarea face că mi-a picat în mână o bucată de panou de pin și, după ce am frezat câteva laturi și declarându-mă mulțumit, am dat s-o pun în grămada cu deșeuri. Dar, îmi zic, ia stai nițel, are proporții numai bune, este bine-nchegată și foarte plăcută ca aspect.

Citește mai departe →

Nu sunt.
Nu sunt un intelectual de Dilema Veche și nu am nicio datorie față de nimeni, nici măcar față de mine. Pot să fiu cine vreau, pot să fiu cum vreau, pot chiar să ma fac de râs în ochii mei sau să fiu de râs în ochii altora. Pot fi un ticălos sau nu. Pot să gândesc cu mintea mea, chiar dacă mintea asta a mea nu are de niciunele. Pot spune ce vreau, chiar dacă nu mă ascultă nimeni, știind că în ce spun eu mă regăsesc numai pe mine, ăla care sunt. Pot fi așa pentru că sunt singur și când ești singur nimeni nu are ce-ți lua și nici tu nu poți lua de la alții.

Lumea este păduchioasă rău, oscilând tot timpul între identitatea individuală și identitatea de grup. Când dă cu curu de năpastă se strânge în turme, predând unicitatea și individualismul grupului căruia i s-a alaturat. Nicio generație nu este diferită de alta. În trecut, pe lânga mine lumea era împărtită-n două: unii care călcau pe cap și alții care tăceau, sperând să se-adapteze și să supraviețuiască ticăloșiei.

Citește mai departe →

Spuneam altădată că istoria este scrisă de-nvingători; aș mai adăuga acum că istoria este scrisă și de învinși și că istoria politică de multe ori are puține legături cu istoria adevărată.

Falsificarea istoriei o găsești pretutindeni, indiferent de țară, indiferent dacă este scrisă de cuceritori sau cuceriți, istoria politică fiind mai mult una dictată de conjuncturi, interese și mai puțin bazată pe fapte, documente și adevăr istoric.

De câteva sute de ani, atât Estul cât și Vestul vin peste noi promițând în primul rând libertatea. Nu există însă nicio bucățică din țara asta, „eliberată” fiind cândva de un „binevoitor”, în care libertatea promisă să nu se fi transformat în alte cătușe. Pe rând au făcut-o atât rușii cât și germanii și dacă noi nu percepem prezentul, măcar trecutul ar trebui să ne dea de gândit.

Citește mai departe →

Motto
Your friends, they don’t like you very much anymore. You force them to make too many decisions. With me, only one decision: do what I say.
– Calvera, The Magnificent Seven (ăla bun, nu mizeria woke din 2016)

Îmi place foarte mult să mă aplec asupra taxonomiilor de genul conspiraționist/prost – cu-vederi-largi/neprost. Sunt interesante și prin ce pun în umbră nu doar prin ce arată. În definitiv, dacă arunci un bolovan în mijlocul unei turme de oi, fiecare o zbughește încotro apucă, nu toți în aceeași direcție. Și, spre exemplu, în loc să ne preocupăm a dezbate care-i direcția mai bună, poate ar trebui să ne punem întrebarea: cine a dat cu piatra?

Accesul ereticilor strict interzis

Interesantă este și divizarea în sine: toți se poartă ca și cum ar fi strictă și ermetică. Strictă pentru că există doar cele două categorii și cineva poate aparține ori uneia, ori alteia, dar nu amândurora și ermetică pentru că nu se poate trece dintr-una într-alta. Dar mintea omului este nimic dacă nu incosecventă, mai ales atunci când este dusă spre limită, motiv pentru care putem studia tot felul de… aberații statistice.

Pe de o parte, am printre tovarăși unii care molfăie conspirații toată-ziua-bună-ziua, ca și cum n-ar putea trăi decât într-o stare de veșnică alertă, fapt care totuși nu i-a împiedicat să-ntindă antebrațul în semn de supunere față de același sistem despre care vorbesc zi-lumină că le pregătește ceva.

Citește mai departe →

Mă trezesc dimineața la ora 06:00 antemeridian sau, mai precis, la ora 03:00 UTC antemeridian. Îmi parcurg cei 2437 centimetri până la telefonul din care-mi răsună alarma de trezire în 2.37 pași. În acest timp, alarma sună de exact 12 ori. Lângă telefon, la exact 37 de milimetri se află o ediție de lux a Sistemului Internațional al Unităților de Măsură și, stând cu precizie pe loc, citesc exact trei pagini, timp în care intensitatea luminii variază, în medie, cu 3 lucși.

Îmi place foarte mult această carte, mai ales capitolul în care se povestește despre cum anticii au inventat metrul și celelaltă unități de măsură coerente. Am fost și la Sevres acum exact 2 ani, 5 luni, 2 săptămâni, 3 zile, 10 ore, 5 minute și 10 secunde. Țin minte și acum momentul: mi-au trecut exact 10235 de gânduri prin cap și, prin ceea ce s-ar putea numi suflet, aproape un sentiment. L-aș putea descrie asemuindu-l cu ceea ce oamenii numesc – vag, nepotrivit și fără măsură – fericire.

Același sentiment aproximativ mi-l alimentează și viața perfect ordonată, calculată, după program fixat. Dacă există Nirvana, s-ar găsi într-o existență previzibilă, odihnitoare, din care întâmplarea și lipsa de măsură au fost stârpite cu determinare și precizia unui neurochirurg. Și, cum viața mușcă din tihna și aranjamentele noastre cu o pofta pantagruelică, element numit entropie, nici un efort nu trebuie precupețit.

Citește mai departe →